4,413 matches
-
apoi că expoziția românească se prezintă sub o înfățișare individuală proprie. «Scoarțele basarabene complectînd podoaba sălii dau o imagine de drumul parcurs de ornamentația grafică română dela inspirația ei populară la starea ei de azi»”. Relațiile privilegiate ale Contimporanului cu avangarda belgiană sînt ilustrate inclusiv prin semnalarea ecourilor „expoziționale” românești în presa (socialistă) din Belgia: „La Wallonie (organ cotidian al democrației socialiste Liege), anunță participarea pictorilor belgieni la expoziția internațională a revistei Contimporanul la București. Sînt J. Peeters, Floquet, Maes și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
revoluționar” opus conservatorismului liric claudelian (v. nr. 64). Volumele lui Desnos, Delteil, Soupault sînt, și ele, prompt recenzate: „contimporanii” nu au rămas datori, deși simpatia pentru suprarealismul francez este mai curînd conjuncturală, bazată pe afinități de suprafață, pe receptivitatea la avangarda europeană și pe apartenența comună la „spiritul nou”. Complexul nerecunoașterii externe se manifestă uneori la Contimporanul printr-un complex de superioritate, ilustrat - compensator? - prin teza „precursoratului” autohton în materie de avangardism. Iată - în acest sens - o notiță din numărul 47
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în cadrul unei limbi de circulație internațională trebuie privit și interviul realizat de Sergiu Milorian cu Panait Istrati în numărul 60 al Contimporanului (cu un portret în desen de Marcel Iancu). Evident, literatura lui Panait Istrati nu avea nici o legătură cu avangarda, însă „idealismul” democratic al Contimporanului (grefat pe o linie socialistă reprezentată, între alții, de N.D. Cocea sau Eugen Filotti) și, nu în ultimul rînd, obsesia deprovincializării artei românești sînt afinități ce explică întru cîtva cultivarea lui Istrati de către revista constructivistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
exclusivitate”, semnat de principesa Martha Bibescu, despre Iuliu Maniu și despre moșia părintească („Iuliu Maniu“). Iar comentariul redacțional din nr. 81 despre grupajul special dedicat de revista Der Sturm mișcării moderne slovene indică în mod explicit frustrarea „contimporanilor” față de ignorarea avangardei autohtone. Revista expresionistă germană prezenta în mod consecvent mișcările avangardiste din Europa, iar absența României - țară mult mai mare și cu o cultură mult mai puternică decît a Sloveniei - avea de ce să deconcerteze. Pe de altă parte, nu se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Paris o antologie de proză scurtă românească initulată Contes roumains d’écrivains contemporains și prefațată de către contesa de Noailles. Volumul cuprindea textele a 22 de autori, de la M. Sadoveanu și Tudor Arghezi la Ion Vinea... În mod ironic, dezideratul popularizării avangardei românești la Der Sturm va fi realizat, nu peste multă vreme, de către... rivalii de la unu, considerați, probabil, ca fiind mai radicali și mai reprezentativi pentru spiritul avangardist. Interesant e faptul că „uniștii” s-au lăsat rugați, acceptînd - finalmente - realizarea grupajului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
n-am făcut. Acel material se află și astăzi în arhiva mea. Nepublicîndu-l, a prevalat părerea lui Roll, noi, de pe pozițiile suprarealismului, depășisem constructivismul și expresionismul Sturm-ului. Cred că purtarea noastră a fost cam șolticărească și a supărat pe corifeul avangărzii germane” (op. cit., p. 289). M.H. Maxy, redactor al Contimporanului pînă la ruptura din 1925, a expus în 1922 la Berlin, sub egida grupului Sturm al lui Walden, prezență semnalată aproape număr de număr în paginile revistei lui Vinea și Iancu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Walden, prezență semnalată aproape număr de număr în paginile revistei lui Vinea și Iancu și comentată, în numeroase rînduri, elogios. Afinitățile dintre cele două publicații sînt numeroase, mergînd de la eclectismul expresionisto-constructivist cu influențe futuriste pînă la interesul pentru popularizarea avangardelor „periferice”. În Literatura română și expresionismul, Ov.S. Crohmălniceanu menționa reproducerea unor lucrări de Marcel Iancu, M.H. Maxy și Mattis Teutsch, precum și publicitatea pe care Sturm-ul o făcea Contimporanului (faptul poate fi de altfel constatat și din consultarea colecției). Criticul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
