56,840 matches
-
neapărat, mi-a răspuns surâzând interlocutorul, să lăsăm câte ceva de lucru și jurisprudenței". Congresele, arbitrajele și, uneori, războiul dintre națiuni erau evenimentele care fixau cadrul jurisprudenței. Este mai bine, așadar, să ne exprimăm limpede, pentru ca, pe cât posibil, să nu lăsăm câmp liber interpretărilor. Astfel, grație hegemoniei intelectuale exercitată de Franța asupra Europei în veacurile al XVII-lea și al XVIII-lea, limba franceză a devenit limbă diplomatică. Domnul Villemain, în prefața sa la "Dicționarul Academiei", a definit în mod admirabil ceea ce
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
Chipul din oglindă se uita în continuare la ea surprins, de parcă o vedea pentru prima dată. „- Cine ești tu străine? Ce mi-ai făcut de nu mă mai recunosc?” Mâna lui îi răsfiră părul lung, mătăsos, mirosind a flori de câmp. Degetul arătător coborî pe linia gâtului, apoi pe umăr înlăturând cu o atingere delicată bluza care se împotrivea înaintării lui. Îl dezgoli. Buze fierbinți se opriră pentru o clipă pe umărul gol, în timp ce o mână fermă, dar blândă, o trase
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
momente. Căldura razelor, care își continuau explorarea chipului Karinei, o destinse. O toropeală plăcută îi cuprinse mintea și trupul încordat. Ciripitul vesel al vrăbiuțelor ce se jucau sărind din ramură în ramură, o readuse în prezent, oprindu-i hoinăreala prin câmpuri cu verdeață și flori parfumate, amintindu-i că trebuia să iasă la cumpărături. Garderoba ei sobră în nuanțe care îi accentuau depresia, trebuia schimbată neapărat. Găsi cu greu o ținută adecvată pentru acea zi călduță de primăvară, pentru a ieși
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
totuși, fără războaie! Poți suna în goarnă cât de tare, cel care face pe surdul tot n-o va auzi... Viața este o poveste... Depinde de fiecare dintre noi ca „povestea” aceasta să fie sau nu frumoasă! Transpiră vara pe „câmpul” muncilor tale ca să ai iarna căldură în casă! În timp sunt „urme” care țin de istorie; unele sunt mai adânci, altele mai de suprafață; unele sunt binefăcătoare, altele supărătoare... Când ești trădat, bucură-te! Astfel satisfacția trădătorilor va fi mult
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
Problema e că cele mai multe sunt seci, răspunde Carrascal. Nu poate fi așa, don Avito, pentru că sunt noi și de 24 de perras 8. Nu poate fi, doña Tomasa, dar este!, răspunde cu energie Carrascal. Și așa, după că a înviorat câmpul, doña Tomasa se întoarce în prozaica bucătărie iar don Avito continuă. Cu fapte, da, prietene Sinforiano, cu fapte! O, faptele! De ceva timp coc un plan vast pentru a pune în practică teoriile mele, aplicând pedagogia mea sociologică la tabula
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
înțelege și își amintește Avito cum contemplase, cu câtă atenție observase odată o pisică cu un iepuraș de casă de India, inoculat cu tifoidă, și calma familiaritate cu care păsările cerului se așezau pe firele de telegraf, departe de stânjeneii câmpului. Lucru decis, deci: documentul redactat pentru Leonsia va merge, așa cum era, la Marina. * Terminând Marina de citit, în timp ce-i sălta inima, zise fără să vrea fratelui său: "La Carrascal cu asta!" Și apoi: "ce Carrascal este, Doamne ce Carrascal! Își
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
nu e rău, nu, nu e rău, dar eu... și are unele idei... ce idee, ce idee este de a mă pretinde, a mă pretinde așa..." Și acum, câtă păsărime a cerului așezată pe firele de telegraf, departe de stânjenii câmpului, își zice: ineluctabile nevoi organice... și se înroșește geniu al speciei... lege a lui Malthus... matriarhat... matriarhat?... matriarhat! Tendință socială spre monogamie... căsătorie și patrimoniu 9... geniu al viitorului... pedagogia sociologică... dar cum să-i spun nu? Cu care față
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
incongruența și în tot absurdul. Râde din toată inima, inimă de copil, dându-și pe spate capul, tot înșiră cuvinte fără sens, se bucură cu ruperea firului logic al asociației de idei și chinga legăturii sale normale; se risipește în câmpul incongruenței. Îl surprinde azi tatăl său recitând această povestire, învățată poate de la doică sau de la alți copii: Teresa, de la pat, la masă; încrede-te, în ceea ce mi-ai spus; tabac, nu-i place eleganța mea; de frunză, pentru a deveni
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
