9,415 matches
-
26 de insule dintre care cea mai mare este Olhon. Clima aspră cu temperaturi de -170C în ianuarie și +160C în iulie impun o temperatură a apei la suprafață ce variază între +90C și +120C în luna august. Temperatura rămâne constantă până la fund tot timpul anului, între +3,5 și +3,2 °C . Evaporația mai mare nu se produce vara, ci în lunile octombrie, noiembrie și decembrie, datorită înmagazinării căldurii și cedării ei lente în atmosferă. Acest lac are un ridicat
MICĂ ENCICLOPEDIE A LACURILOR TERREI by George MILITARU Emilian AGAFIȚEI Nicolae BAŞTIUREA () [Corola-publishinghouse/Science/1665_a_2973]
-
invocațiilor necontenite? ... poate că Amiel să mă lămurească ... „femeia Își reparcurge toate impresiile În Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. amintire ... ea rumegă, Într-un fel durerile și bucuriile, le Întinerește, le ia de la capăt și le străbate din nou ... această constantă plastică, acest circuit etern În jurul ființei iubite are Întotdeauna drept model miracolul feminin, maturitatea incubația ... fiecare germene e Învăluit, Încălzit și protejat În inima și-n pîntecul femeii, astfel Încît se dezvoltă, se Întregește, se dilată, se organizează și trăiește
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
mondial prin fumat este de 24% și grupele de vârstă cu cel mai mare risc sunt reprezentate de 35-69 ani . Rata medie a mortalităŃii datorată fumatului este de 35% pentru sexul masculin și de 12% pentru sexul feminin, dar se constantă o tendinŃă ascencentă a fumatului în rândul populaŃiei feminine, în ultimii ani în tări dezvoltate, precum FranŃa și Suedia. S-a estimat că viaŃa unui fumător este scurtată, în medie cu 7 ani. Datele unui studiu epidemiologic desfășurat în Marea Britanie
Mic ghid al practicianului FUMATUL by Florin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/1684_a_2997]
-
ale ei. Cu adevărat însă, ruptura de prima identitate lirică va fi cu adevărat dusă la îndeplinire, cel puțin la nivel poietic, în Lumea ți-a ieșit așa cum ai vrut tu (Editura Vinea, București, 2006). Într-o ordine aleatorie a constantelor celei de-a treia cărți semnate de Șerban Axinte ar fi de notat mai întâi tematizarea parodică a autorului. "Auctorele" specific universului creat în Lumea ți-a ieșit așa cum ai vrut tu se prezintă cu dezinvoltură drept un ins mimat
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Iași (1995) și Premiul "Mihai Eminescu" (2005). Volumul de debut (Poeme, Editura Cronica, Iași, 1995) indică faptul că Indira Spătaru cultivă o poezie proiectată după paradigma impusă de lirica modernității tari (de altfel, intertextul modernist sau cel suprarealist este o constantă a creației sale). Majoritatea poemelor se vor ego-grafii ale dezabuzării, ale spleen-ului sau ale îndoielii de sine, stări tratate adesea în maniera modelului (recunoscuți direct, prin citare, sunt maeștrii Bacovia, Arghezi și Baudelaire). În puține cazuri, ambianța în care
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a mentalităților și cea a formelor artistice. Secolul al XIX-lea este cunoscut ca unul dintre cele mai agitate și glorioase în istoria Franței: marele secol al Franței, al revoluțiilor, al Parisului, al femeilor. Literatura face din femeia pariziana o constantă pe care Balzac o eternizează prin majuscula la Parisienne. În viziunea conceptului propus în lucrare, Pariziana este produsul mentalității franceze, dar și al celei străine, pe care ideologia națională îl transformă în tip esențial. Importantă să este determinată de capacitatea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
literar a unui tip aparte femeia pariziana, reieșind din particularitățile de ordin funcțional și estetic. Inovația principala a lucrării rezidă în valorificarea acestui personaj în literatura franceză din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea drept o constantă a literaturii, a rolului său în intrigă romanesca și a funcțiilor specifice în textul artistic. În urmă delimitării acestor dimensiuni ale reprezentării la nivel de text, delimitam, la nivel de personaj, mai multe ipostaze ale Parizienei ca entitate complexă: geotip
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Fénélon în Lettre à l'Académie, ca a fi modern înseamnă a aparține timpului său și a participa, totodată, la evoluția generală a cunoașterii. Originalitatea istorică a "modernilor", care i-a opus de fiecare dată "anticilor", este considerată drept o "constantă literară" [v. Jauss, p.160]. Tributar etimologiei sale antice (adjectivul modernus), cuvantul modernité este pentru prima dată atestat în contextul francez în Mémoires d'Outre-Tombe7 și devine termen-cheie în dezbaterea estetică lansată de Baudelaire: "Modernitatea, adică tranzitoriul, fugitivul, contingentul, constituie
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
