3,539 matches
-
din element extern omului, devine interior lui, ca glosocosmos din sfera antropocosmosului, în spațiul căruia acoperă o suprafață foarte extinsă. Se exercită în acest caz, în primul rînd, funcția denominativă a limbii și se desăvîrșește o eficientă modelare a structurii cosmosului din perspectiva structurii spiritului omului. Cele trei aspecte umanizatoare (individuală, socială și cosmică) sînt procese și realități cu manifestare simultană și corelată, istoria și funcționarea limbii fiind un permanent act de construcție a indivizilor și de reconstrucție a societății și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în calea propriei realizări. Acțiunea umană liberă, lipsită de constrîngere, nu se poate manifesta însă ca și cum individul ar fi singur sau ca și cum de la el ar emana atît existența realității, cît și existența celorlalți indivizi umani. De aceea, poziția individului în cosmos și în societate implică asumarea, prin cunoaștere, a faptului că independent de voința sa există cosmosul și societatea, iar existența sa se definește în funcție de ele. El trebuie apoi să raporteze libertatea sa la noțiunile de "bine" și de "rău", admițînd
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
individul ar fi singur sau ca și cum de la el ar emana atît existența realității, cît și existența celorlalți indivizi umani. De aceea, poziția individului în cosmos și în societate implică asumarea, prin cunoaștere, a faptului că independent de voința sa există cosmosul și societatea, iar existența sa se definește în funcție de ele. El trebuie apoi să raporteze libertatea sa la noțiunile de "bine" și de "rău", admițînd că libertatea trebuie să se înscrie în sfera binelui, dincolo de acesta, în sfera răului, înscriindu-se
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
vorbitor, deși, uneori, acesta constată că aplicarea limbii sale la realitate nu se face într-o manieră absolută. În măsura în care însă acesta ia limba sa ca fiind congruentă cu limbajul, și, prin aceasta, glosocosmosul ca fiind identic cu antropocosmosul și cu cosmosul, această obiectivitate nu este pusă la îndoială. Potrivit lui Hans-Georg G a d a m e r, limbajul (= limba) se interpune între om și realitate, producînd o distanțare a omului de realitate sinonimă cu libertatea, iar, pe de altă parte, intermediază
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
corespondență și de comunicare între diferite spații, deschi-zîndu-se unul către celălalt. Pe de altă parte, înainte de a fi o construcție lingvistică, opera filozofică este o construcție ideatică, un produs al cugetării filozofice aplicate asupra unui domeniu specific: realitatea (lumea sau cosmosul), cunoașterea despre realitate, exprimarea cunoașterii (limba). Ca atare, oricît de caracteristică ar fi construcția lingvistică, ea este dependentă de trăsăturile onticului, domeniului de aplicare, și de perspec-tiva avută în vedere, fiindcă unitățile lexicale antrenate în realizarea construcției sînt legate prin
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
vechii filozofii grecești au fost preluați însă în mare parte de limba latină și apoi de limbile europene moderne, încît mulți dintre ei au devenit cuvinte internaționale, fie că se folosesc pentru conceptele de bază ale filozofiei și ale logicii (cosmos, dialog, entime-mă, silogism etc.), fie că redau noțiuni specifice unor sisteme de gîndire (aporie, entelehie, eon, homeomerii etc.). Este de la sine înțeles că o asemenea situație favorizează traducerea textelor filozofice, nu numai din greacă într-o limbă europeană modernă, ci
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
descrisă, expusă lumea cum este. Din acest motiv, popoarele subiective (precum grecii și germanii) au dat atît filozofi, cît și artiști individualizați, în vreme ce popoarele gregare au dat filozofie și artă etnică, deseori cu o accentuată notă de sincretism. În filozofie, cosmosul nu este realitatea sau cunoașterea la care s-a ajuns despre ea, ci o anumită viziune despre realitate, un antropocosmos singular, ca în artă, dar realizat altfel și exprimat altfel decît în artă, folosind mijloacele științei, adică uzînd de aspectul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
să poată fi acceptat ca proiect de existență (posibilă) și, în asemenea condiții, lumea creată este admisibilă prin întemeierea din perspectiva exigențelor creației (filozofice sau poetice). În ipostaza de creator, poetul propune o proiecție a propriului eu în relație cu cosmosul, relație detaliată în diferite ipostaze vizînd lumea naturală, lumea socială sau lumea construită de imaginație ori de rațiune și astfel natura, istoria și socialul devin cadre de concretizare a acestor ipostaze. La rîndul lui, filozoful creează și el în scopul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
