3,093 matches
-
un câmp magnetic ca în cazul unei spire prin care trece un curent electric. Niels Bohr, 1913 a demonstrat că momentul magnetic al electronului în mișcarea sa pe orbită eliptică este o mărime cuantificată și este astfel un multiplu, determinat cuantic, al unui moment magnetic elementar, numit magnetoh elementar *B. Este cazul să amintim că existența magnetoului elementar a fost descoperită în 1912, deci, cu un an înaintea lui Bohr, de către savantul român Ștefan Procopiu. Datorită sistemului politico social existent în
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
teoriei lui Bohr și anume: a. atomul de hidrogen este compus din nucleul care poartă sarcina pozitivă și electronul care se rotește în jurul nucleului. Deci o afirmație similară lui Rutherford; b. energia atomului este cuantificată, adică este determinată de numerele cuantice n. Atomii adoptă numai anumite nivele de energie, cu valori invers proporționale cu n2; c. în atomul de hidrogen, electronul se poate roti numai pe anumite orbite, presupuse circulare și numite orbite permise, orbite pe care elctronul nu radiază și
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
lumină emisă conform ecuației: H = E2-E1(ecuație este cunoscută ca regula frecvențelor lui Bohr) În anul 1915 Arnold Sommerfeld a extins și completat teoria lui Bohr. El a emis ipoteza că unele orbite sunt eliptice și a introdus trei numere cuantice pentru descrierea orbitei electronului. Modelul Bohr Sommerfeld, prin care se descrie mișcarea electronilor în cadrul atomilor, a fost depășit prin elaborarea unor modele de structură a atomilor, conform teoriei numită mecanică cuantică sau mecanică ondulatorie. 1.1.1.6. Teoria mecanic
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
unele orbite sunt eliptice și a introdus trei numere cuantice pentru descrierea orbitei electronului. Modelul Bohr Sommerfeld, prin care se descrie mișcarea electronilor în cadrul atomilor, a fost depășit prin elaborarea unor modele de structură a atomilor, conform teoriei numită mecanică cuantică sau mecanică ondulatorie. 1.1.1.6. Teoria mecanic cuantică Teoria structurii electronice a lui Bohr nu poate explica ca o serie de fenomene din atom. Așa de exemplu, nu putea explica satisfăcător distribuția intensităților liniilor din spectrul hidrogenului, nu
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
pentru descrierea orbitei electronului. Modelul Bohr Sommerfeld, prin care se descrie mișcarea electronilor în cadrul atomilor, a fost depășit prin elaborarea unor modele de structură a atomilor, conform teoriei numită mecanică cuantică sau mecanică ondulatorie. 1.1.1.6. Teoria mecanic cuantică Teoria structurii electronice a lui Bohr nu poate explica ca o serie de fenomene din atom. Așa de exemplu, nu putea explica satisfăcător distribuția intensităților liniilor din spectrul hidrogenului, nu dădea valori corecte pentru nivelele de energie ale atomului de
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
intensităților liniilor din spectrul hidrogenului, nu dădea valori corecte pentru nivelele de energie ale atomului de heliu sau a altor atomi cu mai mult de un electron precum și a moleculelor. Multe proprietăți ale substanțelor necesitau, impuneau o modificare a teoriei cuantice vechi, ceea ce s-a realizat prin apariția mecanicii cuanticie-mecanică ondulatorie. La apariția noii teorii, 1926, au colaborat independent unul de altul, 2 fizicieni germani, W. Heinsemberg și E. Schrodinger. Conform acestei teorii, se găsește că distanța cea mai probabilă a
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
Ceea ce deiferă este momentul cinetic.Astfel, se constată că electonul atomului de hidrogen se apropie și se îndepărteză de nucleu pe o orbită care are momentul cinetic egal cu zero. Electronii care se mișcă în jurul nucleului sunt descriși, în mecanica cuantică, de anumite funcții matematice, numite funcții de undă. Funcția de undă, pentru un electron, se numește funcția de undă orbitală, iar despre un electron se spune că ocupă un orbital-nu orbită. Mișcarea electronului pe orbital este diferită de ceas descrisă
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
definit prin coordonatele sale. 1.1.1.7. Orbitalii atomului de hidrogen Integrarea ecuației de undă a lui Schrodinger și obținerea valorilor este posibilă numai pentru anumite valori ale energiei E, valori proprii, care sunt determinate de numere n-numere cuantice principale-și care sunt numere întregi 1,2,3,.... După valorile E introduse în ecuația lui Schrodinger, se obțin. la integrare, mai multe soluții, fiecare reprezentând pe ca o funcție a coordonatelor spațiale. Ecuațiile obținute se numesc funcții de undă
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
