2,504 matches
-
10) și în actualul sediu, Piața Iuliu Maniu, nr. 13, începând cu anul 1971. Primele activități artistice sunt menționate în secolul al XVII-lea (1646), însă cele mai importante se desfășoară la începutul secolului al XIX-lea (în 1810, corul bărbătesc al asociației meșteșugarilor). Activitățile corale sunt permanente de-a lungul timpului în viața cultural-artistică, remarcându-se între 1924-1936 formația corală de fete, iar după 1945, Corul Ateneului Popular. Actualmente sunt deosebit de active ansamblul folcloric "Rapsodia Sălajului" (1958), orchestra de muzică
Zalău () [Corola-website/Science/296954_a_298283]
-
și arareori cu brâie. De asemenea, în Borșa, se poartă sugna de diferite culori, care este asemănătoare unei fuste cu creți sau paturi. Poalele sunt tivite cu ajur, găurele scurte și cipca. În picioare, femeile poartă opinci din oargă. Costumul bărbătesc. Vară, bărbații poartă pe cap clop din paie sau pălărie de postav, iar iarnă cușma. Cămașă este scurtă cu mânecă largă, fără guler și cu mânecări frumos ornamentate, gătii, pentru vară, care sunt largi, pana deasupra gleznei; cioarecii, un fel
Borșa () [Corola-website/Science/296994_a_298323]
-
773 evrei restul fiind de alte naționalități. Numărul de evrei va scădea vertiginos în perioada comunistă. La 1 ianuarie 1993, în orașul Tîrgu Neamț locuiau 22.396 persoane, dintre care 11.505 de sex femeiesc și 10.891 de sex bărbătesc. Ca structură etnică, 22.102 sunt români, alături de care locuiesc 112 romi, 34 evrei, 12 germani și 119 alte naționalități. După religie, 21.811 (97,4%) sunt ortodocși, 116 sunt ortodocși de stil vechi, 66 adepți ai religiei creștine dupa
Târgu Neamț () [Corola-website/Science/297002_a_298331]
-
Cucuteni (în trecut, Băiceni) este o comună în județul Iași, Moldova, România, formată din satele Băiceni, Bărbătești, Cucuteni (reședința) și Săcărești. Comuna se află în partea de vest a județului. Este străbătută de șoseaua județeană DJ280B, care o leagă spre sud de Ion Neculce și Târgu Frumos (unde se termină în DN28) și spre nord de Balș
Comuna Cucuteni, Iași () [Corola-website/Science/301271_a_302600]
-
1,85% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta denumirea de "Băiceni", făcea parte din plasa Bahlui a județului Iași și era formată din satele Băiceni, Dădești, Cucuteni, Zbierești, Săcărești, Balosinești, Cârjoaia, Bărbătești și Coasta Măgurii, având în total 2258 de locuitori. În comună funcționau șase mori de apă, trei școli cu 96 de elevi (dintre care 31 fete) și șase biserici ortodoxe. Anuarul Socec din 1925 o consemnează în plasa Cârligătura a
Comuna Cucuteni, Iași () [Corola-website/Science/301271_a_302600]
-
comună funcționau șase mori de apă, trei școli cu 96 de elevi (dintre care 31 fete) și șase biserici ortodoxe. Anuarul Socec din 1925 o consemnează în plasa Cârligătura a aceluiași județ, având 3131 de locuitori în satele Băiceni, Balș, Bărbătești, Cârjoaia, Coasta Măgurii, Cucuteni și Săcărești. În 1950, comuna a fost transferată raionului Târgu Frumos și apoi (după 1956) raionului Pașcani din regiunea Iași. În 1968, a revenit în alcătuirea actuală la județul Iași, reînființat, și a primit denumirea de
Comuna Cucuteni, Iași () [Corola-website/Science/301271_a_302600]
-
Siliște” (nord-nord-vest de satul Băiceni) cuprinde așezări din secolele al II-lea-al III-lea e.n., al IV-lea e.n., al VIII-lea-al X-lea și al XV-lea; situl de la „Tarlaua Grajd”, de la marginea de est a satului Bărbătești cuprinde vatra medievală a satului Bărbătești (secolul al XV-lea), precum și așezări din eneolitic (cultura Cucuteni), perioada Latène, secolele al V-lea-al IV-lea î.e.n. (perioada Halstatt), secolele al II-lea-al III-lea e.n., secolul al IV-lea
