2,486 matches
-
urmă -, iar păsările coborau în zbor și se adunau în jurul lor. Erau mai multe păsări decât văzuse Vultur-în-Zbor în toată viața sa, păsări aparținând tuturor climatelor și având toate penajele pe care ți le-ai putea imagina, păsări comune, precum ciorile, și păsări pe care indianul nu le mai văzuse niciodată, cu ciocuri răsucite ciudat și forme stranii și toate se adunau în stoluri și zburau în sus, către vârful muntelui. Vultur-în-Zbor trebuia să-și ferească deseori fața de bătăile unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cumplit. Ochii i se acoperiseră cu o pieliță lăptoasă și se decolorau vizibil. Ploaia se opri brusc și o rază caldă năvăli printre noi. Trebuie să facem ceva cu el, nu-l putem lăsa așa, repetă Libelula cu hotărâre. O cioară vâsli razant prin dreptul nostru, cârâind Înfricoșător. Pistruiatul propuse să-l Îngropăm. Cum să-l Îngropăm?! E păcat să-l Îngropăm!, am sărit eu și Libelula. Dacă Începe să pută?, remarcă Goanță și se dădu doi pași Înapoi... voi nu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
viitoarea sa mamă vitregă (de-a treia! constată În gândul său), strigă nu prea tare: Hai, mămică, vină-ncoace! De ce ți-e rușine! Este un băiat frumușel, nu? Victor Olaru, care știa că Valerică este un băiat frumos, (argumentul cu cioara și puii săi!) a replicat tăios și cu nemulțumire În voce, una de care Va nu-l credea capabil: Asta-i marfa dacă vă place, alta mama nu mai face! Hai, Mariniță, de când ești tu așa de rușinoasă?! O fată
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
se simțea latifundiar, pe când se uita, dimineața, până în linia orizontului, la coamele înțepate de ulmi, de mesteceni și de tufe sălbatice, împletite ca niște cuiburi. Cumpărase totul încet. Cât prindeai cu privirea era un regat doar al lui și al ciorilor, toamna, ori al graurilor, când înverzea. Omar recunoscu: rareori mai văzuse o asemenea oază de singurătate și de blândețe, darămite să locuiască în ea! Respiră îndelung, să își umple plămânii. Aerul era plin de ace și promoroacă. Heleșteul dormea ca
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
cadouri în hârtii noi. Mezelarului i se spunea Pablo și era cel mai tânăr din grup. Omar nu putea să îl sufere, dar nici nu putea să-i arate asta. Îl suspecta că ar pune în salam și carne de cioară, de aceea nu se-atingea niciodată de darurile pe care le răsfira cu larghețe pe masă, la câte-o petrecere. Într-o seară, văzuse că nici Eleonor nu gusta din cârnații aduși de el, dar se făcu că se uită
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ar fi vrut să-l vadă însurat mai repede pe Stere. Privi în urmă. Gospodarul avea curte răsărită, cu gard vechi de cărămidă și poartă de fier, ca la oamenii pricopsiți. Cărarea se ștergea în zăpada murdară. Spre maidan, cădeau ciorile în stoluri dese, croncănind a ninsoare. Se lăsau pe crusta lucioasă, căutând smocurile rare de buruieni, apoi se ridicau chemîndu-se. Grăbi pasul. Cerul avea un tiv de oțel spre miazănoapte și își spuse că iar o să ningă. În câmp se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
primprejur. Codoșul se uita pe geam și ofta: - O, nu mai vine ea vremea aia bună, să trecem pe la simigii, să le luăm cîful! Ce zici, Paraschive? Ăl tânăr privea salcâmii despuiați din curtea gazdei și căsca. În crengi țipau ciorile și o dată umpleau cerul cu o ploaie neagră. - De, bine-ar fi, mormăia și Oacă, să ne mai târâm la soare, să mai vedem și noi o gură de iarbă... Sandu-Mînă-mică ar fi luat-o razna. Nici să stea pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Mergea tot cu capul în jos și nu mai mânca. După o săptămână înlemnise lângă uluci... Croitorul 1-a găsit. Avea ochii sticloși și se lungise. -Lau dus ucenicii lângă baltă. Ceata s-a risipit, iar pe dulău -lau ciugulit ciorile. I-au lăsat doar blana bogată. Din inima lui neagră mâncase o cățea. "Rudele" lui Bică- Jumate Mulțimea privea tăcută și neclintită ferestrele casei de peste drum. Femeile, atât de vorbărețe altădată, nu scoteau un cuvânt. Geamurile negre, cu perdelele lăsate
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la buzat, care ar mai fi stat de dragul câștigului. Erau morți de osteneală. Pe la patru au plecat cu o sanie. S-au uitat în sus, cerul aproape negru. Tăcuse totul înjur. Zăpada, vmătă. Peste câmpia pustie a Munteniei se strigau ciorile. Fugeau dinaintea viscolului. Fiecare, în gândurile lui. Neacșu făcea socoteala cam cât le-ar veni de căciulă. I-ar fi trebuit de-o pereche de cercei, că se încurcase cu o firotenie de muiere, de n-o știa a lui
