4,177 matches
-
frumoasa, cu bestia, cu Esmeralda și cocoșatul și așa mai departe au un iz moral insuportabil. Pe de altă parte, așa cum bine știm cu toții, frumusețea e înșelătoare. Câți dintre noi ne putem lăuda că n-am căzut niciodată pradă ispitei! Aurora întinde mâna după lichidul gălbui și trage o dușcă zdravănă. Mă rog, eu nu. Sigur, și urâții sunt frumoși, când sunt regi. Ozymandias însă chiar nu era iar sexul opus nu-i era de loc. În schimb sculptorul nu strălucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Eu n-am zis nimic, mormăie acesta. Lucrurile pe care psihologia le numește abisale sunt niște moluște agățate sub stânci. Până și un turist dă de ele. Pentru Moby Dick trebuie altfel de pregătire, adaugă pictorul, dând vag din mână. Aurora mai trage o dușcă. Era din nou vară. Fata, care între timp nu mai era acea drăgălașă fustiță cloche cerută de rigorile speciei, privea pe fereastra palatului unde o închisese Ozymandias. Era o închisoare plăcută, luxoasă chiar. O alta în locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
în continuare și soarele strălucea și s-a gândit atunci la opacitatea completă a inimilor noastre față de suferința care ni se înfățișează clipă de clipă, nu numai în fiecare față boțită, ci în fiecare lucru. În fiecare atom chiar. Vocea Aurorei tremură puțin. Își trece o mână prin păr și își strâmbă gura de la dreapta la stânga. Mda... Deodată gândul i se preciză și își dădu seama că nu era altceva decât nasul sculptorului, diafan, plutind ca un delfin spre suprafața conștiinței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cuvintele poetului mult după ce au încetat să mai aibă orice conținut vizibil? Timpul e o țară cu munți, cu văi, cu șesuri. Dacă vom izbuti să-l străbatem, dincolo de ceea ce par a fi niște hotare de netrecut, vom afla răspunsul? Aurora Martinescu termină de povestit când Pascal, care a întins a treia oară toate cele 52 de cărți, exclamă: ─ De necrezut! Iarăși valetul de caro, dama de treflă, optul de pică și popa de cupă. Pictorul își drege glasul. După mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
popa de cupă. Pictorul își drege glasul. După mine, nu despre asta-i vorba în poezia asta pe care ne-ai spus-o. Dimpotrivă, povestea ta o răstălmăcește complet. Artă, permanență, vax! Eternitatea e nisipul. Unde vrei să ajungi? întreabă Aurora. Arhitectura corespunde regnului mineral, adaugă Pascal. Unghiuri, cuburi, grinzi. Dincolo de muzee și palate, în orice caz, zice pictorul. Tibetanii fac picturile-alea pe nisip, câte o lună întreagă, după care le distrug. Nu știu de ce ne agățăm atâta de durată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
-alea pe nisip, câte o lună întreagă, după care le distrug. Nu știu de ce ne agățăm atâta de durată. Pictorul ridică unul câte unul trei degete. ─ Trecut, efemer, viitor. Numai atât? Și urechea? întreabă Pascal. Ce vrei să spui? întreabă Aurora. ─ Habar n-am, dă din umeri pictorul. ─ Urechea nu poate fi reprezentată. Mai singură aș fi, zicea Emily, fără singurătate, delirează în continuare Pascal. Merge, zice Aurora. Dar poate fi și altfel. Sau chiar invers. Pictorul reumple paharele. ─ Noroc, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
efemer, viitor. Numai atât? Și urechea? întreabă Pascal. Ce vrei să spui? întreabă Aurora. ─ Habar n-am, dă din umeri pictorul. ─ Urechea nu poate fi reprezentată. Mai singură aș fi, zicea Emily, fără singurătate, delirează în continuare Pascal. Merge, zice Aurora. Dar poate fi și altfel. Sau chiar invers. Pictorul reumple paharele. ─ Noroc, zice el. Și dă paharul peste cap. Apoi se ridică și dispare din nou într-un ungher al atelierului. Pascal rămâne pe gânduri. Ce facem? ─ Noi doi? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
