2,375 matches
-
centrală și locală. Fondul patrimonial este specializat pe genuri și ramuri artistice, cu prezența unor colecții sau opere de referință. Au la dispoziție spații arhitecturale situate de obicei în centrele istorice, clădiri reprezentative, embleme ale epocii în care au fost edificate. Prezintă însă dezavantaje derivate din faptul că spațiile destinate activităților de conservare restaurare, precum și cele de depozitare nu mai corespund necesităților actuale. B. Complexele muzeale aparțin noilor tendințe în domeniul muzeografic și dețin spații ample destinate manifestărilor conexe. Sînt amplasate
by IULIAN-DALIN IONEL TOMA [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
cu atît mai necesară cu cît practica muzeografică demonstrase neajunsurile unei expuneri de tip pavilionar. În interiorul unor spații deja cosacrate expunerii clasice nu puteau fi prezentate obiecte de mari dimensiuni, gospodării, anexe sau instalații specifice. Spațiul în sine, prezența exteriorului edificat într-un interior edificat anula conceptul de expunere și prezența vizuală a exponatului în sine. De aceea construcția Muzeului Social urmau să se întemeieze pe o structură a secțiilor în aer liber de mari dimensiuni, un cadru peisagistic adecvat acestor
by IULIAN-DALIN IONEL TOMA [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
manifestare și organizare, prin conținutul și forma sa, se diferențiază net de cel terapeutic. Am prezentat cadrul general în care funcțiile exercițiului fizic sunt puse în evidență în cadrul activităților domeniului nostru. Prezentarea schematică a acestui aspect are menirea de a edifica modul în care același mijloc - exercițiul fizic - este utilizat pentru îndeplinirea obiectivelor din cadrul diferitelor forme de activitate. Se constată că exercițiul fizic are o mare plasticitate, el putând fi adaptat în funcție de: cerințe, condiții de lucru, țelul urmărit, specificul activității etc.
FUNDAMENTELE TEORETICE ALE EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI by Adrian Cojocariu () [Corola-publishinghouse/Science/1271_a_2363]
-
aceste condiții se pot delimita plicile embrionare: ectomezodermală și endomezodermală care țin de la șanțul marainal până la fundul de sac celomic. Din mezodermul axial se formează coarda dorsală ce se întinde între cele două membrane didermice - bucală și cloacală; mezodermul paraxial edifică somitele, și placa nefrotomială; lama mezodemală se clivează în somato- și splanho-pleură. Somitele vor continua să se separe pe seama mezodermului paraxial și să se diferențieze în elemente primordiale mezodermice: -mioame - din care se formează musculatura seamentară a peretelui antero-lateral și
ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR by PAULA DROSESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91482_a_92848]
-
mult grațioasa Popeasca... Din categoria xenismelor, Caragiale mînuiește cu mare efect nu numai grecismele ci și latinismele care invadaseră onomastica în Ardeal și deveniseră amenințătoare și în Muntenia și ca urmare a influenței școlii latiniste și a curentului latinizant care edificase un adevărat mit sub stindardul formulei Noi suntem urmașii Romei! În Despre cometă ne întîmpină Marius Chicoș Rostogan, distinsul nostru pedagog și director al școalei model "Ulpiu Traian", distinsa matroană română din Bacalaureat are trei fii numiți Virgil, Horațiu și
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
și completează estetică uratului dezvoltată de naturalism. În comparație cu personajul singular, bizar și excentric al romanticilor, realismul și naturalismul dau prioritate tipului exemplar (cu riscul stereotipului banal), în care se recunoaște portretul unei generații, a unei clase sociale sau fiziologice. Zola edifica, după Balzac și înainte de Proust, una din imensele construcții literare în care fiecare element, fiecare personaj, la nivelul său, reflectă imaginea totalității. Un astfel de demers justifica importantă semnului, care, oricât de neînsemnat ar fi, permite să se completeze Întregul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Dames, p.131]. Altele însă sunt repede pervertite de moravurile Parisului. În acest mod, în interiorul unui român sau al unui ciclu românesc se organizează un sistem de personaje, o ierarhie, bazată pe contrast, paralelism, complementaritate, diversitate etc. Astfel, Stendhal a edificat un contrast între iubirea adevărată a provincialei Mme de Renal și dragostea inventată sau vanitoasa a Parizienei Mathilde de La Mole. În L'Education sentimentale, burgheza comme îl faut Mme Arnoux este femeia inaccesibila, în comparație cu curtezana Rosanette, iar pariziana Mme Dambreuse
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
scenei moderne cum ar fi Stanislavski, Meyerhold, Vahtangov, Tairov. Anumite divergențe artistice dintre acești mari regizori țineau în mare parte de imaginea scenica a actorului. În fond, sistemul lui Stanislavski este o tentativă, după Paradoxul comediantului lui Diderot, de a edifica o mitologie a imaginii scenice prin prezența și interpretarea actorului. Spre deosebire de reformatorii europeni Adolphe Appia și Gordon Craig, regizorii ruși dau un sens nou ideii de cultură a actului teatral, fundamentând căi ale creativității în domeniul teatrului. Dacă Meyerhold și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