Comuna Cucuteni, Iași () [Corola-website/Science/301271_a_302600]
-
așezări din secolele al II-lea-al III-lea e.n., al IV-lea e.n., al VIII-lea-al X-lea și al XV-lea; situl de la „Tarlaua Grajd”, de la marginea de est a satului Bărbătești cuprinde vatra medievală a satului Bărbătești (secolul al XV-lea), precum și așezări din eneolitic (cultura Cucuteni), perioada Latène, secolele al V-lea-al IV-lea î.e.n. (perioada Halstatt), secolele al II-lea-al III-lea e.n., secolul al IV-lea și secolul al XV-lea; în
Comuna Cucuteni, Iași () [Corola-website/Science/301271_a_302600]
-
Monografia Banatului a lui Ion Satreanu, editata la Timișoara în 1935 găsim: "Ofsenița - plasa Deta, 1045 locuitori, 243 de case și hotar de 2915 iugăre. Germani romano-catolici și puțini unguri și sârbi. Biserică 1882. Școală primară, monument al eroilor, car bărbătesc romano-catolic, reuniune de cetire". La 13 octombrie 1850 se desființează primăria în Ofsenița și devine sat aparținător comunei Banloc. În anii construirii socialismului, Ofsenița cunoaște o rapidă dezvoltare, se construiesc trotuare, se realizează trotuarul care leagă satul de gară, se
Ofsenița, Timiș () [Corola-website/Science/301382_a_302711]
-
Mosnicza este o comunăde români; în cercul Timișoara, circumscripția Timișoara. 1863 - Sunt 1322 locuitori. 1870 - Localitatea numără 1186 de suflete, din care 1056 - ortodocși, 107 catolici, 2 greco-catolici, 3 evanghelici și 18 evrei. 1880 - În comună se înfințează un cor bărbătesc condus de țăranul Vasile Crîșmaru, zis Moș Cicu, care a urmat școala de dirijat coruri de la Chizănău. Ulterior, el a fost întemnițat de autoritățile maghiare pentru activitatea naținală desfășurată cu corul său. Condamnarea se datora cântecului "Ștefan, Ștefan, Domnul cel
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
au contribuit substanțial la îmbogățirea culturii românești strâns legați de Bistrița prin numeroasele copii și traduceri după manuscrise, sunt numeroși. Menționăm pe Teofil ("Evanghelie învățătoare" - 1644), Teofan ("Psaltire slavonă" - 1619), Ilarion ("Psaltire cu tâlc"), Ștefan ieromonahul ("Cazania"" - 1724), Ioachim din Bărbătești - gramatic ( "Istoria Troadei - 1766). De remarcat că Ștefan ieromonahul, cel care mai tâziu ajunge mitropolitul Țării Românești, este fiu al meleagurilor vâlcene născut la Râmești - Horezu, după ce mai întâi a fost pisar la Bistrița și călugăr și egumen la mănăstirea
Mănăstirea Bistrița (județul Vâlcea) () [Corola-website/Science/301441_a_302770]
-
anul 1776, în "Mitropolia Ardealului an XXII,nr.7-9,1977,pag.505-551 )unde găsim numărul creștinilor ortodocși, în Protopopiatul Bălgradului,pentru fiecare localitate.Astfel,localitatea Feneș apare cu un numar de 370 suflete de creștini ortodocși,din care "180 parte bărbăteasca și 190 parte femeiasca"(N.Josan și colaboratorii,op.cit.,pag.96).De aici tragem concluzia că, dacă biserică s-a construit cu circa 12 ani în urmă,respectiv în anul 1754, numărul enoriașilor se apropia sau chiar depășea cifră de
Feneș, Alba () [Corola-website/Science/300241_a_301570]
-
succesive, cea mai recentă reprezentând un bust al lui Christos. În secolul al XIV-lea au început o serie de procese de partaj ale posesiunilor greavilor, odată cu decăderea rolului lor politic. În 1388 moare greavul Ioan, ultimul moștenitor pe linie bărbătească, și cetatea intră în posesiunea familiei greavilor de Vingard, moștenitorii pe parte feminină. În 1430 cetatea este vândută de către Johann Geréb de Vingrad comunității săsești, care o cumpără. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea fortificația a fost
