9,274 matches
-
mari anunțau marea întâlnire evanghelică a lui Bobbie Lee Taylor. Într-o zi, niște bărbați de culoare au venit pe terenul viran de la capătul străzii principale și au început să-l curețe de buturugi. Asta era chiar lângă școală, așa că domnișoara Moore, căreia îi plăcea să organizeze ieșiri tot timpul, ne-a dat voie să mergem să vedem ceea ce ea numea „formarea rădăcinilor“ la buturugi. Trecuse vreo oră de când îi tot priveam pe oamenii de culoare cum lucrează, când predicatorul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
scape, dar nu prea tare. Nu mai era mult până pe douăzeci și trei. A venit la un moment dat un camion cu scaune de lemn, din acelea care se pliază, și au făcut atâta zgomot până le-au pus, că domnișoara Moore nu și-a mai putut ține ora. Noi i-am privit de la geam cum descărcau scaunele, care erau subțiri ca niște planșe la început, ca să le deschidă apoi și să le facă scaune adevărate. Bobby Lee Taylor a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
despre ea, dar eu n-am auzit. Când am ajuns noi pe la jumătatea dealului, toate luminile erau deja stinse în cort, iar ultimele camioane începeau să plece. Următoarea dată l-am văzut pe Bobbie Lee când pleca din oraș și domnișoara Moore ne-a dus într-o plimbare să ne luăm la revedere. Capitolul cinci De vreme ce multe dintre femeile care nu mai lucraseră niciodată aveau acum slujbe în fabrica de război și primeau bani de la soții lor plecați la luptă, cei mai mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
a auzit pianul, care a îngânat câteva note. Tanti Mae a dat din cap. Vioara cea mare a scos câteva sunete groase, după care pianul a început din nou, de data asta împreună cu banjo-ul. Tanti Mae s-a întors. “Domnișoară din Saint Louis cu inele de diamant Mi-ai furat bărbatul, l-ai prins în șorțul tău galant...“ Trompeta a suflat câteva note care au sunat foarte bine. Tanti Mae cânta și ea chiar bine. Nu știam că poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
vezi cum stă și râde cu două fete ținându-l de mijloc. Tanti Mae a râs și ea când a văzut poza și-a zis: „Măi, măi, probabil că s-a schimbat mult.“ La școală, mă descurcam bine în clasa domnișoarei Moore. Era ultimul meu an cu ea. În primăvară terminam clasa a șasea și treceam în clasa domnului Farney. Cu domnișoara Moore am tot mers peste tot în excursii. După ce am văzut tot ce era de văzut prin vale, ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
poza și-a zis: „Măi, măi, probabil că s-a schimbat mult.“ La școală, mă descurcam bine în clasa domnișoarei Moore. Era ultimul meu an cu ea. În primăvară terminam clasa a șasea și treceam în clasa domnului Farney. Cu domnișoara Moore am tot mers peste tot în excursii. După ce am văzut tot ce era de văzut prin vale, ne-am dus în reședința districtului și am văzut tribunalul. Școala nu avea autobuz pentru că tuturor celor care locuiau în vale le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
care locuiau în vale le era ușor să ajungă pe jos. Ar fi fost mai greu să aduci un autobuz pe dealuri decât să-i lași pe toți să meargă pe jos până acolo. Dar pentru excursia în reședința districtului, domnișoara Moore i-a convins pe cei de la stat să ne trimită un autobuz. Toată lumea a făcut „pfui“ când au intrat înăuntru, din cauză că mirosea urât. Mie mi se părea că știu mirosul de undeva, așa că m-am gândit o vreme și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
din cauză că mirosea urât. Mie mi se părea că știu mirosul de undeva, așa că m-am gândit o vreme și la un moment dat mi-am adus aminte de respirația D-nei Watkins. Mirosea exact la fel. Eu am crezut dintotdeauna că domnișoara Moore era puțin surdă. Știu că și alții se gândeau la fel, dar n-am zis nimănui nimic fiindcă toate lucrurile astea ajungeau întotdeauna, într-un fel sau altul, la urechile ei. Când ne-am urcat în autobuz și toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