deci un singur orbital, pentru n 2, există 4 orbitali etc. În cazurile în care n 1, orbitalii nu sunt identici din punct de vedere al energiei și geometriei. De aceea, pentru caracterizarea lor, li se atribuie alte două numere cuantice diferite: numărul cuantic azimutal, 1 numit și numărul cuantic al momentului cinetic orbital. Aceasta determină forma geometrică a orbitalilor și numărul cuantic magnetic n, determinat de câmpul magnetic generat de electron în mișcarea lui pe orbital. Valorile lui f sunt
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
orbital, pentru n 2, există 4 orbitali etc. În cazurile în care n 1, orbitalii nu sunt identici din punct de vedere al energiei și geometriei. De aceea, pentru caracterizarea lor, li se atribuie alte două numere cuantice diferite: numărul cuantic azimutal, 1 numit și numărul cuantic al momentului cinetic orbital. Aceasta determină forma geometrică a orbitalilor și numărul cuantic magnetic n, determinat de câmpul magnetic generat de electron în mișcarea lui pe orbital. Valorile lui f sunt 0, 1 2
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
orbitali etc. În cazurile în care n 1, orbitalii nu sunt identici din punct de vedere al energiei și geometriei. De aceea, pentru caracterizarea lor, li se atribuie alte două numere cuantice diferite: numărul cuantic azimutal, 1 numit și numărul cuantic al momentului cinetic orbital. Aceasta determină forma geometrică a orbitalilor și numărul cuantic magnetic n, determinat de câmpul magnetic generat de electron în mișcarea lui pe orbital. Valorile lui f sunt 0, 1 2, n-1; astfel pentru n1
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
punct de vedere al energiei și geometriei. De aceea, pentru caracterizarea lor, li se atribuie alte două numere cuantice diferite: numărul cuantic azimutal, 1 numit și numărul cuantic al momentului cinetic orbital. Aceasta determină forma geometrică a orbitalilor și numărul cuantic magnetic n, determinat de câmpul magnetic generat de electron în mișcarea lui pe orbital. Valorile lui f sunt 0, 1 2, n-1; astfel pentru n1, f0, n = 2, f poate lua valorile 0 și 1; ș.a.m.
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
câmpul magnetic generat de electron în mișcarea lui pe orbital. Valorile lui f sunt 0, 1 2, n-1; astfel pentru n1, f0, n = 2, f poate lua valorile 0 și 1; ș.a.m.d. Orbitalii cu număr cuantic azimutal 1 se desenează prin simboluri. Astfel, când f0, simbolul este 0, f1, simbolul este p, f2, simbolul este d..... f5, simbolul h. Numerele cuantice magnetice variază cu câte o unitate între +1 și -1. Astfel
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
lua valorile 0 și 1; ș.a.m.d. Orbitalii cu număr cuantic azimutal 1 se desenează prin simboluri. Astfel, când f0, simbolul este 0, f1, simbolul este p, f2, simbolul este d..... f5, simbolul h. Numerele cuantice magnetice variază cu câte o unitate între +1 și -1. Astfel, f0, n =0, f1, n =-1,0, +1; f2, n=2, -1,0, +1, +2. În atomul de hidrogen, în starea fundamentală, orbitalul 1 s este
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
mai mulți electroni în structura lor. S ademonstrat că sistemul de orbitali ai acestor atomi este similar cu al atomului de hidrogen dar se diferențiază, în mod special, sub aspectul energetic. Astfel, la atomul de hidrogen, orbitalii cu același număr cuantic principal n au aceeași energie, în timp ce la ceilalți atomi, orbitalii s, p, d, f, diferă prin energiile lor. Această diferență de energie se explică prin atracția diferențiată a electronilor din acești orbitali de către nucleu. Cel mai puternic atrași sunt electronii
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
mai puțin atrași. S-a stabilit că electronii cu același număr principal n constituie un strat de electroni, cei care au același număr azimutal constituie un substrat. Straturile se reprezintă fie prin literele K, L, M, N,.... fie prin numere cuantice n, 1, 2, 3, . Orbitalii sunt cu atât mai apropiați de nucleu-mai putenic atrași de cștre aceasta-cu cât sarcina pozitivă Z a nucleului este mai mare. Distribuția electronilor în atomii gazelor rare inerte-a fost determinată prin metode teoretice
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
unui tetraedru regulat, nucleul atomului principal se află în centrul tetraedrului(fig. 6) Unghiul dintre axele a doi orbitali sp3 are valoarea de 1090 28. Structura tetraedrică a metanului și a altor compuși este deci o consecință a hibridizării mecanic cuantice a orbitalilor din acești atomi. Legătura dintre un orbital sp3 și orbitalul s al hidrogenului este o legătură *; asemănătoare cu cea * dintre doi orbitali s. Din figură rezultă că lobul orbitalului hibridizat, și care ia parte la formarea legăturii, se
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