proiectul propriu-zis al metafizicii-știință, fără ca cel dintâi să-și piardă îndreptățirea. Sensuri ale proiectului antropologic reapar în Critica rațiunii practice și sunt întărite în cea de-a treia Critică. De asemenea, metafizica, chiar în sensul ei prekantian, nu poate fi edificată așadar, nici nu poate fi conceput un nou proiect al ei în absența unor linii de semnificație "teoretică" ce trimit către un proiect antropologic. Reproșul lui C. Rădulescu-Motru privind înțelesul kantian al subiectului cunoscător, anume că acesta apare într-o
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
deprofesionalizare, limbă de lemn, „autonomia esteticului” și avatarul ei, „rezistența prin cultură”, cu foarte rare excepții de curajoasă reflecție alternativă articulată și relativ numeroase formule - de regulă, mutante- de expresie liberă, preponderent literare și esopice, intelectualii români au început să edifice în fine o sferă publică demnă de acest nume. Astfel, am reînceput să putem vorbi în România despre un spirit public liber, după decenii în care acesta fusese confiscat și malformat de tiranie. Istoria acestui proces nu a fost încă
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
universal, a eșuat: John Locke și Kant, iar în zilele noastre Hayek, Robert Nozick, John Rawls și alți „liberali academici” (formula e peiorativă) trebuie abandonați, dimpreună cu eroarea lor teoretică fundamentală (atât de convingător criticată de Oakeshott): încercarea de a edifica un regim ideal pe baza unor premise apriorice. Opoziția dintre aceste două curente se poate analiza pe mai multe planuri: pe plan metafizic, se înfruntă monismul cu pluralismul, idealismul cu materialismul; pe plan epistemologic, conflictul este între teorie și practică
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
în franceza din Franța, unde communautarisme e folosit peiorativ în presa de mare circulație, pentru a desemna „derapajele comunitare”, „balcanizarea”, extrema dreaptă, antisemitismul (dar și extrema stângă), fundamentalismul islamic; sunt frecvente demascările „ispitei comunitare”, lucru firesc într-o cultură politică edificată pe referințe iacobine și în care l’idée républicaine, liberalismul francez, respinge net orice formă de antistatism sau orice aparentă resurecție a unor referințe și fantasme regresive, cum ar fi punerea în chestiune a separației Bisericii de stat. Uneori francezii
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
să faci dacă studenții îți vin în clasă complet ignoranți?). Așadar, socotește Bloom, potențialul acestor tabulae rasae (inocente) este irosit și deturnat: în loc de Great Books, Petty Books (ca să inventez un antipod convenabil), pretențioase și pseudoprofunde, care tulbură mințile, nu le edifică; nici lectura ziarelor, care înlocuise deja rugăciunea pe timpul lui Nietzsche, nu mai există, fiind înlocuită de televizor; toate formele de autoritate - de la părinți la profesori și oameni politici aleși democratic - au fost decisiv subvertite, „deconstruite”, dimpreună cu tot ce constituia
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
al căror cambiu se leagă de cel al arcurilor menționate (nodul are structură unilacunară). În timp ce țesuturile conducătoare din cele două arcuri au structură secundară, fasciculele foliare au structură tipic primară. Pe măsură ce se individualizează baza frunzei, lateral fiecărui fascicul foliar se edifică câte un fascicul foarte mic, de tip colateral închis. La un nivel superior al nodului, conturul secțiunii transversale devine aproximativ eliptic; în unele celule de parenchim cortical se observă pereți de diviziune, iar între fasciculul foliar și arcurile caulinare se
Citologie by Daniela Popescu [Corola-publishinghouse/Science/638_a_1331]
-
corespunzător nervurii mediane este localizat cordonul de procambiu, care ulterior se va diferenția în floem la fața abaxială și xilem la cea adaxială. Procesul de histogeneză a limbului foliar se traduce deci mai întâi prin diferențierea epidermei (în care se edifică peri tectori și peri secretori, iar ulterior stomateă, iar apoi a celulelor stratului hipodermic adaxial; acestea, alungindu se treptat perpendicular față de epidermă, formează 1-2 straturi palisadice. Limbul de la frunza matură este puternic vălurat, toate nervurile, dar îndeosebi cea mediană, proeminând
Citologie by Daniela Popescu [Corola-publishinghouse/Science/638_a_1331]
-
de la normă, ele au un rol raționalizator și ordonator al mediului social. Imperativul legilor sociale devine o sursă de coeziune socială; ele se înscriu în constituția comportamentului indivizilor ce compun grupul social. Prin rolul și dimensiunea lor coercitivă, legile sociale edifică o tablă de valori obligatorii și previn atitudinile deviante în raport cu ceea ce socialmente este acceptat. 4.2.1. Dinamica culturii Oamenii sunt rareori conștienți de natura dinamică a culturii. În fapt, componentele culturii pe care le-am discutat sunt adesea luate
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
provocării mediului și răspunsului pe care civilizația îl dă acestei provocări. Pe scurt, el a argumentat că dacă provocarea nu este prea severă și dacă răspunsul este suficient de creativ, atunci civilizația poate continua. În realitate, în măsura în care fiecare civilizație se edifică pe realizările civilizațiilor premergătoare, ea poate să obțină în fiecare ciclu un stadiu mai ridicat al dezvoltării. Dacă răspunsul civilizației la provocările care i se adresează nu a fost suficient de creativ, ea poate muri. ISTORIA UMANITĂȚII ÎNTR-O ORĂ