surdă. Știu că și alții se gândeau la fel, dar n-am zis nimănui nimic fiindcă toate lucrurile astea ajungeau întotdeauna, într-un fel sau altul, la urechile ei. Când ne-am urcat în autobuz și toată lumea a făcut „pfui“, domnișoara Moore n-a zis nimic. S-a așezat pe scaunul din față și a început să strâmbe din nas. L-a întrebat pe șofer dacă poate să deschidă geamurile, și el i-a zis că sunt sigilate din cauză că niște copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
la un moment dat când autobuzul era în mișcare. N-am fost niciodată într-un autobuz care să te arunce-n sus și-n jos cum făcea acela. Chiar și când trecea peste cea mai mică denivelare, toată lumea făcea „ah“. Domnișoara Moore ne-a convins să cântăm un cântec pe care îl știam de la școală. Din cauza autobuzului, notele mai lungi sunau tot timpul așa: „ah-ah-ah-ah-ah-ah-ah“, nu ieșeam niciodată continuu, cum ar fi trebuit. Unii dintre băieții răi care stăteau în spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
timpul așa: „ah-ah-ah-ah-ah-ah-ah“, nu ieșeam niciodată continuu, cum ar fi trebuit. Unii dintre băieții răi care stăteau în spate au început să cânte alte cuvinte pe care le inventau ei. De vreo jumătate de an, așa, înțelegeam despre ce cântau. Domnișoara Moore nu i-a auzit însă, și când am oprit, ne-a zis că „A fost foarte drăguț“. Dar cântatul i-a stârnit pe băieții răi din spate, așa că au început să spună glume și să recite poezii pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
pe care o chema Eva, care nu râdea, ci doar chicotea. Celelalte fete s-au uitat la ea și probabil că le-au spus mamelor lor când au ajuns acasă. În față, șoferul se distra foarte tare de ce ziceau băieții. Domnișoara Moore îi zâmbea. Se gândea probabil că e drăguț din partea unui om în vârstă să fie într-o dispoziție atât de bună. Eu nu știam ce să cred despre băieții răi. Unele dintre lucrurile pe care le ziceau erau destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
răi. Unele dintre lucrurile pe care le ziceau erau destul de amuzante, dar nu știam dacă ar trebui să râd sau nu, așa că mă uitam drept înainte ca fetele și mă făceam că nu-i aud. Începuseră să spună lucruri despre domnișoara Moore pe care nu le credeam. Chiar dacă nu era prea deșteaptă, era totuși o femeie foarte cumsecade. La tribunal era o statuie cu o femeie care ținea o vază mare. Băieții cei răi s-au pus în jurul ei în cerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
era totuși o femeie foarte cumsecade. La tribunal era o statuie cu o femeie care ținea o vază mare. Băieții cei răi s-au pus în jurul ei în cerc și au început să râdă și să arate lucruri cu degetul. Domnișoara Moore și cu noi, ceilalți, nici nu ne-am uitat la ea când am trecut pe acolo, dar eu mi-am dat destul de bine seama cum arăta, cu colțul ochiului. Domnișoara Moore nu s-a dus să-i aducă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
început să râdă și să arate lucruri cu degetul. Domnișoara Moore și cu noi, ceilalți, nici nu ne-am uitat la ea când am trecut pe acolo, dar eu mi-am dat destul de bine seama cum arăta, cu colțul ochiului. Domnișoara Moore nu s-a dus să-i aducă pe băieți, așa că un domn care lucra la tribunal le-a zis să o întindă de acolo. Nu erau prea multe de văzut acolo, totuși, în afară de statuie. Am stat în încăperea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
întâmplă atunci când îi iei unui alt om măgarul. Apoi a venit un om care era beat, și asta a fost tot. Am stat afară pe iarbă în fața tribunalului și am mâncat sendvișurile pe care le-am adus cu noi și domnișoara Moore ne-a întrebat dacă ne place excursia asta și noi i-am spus că e ok. Tribunalul era o clădire cu adevărat veche. Deasupra undeva avea ferestre din sticlă colorată în loc de acoperiș. Tot timpul cât am mâncat, băieții cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
excursia asta și noi i-am spus că e ok. Tribunalul era o clădire cu adevărat veche. Deasupra undeva avea ferestre din sticlă colorată în loc de acoperiș. Tot timpul cât am mâncat, băieții cei răi erau sus la ferestre făcând semne. Domnișoara Moore nu putea să-i vadă, din cauză că stătea cu spatele la tribunal. Dacă s-ar fi întors și i-ar fi văzut acolo sus, probabil că i-ar fi dat afară din școală. Toată lumea știa ce înseamnă semnele acelea, iar fetele își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
