3,424 matches
-
El cade și moare. Privește Înainte cu mînie este un simbol și totodată un film dezastruos pentru că n-are nici o legătură cu parafrazarea discutată ori cu cinematograful, ci doar imită. Imită fără reținere și fără nici o surdină, un filtru, o batistă, o realitate ea Însăși falsă, imită filmul italian al anilor cincizeci, ca și pe cel rusesc din aceeași perioadă, fără, evident, urmă de priză emoțională a se vedea secvențele cu banda de copii, furate de la partizani , și o face excepțional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Titulescu, Emilia Nicolaescu a afirmat din ecranul TV că s-a intonat imnul României. În realitate, În acel moment se intona Marșul funebru. Deșteaptă-te române a venit mai tîrziu, atunci cînd domnul Iliescu Își ștergea ochii de glicerină cu batista prezidențială. Rugîndu-se să nu cumva să se deștepte acel ceva din sicriu, acolo, la aeroport. „Iliescu este un personaj tragic”, a spus Într-o miercuri domnul Andrei Pleșu. Are dreptate, dar iată c-a venit și vremea cînd omul tragic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Întinse un strat pe buze. — Cindy, ție ți-a spus ceva? Orice? — Nu, răspunse femeia cu o voce chițăită. — Nimic despre dușmanii lui? — Nu. — Dar despre prietene? Duke nu a avut ceva marfă tînără În ultima vreme? Cindy scoase o batistă și-și șterse fața. N-nu... — Fulgușor, tu chiar crezi asta? — Eu zic că Dukey nu vorbea cu nimeni. Acum putem pleca? Adică... — Mergeți. E o stație de taxiuri ceva mai Încolo. Fetele o șterseră rapid. Bud le conduse, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Sid parcat lîngă trotuar. La ușă un ciocan de alamă cu aspect de box. Treizeci de secunde. Nici o mișcare. Jack Încercă ușa, care nu cedă. Împinse un umăr În țîțÎni și ușa ieși din balamale. Mirosul acela... Cu Încetinitorul: scoate batista, scoate pistolul, cotul pe perete, Întrerupătorul. Nici o amprentă. Întrerupătorul Împins În jos, luminile aprinse. Sid Hudgens măcelărit pe covor, covorul Îmbibat, pe podea o baltă de sînge lipicios. Brațele și picioarele tăiate și așezate În unghiuri stranii față de trunchi. Despicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
telefon public de la colțul dintre Sunset și Las Palmas. Bud lăsă receptorul În furcă. Apeluri către o cabină aflată la peste jumătate de kilometru de Nite Owl. Punerea la punct a afacerii sau a Întîlnirii. Prudență maximă. Hilda frămînta niște batiste de hîrtie. Bud văzu o lanternă pe un capăt de masă. O Înhăță și alergă afară. Afară, la camera anexă. Un interstițiu Între temelie și zid. Abia putea pătrunde. Coborî și intră. Pămînt, stive de lemne, un sac de iută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
post de cobai. Îi fusese administrat un compus format din heroină și un medicament antipsihotic. O să trăiască și o să se facă bine - Îndată ce va elimina supradoza din organism. O soră Îi șterse fața lui Vincennes. Karen se agita cu niște batiste de hîrtie. Ed verifică biletul lui Fisk: „A sunat Inez Soto. Nici o info despre afacerile cu $ ale lui R.D. R.D. pasibil de anchetă??? A fost foarte criptică. D.W.“ Ed mototoli hîrtia și o aruncă. Vincennes s-a dus acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
o inimă cernită, Strâng buchet de lăcrămioare Din grădina înflorită. Ochii mei sărută iarba Și o mângâie-n tăcere, Tremură-n fiori rubarba, Răsfățată de plăcere. Ascult vântul cum adie, Măturând aleea tristă. Palma strânge o hârtie, Cade lacrima-n batistă. Norii se adună-n grabă Și invită vântu-n horă. Soarele zâmbește-n barbă, Floarea în genunchi imploră. Suspină doru-n altițe, Mii de ramuri prind a țese Minunate coronițe, Pentru văluri de mirese. Prin livada însorită Foșnetele prind a spune Că
Ce-mi spune prim?vara by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83298_a_84623]
-
