2,296 matches
-
Fulcher, Urban nu face nicio referire la Ierusalim. Urban citează însă nevoia de ajutor a Imperiului Bizantin împotriva atacurilor musulmante: În "Gesta Dei per Francos" de Robert Călugărul, o versiune extinsă a discursului, scrisă la circa douăzeci de ani după conciliu, prezintă apelul adresat „rasei francilor” ca o perorație ce a constat punctul culminant al apelului lui Urban pentru ortodoxie, reformă și supunere a Bisericii. Robert consemnează că Papa a cerut creștinilor occidentali, săraci și bogați, să sară în ajutorul bizantinilor
Conciliul de la Clermont () [Corola-website/Science/324309_a_325638]
-
Dumnezeu”), strigăt cu care Urban și-a încheiat cuvântarea. Robert scrie că Urban a promis iertarea păcatelor tuturor celor care merg în orient, deși "Liber Lamberti", un izvor bazat pe notele episcopului Lambert de Arras, care a fost prezent la conciliu, indică faptul că Urban a oferit iertarea tuturor penitențelor din cauza păcatelor, ceea ce ulterior avea să fie cunoscut sub numele de indulgență. Robert arată că Urban a pus accent pe recucerirea Țării Sfinte mai mult decât pe ajutorul dat grecilor; deceniile
Conciliul de la Clermont () [Corola-website/Science/324309_a_325638]
-
din Gesta Francorum privind recucerirea Ierusalimului. Cuvântarea lui Urban, în versiunea lui Nogent, a pus accent pe sanctitatea Țăii Sfinte, care trebuie să fie în mâinile creștinilor pentru ca profețiile despre Sfârșitul Lumii să se poată împlini. În ultima zi a conciliului, s-a dat un apel general la cavalerii și nobilii Franței. Urban se pare că știa dinainte că Raymond al IV-lea de Toulouse, exemplar pentru curaj și pietate, este pregătit deja să ridice armele. Urban însuși a petrecut câteva
Conciliul de la Clermont () [Corola-website/Science/324309_a_325638]
-
să ridice armele. Urban însuși a petrecut câteva luni ținând predici despre cruciadă în Franța, în vreme ce legații papali răspândeau vestea în sudul Italiei, perioadă în care accentul a trecut de pe ajutorarea lui Alexius pe cucerirea Ierusalimului; populatia generală, auzind de Conciliu, probabil că a înțeles că acesta este de fapt scopul Cruciadei. Scrisoarea lui Urban, adresată credincioșilor care „așteaptă în Flandra” deplânge faptul că turcii, pe lângă pângărirea „bisericilor lui Dumnezeu din regiunile de răsărit”, au luat „Orașul Sfânt al lui Hristos
Conciliul de la Clermont () [Corola-website/Science/324309_a_325638]
-
avut o pregătire clericală, cel mai probabil la școala din Chartres. Cu toate acestea, este probabil că nu era membru al capitulului catedralei, dat fiind că nu este menționat în listele ce cuprind "Demnitarii Bisericii Notre-Dame din Chartres". Amănuntele despre Conciliul de la Clermont din scrierea sa sugerează că ar fi fost prezent în persoană la acel conciliu sau cel puțin că a cunoscut îndeaproape pe unul dintre participanți, posibil pe episcopul Yves de Chartres, cel care l-a influențat pe Foucher
Foucher de Chartres () [Corola-website/Science/324386_a_325715]
-
că nu era membru al capitulului catedralei, dat fiind că nu este menționat în listele ce cuprind "Demnitarii Bisericii Notre-Dame din Chartres". Amănuntele despre Conciliul de la Clermont din scrierea sa sugerează că ar fi fost prezent în persoană la acel conciliu sau cel puțin că a cunoscut îndeaproape pe unul dintre participanți, posibil pe episcopul Yves de Chartres, cel care l-a influențat pe Foucher în domeniul reformei Bisericii Catolice și în cel al Luptei pentru înestitură dintre Papalitate și Imperiu
