2,200 matches
-
a practicii religioase În rândul catolicilor din Europa: chiar și În Italia, procentul participanților la mesă a scăzut de la 69% dintre credincioși În 1956 la 48% doisprezece ani mai târziu. Dar, cum declinul religiei În Europa nu se limita la catolicism, evoluția era probabil inevitabilă. Un lucru pe care Conciliul Vatican II l-a realizat - sau cel puțin l-a facilitat și autorizat - a fost divorțul final, În Europa continentală, Între politică și religie. După moartea lui Pius al XII-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dramatice. Până la jumătatea anilor ’60, conducătorul spaniol condamnase orice manifestare care contravenea fățiș credinței sau practicii religioase catolice. Dar În 1966 el s-a simțit constrâns să promulge o lege care le permitea și altor Biserici creștine să subziste, deși catolicismul rămânea privilegiat; patru ani mai târziu, libertatea cultelor (creștine) era deplină. Reușind În sfârșit să „dezinstaureze” Biserica Catolică și să introducă o minimă distincție Între aceasta și regim când Franco Încă mai trăia, Vaticanul a atenuat pentru Biserica spaniolă consecințele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În politică. Deși rolul tradițional al Spaniei ca bastion al civilizației creștine și pavăză În calea ateismului și materialismului era fundamentul educației primare, ierarhia bisericească nu avea acces la putere (cu excepția „cripto-călugărilor” modernizatori din Opus Dei), În contrast cu spiritul neocruciat al „catolicismului național” din primul deceniu al regimului 12. În iunie 1968, plecându-se În fața realității moderne, Franco a admis În premieră principiul libertății cultelor, permițându-le spaniolilor să practice deschis orice rit. Dar, În acel moment, religia intra deja Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care Adunarea urma să o redacteze. Această Constituție (validată printr-un al doilea referendum În decembrie 1978) era În multe privințe foarte convențională. Spania devenea o monarhie parlamentară; nu exista o religie oficială (deși, Într-o concesie calculată făcută Bisericii, catolicismul era considerat „fapt social”); cetățenii dobândeau drept de vot la 18 ani; pedeapsa cu moartea era abolită. În contrast cu trecutul recent, Adunarea a Înscris În legea fundamentală a Spaniei dreptul la autonomie pentru regiunile istorice ale țării, Îndeosebi Catalonia și țara
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Wojty³a era deja președintele societății mariale din Wadowice, orașul său natal - un prim semn al tendinței spre mariolatrie (de unde, mai târziu, obsesia căsătoriei și avortului). Viziunea despre creștinism a noului suveran pontif Își avea originile În stilul pronunțat mesianic al catolicismului polonez. El vedea În Polonia modernă nu doar frontiera răsăriteană greu Încercată a Adevăratei Credințe, ci o țară și un popor alese pentru a fi exemplul și sabia Bisericii În lupta cu ateismul estic și materialismul vestic deopotrivă 1. Acest
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
accentuând narcisist micile diferențe. Diferențele religioase atât de des invocate sunt la fel de derutante. Distincția dintre croații catolici și sârbii ortodocși, de exemplu, contase mai mult În secolele anterioare - sau În al doilea război mondial, când ustașii din Zagreb au folosit catolicismul ca armă Împotriva sârbilor și a evreilor deopotrivă 2. În anii ’90, practicile religioase erau pe cale de dispariție În orașele iugoslave care se dezvoltau rapid; numai la țară mai exista o legătură Între sentimentul religios și cel național. Mulți bosniaci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au redescoperit o moștenire „alpină” comună, facilitată de dispariția frontierei care separa sudul Bavariei de Salzburg și Tirol. Distincțiile culturale dintre regiuni contează așadar, dar nu mai mult decât disparitățile economice. Austria și Bavaria au În comun, mai mult decât catolicismul sud-german, și un decor alpin; În ultimii ani, amândouă s-au transformat În economii terțiare bazate pe tehnologie, nu pe muncă brută, care asigură salarii ridicate, Întrecând În productivitate și prosperitate regiunile cu industrii mai vechi dinspre nord. Ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de origine și tradiție latină, cum este cultura franceză. O mizanscenă flamboiant-estetică a decadenței latine, finis latinorum, se datora în parte militantismului cultural al rozacruceanului de rit estetic, Joséphin Péladan, punând în circulație tema destructurării civilizației latine pe baza coruperii catolicismului. Péladan nu este singurul care conferă o accepție latinocentristă și europeană decadenței, cu epicentrul în cultura și civilizația franceză. Și Edward Lucie-Smith îl menționează pe Huysmans cu cele două romane, În răspăr și Liturghia neagră, ca punct de reper pentru
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
inefabile simboliste Fenomenul decadent care caracterizează sfârșitul secolului XIX prezintă aceeași ambivalență fondatoare la nivelul relației cu religiosul. Sfârșitul secolului al XIX-lea aparține pozitivismului și raționalismului, dar și unei resurecții a religiosului sub forma misticismului, a ereziilor estetizante, precum catolicismul rozacrucian de coloratură dandy al lui Joséphin Példan, sau a ermetismelor școlilor spiritiste, dintre care cea a doamnei Blavatski și a colonelului Olcott a fost poate cea mai populară. Cercurile teozofice înfloresc și în România, după modelul pe care Franța
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Die Kultur der Renaissance in Italien În 1861. Renașterea a fost mult mai complicată și multilaterală decât așa cum a fost privită de Burkhardt. Nici nu a fost singura mișcare, ci mai multe, În locuri și perioade diferite. Țările unde predomina catolicismul, ori acelea unde protestantismul fusese generalizat, au trăit alte experiențe În timpul Renașterii decât țările ortodoxiste sau islamice. Franța era un deosebit centru cultural, În domeniul filosofiei ori a științelor, cu puternică influență italiană. Anglia și Flandra au preluat din spațiul
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
al lui Carol, Ludovic I al Ungariei, a emis Decretul de la Turda, care a avut ca efect excluderea românilor ortodocși din nobilime. Condiția necesară impusă pentru deținerea titlului de nobil a devenit confesiunea catolică. Nobilii români care au trecut la catolicism și-au păstrat statutul dar au fost asimilați treptat în elita maghiară (de exemplu Iancu de Hunedoara, provenit dintr-o familie de origine română). Prin Decretul de la Turda, "națiunea" română, de religie "schismatică", a fost, așadar, exclusă din structurile politice
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
încă din 1366, a fost desăvârșit. În aceste împrejurări, românii au încercat să își depășească condiția de inferioritate prin acceptarea ofertei venite din partea curții de la Viena, după integrarea Transilvaniei în Imperiul Habsburgic în 1691, de convertire a clerului ortodox la catolicism. Trocul prevedea promisiunea elevării statutului clerului unit la nivelul celorlalte confesiuni recepte, în schimbul acceptării a patru puncte ale dogmaticii catolice: recunoașterea papei; acceptarea doctrinei filioque (Purcederea Sfântului Duh și de la Fiul); admiterea existenței purgatoriului; în fine, folosirea pâinii nedospite în
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
