2,389 matches
-
Koine de-a lungul perioadelor elenistice și romane ale istoriei grecești, până la începutul Evului Mediu. Koine (), cuvântul grecesc pentru "comun", este un termen care a fost aplicat mai înainte, de către erudiții antici, câtorva forme de vorbire grecească. O școală de erudiți, din care făceau parte Apollonius Dyscolus și Aelius Herodianus, folosea termenul "Koine" pentru a se referi la limba protogreacă, în timp ce alții îl foloseau pentru a se referi la orice formă autohtonă de vorbire grecească diferită de limba literară. Când "Koine
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
de vorbire. Alții au ales să se refere la "Koine" ca la "dialectul alexandrin" (), însemnând "dialectul Alexandriei" (un termen folosit des de clasiciștii moderni). Rădăcina lingvistică a dialectului grecesc comun este neclară încă din timpurile antice. În timpul epocii elenistice, majoritatea erudiților considerau Koine ca fiind rezultatul amestecării celor patru mari dialecte grecești antice, "" (compunerea celor patru). Acest punct de vedere era susținut, în prima parte a secolului XIX, de lingvistul austriac P. Kretschmer, în cartea sa, "Die Entstehung der Koine" (1901
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
Koine ca fiind rezultatul amestecării celor patru mari dialecte grecești antice, "" (compunerea celor patru). Acest punct de vedere era susținut, în prima parte a secolului XIX, de lingvistul austriac P. Kretschmer, în cartea sa, "Die Entstehung der Koine" (1901), în timp ce eruditul german Wilamowitz și lingvistul francez Antoine Meillet, bazându-se pe elementele atice ale dialectului comun — cum ar fi în loc de () — considerau Koine ca fiind o formă simplificată a dialectului ionic. Răspunsul final, care este acceptat de lumea academică de astăzi, a
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
în coloniile ioniene ale Asiei Minor și în Cipru, ar fi avut caracteristici ionice mai intense decât alte idiomuri. Greaca Koine literară a epocii elenistice se aseamănă cu atica atât de mult, încât este numită deseori "limbă atică comună". Primii erudiți care au studiat greaca comună, atât în timpurile alexandriene, cât și în cele contemporane, au fost clasiciști al căror prototip era limba literară atică a perioadei clasice, și s-ar fi încruntat la vederea oricărui alt tip de limbă elină
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
vederea oricărui alt tip de limbă elină. Koine era considerată, astfel, o formă învechită de greacă, ce nu merită atenție. Reconsiderarea importanței istorice și lingvistice a limbii grecești comune a început să aibă loc abia la începutul secolului XIX, când erudiți renumiți au desfășurat o serie de studii asupra evoluției greacăi Koine în timpul întregii epoci elenistice și romane în care a fost vorbită. Sursele folosite pentru studierea dialectului au fost numeroase și de încredere variabilă. Cele mai semnificative sunt inscripțiile perioadei
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
semnificative sunt Septuaginta, traducerea greacă a Vechiului Testament, și Noul Testament grecesc. Învățătura Testamentelor era îndreptată către cei mai simpli oameni și, pentru acest motiv, ele folosesc cea mai comună limbă a epocii. Informații mai pot fi găsite și la unii erudiți aticiști ai perioadelor elenistice și romane, care, pentru a lupta cu evoluția limbii, au publicat lucrări ce comparau presupusele forme "corecte" atice cu formele "greșite" Koine, prin citarea de exemple. Spre exemplu, Phrynichus Arabius, în timpul secolului II d.Hr., scria
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
