6,588 matches
-
sub tortură, pentru participarea la jefuirea capelei colegiului Navara. Întemnițat la Châtelet, a evadat, părăsind din nou Parisul, pentru o perioadă de șase ani de vagabondaj. Prin decembrie 1457 - ianuarie 1458 Villon a găsit adăpost la Blois, la curtea "prințului-poet" ducele Charles d'Orléans care i-a acordat protecția sa și i-a introdus trei dintre balade într-un manuscris de opere proprii. Firea de răzvrătit a lui Villon nu s-a adaptat la comoda viață de la curte, făcându-l ca
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
virulente, adesea pe fond religios, fapt de care s-a folosit respectiva pentru a se plânge forurilor religioase care l-au condamnat pe Villon la biciuire. Datorită sărăciei, în disperare de cauză, a încercat să-l tapeze până și pe ducele de Bourbon - care abia îl salvase - vezi mai sus - în scrisoarea-poem „Petiție la ducele de Bourbon” (La Requeste que Vïllon bailla à Monseigneur de Bourbon): <poem> „Petiție la ducele de Bourbon” "Stăpân al meu și prințe preatemut," "Lujer de crin
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
se plânge forurilor religioase care l-au condamnat pe Villon la biciuire. Datorită sărăciei, în disperare de cauză, a încercat să-l tapeze până și pe ducele de Bourbon - care abia îl salvase - vezi mai sus - în scrisoarea-poem „Petiție la ducele de Bourbon” (La Requeste que Vïllon bailla à Monseigneur de Bourbon): <poem> „Petiție la ducele de Bourbon” "Stăpân al meu și prințe preatemut," "Lujer de crin, din rege zămislit," "François Villon, ce soarta l-a bătut" Cu vânătăi avane, crunt
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
disperare de cauză, a încercat să-l tapeze până și pe ducele de Bourbon - care abia îl salvase - vezi mai sus - în scrisoarea-poem „Petiție la ducele de Bourbon” (La Requeste que Vïllon bailla à Monseigneur de Bourbon): <poem> „Petiție la ducele de Bourbon” "Stăpân al meu și prințe preatemut," "Lujer de crin, din rege zămislit," "François Villon, ce soarta l-a bătut" Cu vânătăi avane, crunt lovit," "Te roagă prin scrisoarea lui, smerit," "Să-i dai un împrumut dacă ai vrea
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
IX) </poem> care, s-ar părea, nu și-au atins ținta deoarece părintele Guillaume de Villon nu a mai apărut în documentele referitoare la biografia poetului. Prin decembrie 1457 - ianuarie 1458 Villon ajunge în peregrinările sale la Blois, la curtea ducelui Charles d’Orléans, el însuși poet și cunoscut ca protector și susținător al poeților francezi din epocă. Ducele i-a acordat acordat găzduirea, clemența și protecția sa, publicându-i totodată și trei dintre balade, într-o colecție de versuri, într-
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
mai apărut în documentele referitoare la biografia poetului. Prin decembrie 1457 - ianuarie 1458 Villon ajunge în peregrinările sale la Blois, la curtea ducelui Charles d’Orléans, el însuși poet și cunoscut ca protector și susținător al poeților francezi din epocă. Ducele i-a acordat acordat găzduirea, clemența și protecția sa, publicându-i totodată și trei dintre balade, într-o colecție de versuri, într-unul dintre manuscrisele sale, este vorba de "Balada contradicțiilor", "Balada franco-latină" și "Răvaș Mariei de Orléans". <poem> "En
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
Răvaș Mariei de Orléans". <poem> "En mon pays suis en terre loingtaine (...)" "Je riz en pleurs et attens sans espoir (...)" "Bien recueully, debouté de chascun." </poem> Pinkernell arată că ulterior, prin octombrie-noiembrie 1458, Villon a încercat să reintre în grațiile ducelui cu două balade pline de aluzii măgulitoare la adresa lui Charles, „Balada proverbelor” (la "Ballade des proverbes") și „Balada ziselor mărunte” (la "Ballade des menus propos"), dar aceste eforturi au fost în zadar, pentru că nu au reușit să-i redeschidă porțile Curții
