KorAP: Find »[drukola/base=don & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...87 88 89 ...138 >

3,438 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185

apăreau prin oraș publicate În foile de Avisos (Înștiințări) și Noticias (Știri). Iar căpitanul Alatriste, În ciuda eforturilor de a-și potoli prietenul, Începea să accepte ca inevitabilă Încrucișarea oțelurilor În stradă cu necunoscuții, pentru a nu-l lăsa singur pe don Francisco În atare Împrejurare. — Aio te vincere posse, conchise Dómine Pérez resemnându-se, pe când Licențiatul Calzas Își ascundea râsul, cu nasul Într-o stacană cu vin. Cu un suspin adânc, căpitanul dădu să se scoale de la masă. Don Francisco, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
cu patru degete de lamă deja afară din teacă, Îi aruncă o privire amicală de mulțumire și găsi prilejul să-i dedice două versulețe: Tu, ‘n al cărui sânge curg mulți Alatristes, stirpe-nnobilată de vajnica-ți spadă... — Nu mă sâcâi, don Francisco, răspunse căpitanul, prost dispus. Ne-om bate cu cine-o trebui, dar nu mă bârâi la cap. — Așa vorbesc, hâc, bărbații, spuse poetul, vizibil Încântat de Încurcătura În care se băgase. Restul asistenței Îi cânta În strună, renunțând, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
dar nu mă bârâi la cap. — Așa vorbesc, hâc, bărbații, spuse poetul, vizibil Încântat de Încurcătura În care se băgase. Restul asistenței Îi cânta În strună, renunțând, ca Dómine Pérez, la Încercările Împăciuitoriste, În fond savurând dinainte spectacolul, fiindcă dacă don Francisco de Quevedo, chiar abțiguit fiind, era un spadasin de temut, intervenția lui Diego Alatriste ca partener de dans nu lăsa umbră de Îndoială asupra rezultatului. Se puneau rămășaguri câte lovituri de spadă vor apuca să dea străinii, care nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
trece primejdia rea. Și așa se aflau, cu oțelurile Încă În teci, când În ușă apăru, spre dezamăgirea asistenței și ușurarea lui Diego Alatriste, silueta de neconfundat a locotenentului de alguazili Martín Saldaña. — Na, că s-a spart cheful, făcu don Francisco de Quevedo. Și, ridicând din umeri, Își potrivi ochelarii pe furca nasului, privi În lături, se Întoarse la masa lui, destupă Încă o sticlă și nu se Întâmplă nimic. — Am o treabă pentru tine. Locotenentul de alguazili Martín Saldaña

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
spadasin În slujba cui se nimerea, un cumnat majordom la palat și o femeie matură dar Încă frumoasă Îl ajutară pe Saldaña să se descurce la Madrid după eliberarea din armata din Flandra ca urmare a armistițiului defunctului nostru rege, don Filip al III-lea, cu olandezii. Chestia cu femeia o consemnez fără dovezi - eram prea tânăr ca să știu amănunte -, dar mergea vorba că un anume magistrat corregidor Își permitea cam multe familiarități cu dânsa, ceea ce ușurase numirea soțului ca locotenent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
asta te va pune-n legătură cu niște granguri, tipi importanți. Buni pentru viitorul tău. — Viitorul meu, repetă absorbit căpitanul, ca un ecou. Mascații Strada era Întunecată și pustie. Nici țipenie de om. Învăluit Într-o capă veche Împrumutată de la don Francisco de Quevedo, Diego Alatriste se opri lângă zăplaz și privi cu Încordare. Un felinar, spusese Saldaña. Într-adevăr, un mic felinar aprins lumina golul unei portițe, iar dincolo de zăplaz se ghicea, printre ramurile copacilor, acoperișul negru al unei case

