4,293 matches
-
a întemeiat Biserica 100 și cel ce cade din ea nu mai este și nu se mai numește creștin”. (Sf. Atanasie cel Mare, Epistola Întâia către Serapion, Episcopul de Thmuis, Împotriva celor care hulesc și spun că Duhul Sfânt este creatură, XXVIII, în PSB, vol. 16, p. 58) „Iar voi, rămânând pe temelia apostolilor și ținând predaniile Părinților”. (Sf. Atanasie cel Mare, Epistola despre sinoadele ce s-au ținut la Rimini în Italia și la Seleucia în Isauria, XLIX, în PSB
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
în realitate, un problematic impacient; dualismele lui multiple, neistovite, sunt ale unui dilematic neobosit, la care râsu-plânsu, panica și extazul, gravitatea și calamburul, tot soiul de alte atitudini antitetice, compun o textură larg-sintetizatoare. Ce și cine sunt trimbulinzii săi? Niște creaturi neîncadrabile într-o tipologie. Ideea poate să-i fi venit de la Villiers de l'Isle-Adam, autorul lui Triboulet Bonhomat. Un superlativ precum cel mai mare (ni se spune în Cartea de recitire) "trebuie respins, expresia fiind tributară migrației clasamentelor în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
infractor periculos este spânzurat, el va ejacula în ultima-i clipă de viață, iar dacă sperma infamă va ajunge pe o mandragoră, atunci din ea se va naște o ființă extrem de malefică. Da, în Republica Umanistă Vandana se găsesc asemenea creaturi. Să-i vezi reprezintă o experiență unică pentru bărbații adevărați! (Desigur, în Republica Democratică Vandana, se precizează în Ghid, nu găsești nici urmă de așa ceva!) În final, pot fi găsite prețurile hotelurilor, ale pensiunilor și ale excursiilor organizate. (Excursii pe
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
prin grația divină. În primul rînd viața: am viață în El însuși, ca Fiu prin duh (Ioan, 1.12). Restul sunt plăsmuiri. De aceea nu voi mai rătăci, am să mă-ntorc la Tatăl neabătut. Voi lepăda chipul cel de creatură și voi fi una cu El "din domnul, în Domnul și domnul" (Meister Eckart). Mă voi bucura în făptuirea dreptății mai mult decît se poate bucura cel mai drept dintre îngeri. În lumea aceasta, toată suferința se naște din dragoste
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
devin una singură. Nici un vas nu poate conține două băuturi diferite în același timp. Cînd schimbăm băutura, vasul trebuie să rămînă gol și curat. Similar, dacă vrei să te umpli de Domnul, trebuie să te golești de tot ce aparține creaturii. "Golește-te ca să fii umplut", spunea Fericitul Augustin. Vei putea astfel reveni și face parte din unitate, din Unu și Unu, în iubire. Căci iubirea se revarsă prin propria-i natură, iar prin iubire, și numai prin iubire, toți devenim
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
facă parte dintr-o ordine a lucrurilor, că se bucură de atenție, se simte chemat. Unul singur nu are nume, Creatorul, Supremul, Ființa care a fost, este, va fi și face să fie totul. Singura sa istorie este cea a creaturilor sale, născute din Verbul Său, al Nenumitului care creează continuu, la infinit. La El nu se pune problema identității, Este-Cel-Care-Este. În schimb, problema se pune, uneori cu acuitate, la tot ce este creat. Vrem fiecare să fim cineva, distinct, o
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
Comentatorii creștini susțin că soluția la problemele ridicate în Cartea lui Iov se găsește în mijlocirea lui Iisus între Cer și pământ. Dumnezeu îl trimite pe fiul său, Iisus, pentru a lua parte la suferințele lumii, prin el răscumpără păcatele creaturilor sale și se revelează acestora. Finalul Cărții lui Iov s-ar prelungi astfel în Noul Testament. Pentru islam, numeroși mesageri și-au asumat un rol de intermediar comparabil cu cel al lui Iisus, și asta pe diferite căi. Și au existat
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
infractor periculos este spânzurat, el va ejacula în ultima-i clipă de viață, iar dacă sperma infamă va ajunge pe o mandragoră, atunci din ea se va naște o ființă extrem de malefică. Da, în Republica Umanistă Vandana se găsesc asemenea creaturi. Să-i vezi reprezintă o experiență unică pentru bărbații adevărați! (Desigur, în Republica Democratică Vandana, se precizează în Ghid, nu găsești nici urmă de așa ceva!) În final, pot fi găsite prețurile hotelurilor, ale pensiunilor și ale excursiilor organizate. (Excursii pe
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
