3,571 matches
-
importanță forță politică și un contribuabil pozitiv la menținerea securității regionale. După sfârșitul Războiului Rece, Moscova a refuzat să continue susținerea regimurilor radicale arabe (de exemplu, regimul lui Muammar Ghadafi, în Libia),216 deschizând granițele pentru evreii care doreau să emigreze în Israel, fapt ce a determinat o creștere a populației israeliene cu aproximativ 15 procente, în mai puțin de cinci ani. În decursul anilor interesele Federației Ruse în zona s-au manifestat la nivel economic și la cel al capabilităților
Diplomația Uniunii Europene și criza din Orientul Mijlociu la începutul secolului al XXI-lea by Ana-Maria Bolborici () [Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
anului 1000 î.e.n, au pus bazele viitorului regat Israel în Canaan, ridicând și templul lui Solomon din Ierusalim, ca simbol al iudaismului; cuceririle asiriana, babiloniana și cea română, iar ulterior cea turcă i-au obligat pe evrei să emigreze în toată lumea. Anterior anului 1918 întregul teritoriu, care în prezent este împărțit între Siria, Israel, entitatea palestiniană și regatul iordanian, a constituit o parte a Imperiului Otoman. După anul 1918 a avut loc stabilirea unor frontiere în teritoriile Libanului, Siriei
Diplomația Uniunii Europene și criza din Orientul Mijlociu la începutul secolului al XXI-lea by Ana-Maria Bolborici () [Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
urmare, în 1905 sioniștii teritorialiști,319 conduși de Israel Zangwill, au înființat Organizația Sionista Teritorialistă, propunând totodată că alternative în vederea colonizării: America de Sud-Vest (Texas), Canada, Australia, Irak, Libia și Angola.320 În perioada 1907-1914 aproximativ 9300 de evrei au emigrat în America beneficiind de sprijinul Organizației Sioniste Teritorialiste și de al bancherului Jacob Schiff; la scurt timp, activitatea teritorialiștilor a fost însă blocată de apariția Declarației Balfour, fapt ce a determinat concentrarea eforturilor sioniste spre Palestina. La 2 noiembrie 1917
Diplomația Uniunii Europene și criza din Orientul Mijlociu la începutul secolului al XXI-lea by Ana-Maria Bolborici () [Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
iulie 1955. Un pas real în întâmpinarea solicitărilor iugoslave a fost făcut de partea ungară în reabilitarea celor condamnați. Majoritatea au fost eliberați la sfârșitul anului 1955 - începutul anului 1956, iar celor care doreau li s-a acordat dreptul să emigreze în Iugoslavia. Această măsură (ca și scoaterea, în același timp, a fortificațiilor antitanc de la frontiera ungaro-iugoslavă) a fost receptată pozitiv la Belgrad, în vreme ce întârzierea reabilitării depline a lui Rajk a constituit pentru mult timp un motiv de critică la adresa conducerii
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
descoperit” America mai întâi pe o hartă, ajungând acolo înainte de 1748, atunci când preotul ortodox Samuel Damian traversa Atlanticul, întâlnindu-l, acolo, pe Benjamin Franklin. La un moment dat, chiar și M. Eminescu își avertiza cunoscuții că ar fi posibil să emigreze în America, pentru a evita și a uita relele care îl copleșeau în România. înainte de a încerca să schițăm o posibilă „cronică” a românilor americani, considerăm necesare unele precizări. Românii continuă și azi să creadă - mai bine zis, refuză a
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
complexă, explicabilă desigur, pe care nu ne propunem acum să o clarificăm. Așa au gândit la începuturi chiar și imigranții români ajunși în America, după ce au traversat Oceanul. De aceea, unii s-au întors în România, pentru totdeauna, alții au emigrat din nou, rămânând definitiv în SUA Cei stabiliți însă în America au ajuns, treptat, la conștiința noii lor identități, considerându-se americani și afirmându-se ca fii leali ai Lumii Noi. Răspunzând unei întrebări care viza tocmai această incertitudine, un
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
emigrarea reflectă sau este rezultatul educației unei nații, ea depinde de conștiința de sine, de încrederea în valorile ei civilizatoare, de vitalitatea ei, de aspirația către mai bine etc. Sedentarismul cvasifeudal al unei nații, deci teama sau refuzul de a emigra, a dispărut o dată cu progresul civilizației. Mai mult decât atât, oficialitățile române au privit emigrația ca pe ceva negativ, descurajând-o și compromițând-o, nu din ignoranță sau oportunism, ci pentru că în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
românii din Transilvania, Banat și Bucovina, întrucât ea se repercuta asupra mișcării naționale din provinciile respective. „Pe noi ne doare inima - se scria în ziarul Drapelul din 14/27 iunie 1907 - mai ales când vedem numărul mare al românilor care emigrează la America și dintre care puțini sunt care se mai reîntorc. Și pentru împiedicarea acestui rău nu e destul să dăm sfaturi poporului, îndemnându-l să nu-și părăsească vatra strămoșească, ci trebuie să lucrăm cu toate puterile noastre pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