nu mai fie. Sau, dacă nu mâine, în altă zi. Curând. Nu era înfricoșător ce simțea, dar n-ar fi putut spune nimănui ce este. Mai mult părere de rău. Ștergându-și mecanic sticlele ochelarilor cu un colț mototolit de batistă, a înțeles că în noaptea aceasta nu va mai reuși să nu se gândească la spital și la ce se va petrece cu ea, umbrele mobilelor vor crește din nou nemăsurat în apartamentul ce-i va părea cât un transatlantic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să vadă toate astea și n-a spus nimic. Au schimbat un timp vorbe aiurea, fără interes, despre ce s-a petrecut în lume, în oraș, acasă. Bătrâna doamnă Marga Pop se întrerupea la răstimpuri, aducea încet în dreptul gurii o batistă făcută ghemotoc în mână, în care scuipa cu zgomot gâjâit sputa formată în gât ce-o împiedica să respire. Vorbeau încet, pentru că, în liniștea din jur peste care se așternuse liniștea foșnitoare a parcului, își auzeau și cele mai neînsemnate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
după-amiaza asta se va sfârși, ca și altele, în lumină și în liniște și în calm, mulțumită calmantelor și numai sputa asta din gât care o sufocă și pe care e nevoită să o scuipe din când în când în batistă nu reușește s-o înțeleagă și o să-i spună, înainte ca el să plece, să facă curat în casă și să se pregătească pentru întoarcerea ei, va veni îmbrăcată în cea mai frumoasă rochie, pe care i-a adus-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
urletul din capul ei era pricinuit mai mult de spaimă, nu de dureri, parcă îi ieșeau globii ochilor din orbite de durere. Dar, în întunericul subțiat de sclipirile lunii noi, a reușit să se întoarcă pe o parte, să apuce batista de sub pernă, să scoată din gâtlej și să scuipe sputa care o sufoca, să-și șteargă buzele ude și fierbinți; n-a mai fost în stare de altă mișcare, nici cât să întindă mâna până la soneria de la marginea patului, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în viață, dar mai mult voia să se gândească la ea, cum e, nimic altceva. Despre asta ar fi vrut să-i vorbească. Nu crede că se vor repeta clipele alea. „Știu“, zicea Andrei Vlădescu, o privea cum își scoate batista din buzunarul capotului, își șterge nasul și buzele, cu un amestec inconștient de bucurie și tristețe; se gândea: ar trebui să-mi inspire milă, dar nu simt altceva decât respect pentru credința ei, cât e de lucidă; și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
picioarele anchilozate, cu chipuri trase și priviri senine. A văzut-o pe doamna Caliope Teodorescu, retrasă într-o parte, să facă loc tuturor celorlalți, ținându-și, ca întotdeauna, geanta într-o poziție nefirească, în dreptul cordonului rochiei de vară, în timp ce cu batista din mâna cealaltă își ștergea foarte des ochii și nasul. I-a privit de mai multe ori, pe rând, pe când glasul de bariton al preotului răsuna sub cupolă, în miros de tămâie și lumânări proaspăt arse, până când s-au pornit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
așteptarea, liniștea în care se auzeau răsuflările celorlalți și în care se părea că nimănui nu-i arde nici măcar să se miște în vreun fel oarecare și să-și mai aprindă o țigară, lăsând paharul pe masă, scoțându-și o batistă în culori țipătoare, asemănătoare cravatei, ștergându-și încet buzele și mâna dreaptă, în aceeași liniște-așteptare în care privirea lui se răsucea peste capetele noastre, după care, calculându-și efectele, dozându-le bine și știind că vocea lui avea să răsune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pliant. „Ai să mă-njuri că nu te-am anunțat“, spunea. „Nu. Dar nu-mi place să fiu luat prin surprindere, am impresia că sunt spionat. Detest asta.“ Se uitau unul la celălalt și Ioana își ștergea nasul cu o batistă mare bărbătească. „Da’ n-am mai putut sta acasă. I-am făcut o vizită Monicăi, dar și ea pleca la Răzvan și am mers o bucată de drum împreună și nu știam ce să fac și mi-a zis: «Du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
foarte bine seama cât de anapoda sună. E chiar stupid ce spun și ce vreau, mai ales. Toate femeile sunt așa? Spune, tu care le știi pe toate și ai atâta experiență: toate suntem așa?“ Își plecase capul îngrămădindu-și batista mare în jurul nasului. „Bine faci că nu-mi răspunzi, nici nu vreau să știu la o adică“, spunea din nou. „Da’ poți să crezi că mă bucur că te văd.“ „Și eu.“ Ridica spre el o față speriată: vorbește serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
revolta, își ridicase palmele mari în dreptul pieptului, să se apere, clătina din capul ușor pleșuv spre ceafa groasă, mormăind ceva ininteligibil, dar ea nu mai auzea nimic și nu mai vedea nimic, nici cum Andrei își șterge buzele, își vâră batista în buzunar, îmbracă pardesiul cadrilat, se gândește o clipă să spună ceva, renunță și se îndreaptă spre ușă, abia atunci ea văzându-l și strigând: „Du-te, du-te că cine știe ce mai e în stare ticălosul ăsta și porcul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