Câlnic, Alba () [Corola-website/Science/300233_a_301562]
-
pe teritoriul comunei. Acesteia i se adaugă până în zilele noastre și alte ocupații secundare: vânătoarea, albinăritul, lucrul la pădure, culesul din natură (fructe sălbatice). Portul popular este asemănător cu al celorlalți mocani. Atât în portul femeiesc, cât și în cel bărbătesc, cusăturile și detaliile de pe cămașă apar în culorile roșu, negru sau albastru. Tricolorul nu lipsește nici el din portul sălciuănesc. Tradițiile sunt diverse și numeroase în comuna Sălciua. „Ceva mai deosebit s-a moștenit de la cultura grâului, extins pe suprafețe
Sălciua de Sus, Alba () [Corola-website/Science/300271_a_301600]
-
pământul, “numit kend”, (vechea denumire a satului Uifalău, încorporat în comuna Rădești) aflată lângă pământul zis Tinod al comitelui Andrei. Tinodul este amintit de asemenea în anul 1349, al voievodului Transilvaniei Petru. După ce în jurul anului 1440, ultimul urmaș în line bărbătească al nobililor de Geoagiu, Mihail, fiul lui Ladislau de Geoagiu, moare, Vladislav regele Ungariei face donați lui Iancu de Hunedoara cetatea Diodului și domeniul acesteia, iar acesta donează ținutul Tinodului, Geomalul și Cergăul Bulgăresc. Donația s-a făcut din considerente
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
decembrie 1880, Londra), a fost o romancieră din Anglia. Ea a fost una dintre scriitorii fruntași ai erei Victoriene, romanele ei fiind caracterizate de o analiză realistă a societății englezești provinciale din acea epocă. Ea și-a ales un pseudonim bărbătesc, spunea ea, pentru a fi sigură că operele sale vor fi luate în serios. Ea și-a ales un pseudonim bărbătesc, aidoma lui George Sand și altor scriitoare din epoca respectivă, deoarece femeile scriitoare nu aveau succes la public la
George Eliot () [Corola-website/Science/301521_a_302850]
-
fiind caracterizate de o analiză realistă a societății englezești provinciale din acea epocă. Ea și-a ales un pseudonim bărbătesc, spunea ea, pentru a fi sigură că operele sale vor fi luate în serios. Ea și-a ales un pseudonim bărbătesc, aidoma lui George Sand și altor scriitoare din epoca respectivă, deoarece femeile scriitoare nu aveau succes la public la fel ca bărbații. Până în perioada modernă, în care a trăit și a scris Virginia Woolf, ele au resimțit efectele acestor prejudecăți
George Eliot () [Corola-website/Science/301521_a_302850]
-
Evans, colaborând, pînă la plecarea sa în 1856, la multe eseuri și corectări. Femeile scriitoare nu erau ceva neobișnuit pe acele vrenmuri, dar rolul lui Evans în fruntea literaturii de atunci era. Aflarea unei femei tinere necăsătorite în societatea preponderent bărbătească din Londra era ceva neobișnuit în acele timpuri, mai mult decât atât - uneori și scandalos. Deși arătă hotărâtă, ea era deseori sensibilă, depresivă și măcinată de dubii. Evans era considerată având o aparență bolnăvicioasă, [5] și și-a format un
George Eliot () [Corola-website/Science/301521_a_302850]
-
femei. În alte eseuri, ea lăudase realismul romanelor scrise în Europa la acea vreme; accentul asupra unei povestiri realistice devenind clar în toată ficțiunea ulterioară a ei. De asemenea, ea și-a creat un nou pseudonim - George Eliot. Acest nume bărbătesc a fost ales pentru a se distanța de la alte scriitoare de romane proaste, dar și pentru a evita discuțiile viclene despre statutul său conjugal. În 1858 este publicat, în Blackwood’s Magazine, "Amos Barton", primul din "„Scene din viața unui