consultarea colecției). Criticul se înșală însă exemplificînd culminarea acestui „interes reciproc” prin „închinarea unui întreg număr literaturii române moderne” de către revista berlineză. Am văzut de ce... Accentele de orgoliu/complex „localist” ale Contimporanului nu se regăsesc în paginile celorlalte publicații de avangardă ale anilor ’20 (Punct, 75 HP, Integral, Urmuz, unu ș.a.). Subintitulată „Organ al mișcărei moderne din țară și străinătate”, Integral are, pe lîngă redacția de la București, o „redacție” pariziană (cu B. Fondane și Mattis Teutsch, mai tîrziu, Ilarie Voronca), acesteia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al Contimporanului fiind prezentat ca protagonist al unui concert de muzică modernă românească desfășurat în capitala Franței. Este consemnat și succesul piesei Mouchoir des nuages (sic!) a lui Tristan Tzara, reprezentată în prezența Regelui Ferdinand al României (legitimarea externă a avangardei se vădește o dată mai mult). Un document relevant pentru atitudinea revistei față de colaborarea cu avangardele artistice din străinătate îl constituie publicarea, la rubrica de „Notițe” a numărului 4, a unui apel lansat de grupul belgian din jurul revistei 7 Arts și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
capitala Franței. Este consemnat și succesul piesei Mouchoir des nuages (sic!) a lui Tristan Tzara, reprezentată în prezența Regelui Ferdinand al României (legitimarea externă a avangardei se vădește o dată mai mult). Un document relevant pentru atitudinea revistei față de colaborarea cu avangardele artistice din străinătate îl constituie publicarea, la rubrica de „Notițe” a numărului 4, a unui apel lansat de grupul belgian din jurul revistei 7 Arts și prezentat cu ocazia Expoziției de artă de la Paris. Protestînd față de marginalizarea/excluderea artei noi, grupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Notițe” a numărului 4, a unui apel lansat de grupul belgian din jurul revistei 7 Arts și prezentat cu ocazia Expoziției de artă de la Paris. Protestînd față de marginalizarea/excluderea artei noi, grupul milita pentru o colaborare mai susținută între reprezentanții diferitelor avangarde europene (expoziții itinerante, cărți realizate în colaborare etc.). Acuzînd la rîndul lor administrația pentru cultură din România că, la aceeași expoziție, a promovat doar reprezentanți ai artei tradiționaliste autohtone, integraliștii își exprimă „adeziunea deplină” la inițiativa belgiană: „Considerăm oricum necesar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
selection de films français d’avant-garde, soit des bandes de Réné Clair, Man Ray, Germaine Dulac, Buñuel, H. Gad, Huguet. În nr. 22, februarie 1930, Fondane - întors între timp la Paris - este prezentat indirect ca ambasador al filmului francez de avangardă: „După cum știm, prietenul și colaboratorul nostru B. Fundoianu a făcut în vara anului 1929 un turneu franco-cinematografic de avangardă în Argentina, pentru care presa franceză l-a elogiat numindu-l l’ambassadeur du film français dans ce qu’il y