social al lui Herbert Spencer. Conform acestei abordări, Veblen a calificat peiorativ doctrinele ricardiene și post-ricardiene ca discipline "taxonomice", ce-și au rădăcinile într-o filosofie a dreptului natural și într-o psihologie hedonistă, ce consideră oamenii ca pe niște creaturi pasive care reacționează mecanic la stimuli exteriori. Aceste doctrine, susține Veblen, au redus toate motivațiile umane la nevoi de cumpărare exprimate în termeni monetari și au dezvol tat o credință într-o credință imuabilă de ordin economic concurențial, chiar dacă acesta
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
care de fapt e un cerc. Mi-e dor să respir infinitul din punct. Particula este împărăția lui Dumnezeu. Format din particule, eu sunt poporul lui Dumnezeu. Poporul ales. Mîntuirea vine prin mine. A mea, desigur. Cineva m-a făcut creatură, dar eu sunt creator, mă autocreez, nu-mi luați, hrăpăreț, această iluzie. În caz contrar, mă supăr și plec în alt univers, unul deja mîntuit, sau mîntuitor. Ăsta e unul mîngîietor. Așadar, mîngîiați-vă cu un gest, cu o privire, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
ridica vreodată la altitudinea sa, chiar dacă, într-adevăr, tendința faptică a epocii coduce tocmai la forțarea cu mijloace exagerate a metamorfozei. Se exagerează cu aceste exagerări, decalaje, metamorfoze. Nimic senzațional. S-ar rușina și Prometeu. S-a smintit ordinea lucrurilor: creatura devine creator. De ce nu? Unii numesc asta nihilism, în ideea că ordinea morală a lumii și a omului nu mai este ea însăși fundamentabilă moral. Ar fi foarte grav dacă ar fi așa. Dar și vid de-ar fi spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
urmează, Elena va spune despre ea că e moartă și totodată vie, ca și cum imposibilitatea certă de a fi recunoscută ca dublu ar fi privat-o de orice recunoaștere a ființei sale reale. Această identitate tulbure, confuză face din Elena o creatură a spațiului interstițial, căci ea nu aparține pe de-a-ntregul nici lumii celor vii, nici lumii celor dispăruți, la fel ca și Menelau, aflat și el în situația unei aparente morți. În povestirea lui Teucros, Menelau ar fi pierit, chipurile
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
spre Hades, căci doar el, în afară de Oedip, poate intra în contact cu Gorgo, doar el se poate aventura în acele regiuni neștiute, zone de frontieră unde se trece de pe tărâmul celor vii pe tărâmul morților, doar el poate înfrunta cumplitele creaturi a căror vedere e de nesuportat. Oedip își ascunde moartea de privirile oamenilor, se pregătește în secret pentru călătoria spre Hades, în care și-ar dori drept călăuze pe Hermes și pe zeița morților. El ține ca nimeni să nu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
razelor lunii. E aceeași fantomă care va apărea efectiv în cea de-a doua parte a piesei, e „spectrul lui Tenko”, întors de pe lumea cealaltă, unde se zbătea în groaznice chinuri. Iar waki e uluit de această apariție a unei creaturi bizare „pe suprafața apei deja învăluită de negurile nopții”. Spectrul pare cât se poate de real; el va bate în tobă și o va face să răsune. Scena tobei care răsună sub loviturile date de mâna spectrului a fost comparată
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Lady Anne - sau, mai exact spus, tocmai ea, Lady Anne - va ceda atracției pentru hidoasa alteritate a viitorului rege. Ca și Gorgo, Richard al III-lea îngrozește și, în același timp, fascinează. E făptura în fața căreia poți rămâne împietrit. E creatura ce pare venită dintr-un spațiu aflat în afara umanului sau dincolo de acesta. Iar Lady Anne nu este singura subjugată, hipnotizată parcă de Richard. Iată cum îi relatează acestuia ducele de Buckingham ceea ce se întâmplase atunci când încercase zadarnic să obțină aclamațiile
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
image). De parcă ciudatele arătări i-ar prevesti odioasele crime pe care le va făptui. Ca și pentru vrăjitoare, omorul e pentru el mai întâi un gând, o plăsmuire a minții: „is but fantastical” (termen folosit și de Banquo în legătură cu bizarele creaturi). Dar metamorfoza s-a produs deja: a fost suficientă imaginea fantomatică a actului criminal ce va fi săvârșit, pentru ca statutul uman al lui Macbeth să se modifice radical. Într-un anume fel, el se află încă de pe acum dincolo de omenesc
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
veștile aduse de Ross și de Angus par să adeverească prezicerile vrăjitoarelor. Sesizăm în această întrebare nu numai o incertitudine (ce e amăgire diavolească și ce e adevăr în toate astea?), dar și o teamă profundă, teama de viclenia unor creaturi ale nopții, pricepute să ascundă mistificările sub masca adevărului. Adevărul ca înșelătorie, ca impostură, ca momeală destinată să atragă omul pe calea pierzaniei și să-l distrugă... poate că aceasta era și marea dilemă a lui Hamlet. Se îndoiește el