O naștere căznită, moșită fiind de arbitrariul unor interese exogene politicile curții austriece de a-și extinde autoritatea imperială, în contra puterii nobiliare maghiare și a celorlalte națiuni politice a căror uniune dădeau alcătuirea status quo-ului politic transilvănean, prin convertirea la catolicism a românilor ortodocși. Reforma protestantă, pătrunsă până în adâncul arcului carpatic, a spulberat unitatea de credință catolică ce îi solidariza pe dominatorii politici ai Transilvaniei împotriva plebei valahe alcătuită în covârșitoarea sa majoritate din iobagi ortodocși. În secolul al XVI-lea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
din iobagi ortodocși. În secolul al XVI-lea s-au conturat, astfel, faliile confesionale care acum îi divizau pe hegemoni, maghiarii așezându-se în grosul lor în calvinism, alții în unitarianism, sașii îmbrățișând luteranismul, iar secuii rămânând predominant în cadrele catolicismului. Refractari la a primi propaganda reformată ce folosea în interesul său "diabolica" invenție a tiparniței pentru a-și împrăștia "ereziile", românii au rezistat întru ortodoxie. Aceasta era situația în momentul în care Transilvania a fost asimilată în Imperiul Habsburgic la
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
diabolica" invenție a tiparniței pentru a-și împrăștia "ereziile", românii au rezistat întru ortodoxie. Aceasta era situația în momentul în care Transilvania a fost asimilată în Imperiul Habsburgic la sfârșitul secolului al XVII-lea. În mozaicul confesional al spațiului transilvănean, catolicismul religia de stat a imperiului aproape că dispăruse. Confruntându-se cu obstinația nobilimii maghiare și a celorlalte națiuni recunoscute de a-și conserva privilegiile feudale și autonomia puterii regionale, curtea vieneză a jucat cartea religioasă, încercând să corecteze raporturile de
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
că dispăruse. Confruntându-se cu obstinația nobilimii maghiare și a celorlalte națiuni recunoscute de a-și conserva privilegiile feudale și autonomia puterii regionale, curtea vieneză a jucat cartea religioasă, încercând să corecteze raporturile de forță prin atragerea românilor ortodocși la catolicism. Pe fondul acestor planuri imperiale de contracarare a rezistenței nobiliare a venit propunerea unirii bisericii românești cu Roma în schimbul recunoașterii unor drepturi politice care ar fi schimbat raportul de forțe consfințit în ordinea politică transilvăneană, înclinând balanța puterii decisiv în favoarea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Înființarea Mitropoliei Ortodoxe a reprezentat fundamentul instituțional pentru desăvârșirea unității sufletești a românilor. Un secol mai târziu, unitatea eclezială, ca temelie instituțională a unității spirituale a românilor, avea să fie scindată în urma acceptării de către Mitropolia Ardealului a trecerii formale la catolicism. Unirea cu Roma a însemnat însă dezbinarea unirii spirituale a românilor, fapt care, în interbelic, trece ca o apostazie nu doar doctrinară, ci și națională (în condițiile în care ortodoxismul este o condiție necesară a românismului). Ținând cont de faptul
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Roma. Dintr-o manevră politică, aceasta a fost recodată interpretativ și denunțată moral ca o abnegare a spiritualității românești. Iată cum descrie evenimentul unul dintre manualele interbelice pătrunse de naționalismul cel mai patetic: "Pentru ca să atragă mai ușor pe Români la catolicism, împăratul Leopold I le propune să primească numai unirea cu Papa; în schimb li se făgăduia egalitate în drepturi și privilegii cu celelalte națiuni. Era un târg rușinos de conștiințe, pe care voia să-l facă împăratul" (Constantinescu, 1928, p.
