2,321 matches
-
asistența medicală și multe alte astfel de bunuri. Nu este posibil să te bazezi pe piață pentru producerea acestor bunuri, doarece non-plătitorii vor deveni pasageri clandestini pe cheltuiala celor care plătesc și, cum oricine va voi să fie un pasager clandestin, nimeni nu va plăti. Ca urmare, numai guvernul poate produce astfel de bunuri. Justificarea acțiunii statului pe baza furnizării de bunuri publice este în mod obișnuit unul dintre argumentele cele mai prost aplicate. Adesea, faptul că bunurile au sau nu
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
fiscale generale. Dar în ciuda câștigurilor generate pentru alții, care pot fi mari sau mici, câștigurile pentru persoanele care sunt educate sunt atât de mari încât ele induc suficiente investiții în educație. Existența unor câștiguri publice nu generează întotdeauna dezertarea pasagerilor clandestini. De fapt, așa cum demonstrează numeroase cercetări, astăzi, când statele monopolizează educația, adesea ele eșuează să producă educație pentru cei mai săraci dintre săraci, care totuși percep câștigurile pe care le pot obține prin educație și investesc procente substanțiale din veniturile
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
subiectivă decât de raționalitate, vizând în special dimensiunea emoțională a interlocutorului. Argumentele și operațiile vehiculate de persuadare sunt seducătoare și sugestive nu constrângătoare, tinzând spre cealaltă extremă, cea irațională, a seducției prin cuvinte, care de cele mai multe ori ia forma “persuasiunii clandestine” sau manipulării prin cuvinte. În actul persuadării accentul cade pe rezultatul obținut și mai puțin pe modalitățile prin care se ajunge la el. Uneori, însă, persuadarea este mai puțin un act argumentativ și mai mult un act asertiv, fiind, mai
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
a relației acestuia cu lumea, transformarea lumii sociale și fizice prin implantarea unei mentalități, iar toate aceste transformări nu sunt atât în beneficiul destinatarului cât în al locutorului. De aceea, limba de lemn poate fi inclusă în fenomenul numit ”persuasiune clandestină”. Punând problema ieșirii din universul discursului de lemn, Sorin Antohi, în prefața la Limba de lemn a lui Fr. Thom, crede că este nevoie de o acțiune educativă sistematică, corectiv recuperatorie, în vederea refacerii, reconstrucției lingvistice, pe câteva direcții: lupta pentru
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
nivelul mentalității auditoriului, iar prin aceasta o transformare a lumii sociale și chiar fizice, dar toate acestea nu atât în beneficiul destinatarului, cât mai ales în cel al emitentului, de aceea discursul ideologic și propagandistic ia, de obicei, forma „persuasiunii clandestine”. 4.3.5. Metaforizarea ca strategie performativă Putem vorbi de o „strategie discursivă globală” dar și de „strategii discursive parțiale (secvențiale) ale discursului”. Metafora sau mai bine zis metaforizarea este o astfel de strategie discursivă parțială ce face parte dintr-
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
comuniune" și ne-excluziune: cînd actori diferiți consumă simultan același bun, vorbim de comuniune; ne-excluziunea este definită de incapacitatea actorilor de a-i opri pe cei care nu contribuie la bunul public să profite de acesta (așa-numiții pasageri clandestini). Un exemplu obișnuit de bun public sînt trotuarele. Dacă construcția lor ar urma să fie făcută în urma unor decizii de investiție individuale, acolo unde costurile implicate n-ar produce beneficii comparabile, nu s-ar mai construi trotuare. Exemplele uzuale de
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
care o dă bunului public, teoria stabilității hegemonice poate fi prezentată ca propunînd trei ipoteze. Prima ar fi că emergența unei hegemonii este necesară pentru protejarea unui bun public internațional (teza hegemoniei). A doua este că existența inevitabilă a pasagerilor clandestini (și de aici distribuția inegală a costurilor de furnizare) și/sau o pierdere de legitimitate vor submina poziția relativă a puterii statului hegemonic (pentru teza entropiei, vezi Kindleberger 1976: 18, 24). A treia teză susține că o putere hegemonică în
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
lucru scoate din discuție altruismul, pentru că el va fi depășit de interesul egoist. Dar nici egoismul recunoscut nu garantează că agregarea actorilor egoiști și inteligenți va duce în mod necesar la un rezultat general benefic; mai este și problema "pasagerilor clandestini". Apoi, nici blocurile regionale nu pot fi o soluție, pentru că ele nu pot funcționa într-o economie integrată. Ca soluție viabilă rămîne doar primatul sau despotismul binevoitor. Keohane a atacat această afirmație pe motiv că, teoretic, este posibil ca bunul
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