s-ar simți de slabi conducătorii firești ai poporului român, au totuși destule mijloace pentru a reduce la minim numărul emigranților români care își iau lumea în cap”. Particularitățile acestei stări de fapt rezidau în circumstanța că provinciile amintite, de unde emigrau, la acea dată, românii, erau înglobate între granițele Imperiului Austro-Ungar, deci oficialitățile care ar fi trebuit să se ocupe de emigrația română nu aveau interesul de a se implica în această problemă, în vederea soluționării ei. Nici în România lucrurile nu
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
mai bine, dar emigrația către America, din acest spațiu, nu era semnificativă. La București se tot repeta afirmația că „românul nu își părăsește țara, nesuportând să trăiască în alt mediu; chiar în momentul când, pe la 1900, românii ardeleni începuseră să emigreze masiv în Statele Unite, se întreținea iluzia unei stări temporare, care va lua sfârșit prin întoarcerea celor plecați”. Nici chiar românii deveniți americani nu încurajau emigrarea transatlantică a conaționalilor lor, fie că era vorba despre cei din ținuturile transcarpatice, fie că
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Răspunzând îngrijorărilor celor din țară, ziarul America, din 15 februarie 1911, considera că „nu în America trebuie căutată pricina curgerii lumii spre ea, ci aci acasă! Căci aci-s lucrurile pe dos”. în același timp, românii transilvăneni care intenționau să emigreze erau avertizați de presa locală că greșeau toți cei care credeau că „America e dunga raiului pământean”. Indiferent însă de toate aceste avertismente, emigrația română spre America nu a putut fi oprită și nici nu a devenit o preocupare a
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
acea dată. Așa cum s-a remarcat adeseori, „mișcarea migratorie europeană din secolul al XIX-lea către Statele Unite ale Americii a început aproape imediat după înfrângerea lui Napoleon și restaurarea păcii în Europa, în anul 1815”. între 1820 și 1975, au emigrat către America aproximativ 47 de milioane de indivizi, dintre care 35,9 milioane erau europeni, precizându-se că „The stream was relatively continuous from 1820 to 1924 with only brief interruptions caused by the Civil War and occasional periods of
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
din istorie, nu-l fac numai englezii, care trec în America ca la ei acasă; nu numai portughezii, spaniolii, francezii, nemții și olandezii, din sângele cărora s-a plămădit poporul american de astăzi; nu numai rușii, italienii și slovacii, care emigrează de vreo cincizeci de ani, ci chiar și țăranii noștri”. Prin urmare, emigrația română transatlantică, adică aceea care avea în vedere Statele Unite ale Americii și Canada, ajunsese a fi considerată - la Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara și Suceava, dar și la București
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
stat ungar din Transilvania, la plângerile de tot felul ale românilor: Dacă nu vă place, plecați în America ori Valahia»”. Chiar dacă o asemenea explicație nu a fost întru totul abandonată, ultimele cercetări învederează observația că, “în covârșitoarea lor majoritate, cei emigrați dintre români la începutul veacului XX erau țărani cu foarte puțină educație formală”, deoarece proveneau din provincii unde românii erau asupriți. Faptul acesta s-a repercutat asupra românilor americani în general, conferind o tentă nu tocmai favorabilă comunității românești din
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
în aplicarea ei la mediul american”. După unirea Transilvaniei cu România, în Parlamentul bucureștean s-au făcut auzite voci care condamnau tratamentul aplicat țăranului transilvănean, de care erau răspunzători și politicienii de dincolo de munți, declarându-se că, „pe când țăranul ardelean emigrează în America, țăranul din regat stă pe loc. Nici un sătean din Vechiul Regat nu pornește din țară”. Așadar, emigrația din România de dinainte de 1918 nu includea și țărănimea, situație neschimbată după încheierea războiului și, mai ales, după adoptarea reformei agrare
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
glob. Acest act final, numit imigrație, care e de fapt un întreg proces, se consumă într-un anumit spațiu temporal, după niște reguli prestabilite ori presupuse, fără a implica în vreun fel obligativitatea, metamorfozată în legi imuabile. Străinul care a emigrat de undeva a devenit un imigrant în momentul în care a juns în America și s-a decis să rămână acolo. Nu orice translații sau mișcări de populație dintr-un punct în altul al globului pot fi considerate emigrații și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