George Eliot () [Corola-website/Science/301521_a_302850]
-
cârpele negre sau înflorate, „"șurțele"” (șorțurile) negre sau „"vinete"” , în două sau trei foi, catrințele roșii, „românești” sau „oacheșe” , iile cu fodori, pieptarul cu flori roșii și „ciucurei” în aceeași tonalitate, buboul negru sau săin, nelipsit din portul bătrânelor. Costumul bărbătesc avea următoarele piese specifice: cămașa cu mânecă largă sau cu pumnași, cioarecii albi, strânși pe picior, laibărul și recălul din postav negru, la care, iarna, se adaugă buboul. În jurul anului [[1900]], în sat începe să pătrundă costumul femeiesc „[[săliște]]nesc
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
anul 1924. În anii celui de-Al Doilea Război Mondial, au căzut pentru pământul străbun încă 14 eroi. Locuitorii din Deleni au trăit și momente de bucurie, exprimate prin cântec și joc. În anul 1925, echipa de dansuri cu jocul bărbătesc ,Cu bâta" a participat, la Reghin, la un festival etnografic. În anii ce au urmat, ea avea să ducă faima locuitorilor de aici în țară și peste hotare, obținând numeroase premii și medalii.
Deleni (Ideciu de Jos), Mureș () [Corola-website/Science/300577_a_301906]
-
lână și cânepă. La brâu purtau șerpar din piele, iar pe cap căciulă din blană neagră de miel sau pălărie cu boruri largi. Încălțămintea erau opincile la marea majoritate, iar cei mai înstăriți purtau cizme și bocanci - acestea formând portul bărbătesc. Portul femeiesc se compunea din poale din pânză, catrințe țesute din lână sau stofă din aceeași țesătură, prinsă în brâu cu o „lorineață” țesută, cămașă din pânză albă cu șire cusute sau țesute, pieptar din blană de miel cu „zăgărea
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
din pânză albă,țesută în casă,ia,care prezintă sumare broderii (exclusiv la gât și la mâneci) completează portul femeiesc ce include,în componența sa,în funcție de sezon,o "zeghe" din lână neagră sau o "sarică" de culoare albă. Portul popular bărbătesc are ca piese constituente cămașa cu barbur,pieptarul înfundat,cojoaca ciobănească din piei de oaie prevăzută cu mâneci foarte largi sau zeghe și sarică,cioareci strâmți din dimie albă, căciulă sau renumita pălăriuță mocănească specifice zonei Sibiului.Un element specific
Comuna Corbi, Argeș () [Corola-website/Science/300618_a_301947]
-
ca piese constituente cămașa cu barbur,pieptarul înfundat,cojoaca ciobănească din piei de oaie prevăzută cu mâneci foarte largi sau zeghe și sarică,cioareci strâmți din dimie albă, căciulă sau renumita pălăriuță mocănească specifice zonei Sibiului.Un element specific portului bărbătesc din Corbi îl reprezintă cămașa de flăcău,care are brodate,pe spate, "cruci" - motiv ornamental cu semnificații profunde,relevând,sub asepct vestimentar,în accepția publică locală,maturizarea purtătorului devenit "crucea casei" - așadar,un sprijin de nădejde al grupului familial. Ion
Comuna Corbi, Argeș () [Corola-website/Science/300618_a_301947]
-
Cocu (în trecut, Cocu-Popești și Cocu-Crucișoara) este o comună în județul Argeș, Muntenia, România, formată din satele Bărbătești, Cocu, Crucișoara, Făcălețești, Greabănu, Popești, Răchițele de Jos (reședința) și Răchițele de Sus. Comuna se află în vestul județului, pe malurile râului Cotmeana. Este străbătută de șoseaua județeană DJ703A, care o leagă spre nord de (unde se termină în DN7
Comuna Cocu, Argeș () [Corola-website/Science/300616_a_301945]