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
enfants perdus"") ostracizați de soartă, dintre care se considera că face parte. Actualul titlu al poemului a început să fie folosit prin secolele XVIII-XIX. Inițial el fost scris ca o predică rimată nedenumită, după cum apare în manuscrisul găsit în custodia ducelui M. de Coislin („Manuscrisul Coislin” scris, probabil, ulterior anului 1464 - Paris, Bibliothèque Nationale, ms. fr. 20041), sau în antologia "Le Jardin de Plaisance et Fleur de rethoricque" (în ortografia de epocă) imprimată în 1501 de Antoine Vérard, unde apare sub
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
formând niște state mai mici. Ducatele occidentale conduse de Grifoni s-au împărțit în sine devenind în 1181 vasalii Sfântului Imperiu German. Din partea polonezilor, Kazimierz cel Mare a făcut ultima încercare de a recuceri această regiune, numind pe Kaźko Słupski, ducele de Stolp (Słupsk) succesorul lui. Nu a reușit însă, iar Pomerania Occidentală a fost supusă germanizării în cursul așa-numitului Ostsiedlung, pierzând toate legăturile cu Polonia pentru a fi reinclusă în perimetrul ei abia în 1945. Mai multe conexiuni cu
Pomerania () [Corola-website/Science/299557_a_300886]
-
Cel mai cunoscut cronicar, care face asemenea amintire, este Anonimul Notar al regelui unguresc Béla. Acesta spune că Ungurii la venirea lor nu numai c’au aflat pe Români în Ardeal, dar și un principat românesc în această țară sub ducele Gelou, care a fost învins de Unguri. Roesler n’a știut cum să se mântuiască de această piedică pentru teoria sa, decât declarând pe Anonymus, pe care-l făcuse notarul celui de pe urmă Béla (al IV, 1235-1270), ca falsificator. D.
Teoria lui Roesler () [Corola-website/Science/299612_a_300941]
-
pe Vlahii din stânga Dunării ca locuind până în vecinătatea Galiției. (13) Dar nu numai vecinii Dacoromanilor mărturisesc, în cele dintâi știri despre aceștia, vechimea acestui popor în țara lui. Cunoștința aceasta o aflăm și’n poemul german Nibelungenlied, unde Vlahii cu ducele lor Ramunc (explicat de d. Xenopol ca transformare germană a numelui Roman) se află amintiți în suita lui Attila. Poemul fiind sfârșit în forma sa de-acum pe la capătul secolului XII, d. Xenopol susține cu bun temeiu că amintirea Vlahilor
Teoria lui Roesler () [Corola-website/Science/299612_a_300941]
-
să sprijine stânga lui Vandamme și și-a mutat propriul centru de comandă de la dealul Zuran la capela Sf. Antoniu de pe înălțimile Pratzen. Poziția dificilă a aliaților era confirmată de decizia de a trimite în luptă Garda Imperială Rusă; Marele Duce Constantin, fratele țarului Alexandru, a comandat Garda și a contraatacat în secțiunea câmpului de luptă a lui Vandamme, forțând un efort sângeros și singura pierdere a vreunui stindard francez în bătălie (nefericita victimă a fost un batalion al Regimentului al
Bătălia de la Austerlitz () [Corola-website/Science/299690_a_301019]
-
ortografiat și Achtum, Ohtum sau Ajtony, a fost voievod (duce) al unei formațiuni statale medievale timpurii localizată pe teritoriul Banatului istoric (teritoriul dintre Tisa, Mureș, Dunăre și Carpați), în prima jumătate a secolului al XI-lea, având ca reședința cetatea Morisena sau Maresiana, pe malul Mureșului. Teritoriul de la Criș până la
Ahtum () [Corola-website/Science/299770_a_301099]
-
cumnată lui Vladislav al II-lea Iagello. În același timp Ringala era înrudită cu Alexandru cel Bun, fiind vară primară cu Anastasia, soția lui Român I și mama lui Alexandru cel Bun. Înaintea acestei căsătorii Ringala a fost căsătorită cu ducele de Mazovia, dar aceasta a rămas văduva.