Foucher de Chartres () [Corola-website/Science/324386_a_325715]
-
un profesor renumit, a fost invitat la Florența unde i s-a oferit catedra de limba greacă. De acolo, a plecat la Ferrara, în 1427, la curtea lui Niccolò al III-lea d’Este, pe care l-a însoțit la Conciliul de la Basel, în 1433. În timp ce participa la Conciliul de la Florența și la Conciliul de la Ferrara (1438—39) a mai achiziționat o serie de documente vechi. După ce a fost remarcat de Papa Eugen al IV-lea la Conciliul de la Basel, în
Giovanni Aurispa () [Corola-website/Science/326561_a_327890]
-
unde i s-a oferit catedra de limba greacă. De acolo, a plecat la Ferrara, în 1427, la curtea lui Niccolò al III-lea d’Este, pe care l-a însoțit la Conciliul de la Basel, în 1433. În timp ce participa la Conciliul de la Florența și la Conciliul de la Ferrara (1438—39) a mai achiziționat o serie de documente vechi. După ce a fost remarcat de Papa Eugen al IV-lea la Conciliul de la Basel, în 1441 acesta l-a numit ca secretar al
Giovanni Aurispa () [Corola-website/Science/326561_a_327890]
-
catedra de limba greacă. De acolo, a plecat la Ferrara, în 1427, la curtea lui Niccolò al III-lea d’Este, pe care l-a însoțit la Conciliul de la Basel, în 1433. În timp ce participa la Conciliul de la Florența și la Conciliul de la Ferrara (1438—39) a mai achiziționat o serie de documente vechi. După ce a fost remarcat de Papa Eugen al IV-lea la Conciliul de la Basel, în 1441 acesta l-a numit ca secretar al său. După 5 ani, Papa
Giovanni Aurispa () [Corola-website/Science/326561_a_327890]
-
a însoțit la Conciliul de la Basel, în 1433. În timp ce participa la Conciliul de la Florența și la Conciliul de la Ferrara (1438—39) a mai achiziționat o serie de documente vechi. După ce a fost remarcat de Papa Eugen al IV-lea la Conciliul de la Basel, în 1441 acesta l-a numit ca secretar al său. După 5 ani, Papa Nicolae al V-lea l-a reconfirmat ca secretar papal. La moartea sa, în vara anului 1459, a lăsat în urmă o colecție de peste
Giovanni Aurispa () [Corola-website/Science/326561_a_327890]
-
declară pe Padre Pio sfânt la 16 iunie 2002. 300,000 de oameni se estimează că au asistat la ceremonia de canonizare. Padre Pio este unul din cei doi sfinți care au fost preoți și au trăit după Al Doilea Conciliu al Vaticanului (1962); celălalt fiind Sfanțul Josemaría Escrivá. Ambii preoți au avut permisiunea Papei să țină fără să țină seama de reformele liturgice impuse de Conciliu. Pe 1 iulie 2004, Papa Ioan Paul al II-lea consacră din Sân Giovanni
Padre Pio () [Corola-website/Science/326693_a_328022]
-
din cei doi sfinți care au fost preoți și au trăit după Al Doilea Conciliu al Vaticanului (1962); celălalt fiind Sfanțul Josemaría Escrivá. Ambii preoți au avut permisiunea Papei să țină fără să țină seama de reformele liturgice impuse de Conciliu. Pe 1 iulie 2004, Papa Ioan Paul al II-lea consacră din Sân Giovanni Rotondo memoriei sfanțului Padre Pio. O statuie a lui Padre Pio din Messina, Sicilia atrage atenția în 2002 când s-a constatat că are lacrimi de
Padre Pio () [Corola-website/Science/326693_a_328022]
-
Bisericii Ortodoxe Bulgare. La 25 mai 2002, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat mănăstirea Rila în timpul pelerinajului său în Bulgaria. El a fost primit de egumenul manăstirii, episcopul Ioan, care fusese și membru cu statut de observator în conciliul Vatican II. Întregul complex ocupă o arie de 8.800 m² și are formă dreptunghiulară, centrat fiind în jurul curții interioare de , în care se află turnul și biserica principală. Principala biserică a mănăstirii a fost construită la mijlocul secolului al XIX