aștepta la el. Ca de fiecare dată, înfrigurat că n-o să vină, începând să aștepte efectiv cu vreo oră înainte și privind întruna ceasul, temându-se să nu se întâmple ceva. Îi transpirau palmele, și le ștergea întruna de o batistă sau de pantaloni. Punea de fiecare dată răul înainte și detesta întârzierile oricui, imediat se gândea la un accident, sau ceva neapărat sinistru și îl apuca panica. Pe măsură ce se apropia momentul simțea în el emoție și teamă și își ștergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
brațele lui... Oh, Doamne, ce-ți spun?! Ce-am ajuns să-ți spun? Mă faci să mă întristez și nu vreau, înțelegi? Nu vreau nici să mă întristez, nici să plâng, pentru nimeni în lume, nu vreau!... Dă-mi o batistă, te rog, pe-a mea am uitat-o acasă... Ce spuneam?... Voiam să mă desprind și nici nu eram sigură... Și pe urmă au fost săptămânile alea două în care nu v-am văzut și nu v-am auzit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
secundă: o față palidă, trasă și schimonosită, înconjurată de o claie de păr cărunt, care privea în jos spre nou-sosiți cu o răutate dementă care îți îngheța sângele în vene. Roddy se așeză pe pat și își tamponă cu o batistă de mătase fața deja roșie ca sfecla. — Pfiu! Recunosc că nu mă așteptam la asta. — M-am oferit să le car eu, spuse Phoebe, ducându-se spre bovindou. După ce nu primise nici un răspuns la runda prelungită de apăsat pe sonerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lui Norman, patronul a reușit să ne așeze la o masă într-un colț, ocupată de o familie de opt membri, toți foarte gălăgioși cu execepția unui adolescent cu o răceală lichidă. Nu apuca să-și scoată niciodată la timp batista și, ori de câte ori strănuta, vedeam stropi mici de salivă zburând spre noi. Am sărit peste primul fel și am trecut direct la curcan, care era uscat, tăiat felii subțiri, aproape transparente și ca garnitură, un mic munte de legume îmbibate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
avioane, la școala fetelor, pe terenul de tenis. Avea, firește, Întotdeauna câte una prinsă stilat pe undeva, prin haine - Încă nu o văzusem În afara casei fără una. Dar asta nu explica unde-i tot dispăreau. Poate-și Închipuia că sunt batiste? Sau Îi plăcea să ia notițe pe mătase În loc de hârtie? Așa sau altfel, fapt e că ea părea să-și Închipuie că sunt de unică folosință, iar noi nu ne Înduram să Îi spunem că nu sunt. Elias-Clark plătise vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ea părea să-și Închipuie că sunt de unică folosință, iar noi nu ne Înduram să Îi spunem că nu sunt. Elias-Clark plătise vreo două sute de dolari per bucată, dar ce conta: noi i le tot Înmânam ce pe niște batiste. În ritmul În care le făcea praf, În mai puțin de doi ani Miranda avea să le termine. Aranjasem cutiile portocalii pe un raft, de unde puteam distribui eșarfele rapid, dar ele nu rămâneau niciodată acolo prea mult. În fiecare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Dallas; În loc de asta, arătau ca Într‑o varianta ceva mai acătării a protagoniștilor din Deliverance. Fratele domnului Tomlinson, foarte distins, cu părul lui grizonat, făcuse greșeala oribilă de a purta un frac alb - și asta În luna mai - cu o batistă În buzunarul de la piept și baston. Logodnica lui purta un coșmar din tafta, verde smarald. Rochia se strângea și se aduna și se Învârtejea Împrejurul corpului ei, Împingându‑i bustul enorm În sus și dând impresia că fata o să piară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
organ din tine: brațele, picioarele, urechile, ficatul, plămînii, inima, creierul, stomacul, șalele. Toate sînt perfecte. Horace, ascultă-mă... Continuă așa patruzeci și cinci de minute, apoi se lăsă pe spate, destul de relaxat. Domnul Mundy Își scoase, În cele din urmă, batista, Își suflă nasul și-și șterse fața. Dar lacrimile i se uscaseră deja; se ridică fără ajutor și păru că merge puțin mai bine și are mintea mai destinsă. Duncan Îi luă haina. Domnul Leonard se ridică și se dezmorți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]