Alexandru cel Bun () [Corola-website/Science/299080_a_300409]
-
voievodatului lui Gelou de unguri: "Tuhutum, tatăl lui Horca, un om șiret, a prins de veste de la locuitori despre bunătatea 'țării de dincolo de păduri' unde stăpânea un blac, anume Gelou... Și s-au luptat cu înverșunare și fură învinși ostașii ducelui Gelou și mulți dintre ei uciși, iar mai mulți fură prinși. (...)" Gelou rămâne primul voievod atestat al Transilvaniei A fost urmat de Tuhutum, Horca și Iula (Geula sau Gyula). La aproape 70 de ani după moartea lui Gelou, fostul voievodat
Gelou () [Corola-website/Science/299104_a_300433]
-
a doua jumătate a secolului al 13-lea a fost o perioadă de mari emigrații germane în Cehia. În timp ce războaiele religioase au avut loc, regiunile cehe s-au revoltat împotriva habsburgilor, dar în cele din urmă au fost învinși de către ducele de Saxonia. În anul 1804 habsburgii austrieci pun mâna pe tronul Boemiei, începând perioada "Anilor Întunecați". Acestă perioadă este caracterizată prin devastarea teritoriilor cehe de către trupele străine; încercările de germanizare și declinul economic și politic. Se estimează că populația din
Cehi () [Corola-website/Science/299100_a_300429]
-
Beeckman, și se ocupă intens de matematică. În aprilie 1619 pleacă din Olanda spre Danemarca și Germania. Asistă la încoronarea (28 iulie) împăratului Ferdinand al II-lea, la Frankfurt. Petrece iarna la Neuburg, pe Dunăre, angajat în armata catolică a ducelui de Bavaria în decursul "războiului de 30 de ani" (1618-1648). În noaptea de 10-11 noiembrie are un faimos «vis» ce îi relevă "fundamentele unei științe admirabile", ideile directoare ale metodei sale de mai târziu. Între 1621 și 1622 -sejur în
René Descartes () [Corola-website/Science/299131_a_300460]
-
civil din Anglia a produs multe asemenea cărți de memorii, cele mai notabile fiind Memoriile lui Edmund Ludlow și ale lui Sir John Reresby. Francezii au excelat în acest gen, unul dintre cei mai mari memorialiști ai tuturor timpurilor fiind ducele de Saint-Simon, ale cărui „Mémoires” (acoperind perioada dintre 1690- 1723) sunt faimoase pentru portretele personajelor sale și oferă o sursă neprețuită de informații de la curtea lui Louis al XIV-lea. Un alt mare memorialist francez a fost François-René, viconte de
Memorii () [Corola-website/Science/299141_a_300470]
-
iberic în Tratatul despre călărie din 400 I.d.Hr., care e valabil și astăzi: "Din cauza unor cai ca aceștia vor apărea chiar și zei și eroi și bărbații care știu să lucreze bine cu ei vor părea magnifici!" În 1667, Ducele de Newcastle scria: " Dacă este ales cu grijă, este cel mai nobil cal din lume, cel mai frumos care poate exista. Are un spirit măreț, mare curaj și este docil; are cel mai mândru trap, cel mai eminent galop, și
Andaluz (cal) () [Corola-website/Science/299201_a_300530]
-
erau determinați să reducă puterea Prusiei, considerată o nouă amenințare la ușa lor. Împreună cu Franța, planurile alianței constau în apărare reciprocă și în atacarea simultană a Prusiei din două părți de către Rusia și Austria, sprijinite de Franța. Prim-ministrul britanic, Ducele de Newcastle, a rămas optimistic, considerând că acest război va preveni ruperea Europei de o nouă serie de alianțe. Totuși, o forță largă franceză s-a mobilizat la Toulon, fiind inițiată campania franceză împotriva britanicilor prin atacarea Minorcei din Mediterana
