3,254 matches
-
un trecător dacă știa drumul către casa scribului Nakht-re. Omul a arătat înspre o clădire mare care se afla chiar lângă unul dintre templele mari de pe malul de est. O fetiță dezbrăcată a deschis ușa cea mare, șlefuită și a clipit către cei trei străini. Re-nefer a cerut o audiență la Nakht-re, fratele ei. Dar copilul doar se uita la noi. Văzuse o femeie egipteancă, cu o haină plină de praf, fără machiaj și fără bijuterii, un paznic mare cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
spus când am ajuns lângă ea. Bătrâna mea prietenă nu-mi mai putea răspunde. Nu se mai putea mișca. Jumătatea dreaptă a feței îi căzuse și respira cu greutate. M-a strâns ușor cu degetele de la mâna stângă și a clipit. - O, surioară, am zis, încercând să nu plâng. S-a neliniștit și am înțeles că deși era în pragul morții, prietena mea încerca să mă facă încă o dată să mă simt bine. Dar nu asta trebuia să se întâmple. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
îndrăznit să-l facem, ultima oară pe mine m-a prins mama punând termometrul pe calorifer, iar acum două săptămâni, înainte de teza la mate, Szabi a pățit-o și mai rău, l-a lipit de becul veiozei și, cât ai clipi, mercurul s-a înfierbântat atât de mult, încât termometrul a explodat, așa că Szabi a încasat-o de la taică-su, cu cureaua de la pantaloni, partea cu cataramă, deci faza asta nu mai intra la socoteală, însă ceva-ceva tot era musai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ceilalți, în lan, și atât de tare m-am speriat de el, că mi-a pierit și graiul, am rămas cu mâna pe ultima stinghie, nici Remus Frunză n-a zis nimic, se uita doar la mine, iar când a clipit, am văzut că avea și pleoapele vopsite în roșu, linia sprâncenelor îi era întărită cu negru, iar pe față și pe frunte își pictase dungi negre, arăta într-adevăr foarte fioros, mi s-a și pus un nod în gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
tata s-o vadă plângând, și știam că acuși o să strig, acuși o să urlu la tata, și atunci nările tatei au început să fremete, a luat de două ori aer, horcăind, și a treia oară inspirând adânc, iar atunci a clipit deodată din gene și fața i-a tresărit, și s-a uitat în jos, la sicriul deschis, m-am uitat și eu pentru prima oară, bunicul era pe de-a-ntregul cufundat în căptușeala purpurie cu falduri ample, așa cum era, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
somația. Pleacă... Pleacă... Pleacă... Yvonne dădu semnalul de plecare Întorcîndu-se cu spatele și Îndepărtîndu-se. CÎnd trecu limuzina familiei Kersaint, Îi adresă o scurtă privire lui Arthus. - Măcar o dată, sîntem de acord, nu-i așa? El Îi susținu privirea, păru să clipească imperceptibil și ridică geamul cerîndu-i șoferului să-i conducă Înapoi la castel. În mai puțin de un minut, portul rămase pustiu. Înghițindu-și dezamăgirea și durerea, Marie se Întoarse spre Stéphane Morineau, care se legăna de pe un picior pe altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de scurt? - Vești despre Nicolas. Oftă. - În sfîrșit, sper. O scrută din ochi un lung moment Înainte de a răspunde. - Am cuvîntul tău de onoare că vom pleca de Îndată ce te vei liniști În privința lui? Încuviință un pic cam repede. Fără să clipească. * * * Hobanele agitate de un vînt de 7 noduri zdrăngăneau cu putere, iar ambarcațiunile, deși ancorate la adăpost, păreau cuprinse de o frenetică țopăială care amintea de mișcările dezordonate ale bolnavilor loviți de așa-numitul dans al Sfîntului Guy. Pe puntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu nevinovăție. Am socotit inutil să-ți mai Încarc și eu mintea cu asemenea detalii. În fața furiei pe care i-o declanșă lui Lucas, Marie simți că e mai prudent să stea cu capul plecat și să Încaseze fără să clipească reproșurile pe care i le trîntea cu violență. Așteptă ca el să tacă pentru a pune micul teanc de foi pe jumătate arse pe biroul lui și anticipă Întrebarea care avea să urmeze. - SÎnt scrisori pe care Nicolas i le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