dulcea poezie, topirea dragostei, suspine și nimicuri dulci, crudități uneori. Ce caleidoscopică e lumea! Și toate cu etichetele pe spate, pe partea cealaltă, care nu se vede, totul cu explicație corespunzătoare. Ce originală e lumea! Ce de lucruri trec prin câmp, și ce de lucruri trec pe stradă! Mașini, care, cai, câini, cu scheletele lor pe sub carne, bărbați, femei... femei! Unele înalte, puternice, cărnoase, corpolente, cu sânge fierbinte, și inimă, și măruntaie, cu piept ridicat care când merg, se mișcă, și
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
el; în abisurile conștiinței, preferații săi bunici, morți deja, cântă dulci cântece de leagăn viitorilor nepoți, nenăscuți încă. I se relevă eternitatea în dragoste; lumea dobândește în ochii săi sens, a aflat cărarea inimii fără a avea de galopat pe câmp neliniștit. Zgomotul vieții începe să se schimbe în melodie; meditează, înțelegând-o deja, în sensul judecăților sintetice și în formele a priori, ordonatorul etern al haosului extern este dragostea. Atinge substanțialitatea lucrurilor, tangibilitatea lor prin tact spiritual; îi aparține deja
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
Bau-bau... Incognioscibilul... Inaccesibilul... Este un spectacol bun, puțin artistic. Se întoarce și se întâlnește nas în nas cu Federico. Își reprimă un gest de nerăbdare pentru că îl tulbură acest Federico, mereu surâzător, dar cu un râs fals. Dumneata aici, pe câmp, Federico, dumneata? Șst! Dau ocol, pentru o vizită. În plus, îmi convine că pot să văd mai vine și aprecia farmecele unice ale orașului, unica reședință demnă de o ființă rațională, căci câmpul este al animalului uman. Apolodoro este distrat
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
cu un râs fals. Dumneata aici, pe câmp, Federico, dumneata? Șst! Dau ocol, pentru o vizită. În plus, îmi convine că pot să văd mai vine și aprecia farmecele unice ale orașului, unica reședință demnă de o ființă rațională, căci câmpul este al animalului uman. Apolodoro este distrat; nu poate rezista la cravata roșie a lui Federico, spongioasă și umflată, care îi strânge gâtul. Ceva melancolic, zice Apolodoro ca și cum ar vorbi cu sine însuși, monotonia... melancolia... Nu, răspunde Federico, cineva pe
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
o bilă care îi intră pe gât și îi vine să-i smulgă cravata lui Federico și să i-o arunce în râu. Concepțiile sale pedagogice oferă atâta atracție ca și concepțiile opuse... Pedagogia asta nu a intrat încă în câmpul experimental adevărat, chiar dacă, după cum se vede, ceva intenționează într-un sens domnul tată al dumneavoastră... Și cum Apolodoro tace, Federico spune pe neașteptate: La urma urmei, ce dorim de la Clarita? Dorim? întreabă Apolodoro, notând că celălalt a accentuat cuvântul. Dorim
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
se pare că o vede pe Clarita, Clarita mereu escortată de don Fulgencio, don Epifanio, Menaguti, tatăl său și alături Federico. Și cum i se par lui don Fulgencio toți aceștia o adunătură de cluburi! Se pierde în plimbări pe câmpul unde se fecundează florile din polenul staminelor depus pe pistiluri, sau în suflarea coroanei de semințe de păpădie care se împrăștie pe câmp. Într-o zi, mergând la cimitir să mediteze acolo, printre acele rânduri de nișe, i se întâmplă
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
i se par lui don Fulgencio toți aceștia o adunătură de cluburi! Se pierde în plimbări pe câmpul unde se fecundează florile din polenul staminelor depus pe pistiluri, sau în suflarea coroanei de semințe de păpădie care se împrăștie pe câmp. Într-o zi, mergând la cimitir să mediteze acolo, printre acele rânduri de nișe, i se întâmplă ceva anume. Dacă nu mă iubește Clarita și nu știu să scriu povestiri, pentru ce să mai trăiesc?" Moartea, la fel ca amorul
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
de la absurdul după care dintr-un punct exterior unei drepte se poate duce mai mult decât o perpendiculară pe ea. Iată, dedică-te să dezvolți această idee și poate descoperi în pedagogia meta-pestalozziană a patra dimensiune educativă; e aici un câmp deschis genialității tale. Tată, nu te juca așa cu inima! Și se întorc despărțindu-se fără vreun rezultat. * A ajuns deja la capăt descurajarea, deloc științifică, a lui don Avito, care își amintește cele mai minunate și peregrine întâmplări ale
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