întors și i-ar fi văzut acolo sus, probabil că i-ar fi dat afară din școală. Toată lumea știa ce înseamnă semnele acelea, iar fetele își lăsaseră privirea în jos, spre iarbă și se prefăceau că se uită după trifoi. Domnișoara Moore le-a văzut și a început să caute și ea trifoi. După o vreme, am văzut un om care a venit în spatele băieților și i-a tras de la geam. La vreo săptămână după ce ne-am întors din excursia aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
vreo săptămână după ce ne-am întors din excursia aceea, judecătorul de la tribunalul din reședința de județ i-a scris d-rei Moore o scrisoare pe care ne-a citit-o despre cât de răi am fost când am venit la tribunal. Domnișoara Moore nu știa despre ce vorbește, așa că s-a enervat și i-a scris înapoi o scrisoare la care am ajutat-o și noi, mai ales băieții cei răi, care spunea că judecătorul trebuie să fi avut în minte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
răi, care spunea că judecătorul trebuie să fi avut în minte o cu totul altă școală. Când a venit primăvara, aproape că terminasem clasa a șasea. Trebuia să jucăm la sfârșitul școlii într-o piesă pe care a scris-o domnișoara Moore. În ziua în care am început să repetăm la ea, nu am plecat din școală decât pe la ora cinci. Era o după-amiază frumoasă de primăvară, la fel ca toate celelalte pe care le petreceam în vale. În oraș, grădinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
lui tanti Mae și perechea de chiloți de damă roz agățată la uscat pe o sfoară de rufe. M-am dus la ușa din față și mi-am pus pe scări cărțile și copia pe care o aveam din piesa domnișoarei Moore. Mama stătea de obicei pe verandă în după-amiezele acestea de primăvară, fiindcă-i plăcea mirosul de pin. N-am văzut-o acolo, totuși. Ceva mirosea a ars, așa că am intrat în bucătărie, unde era o oală pe foc din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
pus să o și învățăm și am recitat-o la festivitatea de încheiere. Era de Henry Wadsworth Longfellow și singurul lucru pe care știu că l-a mai scris e Paul Rivere’s ride, pe care am învățat-o pentru domnișoara Moore, care spunea că e singura poezie care-i plăcea din toate pe care le-a auzit. Aceasta era, însă, diferită de Paul Rivere’s ride. Era singurul lucru splendid pe care l-am auzit vreodată, mai ales o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Toți oamenii pe care îi știam erau în public. Domnul și doamna Watkins stăteau alături de predicator, care urma să spună o rugăciune seara. Doamna Watkins s-a făcut că se uită pe tavan când m-a văzut că o privesc. Domnișoara Moore era în primul rând, unde putea auzi tot ce urma să se întâmple. Era cu mama ei vârstnică. Și ea era surdă, dar avea un aparat auditiv cumpărat din capitală. Din ureche îi ieșea un șnur care-i atârna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
intra la orice liceu de stat cu ea și spera să și facem asta. Am jurat credință steagului și am recitat poezia. Toți au spus poezia prea repede și au stricat totul. Și apoi am absolvit gimnaziul. Am trecut pe lângă domnișoara Moore, care a zis că e mândră de mine, și apoi am mers la tanti Mae. M-a sărutat și m-am uitat în jur să văd dacă a văzut cineva și am simțit cum mă înroșesc. Totuși, tanti Mae
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
seama când zicea ceva care te enerva sau te făcea să te simți prost. Când se întâmpla asta, izbucnea imediat: „Vai de mine. Uite ce am făcut. Mă poți ierta oare?“ Apoi își rodea unghiile sau se zgândărea pe față. Domnișoara A. Scover era una dintre femeile cărora le duceam comanda. Așa scria pe sonerie. O mai văzusem și înainte pentru că vindea timbre la poștă. Casa ei era una dintre cele nou construite pe deal. Din câte știam eu, locuia singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]