va rămâne, neîndoielnic, unic, în felul său, și greu ori imposibil de repetat. De fapt, fiecare perioadă emigraționistă a fost unică și irepetabilă, dar nu și incomparabilă. Transformările suportate de România după 1945 au fost atât de mari încât a emigra din această țară a devenit o problemă, înainte de a încerca să stabilim caracteristicile emigrației. „Emigrările din Europa de Est și Uniunea Sovietică către Statele Unite după al Doilea Război Mondial - observa un specialist al temei - au debutat în anul 1945, în urma restructurărilor majore
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
să rămână în America, putându-se întoarce, dacă voiau, în provinciile de unde plecaseră sau în țara conaționalilor lor. Când această țară a devenit un spațiu al experimentului comunist, „posibilitatea de a călători în străinătate - releva cineva - și posibilitatea de a emigra sunt deseori văzute în România ca fețe înrudite ale aceleiași revendicări. Ambele au în comun plecarea din țară. Fie temporară, fie definitivă, aceasta a devenit pentru mulți pozitivă în sine”. Acel ilustru émigré, care a traversat această experiență diabolică și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
determinată de lipsa de libertate și de constrângerile la care eram supuși”. încercând a sistematiza ideile dialogurilor la care am apelat, cei doi intervievatori se arată convinși că nu „există român care să nu se fi gândit măcar o dată să emigreze”. în America, desigur. Aceasta este greșeala pe care o săvârșesc cei care se cred îndreptățiți a acredita enunțuri generalizatoare plecând de la propriile lor experiențe. Mulți, foarte mulți români nu s-au gândit niciodată să emigreze. Lipsa unui asemenea gând din
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
fi gândit măcar o dată să emigreze”. în America, desigur. Aceasta este greșeala pe care o săvârșesc cei care se cred îndreptățiți a acredita enunțuri generalizatoare plecând de la propriile lor experiențe. Mulți, foarte mulți români nu s-au gândit niciodată să emigreze. Lipsa unui asemenea gând din mințile majorității românilor își are explicațiile ei și sunt prea complexe ori prea simple pentru a putea fi expediate într-o frază. Dar au, parțial, dreptate Emanuel Tânjală și Dan Cristian Turturică atunci când, vorbind despre
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
românii americani. Emigrația română de după 1989 a fost una determinată de circumstanțe excepționale. în țară, „democrația originală” nu anunța nimic bun, iar „mirajul american” părea a fi devenit dintr-o dată accesibil oricui. Dar, la început, nu s-au înghesuit să emigreze elitele, atâtea câte mai erau, ci aventurierii, visătorii, cei dornici de îmbogățire imediată și, nu în ultimul rând, cei care se simțeau vinovați, ajunși indezirabili. La 15 iulie 1990, Sanda Golopenția constata că „trupe ale securității se zbat să iasă
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
fi comentat, desigur, dar acest fapt nu va influența decizia Washingtonului. Iar dorința emigrării dincolo de Ocean nu poate fi anulată prin măsuri coercitive și presiune morală, atât timp cât un român american declară că „fac parte dintr-un popor care dorește să emigreze și acum, când comunismul a fost alungat din România, dar nu au fost alungați comuniștii”. între timp, furia emigrației transoceanice s-a mai calmat, însă dorința de a se stabili în America o nutresc încă numeroși români. Cum acest nou
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
căreia „]n anul 1899 nu au intrat în America decât 98 de români”. Radu Toma observa că recensământul canadian din 1901 înregistra “în cadrul unei rubrici comune 354 persoane de naționalitate română și bulgară”. Aurelia Ion Popescu aprecia că, în 1910, emigrau în SUA 10.000 de români transilvăneni, în timp ce din Vechiul Regat cifra nu depășea 300 de indivizi. O primă cifră globală o lansa Radu Toma, care accepta că în 1910 existau în SUA 42.277 de imigranți români. în general
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
deci, presupunea că, înainte de Primul Război Mondial, în America trăiau circa 150.000 de români americani. Recent, Gelu Neamțu considera că, „după cele mai cunoscute estimări, în Statele Unite ale Americii până în 1917-1918 se aflau circa 180.000-200.000 de români, emigrați în majoritate din Transilvania”. într-un context diferit, discutând chiar problema emigrării transilvănene în Lumea Nouă, același autor concluziona că „numărul emigranților români proveniți din aceste părți ajunge până în 1918 la o cifră de peste 200.000”. Un alt istoric, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
adică nejustificat. Am văzut că o dată cu încheierea războiului, emigrația română spre America și Canada a scăzut considerabil. După 1918, Transilvania, Banatul, Bucovina și Basarabia au devenit provincii românești. Românii din aceste ținuturi, eliberați fiind de asuprirea străină, nu au mai emigrat în ritmul de dinainte. Reformele politice și economice adoptate după război s-au constituit în tot atâtea justificări ale reducerii emigrației. în plus, Washingtonul a modificat legislația imigrării, stopând tendințele antebelice ale acelora care traversau Oceanul cu intenția de a
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]