de intensitate) și monoftongarea majorității diftongilor. Evoluția fonetică este descrisă în cele ce urmează: "Greaca Koine biblică" se referă la varietățile de Koine folosite în Biblia creștină și în texte înrudite. Principalele ei surse sunt: A existat o dispută între erudiți, deoarece nu se știa cât de mult greaca biblică reflectă limba Koine vorbită contemporan și cât de multe însușiri de substrat semitic are ea ("cf." Primatul aramaic). Acestea ar fi putut fi induse fie prin practica traducerii fidele din originalele
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
ale lui Aristofan. Greaca epică este o combinație dintre cea eolică, dorică și atic-ionică, potrivit lui Dion Hrisostom; însă, elementele "dorice" nu sunt, de fapt, dorice, ci, mai curând, arhaisme eolice. Dialectele antichității clasice sunt puțin diferit reprezentate de mai mulți erudiți. Dialectul pamfilian este un dialect marginal al Asiei Minor și este, uneori, în afara oricărei categorii. De notat că miceniana a fost descifrată abia în 1952 și lipsește din schemele mai timpurii, prezentate aici. Dialectele grecești sunt definite ca fiind colecții
Dialecte grecești () [Corola-website/Science/307344_a_308673]
-
provincia Guadalajara. Se cunosc foarte puține date privind biografia să, numele său și al unuia dintre protagoniștii cărții sale, Ferrán García, aflate într-un document păstrat în catedrală din Toledo. Elementele pseudoautobiografice din opera să i-au determinat pe unii erudiți să încerce a deduce unele aspecte din viața autorului : nașterea în o „Alcalá”, în jurul anului 1283, studii în Toledo, încarcerare datorată unui ordin al lui Don Gil de Albornoz, arhiepiscop de Toledo, etc. Posterior, specialiști precum Spitzer, M.R. Lida sau
Arcipreste de Hita () [Corola-website/Science/308512_a_309841]
-
să îl condamene la moarte. expulzează refugiindu-se în Egipt, la muntele Sinai, de unde pleacă la Constantinopol, la invitația patriarhului Chiril I Lucaris (). Aici continuă să predice la bisericile din Constantinopol și Galata, Meletie Sirigul contând drept "„omul cel mai erudit al timpului”". Chiril Lucaris îl numește protosinghel și mare predicator la catedrala patriarhala, Meletie fondând totodată o școală pentru compatrioții săi greci, unde preda literatura și știință. Meletie a fost trimis de patriarh într-o serie de misiuni în Moldova
Mitropoliții Proilaviei () [Corola-website/Science/308696_a_310025]
-
cinci ani, el a fost ales în 1757 patriarh de Constantinopol cu numele de Calinic al IV-lea, dar a rămas în scaun doar șase luni. Este autor al câtorva lucrări rămase în manuscris. „S-a arătat a fi bărbat erudit, apărător al dogmelor ortodoxe, statornic și înalt la cugetare.” A murit în locul său de naștere. Calinic a avut și el aceeași disputa asupra Satelor Hănești, cu episcopul Hușilor, Ierotei, conflict care reizbucnește în anul 1745, încheindu-se prin re-acceptarea reciprocă
Mitropoliții Proilaviei () [Corola-website/Science/308696_a_310025]
-
anului 1971, respectiv pozițiile 2344-2423. Ediția a fost scoasă împreună cu Muzeul Literaturii Române din București, care este co-editor, fiind deținătorul manuscrisului cărții. Al. Alexianu (21 martie 1914 - 29 octombrie 1974) este un fin exeget al artei poetice vechi românești, un erudit al istoriei feudale naționale, bun prieten cu Arșavir Acterian și Barbu Brezianu. Continuarea ediției a fost abandonată din pricina decesului directorului editurii gălățene - Radu Dorin Mihăescu. Ediția, stipendiată de Radu Alexianu, fiul autorului, conține, în primele două volume, într-o "Predoslovie
Mircea Coloșenco () [Corola-website/Science/308729_a_310058]
-