la controlul principalelor instrumente politice, deși o anumită ordine internațională ar fi mai costisitoare pentru ea, este prea puțin convingătoare pentru un realist. Această perspectivă distruge legăturile instituite de realiști între puterea, interesele și comportamentul unui actor. Teza entropiei: "pasageri clandestini" sau reguli insuficiente? A doua teză a teoriei stabilității hegemonice susține că ordinile hegemonice tind sistematic să disperseze puterea și, ca atare, sfîrșesc prin a submina poziția hegemoniei conducătoare. În mod tradițional, teoria stabilității hegemonice se concentrează asupra rațiunilor externe
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
puterii și a succesului; și costurile disproporționate, în special cele militare, care împovărează economia hegemonului în relațiile cu rivalii săi." (Buzan 1984: 621) Esențială pentru această discuție este cea de-a doua caracteristică a bunurilor publice, nonexcluziunea și fenomenul "pasagerilor clandestini" din sistem. Din moment ce hegemonul nu-i poate elimina pe "pasagerii clandestini", așa cum susține argumentul, aceștia vor eroda inevitabil controlul relativ al hegemonului asupra resurselor vitale. Acum e limpede că excluderea totală este aproape imposibilă. Prin urmare, problema "pasagerilor clandestini" este
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
care împovărează economia hegemonului în relațiile cu rivalii săi." (Buzan 1984: 621) Esențială pentru această discuție este cea de-a doua caracteristică a bunurilor publice, nonexcluziunea și fenomenul "pasagerilor clandestini" din sistem. Din moment ce hegemonul nu-i poate elimina pe "pasagerii clandestini", așa cum susține argumentul, aceștia vor eroda inevitabil controlul relativ al hegemonului asupra resurselor vitale. Acum e limpede că excluderea totală este aproape imposibilă. Prin urmare, problema "pasagerilor clandestini" este întotdeauna una relativă. Nici un guvern nu poate evita ca drumurile sale
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
pasagerilor clandestini" din sistem. Din moment ce hegemonul nu-i poate elimina pe "pasagerii clandestini", așa cum susține argumentul, aceștia vor eroda inevitabil controlul relativ al hegemonului asupra resurselor vitale. Acum e limpede că excluderea totală este aproape imposibilă. Prin urmare, problema "pasagerilor clandestini" este întotdeauna una relativă. Nici un guvern nu poate evita ca drumurile sale să fie folosite de cei care nu plătesc taxele necesare construirii lor. În practică, însă, se pot face discriminări și/sau uneori contribuțiile pot fi forțate. De exemplu
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
în alte țări (avînd deci număr de înmatriculare străin) și care plătesc impozit pe venit în țara lor, li se poate cere să plătească o taxă specială de utilizare, destinată întreținerii sau refacerii drumurilor. Astfel, deși existența însăși a "pasagerilor clandestini" este inevitabilă, prezența lor nu subminează avantajul de putere al hegemoniei, care este întotdeauna un fenomen relativ. În plus, se poate vorbi de entropie doar dacă beneficiile "pasagerilor clandestini" sînt convertite într-o putere totală care să concureze puterea hegemonului
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
destinată întreținerii sau refacerii drumurilor. Astfel, deși existența însăși a "pasagerilor clandestini" este inevitabilă, prezența lor nu subminează avantajul de putere al hegemoniei, care este întotdeauna un fenomen relativ. În plus, se poate vorbi de entropie doar dacă beneficiile "pasagerilor clandestini" sînt convertite într-o putere totală care să concureze puterea hegemonului. Pentru acest motiv, unii critici ai teoriei stabilității hegemonice (și ai politicii externe a SUA) au argumentat că entropia provine din posibila amînare a ajustărilor structurale. Aceasta seamănă cu
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
ca fiind o consecință a entropiei a fost criticată și de Strange (1976, 1986b). Principalul atac din argumentarea sa se referă la faptul că, deși e adevărat că sistemul a căzut, motivul acestei căderi nu a fost creșterea numărului "pasagerilor clandestini", ci instrumentele insuficiente oferite de sistemul Bretton-Woods pentru a ține sub control sistemul monetar internațional. Pentru a exclude alte motive de instabilitate a sistemului, teza entropiei trebuie să presupună că regulile instituite în 1944, dacă ar fi fost atent aplicate
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
deși comparația cu realismul clasic, dar și cu neorealismul arată că această etichetare este corectă. Cu toate acestea, teoria stabilității hegemonice a ilustrat și cel mai neașteptat salt idealist al unui scriitor realist. Încercarea lui Kindleberger de a blama "pasagerii clandestini" europeni a produs o contradicție internă în teoria sa; astfel încît preocuparea legitimă a oamenilor de știință americani pentru politica externă a SUA i-a jucat o festă unuia dintre teoreticieni. În cele din urmă, deși teoria stabilității hegemonice este
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