dă paharul peste cap. Apoi se ridică și dispare din nou într-un ungher al atelierului. Pascal rămâne pe gânduri. Ce facem? ─ Noi doi? Nu facem nimic, că nu ne pricepem. De-aia am venit aici, o să vezi, îi răspunde Aurora. Și într-adevăr după un timp pictorul se rematerializează din penumbră și sprijină de spătarul unui scaun o pânză întoarsă cu spatele. Ce e? întreabă Pascal. ─ E sabia lui Mihai, răspunde pictorul și răsucește pânza cu fața, perfect neagră. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Ce spuneți? Nu v-aud. Vreți să ce...? Să ne vedem? A, dacă v-a trimis doamna profesoară, bineînțeles. În seara asta e cam greu că nu sunt acasă. E urgent? Bine, veniți mâine. Știți adresa? V-a dat-o Aurora? Dacă nu nimeriți mă sunați și vă îndrum eu. Ce stați așa cu urechile ciulite? Un tip pe care mi-l trimite Aurora Martinescu nu știu ce să-i descânt pentru nu știu ce tablou... N-am înțeles nimic, o aiureală. Oricum vine mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cam greu că nu sunt acasă. E urgent? Bine, veniți mâine. Știți adresa? V-a dat-o Aurora? Dacă nu nimeriți mă sunați și vă îndrum eu. Ce stați așa cu urechile ciulite? Un tip pe care mi-l trimite Aurora Martinescu nu știu ce să-i descânt pentru nu știu ce tablou... N-am înțeles nimic, o aiureală. Oricum vine mâine seară la mine și-o să mă lămuresc. Hai noroc și la mai mare! zic fetele în cor. Bună seara, stimați telespectatori. Vă invităm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Despina și întinde mâna. ─ Pascal, spune Pascal și o sărută pe a Despinei. Ea zâmbește din nou. Îmi pare bine. ─ Și mie. Fâl fâl. Buf! ─ Mămăligă, te rog să te potolești. E la televizor, dragă, nu poți s-o prinzi! Aurora Martinescu încearcă să urmărească programul ei favorit, despre păsări, cu David Attenborough. Motanul face salturi însă în fața ecranului încercând să prindă văduva paradis (Vidua paradisaea), din familia viduinae, caracterizate prin faptul că în perioada de împerechere, coada masculului capătă dimensiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
rog, o să torc puțin și planeta se va roti și uite-așa, încetul cu încetul, o să ajungem și la...prr...prr...prr... Sună telefonul. Motanul ciulește urechile dar nu-și schimbă dispoziția. ─ Nici eu n-am chef să răspund, zice Aurora. Telefonul sună în continuare. ─ Bine, bine, vin. Mămăligă e nemulțumit. Nici Aurora nu e încântată și își târăște dinadins picioarele pe coridorul întunecat. ─ Aurora, credeam că nu mai răspunzi! Mă uitam la programul despre cinteze, dragă. Hai că te-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
încetul cu încetul, o să ajungem și la...prr...prr...prr... Sună telefonul. Motanul ciulește urechile dar nu-și schimbă dispoziția. ─ Nici eu n-am chef să răspund, zice Aurora. Telefonul sună în continuare. ─ Bine, bine, vin. Mămăligă e nemulțumit. Nici Aurora nu e încântată și își târăște dinadins picioarele pe coridorul întunecat. ─ Aurora, credeam că nu mai răspunzi! Mă uitam la programul despre cinteze, dragă. Hai că te-am rezolvat. ─ Serios? Da, mâine înainte de recepție vii pe la mine și-ți dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Motanul ciulește urechile dar nu-și schimbă dispoziția. ─ Nici eu n-am chef să răspund, zice Aurora. Telefonul sună în continuare. ─ Bine, bine, vin. Mămăligă e nemulțumit. Nici Aurora nu e încântată și își târăște dinadins picioarele pe coridorul întunecat. ─ Aurora, credeam că nu mai răspunzi! Mă uitam la programul despre cinteze, dragă. Hai că te-am rezolvat. ─ Serios? Da, mâine înainte de recepție vii pe la mine și-ți dau sabia. Nu-mi vine să cred! Vezi că teacă n-o să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
recepție vii pe la mine și-ți dau sabia. Nu-mi vine să cred! Vezi că teacă n-o să aibă. Fă și tu rost de una. Cum? La celălalt capăt al firului, ministrul de externe nu-și revine din uluire. Dar Aurora vrea să prindă barem sfârșitul emisiunii, cu țesătorul Napoleon. Lasă că-ți spun eu mâine. Te aștept. Nu știu cum să-ți mulțumesc! ─ Bine, bine, hai, ne vedem mâine. Noapte bună! ─ Noapte bună! Laboratorul miroase plăcut a hidrocarburi aromatice cu cicluri lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
un dineu oficial în cinstea înalților oaspeți, la care au participat de asemenea reprezentanți ai societății civile. După o scurtă pauză, dragi telespectatori, veți afla cine este poeta care și-a lansat azi după-amiază, la librăria Noi, volumul intitulat Leviatanul. Aurora oprește sonorul. Nu știu cum suporți să te uiți la televizor, îi spune Paul Cantuniari. Eu l-am dat pe al meu. ─ Vroiam doar să văd cum a mers. Foarte bine, deci? ─ Strună. Hai să cinstim un pahar atunci, zice Aurora și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Leviatanul. Aurora oprește sonorul. Nu știu cum suporți să te uiți la televizor, îi spune Paul Cantuniari. Eu l-am dat pe al meu. ─ Vroiam doar să văd cum a mers. Foarte bine, deci? ─ Strună. Hai să cinstim un pahar atunci, zice Aurora și își târșâie papucii pe coridor până în bucătărie. Motanul se freacă de picioarele ministrului de externe. Bizar, cugetă, vag, ministrul. Nu mi-ai spus povestea până la capăt, spune el când amfitrioana se întoarce purtând o tavă cu două păhărele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