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
de nation-building.Teza pe care o vom apăra în cartea de față subliniază rolul decisiv jucat de memoria colectivă în construirea națiunii române. Mai specific, ea poate fi exprimată succint în formula: "drumul mnemonic spre națiune". Națiunea română a fost edificată via memoria colectivă. Ce vrea să spună aceasta este că primul pas în lungul proces de construire a națiunii române a constat în dezvoltarea unei relații cu trecutul. Prin constituirea unei memorii colective (etnice, apoi naționale), intelectualii români au revendicat
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
platformă naționalistă al cărei nucleu revendicativ a fost ideea unirii politice a românilor într-un singur stat-națiune. Desigur, prin "arheologia istoriografică a trecutului", cărturarii români au "descoperit" artefacte îngropate în trecut din care, printr-un efort imaginativ motivat ideologic, au edificat proiectul națiunii române. Procesul de elaborare a memoriei colective este catalizat, astfel, de ceea ce am putea numi "descoperirea imaginativă" a trecutului. În terminologia lui B. Anderson (2000), românii și-au "imaginat" comunitatea națională, fundamentând-o pe un trecut ficționalizat. Însă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
urmă stabilesc regularități studiind "faptele de succesiune" (Xenopol, 1997) [1908]. Mai presus de toate, diferențiatorul decisiv îl reprezintă limbajul, responsabil de producerea, menținerea și reproducerea stratului suplimentar pe care lumea socio-umană îl are comparativ cu cea naturală, și anume cultura. Edificată pe "turnura lingvistică", analiza discursului recunoaște puterea modelatoare pe care limbajul o exercită asupra culturii umane, care la rândul său se răsfrânge și asupra structurii sociale. P. Bourdieu (1991), de exemplu, consideră limbajul o "structură structurantă", în sensul că este
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
păstrare a adevărurilor religiei răsăritene. Concluzii: construcții segregate de memorii colective românești. În această perioadă a secolului al XIX-lea, până la unirea principatelor dunărene în prima formulă, minimală, a statalității românești, a fost pilonată infrastructura pe baza căreia se va edifica ordinea mnemonică a conștiinței naționale românești. Aceasta s-a înfăptuit prin instituționalizarea progresivă a unui sistem educațional public de masă sponsorizat statal și în special prin introducerea istoriei patriei ca disciplină independentă de studiu. Manualele școlare de istorie a patriei
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Albineț, 1845; Rusu, 1865; Moldovan, 1866) a creat nu doar memorii divergente, ci și panteonuri particulare. După cum am arătat într-un capitol anterior, pe lângă faptul că trecutul românilor a fost defalcat pe liniile de separație politică, fiecare principat și-a edificat propriul său panteon al figurilor eroice, în centrul cărora au fost plasați Mihai Viteazul în Țara Românească, Ștefan cel Mare în Moldova, respectiv Iancu de Hunedoara în Transilvania. O altă consecință a Unirii principatelor din 1859, corelativă unificării istoriografice, a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
deja stabilite în publicistica școlară românească. Proporțiile portretisticii dejiste și ale iconografiei de partid sunt similare cu spațiul vizual alocat regelui și casei regale în perioada interbelică. În schimb, ceea ce am numit drept cultul textual al personalității intelectuale a liderului, edificat prin sumedenia de citate din Gheorghiu-Dej, nu are antecedent în tradiția pedagogică românească. Acestea pălesc totuși în comparație cu dimensiunea hiperbolică a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, a cărui personalitate, spre sfârșitul deceniului al optulea, ajunge să eclipseze restul panteonului național. Caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
conștiința istorică românească, semnată de L. Boia (1997). Pregătită la rândul ei de o altă lucrare cu rulaj tipografic redus coordonată de același autor (Mituri istorice românești, 1995), Istorie și mit... a lansat paradigma critică, a deconstrucției mitologiei naționale românești edificată laborios în ultimul secol și jumătate de existență statală. Interpretată de detractorii săi, cantonați în pozițiile autohtonismului tradiționalist, ca iconoclastă și ireverențioasă la adresa ființei naționale românești, analiza tăioasă și ireverențioasă întreprinsă de L. Boia nu este însă de o originalitate
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
postcomunism. Explicația poate fi găsită în faptul că memoria românească și simțul identitar românesc au stat sub înrâurirea ideii naționale și a naționalismului politic. Începând cu epoca pașoptistă, atât memoria istorică cât și conștiința de sine a românilor s-a edificat pe fundamentul ideologiei naționaliste. Înscriindu-se pe placa turnantă înspre naționalism (post-1964), regimul comunist s-a repoziționat identitar în matca tradițională a naționalismului românesc. Re-naționalizarea trecutului românesc s-a făcut încă din interiorul regimului comunist, astfel că, la prăbușirea acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]