primi unda de șoc. Plasînd o nouă minge În suport, apucă crosa și, solid Înfipt pe picioare, lovi din toate puterile mingea care zbură și trecu șuierînd la mai puțin de un metru de capul lui Gwen, fără ca aceasta să clipească. - Nervii, PM, strigă ea cu glas puternic, fără să se Întoarcă. Nervii! 15 Televizorul era pus pe Eurosport, ultimele imagini ale cursei Plymouth-Newport, Înainte de furtună, erau prezentate În reluare, Întrerupte de comentarii În platou care se Întorceau În detaliu, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
iar cel care refuza să creadă În fantome, dezechilibrat, căzu În gol, luînd cu el fugara imagine a doi ochi verzi Încadrați de plete lungi fluturînd În vînt, și a unui chip palid cu gîtul tăiat și Însîngerat... Ochii lui clipiră sub lumina prea vie. Faimoasa lumină de la capătul tunelului, așa cum o descriu cei care au avut parte de o experiență În preajma morții, a near death experience. Fără doar și poate că murise, sau era pe cale să moară, dar totuși creierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
aceea a femeii... - N-ai decît să-i Întrebi, o Întrerupse Yvonne pe ton tăios. Lucas interveni văzînd-o pe Marie că pălește fără să vrea. - În 1968, ei aveau cam vreo zece ani, la fel ca prețioasa dumitale Gwenaëlle. Yvonne clipi imperceptibil. - Cred că pentru a o proteja pe ea ai Încercat s-o ucizi pe Marie, doamnă Le Bihan, la fel cum cred că dumneata ești cea care a distrus scrisoarea pe care Loïc o lăsase pentru sora lui. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fetală, cu brațele adunate În jurul trupului, cu gura deschisă Într-un strigăt mut. Jeanne deschise ușa și se trase Îndărăt cînd văzu reliefîndu-se În prag Înalta siluetă stranie și aproape Înfricoșătoare a lui Arthus de Kersaint. O fixă fără să clipească din ochii rotunzi ca ai unei păsări de pradă. - Ei bine, Jeanne, nu mă inviți Înăuntru? - Ba da, domnule, firește, bîigui ea dîndu-se la o parte. - Am trecut după vești despre scumpa noastră fată, declară venerabilul bătrîn. Cum se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Lucas. - Gwen! Nu mai e aici, Îl Întrerupse iute Marie. - Chem ajutoare, zise el, reținîndu-și o Înjurătură. VÎntul druizilor! CÎnd te gîndești că era cît pe ce să cred! Își scoase mobilul din haină și formă un număr, cînd ecranul clipi și se stinse. - Drace, bateria e În pană! - Ia-l pe al meu, Îi propuse Marie, Întinzîndu-i aparatul Nokia. El se Îndepărtă, cu mobilul la ureche și, făcînd un gest cu bărbia, Îi făcu semn lui Morineau să-l urmeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Ultima imagine pe care o mai Înregistră conștiința lui fu aceea a unei bucăți de zid care se dădea În lături. Apoi totul deveni beznă. Atingerea Îl făcu să simtă ceva rece, umed și zgrunțuros. PM deschise cu precauție ochii, clipi sub lumina tare a unei lanterne și avu nevoie de cel puțin un minut pînă să se dumirească unde era: pe solul umed al unei Încăperi subterane În care Ryan - sau poate că trebuia să spună Erwan - Îl dusese. Sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
horcăieli. În camera de la etaj domnea o duhoare cumplită; soarele, pătrunzând pe fereastra largă, lumina violent dalele albe și negre. Pe dale, fiul său se târa cu stângăcie, alunecând din când În când Într-o baltă de urină și excremente. Clipea din ochi și gemea Întruna. Simțind o prezență umană, Încercă să fugă. Marc Îl luă În brațe; terorizat, omulețul tremura În mâinile lui. Marc ieși din casă; dintr-un magazin din apropiere, cumpără un scăunel pentru copii. Scrise un bilet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
să tresărim și, când mă întorc, dau cu ochii de o falangă de bărbați în costume sobre, printre care se află și două femei cu vestimentație chiar și mai sobră. — Absolut. Guy încuviințează spre Ketterman, după care se întoarce și clipește spre mine. Sau poate ar trebui pur și simplu să urmez un curs de telepatie. TREI Nouă ore mai târziu, ne aflăm tot în ședință. Uriașa masă de mahon e plină de schițe de contracte fotocopiate, de rapoarte financiare, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Pe cuvântul meu, Samantha, Iisuse... Nu știu, spun ca în transă. Pur și simplu... nu l-am văzut. A fost o greșeală... — Dar tu nu greșești niciodată ! — Ei bine, uite că am greșit ! Ochii mi se umplu de lacrimi și clipesc cu furie pentru a scăpa de ele. Ce... s-a întâmplat ? — Situația nu e foarte roz. Expiră. Ketterman