parcelă insipidă și nesigură din infinitul imperiu al relativității spațiu-timp. Dar și teoria lui Einstein a avut parte de o soartă similară. Când Einstein încerca să „lege” microuniversul și macrouniversul în regulile și termenii unui determinism strict, au apărut teoria cuantică și relațiile de nedeterminare ale lui Heisenberg, care au transformat „marele vis cauzal” einsteinian într-un coșmar probabilistic ce îl silea chiar și pe Dumnezeu să „joace zaruri”. Și cu teoria curriculumului modern s-a întâmplat ceva asemănător. „Fructul” curricular
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
grandioasă, fizica, s-a dovedit o donna mobile... În 1935, Psysical Review (47) a publicat un studiu năucitor care frământă încă lumea fizicienilor: „Can Quantum Mechanical Description of Reality Be Considered Complete?” („Poate fi considerată completă descrierea realității de către mecanica cuantică?”). Era semnat de Albert Einstein, Boris Podolsky și Nathan Rosen 11. Cei trei descriau un Gedankenexperiment („experiment imaginar”) care a devenit, în anii următori, nu numai „celebru”: a zguduit întreaga fizică, ba chiar întreaga lume prin faptul că a pus
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Experimentul Einstein-Podolsky-Rosen poate părea un simplu paradox. Dar nu este numai o „fundătură a gândirii” - e altceva, mult mai grav. Autorii au considerat un sistem oarecare format din două particule elementare aflate în interacțiune, după care sunt separate. Predicțiile mecanicii cuantice arată că, măsurând starea primei particule, se determină și starea celei de-a doua, deși, prin separarea lor, interacțiunea dintre ele nu mai este posibilă. Orice modificare în spin-ul uneia din particule afectează simultan cealaltă particulă, în ciuda separării lor
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
o parte a lumii, în străfundurile ei, fenomenele se petrec invers, căci acolo timpul curge de-a-ndoaselea, dinspre viitor spre trecut. Dar cum ar fi posibil ca lumea noastră anabasică să plutească pe un fluviu primordial catabasic? Pentru a „salva” mecanica cuantică ar trebui sacrificată teoria relativității! Dar aceasta ar însemna, iarăși, că nu trăim într-o „lume bizară”, ci într-o lume de-a dreptul „de neînchipuit”. 15.1.2.3. Teorema lui Belltc " 15.1.2.3. Teorema lui Bell
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
unul din experimentatori ar trebui să fie complet independente de rezultatele obținute de celălalt. Este dezideratul fundamental al obiectivității științifice. El impune absența oricărei conexiuni nelocale. Dar teorema lui Bell susține cu totul altceva. Bell a demonstrat că în mecanica cuantică lucrurile stau diferit. Teorema lui Bell afirmă că predicțiile mecanicii cuantice sunt ireconciliabile cu independența rezultatelor celor doi experimentatori: rezultatele se influențează reciproc. Această teoremă stranie a fost confirmată experimental în 1972 de către John Clauser (Berkeley University), stârnind stupoare în
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
obținute de celălalt. Este dezideratul fundamental al obiectivității științifice. El impune absența oricărei conexiuni nelocale. Dar teorema lui Bell susține cu totul altceva. Bell a demonstrat că în mecanica cuantică lucrurile stau diferit. Teorema lui Bell afirmă că predicțiile mecanicii cuantice sunt ireconciliabile cu independența rezultatelor celor doi experimentatori: rezultatele se influențează reciproc. Această teoremă stranie a fost confirmată experimental în 1972 de către John Clauser (Berkeley University), stârnind stupoare în rândul tuturor cercetătorilor, din toate științele. Se părea că marele deziderat
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Berkeley University), stârnind stupoare în rândul tuturor cercetătorilor, din toate științele. Se părea că marele deziderat al obiectivității științifice era abolit. Henry P. Stapp, unul dintre comentatorii situației create de teorema lui Bell, scria uluit: „Dacă predicțiile statistice ale teoriei cuantice sunt adevărate, atunci ideea unui univers obiectiv este incompatibilă cu legea cauzelor locale”13. Atunci ce să mai credem despre acest Univers? Că e doar o himeră? Că este doar o iluzie a minții noastre, care, la rândul ei, ar
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
descrieri matematice au la bază o supoziție: obiectele care se mișcă - mari sau mici - sunt un fel de „cărămizi” de bază ale realității fizice, bine definite în spațiu și timp, care pot fi descrise în termeni determiniști. Dar în lumea cuantică lucrurile stau cu totul diferit. Ea nu se supune determinismului clasic. Acest lucru se știa deja. Însă în 1959 și în anii următori, Geoffrey Chew a împins această constatare dincolo de orice închipuire. Teoria bootstrap a propus renunțarea totală la ecuațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]