Mănăstirea Rila () [Corola-website/Science/326749_a_328078]
-
dintre Robert și Wilhelm, l-a jucat mama sa, Matilda de Flandra care pe ascuns a oferit ajutor fiului său. Situația în relațiile anglo-normande s-au schimbat cardinal în 1096, cînd , inspirat de apelurile lui Urban al II-lea la Conciliul de la Clermont, a decis să participe la cruciadă în Palestina. Pentru a susține acest eveniment, Robert a cerut ajutor de la William al II-lea. Frații au intrat într-un acord prin care regele Angliei a oferit un împrumut de 10
Robert Curthose () [Corola-website/Science/326869_a_328198]
-
conducători ai Primei Cruciade. Înainte de Prima Cruciadă a luat parte la mișcarea de eliberare a Spaniei, apoi în 1071 a făcut un pelerinaj la Ierusalim, în timpul acestei călătorii a orbit la un ochi. Atunci când Papa Urban al II-lea la Conciliul de la Clermont în 1095 a cerut ca creștinii să meargă în Orient și să reîntoarcă Ierusalimul de sub musulmani, contele fiind un om profund religios, a fost unul dintre primii care a aderat la cruciadă și a jurat să-și dea
Raimond al IV-lea de Toulouse () [Corola-website/Science/326881_a_328210]
-
a fost întemeietoarea mănăstirii Sfântului Gheorghe în acel loc, dar din căsătoria lor a fost lipsită de urmași. După răscoala ducelui Liudolf de Suabia, fiul regelui Otto I "cel Mare", din 954, regele a conferit titlul ducal lui Burchard, în cadrul conciliului general de la Arnstadt. Burchard a fost un apropiat intim al lui Otto și al reginei acestuia, Adelaida de Italia. El se afla adeseori la curtea regală și l-a însoțit pe Otto în campania acestuia împotriva maghiarilor, fiind prezent la
Burchard al III-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325288_a_326617]
-
considerând că relația familială dintre ea și Conrad era prea strânsă. Dar la 13 zile după aceea, arhiepiscopul Pilgrim de Köln a încoronat-o și pe Gisela ca împărăteasă.. Gisela a ajucat un rol activ în politica Imperiului, participând la conciliile imperiale și convingându-și ruda sa, Rudolf al III-lea de Burgundia să își transfere succesiunea către soțul ei, Conrad al II-lea. De asemenea, ea a luat parte și la câteva sinoade ale Bisericii. Gisela s-a ocupat și
Gisela de Suabia () [Corola-website/Science/325293_a_326622]
-
cruciadă pentru a doua oară în 1147, participând la Cruciada a doua. Cu această ocazie, el a condus trecerea râului Meandru din Anatolia și a luptat în bătălia de la Attalya din 1148. După sosirea în Regatul Ierusalimului, a participat la Conciliul de la Acra, unde s-a luat nefericita decizie de a se ataca Damascul. Thierry a participat la asediul Damascului din 1148, sub comanda regelui Ierusalimului Balduin al III-lea (cumnat al lui Thierry), și, cu sprijinul acestuia, ca și al
Thierry de Alsacia () [Corola-website/Science/324541_a_325870]
-
Filip al II-lea, din cauză că nu a reușit să îi ofere un moștenitor. Între timp, Filip August a început în 1184 un război împotriva Flandrei și, înfuriat că Balduin al V-lea îi sprijinea pe dușmanii săi, a convocat un conciliu la Sens cu scopul de a o repudia pe Elisabeta de Hainaut. Potrivit cronicii lui Gislebert de Mons, Elisabeta a apărut atunci desculță, ca un penitent, în bisericile orașului, câștigând astfel simpatia publicului. Unchiul regelui, Robert I de Dreux, s-