tânăr a cărui frumesețe stârnește admirația tuturor. Este Sofocle și are 16 ani. Eschil are în acest moment 45 de ani și este un războinic ce a contribuit în mod efectiv la câștigarea acestei victorii strălucite, un luptător atât pe câmpul de luptă, cât și în artă. Iar într-o casă din insula Salamina, în fața căreia se dă lupta decisivă, vede lumina zilei un copil, numit Euripide, după strâmtoarea în care s-a dat bătălia - Euripos. Aceasta este una dintre straniile
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
ca Într-un peisaj expresionist, golit de via??, Înv?luit de „promoroac?": „ Bogat? În Întinderi st? lumea n promoroac?, Ce sate ?i câmpie c-un luciu v?l Îmbrac?; ??zduhul scânteiaz???i că unse cu văr Lucesc zidiri, ruine, pe câmpul solitar". Solitudinea, retr?it? acut de fiin?a poetului, configureaz? liric Întregul peisaj. „Stare a propriului suflet", elementele ce-1 compun: „Întinderile" f??? de sfâr?it, aride, Înv?luite În „promoroac?", satele, câmpia Înve?mântat? cu „un luciu v?l
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Întinderile" f??? de sfâr?it, aride, Înv?luite În „promoroac?", satele, câmpia Înve?mântat? cu „un luciu v?l" că Într-un giulgiu, „v?zduhul" respirând reflexele sumbre ale astrului „mort", zidurile p???site ?i ruinele ce „lucesc" sinistru pe câmpul „solitar" sunt de fapt reprezent?ri subiective ale eu-ului liric (epitetul „pustiu" din ultimul vers sugerând acest „transfer al sentimentului" de singur?țațe asupra peisajului descris). Staticul tablou semnificând viziunea eminescian? a mor?îi că regresie În r?ceal
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
se stinge ?i pânză argintie a luminii În mormântul cerului. „Biserica-n ruin?" devine astfel „nucleu al unei metafore spa?iale" : centrul acestui „cosmos glacial" Înv?luit În lin?oliile de lumin? ale lunii. Dominat acum de albul nefiresc al câmpului „solitar" (metafor? a sufletului pustiit de singur? țațe, câmpul fiind un simbol al spa?iului arid, amorf, nesecurizant), de ruinele aflate sub „luciul v?l" al ghe?îi, peisajul reprezint? proiec?ia sentimentului propriului sfâr?it pe care poetul Îl
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
cerului. „Biserica-n ruin?" devine astfel „nucleu al unei metafore spa?iale" : centrul acestui „cosmos glacial" Înv?luit În lin?oliile de lumin? ale lunii. Dominat acum de albul nefiresc al câmpului „solitar" (metafor? a sufletului pustiit de singur? țațe, câmpul fiind un simbol al spa?iului arid, amorf, nesecurizant), de ruinele aflate sub „luciul v?l" al ghe?îi, peisajul reprezint? proiec?ia sentimentului propriului sfâr?it pe care poetul Îl tr?ie?te În mijlocul acestui univers desacralizat (imaginea bisericii
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
i sunt trandafirii De-un cuvânt al sfintei Vineri". Nu Întâmpl?tor apare În acest context poetic termenul „vr?jit" („vr?jit de mult e lacul", „vr? ji?i sunt trandafirii"): tot peisajul descris st? sub semnul „vrajei". De altfel, câmpul semantic al acestui termen este foarte complex În crea?ia eminescian?, „ac?ionând că o voce nedefinit? la nivel cosmic" (N. Bomher), cum se Întâmpl?, de exemplu, În „Mortua est!"'. Cand torsul s-aude l-al vr?jilor caier Argint
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
r???ritul lunii marcheaz? momentul într?rii nu În lumea cunoa? terii superioare, absolute, ci În lumea mitului, a basmului ?i a copil?riei: „ ??sare luna,-mi bate drept În fă??: Un răi din basme v?d printre pleoape, Pe câmpi un v?l de argintie cea??, Sclipiri pe cer, v?paie peste ape". Retr?ind, În acest moment cosmic, timpul mitic al copil?riei lumii, al tinere?îi f??? b? trâne?e ?i al vie?îi f??? de moarte, tot
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
că o minune a nop?îi, din umbră codrilor: „ Numai murmurul cel dulce Din izvorul fermecat Asurze?te melancolic A lor suflet Îmb?țâț . Lun-atunci din codri iese, Noaptea toat? st? s-o văd?, Zugr?ve?te umbre negre Pe câmp alb că de z? pad?", iar În poezia „ Când amintirile... ", ea se ive?te pe cer pentru a ocroti un vis de iubire: „ ?i peste arbori r?sfirate ??sare blândă lun? Ce ne g?șea Îmbr??????i ?optindu-ne-mpreun? ". Aceea?i
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
par a sta În nemi?care, dou? puncte cele dou? poluri ale globului sideral". (EminescuOpere) Exist?, În poezia lui Eminescu, dup? cum observ? G. C?linescu o adev?rât? „obsesie a stelelor"proprie de altfel, romanticilor: „Aten?ia romanticului pentru câmpul sideric este o no?iune curent???i iese din dispozi?ia contemplativ? fă?? de macrocosm [...] Contemplă?ia se complic? cu teoria pluralit??îi luminilor, a astrului că duh superior sau că sediu ceresc al individului, cu sentimentul dependen?ei de
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]