2,487 matches
-
la mijloc și le-au dat de înțeles că nu mai erau doriți în preajma noastră, așa c-au fost nevoiți să rupă rîndurile și să plece cu coada-ntre picioare. Pe cîțiva i-am văzut eu scrîșnind din dinți de ciudă și i-am auzit înjurînd în gura mare în sîrbă sau rusă. O fi fost bine, o fi fost rău? Ne-am descotorosit de ei prea repede? Greu de spus, mai ales că în clipele alea numai la asta nu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
atîta l-a dus capul, zice Curistul, începînd să numere mesele goale. — Mai sînt încă pe atîtea înăuntru, îl bîzîie Gulie, am extins puțin chichineața, ideea lui Roja, cu ocazia Mineriadei. După ce cîrtițele au făcut-o una cu pămîntul de ciudă că n-au găsit nici un strop de rachiu înăuntru, am reclădit totul așa cum se vede acum, lucru manual, a lopătat Tîrnăcop la betonieră pînă i-a ieșit pe nas. Ăsta e secretul lui Roja, zice Dendé, și-a făcut adăpost
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
niște fătălăi, recunoaște Tîrnăcop. — Sau din fericire, spune Dendé, de ce să nu privim partea plină a paharului? Să nu-mi spuneți că vă pare rău că n-am nimerit și noi sub aripa protectoare a noilor comuniști. — Mie mi-e ciudă doar că n-am avut mai multă prezență de spirit să îmi dau seama mai din timp în ce ape ne scăldam și mai mult curaj să-i gîtui pe cîțiva care o meritau cu vîrf și îndesat acolo pe
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
fi rezolvat cu asta? întreabă Bătrînul. — Măcar ne-am fi descărcat și noi nervii, dom’ Comandant, spune cu năduf Tîrnăcop. După atîtea nopți nedormite, să simți pe propria piele cum ești dat la o parte, îți vine să mori de ciudă nu alta, recunoaște. — Fiți fericiți că ați scăpat cu viață, zice Dendé, puteam s-o pățim mult mai rău, adevăru-i că am fost prea mici pentru teatru’ ăsta al dracului de bine regizat. — Țara asta nu s-a săturat încă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
lui Tîrnăcop, față de ce-am avut noi e diferență ca de la cer la pămînt. — Dacă te gîndești la cît au făcut în timpul Revoluției, nici atît n-ar fi meritat, spune Bătrînul, acum înțelegeți de ce-mi vine să mor de ciudă că nu m-am implicat mai mult? — Adevărul e că Armata s-a îngropat definitiv cu ocazia asta, spune calm Roja, nu trebuie să te gîndești la altceva decît că domnul Președinte i-a chemat pe mineri să facă ordine
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
sigur ca toți ceilalți de teapa lui? Ziua să întindă mîna la colțul străzii, iar noaptea să tîlhărească și să dea în cap. De ce să-i invidiezi pe alții doar pentru că ție nu ți-a ieșit? De ce să-ți fie ciudă că înte unii s-au mai păstrat vechile legături, să încerci cu orice ocazie să le strici ploile, să le bagi strîmbe? Pînă la urmă Timișoara e singurul de care nu te poți plînge. El a intrat mai tîrziu în
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
prost ar fi ieșit, reia Roja, chiar dacă toată acțiunea asta care a început acum patru zile ați fi luat o ca pe o plimbărică, tot ați fi avut de ce să vă temeți. — Piază rea, asta ești, își dă seama cu ciudă Părințelul, acum ce interes mai ai să ne tragi și pe noi la fund după tine? — Cînd ne-am întîlnit pe Dionisie Lupu era deja beznă de-a binelea, cît să fi fost ceasul? își amintește Roja, cinci, șase, mai
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Ce-ți mai rămîne de făcut decît să încerci să îndrepți ce se mai poate îndrepta? Asta este marea provocare la care trebuie să răspunzi pînă nu va fi prea tîrziu. Îți vine să-ți smulgi părul din cap de ciudă cînd te gîndești la ghinionul că tocmai tu ai dat peste un individ ca Milițică. De ce tocmai tu? De ce nu altcineva? Astea sînt întrebări care o să te bîntuie toată viața, cărora îți va fi imposibil să le găsești vreodată răspunsul
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
pe toate fețele, căutînd atentă cu ochii în josul paginii. Cauți degeaba, se rățoiește Roja, pun pariu că e anonimă, face pe deșteptul. Îți bați joc de mine, cum de mai îndrăznești? își ia Delfina rolul foarte în serios, dîndu-și cu ciudă seama că bilețelul e nesemnat, chinuindu-se să se prefacă cît mai bine, să pară cît mai naturală. Ei, și ce dacă e anonimă? Tot o să-i dau eu de capăt, nerușinatule, să nu crezi că o să poți sta la