Războiul de Șapte Ani () [Corola-website/Science/299171_a_300500]
-
a stabilit. Armata prusacă a mărșăluit de-a lungul Saxoniei în trei coloane. În dreapta era o coloană de 15 000 de soldați comandați de prințul Ferdinand de Brunswick. În stânga era o coloană ce cuprindea 18 000 de soldați sub comanda ducelui de Bruswick-Bevern. În centru era Frederic însuși, acompaniat de feldmareșalul James Keith, având sub comandă 30 000 de soldați. Ferdinand de Brunswick s-a apropiat de orașul Chemitz. Ducele de Brunswick-Bevern a traversat Luzacia pentru a se apropia de Bautzen
Războiul de Șapte Ani () [Corola-website/Science/299171_a_300500]
-
era o coloană ce cuprindea 18 000 de soldați sub comanda ducelui de Bruswick-Bevern. În centru era Frederic însuși, acompaniat de feldmareșalul James Keith, având sub comandă 30 000 de soldați. Ferdinand de Brunswick s-a apropiat de orașul Chemitz. Ducele de Brunswick-Bevern a traversat Luzacia pentru a se apropia de Bautzen. Între timp, Frederic și Keith mergeau spre Dresda. Armatele Saxoniei și Austriei erau nepregătite, iar forțele sale împrăștiate. Frederic a ocupat Dresda fără nicio opoziție din partea saxonilor. La Bătălia
Războiul de Șapte Ani () [Corola-website/Science/299171_a_300500]
-
din războiul anterior. Anglia a fost surprinsă de ofensivă prusacă. A început să suplimenteze sprijinul acordat aliatului prusac cheltuind o suma echivalentă a 87 milioane de lire în prezent. O forță combinată din forțele hanovriene condusă de britanici sub comanda Ducelui de Cumberland a fost alcătuită pentru a proteja Hanovra de invazia franceză. Britanicii au încercat să covinga Provinciile Unite să se alăture alianței, dar acestea au refuzat și au preferat să rămână neutre. În ciuda superiorității numerice a inamicului, acțiunile Prusiei
Războiul de Șapte Ani () [Corola-website/Science/299171_a_300500]
-
pierderi majore, prusacii au forțat trupele austriece să se întoarcă spre fortificațiile orașului Praga. Armata prusacă a început să asedieze orașul. Frederic a luat cu el 5000 de soldați din asediul de la Praga pentru a le trimite și întări armata Ducelui de Brunswick-Bevern de 19 000 de soldați aflată în Kolin, în Bohemia. Armata a respins ușor armata austriacă comandată de generalul Franz Leopold von Nadasdy auf Fogaras, forțând-o să se întoarcă spre poziția sa din Gang și Kuttenmen din
Războiul de Șapte Ani () [Corola-website/Science/299171_a_300500]
-
forțele suedeze , a ocupat Pomeriania suedeză și a impus o blocadă capitalei Stralsund. George al II-lea al Marii Britanii și-a consiliat miniștrii să revoce Convenția de la Klosterzeven și Hanovra reintră în război. În iarnă, noul comandant al forțelor hanovreze, Ducele Ferdinand de Brunswick, și-a regrupat armata și a lansat o serie de ofensive ce au respins forțele franceze ce traversau râul Rin. Între 10-17 octombrie, generalul Ungariei, Contele Andrei Hadik, a servit în armata austriacă, executând acțiuni faimoase. Când
Războiul de Șapte Ani () [Corola-website/Science/299171_a_300500]