dar tot din-tr-o perspectivă a eului, căci vine cu o interpretare proprie a lumii naturale, a lumii sociale sau a lumii construite. El nu realizează însă creația din perspectiva rezonării în sensibilitate (în sentimentalitate), precum poetul, a acestei relații cu cosmosul, ci din perspectiva raționalității. Pentru filozofii care concep filozofia (și) ca trăire (precum Fr. Nietzsche, S. Kierkegaard, A. Camus), raționalitatea aderă însă și la palierul sensibilității. Cu toate acestea, este evident că, așa cum simpla punere în versuri a filozofiei nu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
existente prin ele însele și pentru ele însele. În poezie, sentimentul poate fi potențat de idee, fiindcă ideea este trăită, este o idee cu participare sentimentală, trecută în imagine și, prin aceasta, asumată. Lumea de idei a filozofiei se adaugă cosmosului extinzîndu-i limitele cu alte galaxii, lumea de imagini a poeziei intensifică fenomenele galactice, făcîndu-le remarcabile pentru întregul cosmos, se exprimă plastic G. Ibrăileanu 352. Ca atare, simpla punere în versuri (oricît de reușite) a filozofiei este o poezie slabă, precum și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
este trăită, este o idee cu participare sentimentală, trecută în imagine și, prin aceasta, asumată. Lumea de idei a filozofiei se adaugă cosmosului extinzîndu-i limitele cu alte galaxii, lumea de imagini a poeziei intensifică fenomenele galactice, făcîndu-le remarcabile pentru întregul cosmos, se exprimă plastic G. Ibrăileanu 352. Ca atare, simpla punere în versuri (oricît de reușite) a filozofiei este o poezie slabă, precum și simpla reacție sentimentală prezentată drept operă de filozo-fie "trăită" este o filozofie slabă, un simulacru de filozofie, fiindcă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
numai pentru și prin comunitățile respective. În sfîrșit, se poate afirma lecția limbii este cea care apropie filozofia și poezia, acestea fiind aspecte ce survin prin continuarea unor fenomene care caracterizează limba ca instituție socială, ca mijloc de asumare a cosmosului de către om prin reconstrucție permanentă și ca bază a relațiilor intersubiective, prin comunicare. Specificul limbajului filozofic Problema limbajelor specializate, a compartimentării limbii în funcție de domeniile profesionale, intră mai puțin în sfera de cercetare a filozofiei limbii. Cu toate acestea, există unele
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se valorifică posibilitățile conotative ale limbii, deși, uneori, îndeosebi la marii scriitori, se poate uza și aici de structurile de idei particularizante. Discursul filozofic, forma de particularizare a limbajului filozofic, este determinat în mod hotărîtor de lumea analizată. În filozofie, cosmosul nu este realitatea, ci o anumită viziune despre realitate, un antropocosmos singularizat, ca în artă, dar construit și exprimat altfel, cu mijloacele științei, adică uzînd de aspectul denotativ al limbii. Spre deosebire de știință însă, denotația, relația cu obiectul denumit, vizează acest
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
o lume creată și irepetabilă (antropocosmosul), care, prin relația cu o anumită limbă, se particularizează potrivit trăsăturilor ei (prin structurare în glosocosmos). Fiind și o construcție subiectivă, glosocosmosul se realizează în infinite configurații, fără ca vreuna dintre ele să coincidă cu cosmosul. În analizele de acest tip, Blaga pleacă de la premisa că metafora ține indisolubil de existența și de manifestarea umană, omul fiind, prin definiție, o ființă metaforizantă. Pe de altă parte, el constată că metafora poate să plasticizeze un proces demonstrativ
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
177, 184 cauză 163-169, 177-180, 239, 267 competență lingvistică 31, 176, 210, 218, 220, 221, 230 comunicare 65, 89-92, 263, 329 concept 58, 60 condiție 179, 180, 184 conotație 67, 290 conștiință lingvistică 31, 210-212, 214, 215, 217, 230, 270 cosmos 148, 255, 261, 264, 272, 286, 313, 331, 334, 351 creație 43-45, 161, 204, 209, 261, 266, 350 cultivarea limbii...140, 345, 238-241 cultură 133, 134, 231-233 cunoaștere 91 cuvînt 33, 54, 55, 58, 59, 66, 86, 87, 155, 320
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbă-sursă, iar limba traducerii limbă-scop. 318 Roger T. Bell, Teoria și practica traducerii, Polirom, Iași, 2000, p. 29-30. 319 De altfel, însuși statutul cuvintelor de substitute (semne) pentru realități atunci cînd devin obiecte ale comunicării sugerează un fenomen similar: traducerea cosmosului în glosocosmos. 320 Etapele acestui transfer au fost analizate de Eugene A. N i d a (vezi Science of Translation, în "Language", vol. 45, num. 3, sept. 1969, p. 483498). 321 Paul Ricoeur, Despre traducere, Polirom, Iași, 2005, p. 61