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Huguet. În nr. 22, februarie 1930, Fondane - întors între timp la Paris - este prezentat indirect ca ambasador al filmului francez de avangardă: „După cum știm, prietenul și colaboratorul nostru B. Fundoianu a făcut în vara anului 1929 un turneu franco-cinematografic de avangardă în Argentina, pentru care presa franceză l-a elogiat numindu-l l’ambassadeur du film français dans ce qu’il y à de plus modérne („L’Intransigeant“, 11 jan. 1930). Fondane fusese invitat, ca oaspete al Societății „Amigos del Arte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Șestov. Afirmînd că între opera sa în franceză și cea scrisă anterior în românește este „cam tot atîta rudenie cîtă între un defunct bogat și un colateral care îl ignoră, dar îl moștenește”, Fondane - altminteri, unul dintre animatorii externi ai avangardei românești din țară, pe care o susține cu poeme, eseuri și texte critice - afirmă că intenționează să traducă în franceză nuvela Sărmanul Dionis a lui Eminescu, că așteaptă să fie invitat pentru a proiecta aceleași filme de avangardă și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
externi ai avangardei românești din țară, pe care o susține cu poeme, eseuri și texte critice - afirmă că intenționează să traducă în franceză nuvela Sărmanul Dionis a lui Eminescu, că așteaptă să fie invitat pentru a proiecta aceleași filme de avangardă și că va reveni la scrierea în limba română abia atunci cînd editorii bucureșteni îi vor tipări volumele neapărute: Imagini și scriitori români, Caietele unui inactual, Probleme vesele, Ferestre spre Europa, Dialoguri, un studiu despre esteticianul Walter Pater (cel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
modernisto-avangardiste, inovînd creator în interiorul mai multor tradiții spirituale. Tot în unu, plecarea la Paris a pictorului Victor Brauner e salutată ca posibilitate de afirmare personală, fără vreo referire la eventualele dificultăți din țară. Capitolul VIII. Între extremele politicii europene. O „avangardă estetică” În termenii sociologului francez Robert Estivals (v. „Schémas pour l’Avant-garde“, în Les Avant-gardes Littéraires au XXe siécle, vol. II THÉORIE, publié par le Centre d’Étude des Avant-gardes Littéraires de l’Université de Bruxelles sous la direction de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pour l’Avant-garde“, în Les Avant-gardes Littéraires au XXe siécle, vol. II THÉORIE, publié par le Centre d’Étude des Avant-gardes Littéraires de l’Université de Bruxelles sous la direction de Jean Weisgerber, Akademiai Kiado, Budapest, 1984, pp. 1085-1120), prima avangardă românească (formată în jurul revistelor Contimporanul, Punct, 75 HP, Integral) este o avangardă estetică, „secularizată” în raport cu politicul. Simpatiile de stînga ale majorității membrilor ei nu se traduc, altfel spus, printr-o artă politizată, ci (doar) prin cultivarea „noutății” artistice. Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
THÉORIE, publié par le Centre d’Étude des Avant-gardes Littéraires de l’Université de Bruxelles sous la direction de Jean Weisgerber, Akademiai Kiado, Budapest, 1984, pp. 1085-1120), prima avangardă românească (formată în jurul revistelor Contimporanul, Punct, 75 HP, Integral) este o avangardă estetică, „secularizată” în raport cu politicul. Simpatiile de stînga ale majorității membrilor ei nu se traduc, altfel spus, printr-o artă politizată, ci (doar) prin cultivarea „noutății” artistice. Nu mă voi opri, în cele ce urmează, asupra articolelor strict social-politice din publicațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
europene (fascism, bolșevism). Un caz aparte în acest sens îl constituie „devierea de dreapta” a Contimporanului, manifestată prin conexiunile cu ortodoxismul și cu programul tinerei generații interbelice. Această deplasare ideologică va duce - în 1930 - la prima ruptură majoră din interiorul avangardei autohtone. Un conflict între două generații și între două atitudini: de o parte - moderația ecumenică și oarecum elitistă a lui Ion Vinea, Marcel Iancu, Jacques G. Costin, de cealaltă - insurgența dogmatică a celor de la revista unu. În Contimporanul an. II