Isabelle de Hainaut () [Corola-website/Science/324575_a_325904]
-
X-lea, Ioan al XXI-lea, Nicolae al III-lea și Martin al IV-lea. Akropolites a fost ales ca ambasadorul împăratului bizantin, iar în 1273 a fost trimis la papa Grigore al X-lea. În 1274, la Al doilea conciliu de la Lyon, el a confirmat prin jurământ în numele împăratului faptul că confesiunea de credință trimisă anterior de către suveranul pontif la Constantinopol fusese adoptată de către greci. Cu toate acestea, reunirea celor două biserici creștine a întâmpinat o considerabilă opoziție în Bizanț
Georgios Akropolites () [Corola-website/Science/324690_a_326019]
-
a silit pe împărat să înceapă negocierile de pace în 1056, iar lui Godefroi i s-a permis revenirea în Italia pentru a administra moșiile fiicei sale vitrege. Henric al III-lea a murit la puțină vreme după aceea, iar conciliul care s-a ținut sun conducerea papei Victor al II-lea la Köln l-a readus pe Godefroi sub favorurile imperiale, fie și numai formal. El și cu Beatrice s-au întors în Italia până la finele acelui an. Familia Matildei
Matilda de Toscana () [Corola-website/Science/324696_a_326025]
-
schismatici în timpul "Schismei celor Trei Capitole". Printre aceștia se număra și Severin de Aquileia și partizanii acestuia, iar apoi episcopul de Grado, căruia Smaragdus i-a ordonat să se prezinte la Ravenna pentru a participa la un sinod. Atunci când respectivul conciliu a eșuat în a reglementa unele chestiuni teologice majore, Smaragdus l-a forțat pe arhiepiscop să își declare loialitatea față de credința ortodoxă. Modul său violent de a rezolva disputele, combinat cu unele acuze de nebunie, a condus la îndepărtarea sa
Smaragdus () [Corola-website/Science/324750_a_326079]
-
cel Magnific", căsătorit cu o fiică a viitorului împărat Ferdinand I de Habsburg. La începutul domniei, Albert a făcut unele concesii protestanților, care continuau să aibă poziții puternice în Bavaria. Din jurul anului 1563, el și-a modificat atitudinea, favorizând deciziile Conciliul Tridentin și politica de Contrareformă. Întrucât învățământul devenise în Bavaria un monopol al iezuiților, înaintarea protestantismului în ducatul Bavaria a fost practic stopată. Albert al V-lea a fost un adevărat patron al artelor. Artiști de toate categoriile și-au
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
lui Menocchio este reprezentativ pentru modul în care oamenii simpli înțelegeau și preluau așa-numita "cultură înaltă" impusă de biserică și o simplificau pentru a o înțelege mai bine. În acea epocă, în dorința de a impune dogmele aprobate de Conciliul din Trento, Biserica Catolică încearcă să reprime atât cultura înaltă (în 1600 este ars pe rug Giordano Bruno) cât și cea a maselor. Starea de criză socială este acutizată și de diferențierile apărute între clasele sociale. Menocchio este critic la adresa
Menocchio () [Corola-website/Science/326063_a_327392]
-
mirare că celții, goții, valdenzii, bisericile armene și marea biserică din est, ca și alte adunări, au fost profund diferiți de papalitate în concepțiile sale metafizice ale Trinității. Ei nu au acceptat speculațiile extreme referitoare la Dumnezeire votate de primul Conciliu de la Niceea. Acest lucru este adevărat cu privire la majoritatea adunărilor evangheliste care au diferit de Biserica Romei. Aetius din Antiohia: Un viticultor, aurar și medic, devenit diacon apoi episcop, pe nume: Aetius din Antiohia (cca. 350 d.H.), a susținut în mod
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]