cu Arșavir Acterian și Barbu Brezianu. Continuarea ediției a fost abandonată din pricina decesului directorului editurii gălățene - Radu Dorin Mihăescu. Ediția, stipendiată de Radu Alexianu, fiul autorului, conține, în primele două volume, într-o "Predoslovie" și o "Introducere" principiile unui enciclopedist/erudit asupra cărții sale, după care, în cinci capitole le dezvoltă: "Concepție și viziune / Evoluție / Creația / Expresia / Polivalența poeziei culte". Apoi, cele aproape trei veacuri de veche poezie cultă românească sunt defalcate în cinci părți: I - "poezia sacră religioasă / poezia eclesiastică
Mircea Coloșenco () [Corola-website/Science/308729_a_310058]
-
Tradusă în română, ar suna cam așa : „"1571 d.Hr., vârsta 38. Pe 28 februarie, ziua sa de naștere, Michel de Montaigne, obosit de serviciul prestat Curții și de îndatoririle publice, dar încă sănătos, s-a retras în sânul virginelor erudite (n.t. Muzele). Acolo el va trăi în pace și liber de griji, cu respect pentru toate ființele, pentru tot restul vieții, oricât de puțin ar însemna asta; fie ca destinul să-i permită. Și-a dedicat acest cămin și
Michel de Montaigne () [Corola-website/Science/308042_a_309371]
-
Nobel pentru literatură și cunoscutul muzician de origine aromana Stevan Mokranjac, respectiv renumiții savanți de renume mondial Nikola Tesla, Mihajlo Pupin, Pavle Savić, Rudjer Bošković etc. În această familie de personalități s-a aflat și renumitul savant român Radu Floră, erudit cu preocupări multiple și deosebit de variate, o personalitate pregnanta care a radiat prin forță să creatoare inepuizabila, ceea ce denotă și bogată lui opera și angajarea să multilaterala în interesul obștei și etniei sale, pentru dezvoltarea vieții științifice și culturale a
Radu Flora () [Corola-website/Science/308236_a_309565]
-
adică după primirea iluminării spirituale. se considera înrudită cu taoismul chinezesc. Este una din cele mai străvechi căi spirituale indiene, conform lui Mircea Eliade fiind anterioară Vedelor. Cunoscută în occident și sub denumirea de tantrism , Tantra este numele dat de erudiți unei forme a hinduismului care ia amploare în începând cu secolul V, si care a ajuns să influențeze toate formele de expresie religioasă indiene într-un grad mai mare sau mai mic. Tantra este considerată astăzi de anumiți exegeți sinteză
Tantra () [Corola-website/Science/308252_a_309581]
-
să "Filozofie și Iudaism" ”se constituie într-o utilă și integratoare propedeutica în fascinantă lume a gândirii evreiești și reprezintă o inițiativă de pionierat în literatura românească de specialitate”. Despre același volum, Moshe Idel afirmă că ”analizează într-un mod erudit două vârfuri importante ale gîndirii evreiești, Philon și Maimonide, dar și o serie de gânditori evrei contemporani, ca un efort hermeneutic continuu, punând în valoare schimbările de bază ale interogării reciproce, ca și dimensiunile mistice ce apar că un rezultat
Sandu Frunză () [Corola-website/Science/307556_a_308885]
-
pe câmpia literară; succesul domnului Urechia la Paris este tot așa de mare și strălucit, el arată Franței, Europei întregi, ba chiar Americii (căci și ea se reprezenta la congres) că între Dunăre și Carpați sunt tot așa de buni erudiți, ca în Europa occidentală.”" Léon de Rosny citează cu titlu de referință unele intervenții ale lui Urechia la Congresul din 1878 în cartea sa, "La Patrie Romains d'Orient. Études ethnographiques, géographiques, historiques, économiques et littéraires", apărută în 1884, la
V. A. Urechia () [Corola-website/Science/307726_a_309055]
-
tinerețe solitare, compensate de pasiunea pentru lectură. În 1899 devine institutor, predă câtva timp și exercită și profesiunea de bibliotecar. Din fragedă tinerețe se angajează într-o frenetică activitate de scriitor, publicist și animator cultural și devine cu timpul un erudit autodidact. În 1900, împreună cu Giuseppe Prezzolini și Ettore Morselli, înființează o asociație de "liberi cugetători" ("spiriti liberi"), cu tendințe anarhice și idealiste. În anul 1903 scrie programul revistei nou apărute ""Il Leonardo"", cu puncte de referință în filosofia lui Friedrich