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
sunt realități voite etern de Dumnezeu" (p. 45), Stăniloae purcede mai departe la demonstrarea superiorității împletirii între națiune și ortodoxie (cazul românesc), întrucât "singură ortodoxia oferă sinteza și în această privință ca în toate marile probleme ale vieții" (pp. 45-46). Catolicismul păcătuiește pentru că este antinațional, neținânt cont de formele naționale eterne pe care încearcă să le dizolve într-o monolitică supra-unitate confesională. Protestantismul, dimpotrivă, este prea individualist, raționalist și impersonal. Între aceste extreme, ortodoxia singură este "ritmul în care se regăsește
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
secolul al XIV-lea, spre exemplu, când voievozii români se luptau să consolideze statalitatea, Biserica Ortodoxă a fost partenerul lor de încredere, jucând un rol de seamă în respingerea apostolatului maghiar de catolicizare a populației autohtone. "Lupta Bisericii ortodoxe împotriva catolicismului a fost o parte integrantă din lupta pentru independență" (Roller, 1952, p. 82). Totuși, la bază stau tot rațiuni funciare, Biserica Ortodoxă fiind la rându-i mare proprietar de pământ. În logica materialismului dialectic, factorii materiali bat întotdeauna factorii spirituali
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
al românilor, românii ca botezatori ai barbarilor, Biserica Ortodoxă ca "azil" al sufletului românesc etc.). Pe de altă parte, manualul lui Roller creditează Biserica răsăriteană pentru meritele avute în lupta pentru independență, în care a stăvilit apostolatul maghiar prin combaterea catolicismului. În versiunea național-comunistă a memoriei istorice românești, spiritualitatea creștină în general și Biserica Ortodoxă în special dispar cu desăvârșire din meta-povestirea istoriei românilor. Motivul monarhic este menținut în unghiul mort al oglinzii retrospective a memoriei național-comuniste. Tema regalității și ideea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
corporațiile care erau formate din reprezentanți ai muncitorilor și ai patronilor acestora, lucru care ar duce la armonie socială); alianța cu Biserica Catolică; în 1929, au fost semnate acordurile de la Lateran prin care papa a fost recunoscut șeful Vaticanului, iar catolicismul religie de stat în Italia. politica externă expansionistă, în concordanță cu pretențiile de mare putere ale Italiei; Unii istorici susțin că fascismul nu a fost un stat tipic totalitar. Regimuri totalitare cu nuanțe fasciste au existat și în alte state
ISTORIA CONTEMPORANĂ by DANIELA RAMONA HOBJILĂ IONELA ADRIANA LEPĂRDĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1210_a_2074]
-
vieții religioase a) Diversitatea religioasă a lumii contemporane Religiile cu cel mai mare număr de credincioși sunt: creștinismul (1, 8 miliarde credincioși); islamismul (1 miliard); hinduismul (800 milioane); budismul (400 milioane); iudaismul (20 milioane); Creștinismul are mai multe ramuri: o catolicismul (Biserica Catolică este organizată centralizat, în fruntea acesteia aflându-se papa de la Roma; aproape un miliard de credincioși); o protestantismul (600 milioane de credincioși: luterani, calvini); o ortodoxismul (200 milioane de credincioși; bisericile ortodoxe sunt autocefale, adică se conduc singure
ISTORIA CONTEMPORANĂ by DANIELA RAMONA HOBJILĂ IONELA ADRIANA LEPĂRDĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1210_a_2074]
-
calvini); o ortodoxismul (200 milioane de credincioși; bisericile ortodoxe sunt autocefale, adică se conduc singure, dar Patriarhul de la Constantinopol este considerat cel mai important ierarh, deși aceasta este o funcție onorifică) o neoprotestantismul (baptiști, metodiști, adventiști, penticostali); b) Spațiile religioase catolicismul: cele două Americi, Europa de Vest, Australia, Africa; ortodoxismul: sud-estul Europei, Rusia; protestantismul: America de Nord; islamul: Asia, Africa de Nord; hinduismul: este religia dominantă în India; budismul: este o religie care a apărut în India în antichitate, dar azi are aici puțini credincioși; sunt numeroși
ISTORIA CONTEMPORANĂ by DANIELA RAMONA HOBJILĂ IONELA ADRIANA LEPĂRDĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1210_a_2074]
-
mai îndepărtată în timp, știut fiind faptul că ne situăm, ca așezare în acel perimetru în care au pulsat primele activități creștine sub conducerea acelor ziși „pseudo-episcopi ce țin ritul grecilor”, menționați în documentele din perioada încercărilor de răspândire a catolicismului în părțile de sud ale Moldovei. În privința vechimii vieții creștine aici, mai relevantă este apropierea noastră de nordul Dobrogei, locul unde urmele creștinismului datează încă din perioada marilor persecuții ale împăraților romani împotriva adepților noii religii, în secolele III-IV. Este
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]