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
ar fi fost așa, Alatriste nu l-ar fi condamnat prea mult. Pe vremea aceea, orice lucru de la curtea acelui rege tânăr, simpatic, afemeiat, cucernic și fatal pentru bietele Spanii (plural desemnând și teritoriile de peste mări) care a fost bunul don Filip al IV-lea putea fi cumpărat pe bani; chiar și conștiințele. Și nu s-ar putea spune că ne-am schimbat mult de-atunci. Fapt e că, pentru a se duce la Întâlnirea aceea căpitanul, și-a luat zeci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
decât la război, s-o poarte atârnată pe umăr, ca mardeiașii sau fanfaronii de proastă calitate -, verifică dacă ieșea din teacă și intra la loc fără greutate și Își puse capa pe care i-o Împrumutase chiar În seara aceea don Francisco. Treaba cu capa, În afara faptului că ne aflam În plin martie și nopțile erau prea reci ca să le Înfrunți doar În talie, mai avea chichirezul ei: În acel Madrid periculos, cu străzile prost sau deloc iluminate și strâmte, respectivul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
de Calatrava, Însă atenția Îi fu repede acaparată de banii pe care mascatul Îi rostogolea pe masă: lumina felinarului scânteia pe cinci dubloni de patru pentru colegul lui și pe alți cinci pentru el. Monede curate, lucioase. Puternic căpitan e don ban, ar fi spus negreșit poetul Quevedo, dacă ar fi fost de față. Metal binecuvântat, recent bătut cu blazonul regelui, stăpânul nostru. Bucurie pură, cu care să cumperi pat, mâncare, haine și căldura unei femei. — Lipsesc câte zece piese de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
și decadente, funeste și geniale, făcându-i albie de porci pe favorit, pe rege, monarhia și luna de pe cer; În multe din ele, desigur, Alatriste recunoștea talentul caustic și proverbialul duh mușcător al prietenului său, veșnicul bombănitor și popularul poet don Francisco de Quevedo: Señor de la Florida aci zace și gura lumii, care nu mai tace, șoptește că viața-i toată i-a fost Satanei Închinată. Nici o muiere n-a văzut chestia-i sculată. Irod și-ai săi i s-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
de paj al căpitanului. Însă În ce mă privește pe mine cel de atunci, pe băiatul de treisprezece ani Íñigo Balboa, toate astea Însemnau un spectacol fascinant și o foarte interesantă școală a vieții. V-am mai povestit că atât don Francisco, cât și Licențiatul Calzas, Juan Vicuña, Dómine Pérez, spițerul Fadrique și ceilalți amici ai căpitanului obișnuiau să frecventeze taverna, antrenându-se În lungi discuții despre politică, teatru, poezie sau femei, fără a neglija urmărirea atentă, documentată, a numeroaselor războaie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
iarăși extrem de actuală, pentru că În momentul aventurii cu mascații și englezii, trecuseră deja doi sau trei ani, parcă așa Îmi amintesc, de la reluarea ostilităților În Țările de Jos, la terminarea armistițiului de doisprezece ani pe care defunctul și pașnicul rege don Filip al III-lea, tatăl tânărului nostru monarh, Îl semnase cu olandezii. Acest lung armistițiu, mai bine zis unul din efectele lui, era și cauza pentru care atâția soldați veterani nu-și mai găseau de lucru În Spania, nici În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
lăudându-se cu bătălii și răni, spre deosebire de atâția alții; mai mult, când duruise din nou darabana fostului său regiment tercio, Alatriste, ca și tatăl meu, ca mulți alți viteji, se grăbise să se Înroleze iar sub comanda vechiului său general, don Ambrosio Spínola, și să participe la ceea ce azi cunoaștem ca fiind Începutul Războiului de Treizeci de Ani. Ar fi slujit acolo neîntrerupt, de n-ar fi intervenit grava rană primită la Fleurus. Oricum, deși războiul Împotriva Olandei și restului Europei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
și se Întoarse la masă; dar de acolo l-am văzut adresându-mi Încă o ultimă și lungă privire Înainte de a se cufunda din nou În discuția cu prietenii lui. Sosiră, la puțin timp unul după altul, Chiorul Fadrique și don Francisco de Quevedo. Fadrique venea de la spițeria lui din Puerta Cerrada; preparase poțiuni pentru clienții săi și avea gâtlejul iritat de vapori, amestecuri și pulberi medicinale. Așa că de cum apăru dădu de dușcă o juma de vin de Valdemoro și Începu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
de vapori, amestecuri și pulberi medicinale. Așa că de cum apăru dădu de dușcă o juma de vin de Valdemoro și Începu să-i explice lui Dómine Pérez proprietățile laxative ale cojii de nucă neagră de Hindustan. Așa stăteau lucrurile când apăru don Francisco de Quevedo, curățându-și de pe Încălțări glodul adus din băltoacele de pe stradă. Noroiul, slujitorul meu, mă-nvață... bombănea prost dispus. Se opri lângă mine potrivindu-și ochelarii, aruncă o iute privire peste versurile copiate și Își arcui sprâcenele mulțumit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
un fost sergent cavalerist, foarte puternic și corpolent, care Își pierduse mâna dreaptă În luptele de la Nieuport și trăia dintr-un beneficiu regal constând din licența de a exploata un mic tripou. Vicuña Îi Întinse o carafă de Valdemoro, iar don Francisco, deși prefera vinul alb de Valdeiglesias, bău din ea pe nerăsuflate. — Ce se aude cu memorialul către suveran? se interesă Vicuña. Poetul se ștergea pe gură cu dosul palmei. Câteva picături de vin Îi căzuseră pe crucea de Santiago

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
săptămâni În urmă al Patrulea Filip catadicsise să anuleze ordonanța, Întâi de Închisoare, apoi de exil, care atârna asupra lui de la căderea În dizgrație, acum doi sau trei ani, a prietenului și protectorului său, ducele de Osuna. Reabilitat În sfârșit, don Francisco se putuse Întoarce la Madrid; Însă era lipsit de mijloace monetare, iar memorialul către rege, prin care solicita vechea-i pensie de patru sute de scuzi ce i se datora pentru serviciile aduse În Italia - unde ajunsese să fie spion