Giovanni Papini () [Corola-website/Science/306493_a_307822]
-
perioadă în atelierul lui Dürer, observându-se multe similitudini între primele lui lucrări și arta marelui maestru. În jurul anului 1500 Cranach sosește la Viena, unde aptitudinile lui artistice și tehnica desăvârșită îl scot din anonimat. Pictorul are acces în cercurile erudiților umaniști și intră în contact cu noile tendințe artistice concentrate asupra Renașterii italiene. Tabloul "Plângerea sub cruce" (1503), care se găsește acum în Pinacoteca din München, este una din cele mai vechi opere ale lui Cranach care s-au păstrat
Lucas Cranach cel Bătrân () [Corola-website/Science/306577_a_307906]
-
senzoriale de culoare, sunet și tact. De asemenea, prin intermediul a ceea ce Dámaso Alonso, unul din criticii săi cei mai avizați, a numit eludări și aluzii, Góngora a transformat ultimele sale poezii într-un exercițiu de rezolvat de către mințile lucide și erudite, ca un fel de ghicitoare sau hieroglifă intelectualizată, al cărei costum permite plăceri rafinate. Aceaste este estetica barocă, ce s-a numit în onoarea sa „gongorism”, sau cu sens peiorativ, împrumutat din reforma luterană, „Culteranism”, deoarece adversarii lui Góngora îl
Luis de Góngora y Argote () [Corola-website/Science/307855_a_309184]
-
bucure de mult prestigiu la nivel internațional; în această epoca „noutățile” proveneau din Spania și erau imitate; cunoașterea limbii spaniole ajunsese la modă. S-au dezvoltat în special literatura, artele plastice și muzica. În domenii umaniste s-au remarcat mulți erudiți, în timp ce în domenii științifice precum lingvistică (Francisco Sánchez de las Brozas y șu Minerva), geografia, cartografia, antropologia sau stiinte naturale (botanica, minerologie etc.) au existat de asemenea realizări, datorate în primul rând descoperirii Americii. Figuri eminente în matematici au fost
Secolul de aur () [Corola-website/Science/307967_a_309296]
-
Friedrich (n. 6 decembrie 1823 - d. 28 octombrie 1900), cunoscut în general ca , a fost un filolog și orientalist german, unul dintre fondatorii studiilor indiene, și cel care a pus bazele disciplinei religiei comparate. Müller a scris atât lucrări erudite, cât și lucrări populare pe această temă, o disciplină pe care a introdus-o publicului britanic, precum și „"Sacred Books of the East"” („"Cărți sacre ale Estului"”), traduceri în engleză grupate în 50 de volume, pregătite sub îndrumarea lui, și care
Max Müller () [Corola-website/Science/308317_a_309646]
-
precum și limbile arabă, persană și sanscrită. În 1844 Müller a plecat în Berlin, pentru a fi studentul lui Friedrich Schelling. A început să traducă Upanișadele pentru Schelling, continuând să facă cercetări în domeniul sanscritei, sub îndrumarea lui Franz Bopp, primul erudit al limbilor indo-europene. Schelling l-a influențat pe Müller să relaționeze istoria limbilor cu istoria religiilor. În această perioadă Müller și-a publicat prima carte, o traducere în germană a cărții „"Hitopadesa"”, o colecție de fabule indiene. În 1845 Müller
Max Müller () [Corola-website/Science/308317_a_309646]
-
asiatice înrudite genetic, cu scopul de a reconstrui cea mai veche formă a limbii rădăcină. Limba vedică, sanscrita, a fost considerată cea mai veche dintre limbile indo-europene. Müller s-a devotat prin urmare studiului acestei limbi, devenind unul dintre principalii erudiți ai sanscritei din timpul său. Müller a considerat că cele mai vechi documente ale culturii vedice ar trebui studiate cu scopul de a descoperi cheia dezvoltării religiilor păgâne europene, și a credințelor religioase în general. Cu acest scop, Müller a
Max Müller () [Corola-website/Science/308317_a_309646]