dovedește faptul că mitul este constituit. Astfel, Pariziana este un personaj cu potențial mitic, cu destin și semnificație proprii. Constatăm din cele expuse că Pariziana nu are decât parțial trăsăturile unui personaj mitic, din cauza că nu prezintă o sumă de constante intangibile. Imaginea cvasimitică a Parizienei generată mai cu seamă în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea permite să calificăm Pariziana că mit flotant și instabil, prezent în societatea franceză, dar și occidentală, din jumătatea a doua
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
suprapunere și convergență a mai multor proiecții identitare care o definesc: homo modernus, homo gallicus, homo dixneuviemis, homo miticus, homo urbanus, homo eroticus, homo dramaticus și homo ludens. Contradictorie că identitate modernă, Pariziana este coerentă ca personaj literar, fiind o constantă a literaturii franceze, prezența în fiziologiile și românele secolului al XIX-lea. Că tip literar distinct, femeia pariziana devine un nucleu contagios, care implică redimensionări în câmpul estetic și reinterpretări în universul românesc. Din perspectiva fenomenologica, Pariziana este un eveniment
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
et convergence de plusieurs projections qui la définissent: homo modernus, homo gallicus, homo dixneuviemis, homo miticus, homo urbanus, homo eroticus, homo dramaticus și homo ludens. Contradictoire en tânt qu'identité moderne, la Parisienne est cohérente comme personnage littéraire, étant une constante de la littérature française, qui figure dans leș physiologies et leș romanș du XX-ième siècle. Comme type littéraire distinct, la femme parisienne devient un nucleus contagieux qui implique de nouvelles dimensions dans le champ esthétique et des réinterprétations dans l'univers
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de quelque prince ou de quelque roi tombé, un soir, dans le lit de la mère, on ne peut comprendre ce qu'elle est ni ce qu'elle pense" [Maupassant, Yvette, în La parure, p.577]. 131 C.Becker menționează această constantă a operei lui Zola: "Mythe et réalité se confondent dans son oeuvre, la réalité est vue à travers le mythe et le mythe est revivifié par la réalité (...) Le mythe impose avec force au lecteur une réalité, îl la rend
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
umbrela acestui poet, erau dispuși să includă orice, cu orice chip.3 Numărul mare de preluări operate de autorii din primele decenii ale veacului trecut, precum și lungă serie de analize critice care au urmat au arătat ca leopardismul reprezintă o constantă a literaturii italiene ulterioare unificării Italiei, o trăsătură suprasegmentală, o matrice la care fiecare nou scriitor important a fost nevoit să se raporteze, fie de-a lungul anilor de formare, fie ulterior, pe parcursul carierei.4 Influență scrierilor marelui romantic asupra
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Quasimodo (1901), cu numai câțiva ani mai tânăr decât Eugenio Montale (1896), trăia sub semnul aceleiași condiții. Durerea de neînlăturat, imaginea atotputernicului Thanatos, singurătatea omului, râul din spatele chipului naturii (cele două personaje: leopardianul Arimane și quasimodianul Apòllion sunt grăitoare) reprezintă constante ale poeziei sicilianului și își trag seva dintr-o viziune asupra omului ale cărei trăsături literare fuseseră stabilite, în Italia, de Leopardi. Analiză mai atentă a acestor teme în poezia sicilianului și reliefarea ascendentelor promit concluzii interesante. Procesul intentat de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
sale, dar a simțit și amărăciunea celor dintâi critici. Acest interval de timp este decisiv deoarece în acești ani Quasimodo a devenit una dintre principalele voci ale Ermetismului și a asimilat influența lui Leopardi a cărui imagine încă reprezenta o constantă pe scena culturală din peninsulă. După cum s-a văzut, de-a lungul anilor de studii și în prima etapă de creație el a trait constant într-un mediu impregnat de influență poeziei și prozei recanatezului. După al doilea Război Mondial
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
v. 46); pururi invocată, / frumoasă moarte (...) de te-am slăvit vreodată (...) nu zăbovi (Dragoste și moarte, vv. 97-98).376 Viziunea leopardiană despre clipă morții, dorită, invocată și așteptată întrucât marchează sfârșitul suferințelor, s-a dovedit a fi deosebit de coerență și constantă în conotația să pozitivă; ea se regăsește, parțial, si in versurile poetului sicilian, mai cu seamă în primă perioadă de creație unde seninătatea promisă de somn și moarte, privită că armistițiu acordat tumultului vieții, este destul de prezență: senitătatea morții supremă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
îi acordă acestuia greutate prin plasarea la început de vers, de exemplu în Forme de arbori chinuite, în Imn Patriarhilor autorul romantic îl plasează la final de stih și îl reliefează prin separarea de regentul sau. În versurile recanatezului durerea, constantă a existenței umane, este alimentată de imposibilitatea omului de a dialogă cu natura, adică de limitele sale intelective și de muțenia celei din urmă. În unele poezii quasimodiene (Apăstătută) tăcerea este generată de întreruperea comunicării dintre eul poetic și natura