a avut o discuție despre cum să limiteze pierderile cu avocații lui Glazerbrooks și a vorbit cu banca... și, firește, cu compania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ridic ușor capul. Când mă mișc, așternuturile au un foșnet ciudat. Ce se întâmplă ? Așternuturile mele nu foșnesc așa. Firește. Sunt așternuturile din casa Geiger. Mă cufund confortabil între perne - și, brusc, mă săgetează un gând. Cine sunt Geigerii ăștia ? Clipesc din ochi, încercând să-mi amintesc. Mă simt de parcă aș fi simultan mahmură și încă beată. Îmi vin în minte frânturi clare ale zilei de ieri, ca printr-o ceață deasă. Nu sunt sigură ce e real și ce e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de șomaj. Gândul mă face să pufnesc dureros. Mă și închipui lângă bărbații din The Full Monty. Stând la coadă cu ceilalți șomeri, dând din șolduri înainte și înapoi la „Hot Stuff”. Deodată, aud o cheie în ușa de la intrare. Clipesc ca să-mi revin și mă îndepărtez de frigider. Nu se poate să mă vadă cineva în halul ăsta. Nu sunt în stare să răspund la nici o întrebare iscoditoare ; și nici eventualei compasiuni. Pentru că mi-e teamă să nu încep să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
duc drept la sfârșitul paginii, unde o bufniță ca din desene animate, în ținută de avocat, îmi arată spre o linie punctată. Nume : Samantha Sweeting Ocupație : După o clipă de șovăială, scriu „ajutor domestic”. În clipa în care scriu cuvintele, clipesc de uimire. Chiar fac asta. Chiar mă angajez pe postul ăsta, la sute de kilometri de viața mea de până acum, în toate sensurile. Și nimeni nu știe ce fac. Nu știu de ce, îmi vine subit în minte imaginea mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
în care le văd, simt că mi se taie picioarele. Habar n-am cum se calcă o cămașă. N-am ținut în viața mea în mână un fier de călcat. Ce-o să fac ? Bănuiesc că o să le netezești cât ai clipi ! adaugă veselă. Scândura de călcat e acolo, adaugă cu un mic semn din cap. — Îhm, mersi ! îngaim. Lucrul cel mai important e să par convingătoare. O să scot scândura de călcat, o să aștept până pleacă... după care o să-mi fac un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
paharul plin cu lichid strălucitor, de culoarea chihlimbarului. Prima bere pusă de tine. — Ăă... super ! spun. Fac un efort să las o pauză firească, după care arăt în treacăt spre anunț. Ce-i asta ? — Nu servesc avocați, răspunde fără să clipească. — Nathaniel ! Vino puțin ! îl strigă cineva din celălalt capăt al barului și își dă ochii peste cap, iritat. Vin imediat. Îmi atinge mâna, apoi pleacă. Iau o gură mare de vin. Nu servește avocați. De ce nu servește avocați ? OK... calmează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de fluturat și... muzică ? Gata ! Poți să deschizi ochii ! Nu pot să deschid ochii. Orice-ar fi, nu vreau să știu. — E OK ! Nathaniel începe să râdă. N-o să te mănânce nimeni ! Deschide-i ! Cu inima bubuindu-mi deschid ochii. Clipesc de câteva ori, întrebându-mă dacă visez. Ce... se întâmplă aici ? De doi copaci e fixat un banner enorm pe care scrie „La mulți ani, Samantha !” De la el venea fluturatul ăla. Masa din grădină e aranjată cu o față de masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
aduc lumea aia în lumea asta, zic în cele din urmă. Pur și simplu nu vreau. Nathaniel dă să zică ceva, dar îmi feresc privirea, înainte să apuce să rostească vreun cuvânt. Mă uit iar la priveliștea idilică de pe fereastră, clipind în razele soarelui, cu mintea agitată. Poate că ar trebui să renunț să mă mai gândesc la tot coșmarul ăla. Să uit. Să-l las în urma mea. Oricum, sunt slabe șanse să pot dovedi ceva vreodată. Arnold are toată puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Ebury Catering. În Gloucestershire. — N-am auzit de ei. Își consultă iar hârtiile și dă la pagina a doua, din ce în ce mai iritată. Scumpo, nu ești pe lista mea. Nu știu ce-i cu tine aici. Am vorbit cu un tip, zic fără să clipesc. Care mi-a zis că le-ar prinde bine niște ajutoare suplimentare. — Un tip ? Mă privește perplexă. Cine ? Tony ? — Nu-mi amintesc numele lui. Dar mi-a zis să vin aici. Nu se poate să-ți fi zis... — E firma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]