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de a nu fi o jucărie în mâna unor zei ce se amuză pe seama lui. El oscilează între îndoială și credință, nu știe dacă are în față un trup real sau un duh, o ființă reală sau o himeră, o creatură vie sau ceva inanimat. Oare Marina e făcută din carne și din sânge, are un „puls” de om adevărat sau e doar un spirit (fairy)? Și oare chiar se mișcă (motion as well)? Revelarea unor detalii legate de nașterea fetei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o umbră veșnic rătăcitoare. Prin intermediul acestor ficțiuni ce-și caută neobosite întruparea și pe cel ce le-ar putea da viață, Pirandello operează, așadar, dedublarea acelei lumi intermediare, tranzitorii, care este prin definiție lumea teatrului. Dar și a fantomelor. Nefericitele creaturi cărora nimeni nu le-a găsit încă o formă vizibilă, perceptibilă, nu au însă, la Pirandello, statutul unor simple năluciri, al unor fantasme. Ele sunt, dimpotrivă, în viziunea lui, mult mai reale decât actorii. Pentru a-l face pe spectator
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
anima manechinul inert. Despre acest gen de minune vorbește Pirandello în Uriașii munților. Cu mult înainte de intrarea în „camera aparițiilor”, încă de la primele didascalii, el notează prezența unor lumini ciudate care însoțesc personajele aflate în vilă, dându-le aspectul unor creaturi misterioase. Indicațiile autorului o vizează în special pe bătrâna Sgricia: în actul al treilea, aceasta îl vede pe Îngerul O Sută Plus Unu, a cărui sosire o vestise, îngerul ce are în paza lui o sută de suflete din Purgatoriu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
generații mitologice, „ai zice”, observă Cromo, „că asiști la năvala unei hoarde barbare”. Cum am putea să nu apropiem tabloul final din Uriașii munților de scena defilării Îngerului călare, urmat de alaiul sufletelor din Purgatoriu? Uriașii sunt, desigur, niște tenebroase creaturi subpământene, dar nu evocă ei oare acea La Mesnie Hellequin 1 și tărăboiul pe care îl făceau toți membrii macabrei corporații, deseori prezentă în reprezentarea misterelor populare ale Evului Mediu francez? N-ar mai rămâne de spus decât că teatrul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și același lucru; ne-o dovedește, poate mai mult decât oricare alt text, eseul intitulat „Un teatru durabil”3. Referindu-se la Orient în general, la India în special, Craig își alege ca moto un citat din Bhagavadgita despre perisabil („creaturile”) și peren (memoria și cunoașterea). Urmează o pledoarie pentru necesitatea de a face o distincție clară între două tipuri de teatru: „Un teatru durabil și un altul efemer, tot așa cum există un suflet nepieritor și un trup condamnat să piară
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
materializându-le, viziuni ale unui altundeva, după modelul „marelui Appia”, cel ce „pare să umple scena cu sute de îngeri și să-i pună să cânte oricând are el chef”. Îngerii lui Appia sau fantomele lui Shakespeare - cu astfel de „creaturi” trebuie să se confrunte travaliul regizoral, un travaliu care nu are nimic de-a face cu realismul. Într-un text din 1908, intitulat „Realismul și actorul”1, în timp ce corul Clarvăzătorilor înalță un imn Frumuseții, corul Orbilor preamărește Realismul. Artistul este
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de „splendidele temple ale artei”, în sfera „ciudățeniilor lipsite de orice valoare”. E o primă formă a transgresiunii dorite de Kantor, dar ea nu se oprește aici; adevărata forță de transgresare a canoanelor artistice vine mai ales din erezia „acestor creaturi lucrate după chipul și asemănarea omului, într-un mod aproape profanator și cvasiclandestin” și marcate de „latura obscură, nocturnă, răzvrătită a demersului uman”. Se vede că nici de data aceasta Kantor nu a uitat spusele lui Maeterlinck despre „neliniștitorul mesaj
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lăsată de Schulz și de Maeterlinck. Imagini degradate ale vechilor strigoi, așa cum le propune modernitatea, ele continuă totuși să păstreze ceva din forța acelei „stranietăți” care, deși tratată în registrul derizoriului, trădează o experiență a angoasei și chiar a durerii. „Creatură marcată de moarte”, veritabil „intermediar între un actor mort și un actor viu”, figura de ceară este sursa acelui sentiment de bizar, de straniu, care, crede Kantor, ar trebui să șocheze dureros publicul. Moartea și degradarea își dau astfel mâna
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]