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
specific italiană. Spre exemplu, în Rusia, futurismul e arta oficială a sovietelor”. Observație corectă (cu precizarea că futurismul rus, diferit față de cel italian, s-a definit dintru început polemic față de acesta), care lasă a se înțelege faptul că arta de avangardă (futuristă, în cazul de față) este transnațională, în vreme ce alianța ei cu politicul implică determinări locale. Potrivit lui Simion Mioc, „Pe Vinea și colaboratorii săi nu-i șochează relația dintre fascism și futurism, deoarece ei se conduceau după ideea greșită a Faclei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pictor și pamfletist, Ungaretti cronicar, Raimondi Giuseppe nuvelist, împreună este desigur cu Leopardi, Muschein, Marcello Corra cea mai selectă alegere și cea mai vie probă a spiritului june italian”. O reclamă a aceleiași reviste vorbește, în acest sens, despre o „avangardă fascistă”: „L’italiano. Reviste (corect revue, n.n.) de avant garde fasciste. Dir. L. Longanesi. Bologna”. O notiță din nr. 76 adaugă argumentelor simpatiei spiritul revoluționar în artă: „L’Italiano, revista revoluționarilor fasciști, știe să fie și revoluționară în artă, grație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
trebuie contrapus creștinismului tradițional („îmbătrînit”, fie că e reprezentat de „bizantinii ortodocși sau de iezuiții catolici”...) plutea în aerul epocii. Același Riegler-Dinu - ale cărui cronici de artă din Contimporanul speculează, în genere, pe marginea afinităților dintre bizantinism și arta de avangardă - publica în nr. 79 un articol, „Allegria ortodoxă“, ferm pro-Gîndirea. Elogiind resurecția modernă a poeziei religioase (cu referiri la Claudel sau Rilke), autorul polemizează cu G. Călinescu (proaspăt „demisionar” de la revista lui Nichifor Crainic) și cu articolul antigîndirist al acestuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
trebuie să fie o fabricație ușor comercializabilă și ușor de mistuit, pentru digestiile după-amiezelor”. Respingerea artei comerciale era însă și un deziderat al avangardiștilor „laici”... Abhorînd modernizarea („europenizarea”) hedonistă, articolul lui Sandu Tudor pledează în final pentru „mîntuirea” printr-o avangardă a Spiritului: „Așa ne europenizam, cînd într-o zi cîțiva năzdrăvani căzură în această cuibăreală a țapilor și a fiilor lor ce mimau mișcările suprasexualizate ale ultimului jazz. Noii sosiți veneau cu un obiect ciudat: o cădelniță cu tămîie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
înțelegere a problemei mîntuirii“ de Marcel Avramescu, alias urmuzianul ezoterist Jonathan X. Uranus, alias viitorul preot ortodox Mihail Avramescu (colaborator la Ulise, Radical și Bilete de papagal, dar refuzat pentru „confuzie epigonică” la poșta redacțională a revistei unu). Interferențele dintre avangardă și Weltanschauung-ul „noii spiritualități” devin, oricum, tot mai numeroase. Și nu doar la Contimporanul. Este suficient să amintim cunoscutul articol-manifest din unu al ortodoxistului Paul Sterian („Poezie agresivă sau despre poemul-reportaj“) sau sexualismul autenticist, vitalist și „exasperat” al tînărului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a testa în permanență - ca un „Charlot explorator” - limitele actului artistic. Miza explorării este însăși libertatea umană: Un grand morceau de notre liberte en est l’enjeu. * Spre deosebire de Contimporanul, Punct și Integral, unu marchează un moment de radicalizare politică a avangardei autohtone. Suprapusă simpatiilor suprarealiste, opțiunea antifascistă este fermă și coerentă. Apropierea de bolșevism, tot mai evidentă cu trecerea timpului, are loc mai întîi prin intermediul lui Stephan Roll și Sașa Pană. Ulterior - și prin colaboratori sporadici precum Ion Vitner sau Miron
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]