2,496 matches
-
iar eu am apreciat asta. Faptul că mama revenise în viața ei și că se angajase pe calea unei noi cariere scosese la iveală spiritul generos al lui Lucille. — Să bem pentru schimbarea vieților noastre în bine! a zis Phil, ciocnindu-și paharul de al meu și trezindu-mă la realitatea petrecerii. Sigur că da, Claire, probabil c-o să mai treacă o vreme până când o să fii din nou gata să ieși cu un bărbat. — A, da, am clătinat eu din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
-le cât de mult puteți în spate. Această mișcare vă va întinde pieptul complet (figura 4.2b). Apoi, balansați-le din nou în față, întorcând palmele în jos și lăsând mâinile să se încrucișeze una peste alta, fără să se ciocnească. Continuați să le balansați înainte și înapoi, întinzând și contractând pieptul, de 20-30 de ori la fiecare set de exerciții. Figura 4.2 Întinderea pieptului: observați că palmele sunt îndreptate în jos când mâinile sunt încrucișate (A) și în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
arab din Paris, 11, rue Cadet, după cum scrie pe plic. De aceea e așa de scumpă, conchise clientul-perspicace cu gândul la oportunitatea semnării tratatului româno-ungar. Altfel spus, Brândușă e un comerciant original. Ajan Însuși recunoaște acest lucru, căci iată-l ciocnind un pahar cu dezidentul de ieri și de azi. Lumea din jur, alcoolul și, nu În ultimul rând, perfecta civilitate Îl obligau pe Ajan să-i zâmbească lui Brândușă cu toți dinții săi de aur adevărat. Neavând nici un dinte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
o sută de vodcă, vă rugăm. Prin analogie cu celebrul Salon al Refuzaților de la Paris, micuța Universitate „Petru Maior” era numită Universitatea Refuzaților. Miopia anilor '60 va fi cu siguranță aspru sancționată de Istorie. Așteptând acest moment filozoful și latinistul ciocneau, a câta oară, paharele cu votcă. Petru avea un singur motiv de a rămâne singur: presimțea apariției ei. Și ea apăru. Așa cum o știa: aceeași și totuși... O lumină nemaivăzută până atunci Îi lumina făptura. Ca și cum cineva ar fi cărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu lumânări aprinse pe Dealul Mitropoliei. Îi spusese portăresei „Cristos a-nviat”. Ea Îi răspunse „Adevărat c-a-nviat”, apoi, conform regulamentului și consemnului, Începu să strige: Săriți, hoțul! N-o auzi nimeni. Strada era pustie. Pe la casele lor, oamenii mâncau cozonac și ciocneau ouă roșii. Era luna mai și mieii crescuseră cât oile. Bucureștiul se scufunda Într-un cazan cu seu Încins. Nu-l va mai revedea niciodată cu plăcere. 23. Scrisoare din Paris. „Dragul meu, Orice român care ajunge la Paris se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Moduna, prefăcându-se că nu observă, asemenea Martei, stânjeneala din privirea fiului lor. Urările fuseseră făcute, felicitările citite, așa că, din acel moment, era dezlegat de orice obligație. Ca și până atunci, de altfel. El Însă ținuse cu tot dinadinsul să ciocnească cupa de șampanie cu ei la miezul nopții, lucru destul de rar În ultimii ani. Fusese o seară plăcută animată de gagurile răsuflate de pe TVR1. Jenantă o vreme, tăcerea deveni asurzitoare. Noroc cu telefonul. Grațian le făcea cuvenitele urări de Anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
noul an. Pentru șampanie, avea pahare potrivite, aduse În urmă cu un revelion de Iolanda. Deschise șampania lăsând dopul să zburde prin sufragerie apoi turnă cu multă Îndemânare În cele patru pahare până când nivelul băuturii aurii ajunse la aceeași cotă. Ciocniră toți patru pentru prima oară. O solemnitate simplă, amicală, o complicitate ușor ironică, Întărită de jocul voios al bulelor de argint În cupele cu șampanie. Să fie acesta Începutul unor Întâlniri repetate! zise Petre, privindu-și oaspeții cu o egală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de ele. — De ce? întrebă Stejeran 1. — Având picioarele astea așa scurte, au centrul de greutate foarte jos, sunt ca un fel de Hopa-Mitică; oricum le pui, rămân în picioare. — Și cum se înmulțesc? — Prin autosugestie, răspunse Getta 2. Hai noroc! Ciocniră cu toții, inclusiv femeiuștile verzi care sorbeau bitter. — Cum te cheamă? o întrebă Dromiket 4 pe una din ele. Noi n-avem nume fixe, ciripi ea. — Cum n-aveți? făcu Dromiket. De ce n-aveți? — Ca să nu ne individualizăm, să fim toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