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
s-o găsi măcar un om deplin? Mereu o să simțim ce ni se spune? Au niciodată n-o să spunem ce simțim? Aplaudară Juan Vicuña și Licențiatul Calzas, iar Chiorul Fadrique Încuviință cu gravitate din cap. Căpitanul Alatriste Îl privea pe don Francisco, zâmbindu-i larg și melancolic; poetul Îi Întoarse zâmbetul, pe când Dómine Pérez, lăsându-se păgubaș, se concentră asupra tămâiosului său Îndoit cu multă apă. Dar acum poetul se dezlănțuise, recitând un sonet pe care Îl relua din când În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
adunând stacanele goale de pe mese și cerându-le tuturor să fie mai calmi, Înainte de a se Îndepărta cu o mișcare din șolduri care atrase toate privirile, În afară de cea a lui Dómine Pérez, cu nasul În tămâiosul lui, și a lui don Francisco, pierdut În contemplarea unor stafii tăcute: Intrai În casă, dar aicea sfada petelor pe pereți menea pieirea; Încovoiată-i cârja bătrânească. Învinsă-n vârstnicie-mi simții spada, și n-aflai colț să-mi odihnesc privirea, care de moarte să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
și n-aflai colț să-mi odihnesc privirea, care de moarte să nu-mi amintească. Niște necunoscuți tocmai intrau În tavernă, și Diego Alatriste Își puse mâna pe brațul poetului, liniștindu-l. „Care de moarte să nu-mi amintească!“, repetă don Francisco În chip de concluzie, abătut și Însingurat, așezându-se și primind noul clondir pe care i-l Întindea căpitanul. De fapt, domnul de Quevedo se afla Într-un du-te-vino permanent Între Curte și locurile de surghiun, mereu Între două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
rămâne decât să ne batem, adăugă poetul după alte câteva momente. Vorbise gânditor, parcă pentru sine, deja sub efectul vinului. Cu mâna tot pe brațul lui, aplecat peste masă, Alatriste zâmbi cu o afectuoasă tristețe. — Să ne batem cu cine, don Francisco? Gestul Îi era Însă absent, ca și cum căpitanul nu aștepta nici un răspuns. Dar celălalt ridică un deget În aer. Ochelarii Îi alunecaseră de pe nas și atârnau de capătul șnurului, exact deasupra cănii cu gură largă. — Cu prostia, cu răutatea, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
atent parcă numai la chipul său oglindit În luciul vinului. Ceea ce Înseamnă cu Spania și cu Întreaga lume. Eu ascultam toate acele schimburi de cuvinte de pe taburetul meu de lângă ușă, uimit și neliniștit, intuind că În spatele cuvintelor amare ale lui don Francisco se ațineau motive obscure pe care nu le puteam Înțelege, dar care depășeau cu mult niște simple năbădăi ale caracterului său dificil. Nu pricepeam Încă, la vârsta mea necoaptă, că se poate vorbi cu o extremă duritate despre ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
mult niște simple năbădăi ale caracterului său dificil. Nu pricepeam Încă, la vârsta mea necoaptă, că se poate vorbi cu o extremă duritate despre ceea ce iubești mai mult, tocmai fiindcă iubești, și cu autoritatea morală conferită de această iubire. Pe don Francisco de Quevedo, asta am Înțeles-o mai târziu, Îl durea Spania. O Spanie Încă temută În exterior, dar care, În pofida pompei și artificiului, a tânărului și simpaticului nostru rege, a mândriei naționale și a eroicelor noastre fapte de arme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
stare să mai dea strașnice lovituri de labă, dar cu centrii vitali atacați de tumori maligne, această nefericită Spanie era viermănoasă pe dinăuntru, osândită la o decadență inevitabilă, al cărei spectacol nu putea scăpa clarviziunii acelui om excepțional care era don Francisco de Quevedo. Însă eu, pe atunci, nu eram sensibil decât la Îndrăzneala spuselor sale; și aruncam priviri neliniștite spre stradă, așteptându-mă să-i văd apărând dintr-un moment În altul pe poterașii prim-magistratului corregidor cu un nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
sunt În stare să exprim În scris efectul privirii aceleia luminoase și pure, atât de Înșelător de curate, de culoarea cerurilor Madridului pe care, mai târziu, a știut să le picteze ca nimeni altul pictorul favorit al regelui, stăpânul nostru, don Diego Velázquez. La vremea aceea, Angélica de Alquézar trebuie să fi avut Între unsprezece și doisprezece ani și era deja anunțul promițător al splendidei frumuseți În care avea să se transforme mai târziu și despre care a lăsat o minunată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]