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nemaiștiind nimic... Dumitru privea coaja verzuie a zăpezii și umbrele nemișcate din jur. Mitică Ciolan zăcea cu ochii înțepeniți lângă el. Cum murise, cu spaima în priviri, ai fi zis că mai vede încă cerul albicios, nemișcat, în care băteau ciorile, croncănind. Ca să nu înghețe de tot, țambalagiul vorbea într-una, ca și când starostele -lar mai fi putut auzi: - Când m-am luat eu, nene Mitică, cu a mea, ce vremuri! Patru zile au băut țiganii. Nu lipsea unul, lume, să nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o monedă de aur sau o haină, o carte de citit și de copiat sau măcar o poveste, o anecdotă, un cuvânt; adunăm astfel, după cum vin caravanele, bogăție și cunoaștere, la adăpostul acestor munți inaccesibili unde trăim laolaltă cu vulturii, ciorile și leii, tovarășii noștri întru demnitate. I-am relatat spusele acestea unchiului meu, care a oftat fără să zică nimic, apoi a înălțat ochii spre cer. Nu știu dacă era pentru a se lăsa în grija Ziditorului sau pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
care scrisesem versuri. Nu reușeam să prind mingea - și o scoteam din plasă. Soarta se Îndura de mine și jocul se deplasa În capătul opus al terenului mizerabil. Începea o burniță slabă, sâcâitoare, care ezita la Început, apoi continua. Niște ciori jumulite se roteau În jurul unui ulm desfrunzit și croncănitul lor surd se prefăcea parcă Într-un tandru gungurit. Se aduna ceața. Jocul devenea o masă de capete mișcătoare pe lângă cealaltă poartă a terenului de la St. John sau Christ sau alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
un fel de strălucitor quinquennium Neronis. S-a uitat la ceas, eu m-am uitat la al meu și ne-am despărțit, iar eu am hoinărit prin oraș pe ploaie, apoi am vizitat The Backs și am privit câtva timp ciorile din plasa neagră a ulmilor desfrunziți și primele flori de șofran apărute pe gazonul presărat cu mărgăritare de brumă. În timp ce mă plimbam pe sub acei copaci cântați În versuri, am Încercat să mă transpun În aceeași stare de extatică aducere aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
văd până hăt departe, dincolo de stejarii ăia de la Gomândău, dacă-i mai ții minte, sus pe deal, o lumină și o căldură de credeam că acuși-acuși am să mor. Și bătea inima în mine de spaimă, cum bătea inimile la ciorile alea de pă șpalierii armeanului de ducea via sus pă dealu’ Miresei. M-am rugat iar, am mai citit și Ectenia duplicată, am tras și o vozglașenie și, de-acum, hotărârea era luată. Mi se arătase calea, profesore, nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
orb, legănându-se în trecerea muzicii prin odaia aceea prăbușită în tăcere. Departe, undeva spre fluviu, lătrau niște câini, a străin, a deznădejde, a capăt de speranțe și, poate, a prăbușire de timp. Eu tot încercasem să socotesc cam câte ciori erau pe spalierii viilor de la Azizian. Câteva zeci de rânduri de vie, pornind chiar din fața „Geamandurei“ și urcând pe dealul Miresei, până spre redișul de lângă antena releului de transmisiuni. Toamna târziu, până spre primăvară, veneau mii de ciori și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cam câte ciori erau pe spalierii viilor de la Azizian. Câteva zeci de rânduri de vie, pornind chiar din fața „Geamandurei“ și urcând pe dealul Miresei, până spre redișul de lângă antena releului de transmisiuni. Toamna târziu, până spre primăvară, veneau mii de ciori și se adunau pe sârmele spalierilor, una lângă alta, nemișcate, înghețate parcă, mute, cu privirile ațintite într-o singură direcție, spre locul de unde răsărea Soarele. Treceam pe lângă ele când veneam și plecam de la cârciumă. Noaptea, mai ales, aveam impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de la cârciumă. Noaptea, mai ales, aveam impresia că le auzeam inimile ticăind, un infern de inimi bătând zvâcnit, surd, cu niște bătăi venite parcă din adâncul nopții. Mă înfiora senzația aceea ciudată că îmi împleticesc pașii printre cârduri nesfârșite de ciori mute, amorțite, urmărindu-mi dusul în bezna nopții, fără alt zgomot decât ticăitul monoton al puzderiei de inimi, zvâcnet de clipe adunate pe sârme, cadență de timp închis sub nesfârșit lințoliu negru. — Întrebam Mion efendi se vrem Kerim la voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