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
mărunți având dreptul la câțiva kilowați personali, așa-numiții „kilowați de căciulă”, pe care-i puteau utiliza după cum îi tăia capul. Acum capul nu mai era el, Felix S 23, și tot ce putea face era să asculte, cu o ciudă crescândă, apropourile reutilizabile și refolosibile, pe care și le făceau, într-un deplin acord, Getta 2 și Stejeran 1. — Tovarăși - spuse Felix S 23 -, cred că e cazul să anunț stingerea. Ați pălăvrăgit destul. Tovarășe Stejeran 1, am senzația că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
o seară la circ. Doream din tot sufletul să văd de aproape animalele la care visam și pe care nu le zăream decât printre scândurile gardului. N-a vrut. M-a repezit. „Nu meriți”, mi-a aruncat el, disprețuitor. De ciudă, am intrat în absența lui și am rupt fotografia lui Dinu de pe birou, ceea ce mi-a adus o bătaie soră cu moartea. „Cu mâna mea te omor, nemernicule”, răcnea tata. După ce m-a bătut, a strâns cu grijă bucățile fotografiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
legate de domeniul său mă interesau mai mult decât altele. În plus, sau mai ales, Dinu era omul ideal ca să mă simt bine în preajma lui. Avea o inteligență la fel de fină ca forma mâinilor, pe care i le priveam totdeauna cu ciudă, dar complexele îl sileau să fie cât mai șters, pentru a nu atrage atenția asupra lui. Firea lui șovăitoare, moale, politicoasă mă lăsa să ies în evidență, să mă impun, să exagerez, să iau foc, pe scurt să mă comport
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca și cum ar fi fost nemulțumit de expertiza făcută, lua alta. Și repeta aceleași mișcări de cinci, șase ori, până ce, în sfârșit, se hotăra. Atunci apuca țigara cu un gest precipitat și o mușca de un capăt cu dinții. Parcă de ciudă că a ezitat atât. Sau poate ca să curme nehotărârea. Și începea să fumeze cu o anumită înverșunare fără să ajungă niciodată la capăt, din care cauză, pe țărm, se vedeau acum aproape la tot pasul țigări strivite, fumate doar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ingenioasă. Ceilalți doi cardinali m-au întrecut. Ei au cerut ca papa Formosus să fie și despuiat de odăjdiile papale, să fie smuls din jilț și aruncat, gol, în groapa comună. Când i-am auzit, să-mi vină rău, de ciudă că nu-mi trecuse și mie asta prin minte. Firește că propunerea lor a fost acceptată de tribunal. Cine ar fi îndrăznit să nu condamne un mort când un papă viu dorea asta? Călugărul făcu o pauză de efect, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
locul unde mă găseam deoarece, între timp, ceața se îndesise și mai mult, când un val, stârnit de șalupă, a fost gata să mă răstoarne. „Dacă nu mă observă, în loc să mă salveze mă vor da rechinilor”, mi-am zis cu ciudă. Și m-am pornit să strig din nou. Acum nu se mai auzea nimic, nici un zgomot în afară de strigătele mele și de zgomotul mării care fierbea mai departe în jurul meu. Șalupa se îndepărtase și m-a cuprins deznădejdea. Vasăzică, nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bătându-mă cu lumea, n-am reușit decât să depind de ea. Așteptam să fiu invitat, rugat să-mi reiau locul obișnuit pe peluză, să fiu ascultat, admirat, flatat și pe măsură ce treceau zilele, fără ca nimic să se întâmple, mă copleșeau ciuda și un soi de panică. Îmi dădeam seama că nu voi rezista multă vreme, că bătrânii erau mai puternici în neputințele lor decât mine. Ei aveau de partea lor o armă împotriva căreia nu puteam face nimic, contradicțiile mele. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în el? Un zeu, poate... - Nu. - Sau steaua de azi noapte? - A cântat vântul, nimeni altcineva. - Vântul e zeu! spuse Iahuben. Dar sclavul ridică din umeri în tăcere, apoi se culcă și adormi repede. Lui Iahuben îi fu la început ciudă că n-are cu cine să stea de vorbă, dar peste puține minute somnul îl amorți și pe el. Trupurile lor istovite aveau nevoie de odihnă. CAPITOLUL IV În zilele celelalte avură noroc să nu-i lovească simunul decât o dată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu unt și rămâne flămând, iar omul norocos se înavuțește chiar vânzând apă pe malul râului... - Astea sunt vorbe goale: norocul nostru l-a ars ochiul zeului cu raza lui din întîia noapte când ne-a privit! strigă Tela cu ciudă. - Dar nu s-a dus Ntombi să-l îmbuneze? întrebă altcineva. Mai-Baka se încruntă. Văzîndu-l fără să-l privească de-a dreptul, Tela se răsti: - Ntombi a pierit! - De unde știi? se repezi Mai-Baka la el, gata să-l lovească. După