o infinitate de drepte. Dar prin două puncte nu poate să treacă decât o singură dreaptă. Despina l-a privit în ochi pe Pascal. Iar sabia era între ei și, din câte știm noi și putem noi, va fi veșnic. Aurora, tu spui povestea noastră, zice Paul. Bineînțeles, dragul meu, eu spun întotdeauna povestea noastră. Alta nu știu. Alta nu este, îi răspunde Aurora. ─ Și după aceea? Și după aceea, Pascal a învelit sabia în ce rămăsese din pânza pictorului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Pascal. Iar sabia era între ei și, din câte știm noi și putem noi, va fi veșnic. Aurora, tu spui povestea noastră, zice Paul. Bineînțeles, dragul meu, eu spun întotdeauna povestea noastră. Alta nu știu. Alta nu este, îi răspunde Aurora. ─ Și după aceea? Și după aceea, Pascal a învelit sabia în ce rămăsese din pânza pictorului și mi-a adus-o mie. Eu ți-am dat-o ție, tu i-ai dat-o lui Kerch, Kerch le-o dă lyonezilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
a mea și a lui Kraft. Tot drumul am fumat, am început să mă cred licurici. Am întâlnit mulți alți licurici. Uneori eu dădeam primul veselul semnal roșu, uneori ei. Și am lăsat din ce în ce mai în urmă vuietul de scoică și aurora boreală a inimii orașului. Ora era târzie. Am început să interceptez semnale de la licurici ca mine prinși în capcane la diferite etaje superioare. Undeva se tânguia o sirenă, o bocitoare plătită din banii contribuabililor. Când în sfârșit am ajuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
LUI KJUS Kjus se afla exact unde își dorea. Visul i se îndeplinise, imaginile la care jinduise îl asaltau din toate părțile și se gândea cu dispreț la cele șase luni de izolare în care nu se uitase decât la aurora boreală și la foci. Față de realitatea trupurilor care se zbenguiau pe muzică și își semnalau unul altuia pofta de viață pe ringul de lemn ce vibra, pinguinii, focile și aurora erau ca niște năluci îndepărtate. Stau la Dråffen, spunea el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
luni de izolare în care nu se uitase decât la aurora boreală și la foci. Față de realitatea trupurilor care se zbenguiau pe muzică și își semnalau unul altuia pofta de viață pe ringul de lemn ce vibra, pinguinii, focile și aurora erau ca niște năluci îndepărtate. Stau la Dråffen, spunea el fetelor care la început nu-l credeau. La Dråffen, pe cuvântul meu, întărea, cerșind mirarea și admirația de pe fețele lor veșnic roșcate. În afară de ai mei, n-am mai văzut oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
era că nici el nu știa ce face toată ziua, nu se gândea la asta și nu conștientiza. Erau mari șanse ca într-o zi să se masturbeze în neștire, sau să stea cu ochii lipiți de lentila telescopului, fixând aurora, sau să se cuibărească într-un colț și să-i asculte pe ai lui cum se ceartă violent din cauza unor observații meteorologice contradictorii. Se mira singur constatând ce viață interesantă duce, mai ales atunci când pleacă spre Sprujdt cu sania trasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ai reuși... La ce îți va mai sluji? Dar n-a fost chip să-l convingă și acum îl zărea acolo, în umbră, ghemuit lângă un copac, prefăcându-se că doarme, gândindu-se la cât urma să piardă odată cu venirea aurorei, fără să lase din mână pușca de vânătoare pe care o strângea la piept de parcă ar fi crezut că îmbrățișând-o ar fi reușit să o facă să tragă mai departe și cu mai multă eficiență. Iar ceilalți! Atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
că pământul e gol pe dinăuntru și că exista o intrare secretă spre centrul lui În apropierea Polului Nord, pe care inuiții o cunoșteau cu siguranță. Venise să afle unde se găsește. iar eu am spus că venisem ca să văd luminile aurorei boreale și să-mi golesc mintea. Ghidul, pe nume Tukalaq, un eschimos cu alură de sportiv de performanță, fărĂ pic de grăsime pe el - complet diferit de eschimoșii din poze - a Început prin a se lăuda că a mai organizat
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]