continuat ea, simțindu-mi alarmarea, nu zic că nu vrei s-ai și grijă de mine. Doar că... hai să nu ne păcălim singuri... îți place de mine, nu? Nu m-am putut abține - am râs din nou. Umblasem cu cioara vopsită pe lângă ea: temerile mele exagerate de om din clasa mijlocie, care se amestecau cu dorința și cu vinovăția și cu groaza, care-mi dăduseră vertijuri de anxietate în tentativele mele de a-i comunica fetei iubirea mea disperată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Plângeau, cu acel cineva împreună, și chipurile de pe icoanele rămase pe pereți. Geamurile bisericii erau sparte de către copii, iar din cauza ploilor, au apărut niște găuri mari în bolta ei prin care se vedea cerul. Prin aceste găuri, intrau și ieșeau ciorile care își făcuseră cuiburi prin unghere. Prezența acestor păsări negre înăuntrul bisericii, care se simțeau cum se simte o stăpână în casa ei, o făcea să pară înfricoșătoare. După ce am privit înăuntru, m-am ferit într-o parte și nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
deja reușise să mistuie aproape tot. Ce a rămas din biserică? Zidurile înnegrite de fum, nici urmă de acoperiș, scrum și cenușă... O priveliște atât de jalnică, că scotea lacrimi din ochii oamenilor credincioși, care erau adevărați iubitori de Dumnezeu. Ciorile negre, speriate, au privit și ele de prin pomii sau de pe acoperișurile caselor din apropiere, neînțelegând ce se petrecea. Doar o urmă, zidurile arse, mai aducea aminte că acolo a fost cândva biserică. Toată speranța oamenilor în redeschiderea ei se
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ei se spulberase deodată. Nu s-a știut niciodată concret care a fost cauza acelui incendiu. Ceva mai târziu, peste doi-trei ani de la această întâmplare, a circulat un zvon prin sat, cum că un copil, vrând să salveze biserica de ciorile negre, a dat foc cuiburilor acestora. Au fost și dintre cei care au încercat să sperie o bună parte din locuitorii satului cu diferite „proorocii”, cum că ar fi fost un semn de la Dumnezeu că va fi război, foame sau
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
fermecat Dascălu. Inginerul își făcu semnul crucii: Dacă aș fi citit undeva chestia asta, n-aș fi crezut-o în ruptul capului. Un muzeu spart, canalul, noaptea de coșmar, pistoale, sânge, un motan cult, bătrânii, noi și o poveste cu ciori și pitpalaci de aur... Unde-i logica? Sânt nebun? Ce se întîmplă?" Râse multă vreme, îndesat până simți că i se face rău. " Criza! Dacă nu fac rost urgent de morfină, partida e pierdută!" CAPITOLUL X O SINUCIDERE ROMANTICĂ Lampa
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
își înghiți lacrimile: Sînt un laș! Un laș mizerabil". Mașinile goneau lăsând în urmă ogrăzi pustii, mușcate râzând rural pe perdele croșetate, birturi fără mușterii, cu firma strâmbă, o basma albastră răsărită de după niște uluci. Pe o cutie poștală, o cioară croncănea Scuturîndu-și penele ude. * Avionul cu o cruce mare roșie zugrăvită pe fuselaj aștepta la marginea pădurii. Pilotul se apropie de maior. ― Cum a mers? ― Până aici a mers bine, surâse Cristescu. Să ne grăbim. Ar putea sosi mai devreme
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
zi. Ei cumetre Zori - de ziuă, ia oprește-oleacă-aci. (125) Hai și stând de vorb-o țâră - să mâncăm păsat cu lapte, Vin încoa că bate luna - hai la umbră - tot îi noapte. - Omule, ce-mi cați pricină... sunt grăbit... - Ce-atîta grabă? Ciorilor! ia nu mai spune, știu că nu ai nici o treabă 1 Îl legă și pe acesta, ca până va găsi foc, (130) Ziuă să nu se mai facă și vremea să stea pe loc. El ajunge. Într-o groapă mare
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Ei jucau pin crengi înnalte, pintre trestie, pe baltă, Balta tremură adâncă, somnoros și lin sclipește Asvîrlind întunecată cîte-o muscă, câte - un pește Către flamele - ostenite... Peste ei de-odată sboară 480Ca o pată de cerneală-n noaptea aurită-o cioară. Zice smeul: - Moaiă, cioară, aripa-ți în apă, stinge Flacăra cea verde care nu-s în stare a o-nvinge. - Împărate Pre nnălțate, moaie-ți aripa în apă Zice - atunci Călin - și stinge flacăra roșă - mă scapă. 485Iară cioara, cumu-i
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]