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Ovidiu și Cezar, Tao și Ioan Botezătorul; se citează misticul Graal și pasărea Rock, pictori nonconformiști (Arcimboldo, Dali, Chagall); Dali reprezintă "nebunia rațiunii". După călătorii în alții, urmează explorări în propriu-i Eu: Cine este El, poetul, în raport cu lumea, cu cosmosul? Răspunsuri formulate divers acționează convergent: "Astăzi ne despărțim / cum s-ar despărți apele de uscat..." Aventura cunoașterii ia proporții, luciditatea mărind distanțele: "Un zeu al hotarelor stă între noi..." Ideea revine obsedant în Nocturnă I, în Proximitate, în Oedip și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Nemesis, Artemis, Galateea, Hypnos, Euridice, Orfeu, Dedal, Ulisse et alii. Din partituri în genul anticului encomion se constituie materia unui volum: Laus Ptolemaei; un altul se va numi semnificativ: În dulcele stil clasic. Repere universalizante, ideologeme orientând din uman în cosmos devin titluri de poeme-meditații: Inimă, Somn, Vis, Miraj, Contemplare, Cântec, Labirint, Armonizare, Timp; toate invită la ridicare în intemporal. Act de cunoaștere cu virtualități totalizante (asociabile filozofiei și științei), poezia poate întâmpina obstacole, dar poetului, un magician (un microcosm), îi
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Inimă, Somn, Vis, Miraj, Contemplare, Cântec, Labirint, Armonizare, Timp; toate invită la ridicare în intemporal. Act de cunoaștere cu virtualități totalizante (asociabile filozofiei și științei), poezia poate întâmpina obstacole, dar poetului, un magician (un microcosm), îi stă în putință explorarea cosmosului mare, inserția în astral și în abisal. Nichita Stănescu era, cu siguranță, un temerar. Ce discrepanțe între omul și creatorul cu acest nume! Unul comunicativ, bonom, sociabil, jovial, iubitor de prieteni și libațiuni, altul insularizat, întors spre sine și hiperboreu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și în tandrul așteptând să-mi răsară stelele, se simte un Blaga în filigran, acela din Mi-aștept amurgul. Montaje lirice ca acestea, reiterate, introduc într-un context metafizic crispant. Performanțe și umbre Numai cineva pătruns de organica unitate a cosmosului, cineva care, iscoditor, își îndreaptă Văzutul, Auzitul și Pipăitul spre toți și spre toate orchestrându-le ca Victor Hugo "pe toată lira" -, intră în rezonanță cu Altceva, cu Altcineva ori cu Altundeva. Atunci, acel cineva plutește atotputernic pe talazuri marine
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nu mai ești, e ca și cum / nici n-ai fi fost. / A fi, e ca și cum / nici n-ai fi fost, / a-e-i-o-u, u-o-i-e-a, / A și E / și I și O / și U". Frazare similară în Cinesunt eu? Care-i locul meu în cosmos? În douăzeci și două de versuri de treisprezece ori "Eu": "Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că / eu l-am făcut pe Dumnezeu (...) // Eu sunt cuvântul "sunt" / Eu sunt urechea care aude cuvântul "sunt" / Eu sunt spiritul care înțelege cuvântul "sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
mușatin) e definit printr-o metaforă preluată din Eminescu: "Rusalim al sufletului meu"; în imne ca Logos, Psalm, Anastasis, Antimis, Aier, Ectenie se manifestă plenar credinciosul practicant. Dintr-o Ars poetica se reține diferența dintre epistemologie și imnografie: Obiectul științelor cosmosul strigat La viața creatoare Dar al Imnului Logosul întrupat în istorie. Esențială în discursul lui Ioan Alexandru ca imnograf e participarea la o frumusețe multiformă: frumusețe-natură, frumusețe-istorie, frumusețe etică. Timpului care macină cetăți i se opune, existențial vorbind, o viață
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Infinite, în care nu mai există individuație, ci doar Ființa Eternă. Toate religiile postulează trei principii fundamentale : lumea, sufletul și Dumnezeu. De fapt, la o trăire mai adîncă, cele trei sunt una. Cum iarăși se spune în Gita : Tot acest cosmos reprezintă o particulă din mine"... cunoașterea înțeleaptă implică depășirea obstacolelor care umbresc revelația Adevărului Etern. Odată cu înlăturarea acestora, survine tăcerea, în care cunoaștere înseamnă ființă, devine din relativă ce implică triada cunoscător, cunoaștere, cunoscut -, absolută, cînd triada respectivă devine unitate
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
absolut, printr-o subtilă teoză de tip extatic. În general, este puternic cel ce oferă, dar depinde și ce anume. De pildă, cine vă oferă o cale de perfecționare morală e mai puternic decît cel care vă oferă una prin cosmosul fizic. Înainte de a ne spiritualiza, trebuie să trecem printr-un cosmos moral. Unii îi spun purgatoriu. Aici, cei slabi devin puternici, cum ne învață și Buddha și Iisus. Căutarea devine realizarea Absolutului. Teoza devine o teognoză. 1.6. FORȚA PURITĂȚII
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
puternic cel ce oferă, dar depinde și ce anume. De pildă, cine vă oferă o cale de perfecționare morală e mai puternic decît cel care vă oferă una prin cosmosul fizic. Înainte de a ne spiritualiza, trebuie să trecem printr-un cosmos moral. Unii îi spun purgatoriu. Aici, cei slabi devin puternici, cum ne învață și Buddha și Iisus. Căutarea devine realizarea Absolutului. Teoza devine o teognoză. 1.6. FORȚA PURITĂȚII Adevărul este activ, el poate schimba lumea. Numele dat de Gandhi
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]