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
să elimine, printr-o corectă poziționare în mediul înconjurător, distanța ce îl separă de acesta. Replierea în sânul naturii ia astfel formă reîntoarcerii la glie (deschid brazda / ce e a mea și-n ea mă-ntind) sau a fitomorfozei. Printre constantele condiției umane similare la poeții noștri am regăsit durerea, incapacitatea de a dialogă cu natura și singurătatea structurală a individului. Sicilianul a transpus în propriile versuri aceste coordonate imuabile și le-a plasat sub semnul unui subiectivism și al unei
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
sonno del maggior pianeta? (Ad Angelo Mai). 383 La vită che passa nel sistema chiuso, nel quale și include omogeneizzandosi agli altri elemenți, Oreste Macrì, 1986, op. cît., p. 52. Închiderea universului înconjurător în limitele eului prin reducție reprezintă o constantă a tehnicii primului Quasimodo. Trezirea, întoarcerea la țărmul realității, cum o numește Macrì (p. 53), ieșirea din visare, este recurenta în versurile postbelice (începând cu volumul Zi după zi din 1946); tot atunci Quasimodo pierde din vedere și termenul destare
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
fabricarea paradisului terestru, Wilhelm Ropke scria în The Social Crisis of Our Time: "Un mare număr de oameni au învățat să privească această lume dintr-un punct de vedere care lasă incidentalul să ia locul esențialului, variabilele să ia locul constantelor, efemerul să se substituie permanentului, fluctuantul să ia locul durabilului, momentul pasager să țină locul veacului, iar propria noastră personalitate neimportantă să ia locul responsabilității pe care ar trebui să o avem față de societate, față de moștenirea trecutului și promisiunea viitorului
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
capitalismul real plecînd de la ecartul său față de modelul pur, adică prin imperfecțiunile sale provizorii. Multidimensionalitatea și interdependența constituie teme esențiale ale paradigmei sistemice, care se îndepărtează cu necesitate de reducționismul exprimat prin "criteriul" ceteris paribus (toate celelalte variabile sunt presupuse constante). O ilustrare în acest sens este dată de relațiile dintre economie și politică. Capitalismul este adesea definit ca sistem economic independent (Smith, Marx, Weber, Schumpeter, Becker ș.a.). Dar studiul capitalismului doar ca sistem economic se dovedește problematic dacă se face
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
se implice în felul lui, fiecare în felul său.", cum afirma Octavian Paler, într-un interviu postdecembrist, acordat revistei "Orizont"31, încurajând astfel evadarea din letargia indiferenței față de aproape. Este teoria salvării națiunii prin cultură. Cultura, însă, își are propriile constante, diferite, uneori, de constantele unei epoci, ale unei generații sau ale unei ideologii, pentru că, așa cum Nichita Stănescu remarcă: "părerea mea este că poetul nu are o epocă a lui; epoca își are poeții ei și, în genere, epoca își vede
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
lui, fiecare în felul său.", cum afirma Octavian Paler, într-un interviu postdecembrist, acordat revistei "Orizont"31, încurajând astfel evadarea din letargia indiferenței față de aproape. Este teoria salvării națiunii prin cultură. Cultura, însă, își are propriile constante, diferite, uneori, de constantele unei epoci, ale unei generații sau ale unei ideologii, pentru că, așa cum Nichita Stănescu remarcă: "părerea mea este că poetul nu are o epocă a lui; epoca își are poeții ei și, în genere, epoca își vede singură poeții". 2.2
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o atribuie interiorului poeticii acesteia. Analiza complexă, abordată din unghiuri diferite, reușește să ofere o nouă viziune asupra operei Anei Blandiana, venind să completeze imaginea tradițională din cadrul studiilor anterioare. Mecanismele de creație ale Anei Blandiana sunt supuse unei investigații complexe, constantele originalității și ale unicității limbajului poetic blandian fiind urmărite în interiorul etapelor dezvoltării scriitoricești, spațiu al căutării și al regăsirii permanente. Gândindu-și textual un periplu din prisma eului creator, pliat pe evoluția volumelor, autoarea nu se îndepărtează nici de binomul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
trăirile acestuia. La Ana Blandiana, toate aceste elemente sunt intim legate de sufletul său, care devine motorul de fabricare a unei noi realități. Dincolo de feminin sau de amprenta neomodernistă, se stabilește o nouă voce, aceea care face din aceste elemente constantele propriei vieți, deconstrucția funcționând prin demolarea vechilor sensuri universal valabile ale ecestor elemente poetice. Volumul Persoana I plural deschide creația poetică a Anei Blandiana, fiind publicat în 1964. Ca de altminteri toate celelalte volume care îi vor succeda acestuia, Persoana
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]