și o senzație rea, grețoasă, de umilință nedigerată. Am făcut o baie în mare, ca să-mi revin. Apa rece m-a mai înviorat. Apoi m-am furișat pe coridorul pustiu încă, spre camera mea. Dar la colțul coridorului, m-am ciocnit de Laura. Părea nedormită și m-a mușcat șarpele de inimă. — De unde vii? am întrebat-o înșfăcând-o de mână. În ochii ei oblici și migdalați s-au aprins într-o clipă toate flăcările iadului. Mânie? Gelozie? Sau altceva? Niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că țopăise în colivie până căzuse răpus Siminel era convins că Prințului i se făcuse dor de insulele din care veniseră, pe acel țărm, strămoșii lui. Când m-am dus la stânci, să aleg locul pentru mormântul Tuberculosului, m-am ciocnit de Aristide. Mă căuta. M-a întrebat, mai întâi pe ocolite, apoi, luându-și inima în dinți, de-a dreptul, dacă nu eram de acord să-i sculptez un bust. „Fără să afle alții deocamdată, ca să nu fie invidii”, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Începu să dirijeze imnul național. Publicul se ridică În picioare și rămase tăcut până când ultima măsură se stinse. Seara bogată În evenimente se Încheiase, dar erau atâtea de comentat pe drumul spre casă. Făcându-și loc prin mulțime, Herbert se ciocni de un bărbat cam de aceeași vârstă cu el, care Îi și semăna puțin, făcând să Îi cadă din mână un carnet acoperit cu hieroglife stenografiate. — Scuzați-mă, spuse el, ridicând carnetul și punându-l În mâna străinului, probabil tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
se aude un clinchet melodios, de efect. Pașii tocurilor zglobii se aud pocnind pe metal. Iar imaginația începe să cânte. Însă, pe de altă parte cristalul bine conturat oferă claritatea de excepție, foarte bine conturată, și totul e poleit. Cristalul ciocnește sticla, oglinda. Sunetele se adună într-o melodie bine închegată: început, cuprins și încheiere. Pe holul gol din școală, în timp ce înalte clase se preda, pe bancheta din spate a unei limuzine, în drum spre casă, pe bancă, în hala centrală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de viață, aveau să-și zâmbească nefolositor, deznădăjduit. Tineri în gașcă aveau să facă panaramă, mânați de necazuri și fericiți cu prietenia lor, ignoranți la un pericol mai mare. Persoane în vârstă aveau să se certe și să se să ciocnească un pahar cu ură în suflet. Iar alții mergeau plângând de ciudă că încă mai exista o oarecare ordine. Toți își trăiau viața. Sau cel puțin trăiau. Și ceva trăia din viața ei. Își formase independența pin ceea ce vedea. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
era clădirea unde lucra ea. A făcut facultatea de politehnică. Acolo profesase impecabil timp de zece ani, avansând în "carieră". Și tot între acei pereți care emanau un ecou înnebunitor își cunoscuse iubitul. Scăpase, amețită și grăbită, dosarele pe jos, ciocnindu-se de el. Se aplecase s-o ajute. Apoi o invitase la o cafea. Însă nu se gândea niciodată la el când era la lucru. Și nici nu se uita prin balustrada de fier în jos, la acele mașinării. Puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ținută casual, care îi venea la fel de bine. Cu ce te servesc? Un coniac, te rog. Atmosfera era chiar mai romantică. Erau lumânări, lumini și era și o muzică bună. Potrivită. Eu mă plimbai liniștită pe coridor. Îmi aduse paharul. Să ciocnim pentru cât mai multe clipe plăcute! Propune. Sigur, îi zâmbesc. Privii obiectele ornamentale. Nu părui să mă opresc asupra vreunuia. Deodată pusei paharul jos, luai sabia aceea în mână. Din acel moment până când îl atinsei, îl zgâriai pe el pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
izvor termal. Apa e multă, suficientă, numai bună. Îi zâmbesc. Sărim în apă. Și ne purtăm natural. Suntem veseli. Șampanie? Pahare? Deci plănuise să venim aici. Chiar după ce ... îi sar de gât și îl pup în fugă. El toarnă șampania. Ciocnim zgomotos. Și la un moment dat mă sărută. Știu că nu e de la șampanie, servii puțin, e de la el senzația plăcută ce mă străbate. Atmosfera de vis e numai o mică parte din fericirea pe care o îmbrățișez cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
se scurge în apă. Acea lacrimă se evaporă și se ridică la cer. Celelalte scot sunete ca de cristal și se varsă una câte una. Coboară și se ascund în fundul mării, vrând să își îngroape durerea. Ele cântă de acolo, ciocnindu-se de valuri. În urma ei, Veneția petrece, cântând. · · · · Cupele de șampanie sunt așezate pe vârful muntelui cel mai înalt și stâncos. Abrupt și pe care nu trăiește nimic. Acel munte urcă până dincolo de nori. Coroana cerului îi e largă, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