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dezlegarea. La urma urmei, spune-mi ce știi tu despre celelalte stele, care ți se par mai puțin tainice decât aceasta? Pe fața sclavului se amestecă lumina și umbra. Marele Preot băgă de seamă și zise: - Înțeleg că ți-e ciudă de neputința ta; dar eu îți voi da altă povață decât cea pe care ți-a dat-o Tefnaht: nu e neputință, e numai nerăbdare. Omul înțelept poate să afle tot, și dacă nu el, atunci alt om înțelept sau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
gândi îndată că larma i-ar fi fost vătămătoare, întrucît ar fi aflat și robii ceilalți și alți slujbași care abia așteptau să-l prindă cu vreun cusur pentru a-l pîrî. Astfel, ieși tăcut și, stăpînindu-și anevoie furia și ciuda, se duse în baraca unui sutaș, trimițând pe ajutorul său să umble mai departe pe la peșteri pentru scoaterea robilor la muncă. Sutașul, om trecut prin războaie și drumeții, ascultând întîmplarea, simți numaidecât că acest slujbaș era fire slabă. Trebuia luat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
întrebă Mai-Baka. - Nu, arcașule, tot al Marelui Preot. El m-a trimis cu acești străini să învăț limba lor și să le arăt cum trăiesc oamenii din Atlantida. - Sunt negustori de robi? întrebă arcașul îngrijorat. Auta își strânse dinții de ciudă că nu mai știa cum să vorbească. - Nu sunt negustori de robi, Mai-Baka. La ei în țară nu sunt robi. - Dar atunci cine muncește pentru ei? Întrebarea era foarte grea pentru Auta, deoarece pentru Mai-Baka ar fi fost prea greu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ținut minte și și-a dat seama! Nu e prost cum l-aș fi bănuit... spuse luminat cârmaciul. Știa unde se duce Tefnaht! Hor se încruntă. Ceva se tulburase înăuntrul lui. Stătea țeapăn. Nici cârmaciul nu era liniștit. Spuse cu ciudă, simțământ pe care Auta nu-l mai cunoscuse la nici unul dintre ei: - De ce am lăsat luntrea singură? - N-aveai de unde să bănuiești că are să vină Tefnaht! încercă pământeanul să-l liniștească. Dar Hor îl opri: - Nu căuta să ne mângâi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a putut ea să iubească un rob... și încă negru! strigă el. Alt preot căută să-l liniștească: - Ai să-ți găsești destule în Ta Kemet. Ce preț mai putea să aibă fără Tefnaht?! Dar bătrânul, care simțise de unde izvora ciuda fiului Zeului Apelor, zise cu o sclipire răutăcioasă în ochi: - Femeile sunt totdeauna ciudate, iar șarpele acela avea mintea scăpărătoare și trupul frumos. Și nici nu mai era rob: ai uitat că toți robii, și chiar soldații îl credeau zeu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
său trist. Din ochii lui părea că se scurge milă pentru toți cei de față, milă pentru prostia și neștiința lor. Rosti cu glasul său puternic: - Enoh! Lumea îl privi uluită. Numai preotul clătină din cap cu mânie și cu ciudă și răspunse răstit: - Enoh nu mai este de mult. Enoh a fost ridicat pe carul vântului și numele lui s-a șters dintre oameni. Și Enoh a umblat în căile Domnului, de aceea nu s-a mai văzut, căci Dumnezeu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să facă panaramă, mânați de necazuri și fericiți cu prietenia lor, ignoranți la un pericol mai mare. Persoane în vârstă aveau să se certe și să se să ciocnească un pahar cu ură în suflet. Iar alții mergeau plângând de ciudă că încă mai exista o oarecare ordine. Toți își trăiau viața. Sau cel puțin trăiau. Și ceva trăia din viața ei. Își formase independența pin ceea ce vedea. Un câine schelălăi, primind un picior. Ea se opri și-l mângâie distantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]