o regulă impusă. În schimb, preferă să se gîndească "la conducere și responsabilitate" (Kindleberger 1986b: 10). Kindleberger afirmă deschis că, ori de cîte ori un bun public nu este, sau nu mai este, asigurat, responsabilitatea aparține în primul rînd "pasagerilor clandestini", adică potențial tuturor actorilor, în afară de hegemonie: " Problema este cum să distingem dominația și exploatarea de responsabilitate în asigurarea bunurilor de interes internațional în economia mondială și, dacă nu există momente cînd lumea suferă de o subproducție a bunului public reprezentat
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
în asigurarea bunurilor de interes internațional în economia mondială și, dacă nu există momente cînd lumea suferă de o subproducție a bunului public reprezentat de stabilitate, nu din cauza intereselor mascate lacome și a dominației sau exploatării, ci din cauza principiului "pasagerului clandestin", nu este lipsit de interes că în două situații - 1931 și din nou în 1971 - țările mici, mai mult sau mai puțin simultan și urmă-rindu-și propiile interese, au fost cele care au împins mai întîi Marea Britanie, apoi SUA spre anularea
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
unei distribuții mai echitabile a poverii și a administrării ei - veșnica discuție despre împărțirea sarcinilor. Susan Strange (1982) pune di-rect în legătură emergența literaturii regimurilor cu dezbaterea americană asupra împărțirii sarcinilor. Intenția acestei dezbateri este să arunce vina pe "pasagerii clandestini" pentru declinul în furnizarea bunului public, ori de cîte ori statul hegemonic nu este capabil sau nu mai este interesat să-l asigure. Dacă ținem seama de critica empirică amintită mai sus, această vină are nevoie de o justificare mai
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
cea formulată de cercetătorii dependenței. Hegemonia este aici considerată ca simplă dominație, impusă de un stat hegemonic în căutare de profit. Un bun public este întotdeauna și în primul rînd un bun privat al statului hegemonic. Creșterea numărului de "pasageri clandestini" și declinul puterii impun pur și simplu costuri mai mari statului hegemonic pentru a obține beneficii. Acestea pot atinge un punct în care să devină în dezavantajul relativ al hegemoniei să furnizeze așa-numitul bun public. Cu toate acestea, mediul
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
poate chiar să reducă și mai mult posibilitățile actorilor mai slabi de a beneficia de ordinea internațională. Conform acestui raționament, dacă regimurile internaționale se adaptează, ele fac asta pentru a menține privilegiile actorilor mai puternici. A da vina pe "pasagerul clandestin" înseamnă să recurgi la un limbaj moralizator deplasat și, potrivit cercetătorilor dependenței, să pui în umbră efectele întotdeauna benefice ale ordinii, pentru hegemon. Teoria stabilității hegemonice ca reactualizare insuficientă a realismului Acest capitol s-a ocupat de critica realistă a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
legată de cuvânt, ci de un anume fel de gest manual (le faire de la main), așa cum funcția ei nu este aceea de a comunica un conținut, ci de a-l ascunde, de a-l masca. Lectura și scriitura devin practici clandestine, ce nu se deschid nici comunicării și nici dialogului. Preferând să se considere scriptor, romancier al romanescului și nu al romanului, Roland Barthes refuză scientismul, discursul care se gândește pe sine ca știință, dar nu poate accepta să se gândească
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
numită a Umiliaților, iar a doua, a Săracilor din Lyon. Papa Luciu, nu cu mult timp în urmă, condamnase pe adepții lor ca fiind eretici pentru că printre ei circulau dogme și obiceiuri superstițioase; mai mult de atât, în predica lor clandestină, pe care o desfășurau în locuri secrete, nesocoteau autoritatea Bisericii și preoția. Noi am văzut în acel timp pe unii din Secta Săracilor din Lyon prezentându-se la Scaunul Apostolic, îndrumați de un anume Bernard, probabil maestrul lor. El cerea
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
regim politic, M. va avea de suportat ani cutremurători de închisoare. Între 1947 și 1952, la Aiud, apoi cu domiciliu forțat lângă București, ispășește vina de a fi fost găsit pe o listă de persoane ce intenționau să părăsească țara clandestin. Douăsprezece poeme denunțând teroarea bolșevică trimise, sub pseudonimul Haiduc, lui Virgil Ierunca, publicate la Paris în ,,Caete de dor”, au fost socotite ,,uneltire contra ordinei sociale” și, în 1958, M. primea pedeapsa capitală. După patru săptămâni de suferință în celula
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288046_a_289375]
-
de exil. MOTIVE POLITICE. Regimul politic a lui Augustus avea numeroși opozanți 15 care doreau să reinstaureze sistemul politic republican. J. Carcopino 16 considera că Ovidiu era un inamic al regimului imperial și că ar fi participat la reuniuni pitagoreice clandestine. Cercul de opozanți avea o ideologie neopitagoreică, sectă filozofică suspectă prin adunările ei secrete. Nici argumentele lui Carcopino nu suportă însă o analiză riguroasă. Într-adevăr, Ovidiu prezintă, în Metamorfoze, Cartea XV, teoria metempsihozei, dar opera poetului conține multe elemente
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]