trei sferturi înrăită de sete, pe cimentul denivelat. 51 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Fugi, boangă, tare de aici! Nu li se scurge îngerilor și mastică din ochi? Nu zice ochiul vreunuia din ei: "Hai, bre, Bruță, să ne ciocnim și noi în două halbe?!" se puse deșiratul, pe nepregătite, rânjind, în patru labe. Iar de acum încolo - indică Gabi - deșiratul nu mai înaintă decât în această postură, de lup. Apropiindu-se, și chiar introducându- și fața pergamentoasă în interiorul cabinei
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și cu mâinile și cu picioarele până a doua zi dimineața... Mulți dintre noi cobora și-n spațiul verde, la triburile de câini și pisici, ce încețoșa pretutindeni dealurile de gunoi și tomberoanele. Vorbea părintește cu ele, le învăța să ciocnească și căuta să le dreseze, educîndu-le cu mastică... În domiciliu, Netuța scria pentru mine, cu degetul, cuvinte porcoase pe spatele maieului lui bărbată-su. Juca gajuri în șifonier cu ăi de-și plătise întreținerea. Iar cu ăilalți, de nu și-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
celorlalți mușterii, încîntați de halul în care umblai de troșcănit încă de la ora aia din dimineață. De altfel, prin zonă, nici taximetristul Genel nu-și saluta altfel cunoscuții, decât cu podul palmei rulat în jurul unui păhărel imaginar, pe care-l ciocnea de la distanță cu celelalte păhărele nevăzute, ridicate către el din stradă, din ganguri, din demisoluri, de la fiecare colțișor de oraș, de către spuma băutorilor profesioniști. Chiar Diavolul alesese, pentru a citi din poezia lui Cristian Popescu, în armonie cu peisajul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
adevăr, din amestecul trăsăturilor unui Robin, pleoștit și confuz, turnate pe o țeastă de Dali melodramatic. - Ce seară, domnule Floyd! Ce spirituală și rarisimă seară! Cât am fi vrut să se afle aici și Lavinia sau săracul de Patrick... Să ciocnească cu noi, să se împărtășească din adevărul muzicii dumneavoastră divine și să vă cunoască... Despre Lavinia bănui că este nepoata. Misterioasa și neostenita trimițătoare occidentală de discuri. Dar cine este acest sărac Patrick? Nepotul. Nepotul?! Nepotul cui? Da, nepotul. El
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
viață. Alison s-a mai înseninat puțin. —Crezi? a zis ea și-a oftat melancolică. Sper să ai dreptate. Dar o să aflu curând. Am de gând să încerc să abordez subiectul în week-end-ul ăsta. —Așa te vreau! Fiona și-a ciocnit ceașca de cea a lui Alison. În fond, trebuie încercată și asta. Nu poți să produci un copil fără ajutorul lui. —Așa e. Alison a zâmbit cu înțelegere către femeia de la masa alăturată, care se chinuia să-și tempereze bebelușul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
de oră. —Ei, a spus Fiona ridicându-și paharul, aș vrea să propun un toast... pentru minunatele prietenii care ne-au susținut pe parcursul diverselor noastre încercări din ultimul an și ceva! Pentru prietenie! au exclamat, în cor, și celelalte femei, ciocnindu-și paharele. —Și pentru Clubul Soțiilor Numărul Doi, o tradiție pe care trebuie să jurăm s-o păstrăm, indiferent de ce se va întâmpla în viitor! —Pentru Clubul Soțiilor Numărul Doi! au strigat toate, astfel că mai multe persoane din cafenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
timid celor din jurul mesei, iar Irina se relaxă vizibil. — Un toast, anunță contele. Un toast pentru această seară și pentru prietenia noastră, pe care nici toate valurile istoriei nu pot s-o distrugă. Toți cinci se ridicară în picioare și ciocniră. Vultur-în-Zbor se așeză iară și își aminti descrierea orașului K făcută de Virgil Jones: Valhalla. Simți o apăsare pe coapsă. Uitându-se în jos, văzu o bucățică de hârtie. Fără s-o ridice la nivelul mesei, citi mesajul contesei: NU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Cum faceți rost de cafea aici? întrebă Media. Grimus se încruntă la auzul întrebării fără rost. — Gândesc, deci există, rosti el. Lui Vultur-în-Zbor i se păru că Grimus era încântat de nedumerirea ei. La ieșirea din sufragerie Grimus s-a ciocnit de Prepelicar. Femeii i-a scăpat farfuria pe care o ducea. El s-a șters în locul unde corpurile li se atinseseră, părând dezgustat, și a spus: — Prepelicarule, ești o proastă neîndemânatică. — Da, Grimus, a răspuns ea. Vultur-în-Zbor și-a înăbușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]