2,256 matches
-
De un real interes pentru cercetătorul problemei este analiza autoarei asupra componentelor competenței sociale. Aș remarca Îndeosebi considerațiile despre asertivitate, concept, după cunoștința mea, mai puțin utilizat În științele socioumane din România. Astfel, Maria Constantinescu se Înscrie În rândul primilor exegeți ai acestei probleme În țara noastră. În același perimetru aș Încadra și analiza despre gratificație și sprijin - componente ale competenței sociale. Aici ea relevă și tehnicile utilizate În obținerea gratificării și a sprijinului. Am reținut concluzia acestui capitol, și anume
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
împărtășire a experienței de cunoaștere, suport pentru cunoașterea vie a principiilor. Metoda cusană mobilizează într-un crescendo complicativ facultățile sensibile, cele raționale, cele intelectuale sau contemplative ale ființei umane, culminînd cu posibilitatea experienței mistice sau unitive. Dar, așa cum observă un exeget al doctrinei cusane, Bernard McGinn, cardinalul a rezolvat în maniera sa tipică problema modului cum îl putem vedea noi pe Dumnezeu, și anume răsturnînd ecuația : doar înțelegînd cum ne vede Dumnezeu putem sesiza cum îl putem noi vedea pe Dumnezeu
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
se puteau reîntoarce la viață (Is 26,14), morții aveau puterea de a influența lumea celor vii cauzându-le neplăceri sau beneficii, în funcție de cum erau amintiți și cinstiți. Cu privire la acest aspect există în Biblie doi termeni care au atras atenția exegeților: terăfîm și refă’îm. Primul termen pare să desemneze figura strămoșilor ce aveau un rol important în cultul domestic (Gen 31,19; 1Sam 19,13; 2Rg 23,24 etc.); erau așezați probabil în camera de dormit și prin imaginea lor
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
și 1987, dintre care cinci în colaborare cu Gelu Ionescu) și în ediția critică Opere de Lucian Blaga (șase volume între anii 1982 și 1997). Amplele studii introductive, notele și comentariile substanțiale îl recomandă pe G. drept unul dintre importanții exegeți ai celor două personalități ale culturii române. Pentru activitatea sa de critic literar și de editor a primit Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române (1990) și Premiul Festivalului Internațional „Lucian Blaga” de la Cluj-Napoca (1991). Titlul monografiei din 1976, Opera literară a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287139_a_288468]
-
împrejurări biografice, istorice și cu un anume univers cultural”. Investigând fundamentele operei, criticul se oprește inițial la „sentimentul misterului cosmic”, pe care îl evidențiază în toate componentele operei lui Blaga, inclusiv în filosofia sa. Gândirea magică și gândirea mitică - consideră exegetul - își au sorgintea în copilărie și în orizontul satului, văzut mai apoi ca sat-idee sau sat-suflet, cu reverberații multiple în lirica blagiană. Întoarcerea poetului, suprasaturat de cultura filosofică europeană, în acest univers are semnificația unui gest ritualic de cufundare în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287139_a_288468]
-
vocația lui nu era într-adevăr aceea a unui critic de direcție sau a unui cronicar, ci a unui critic care, chiar când e atent la detalii, privește fenomenul literar în perspectiva mai largă a esteticianului și a istoricului culturii.” Exegetul tinde să contureze portretul complet al proteicului om de cultură. Cercetându-i poezia, el descoperă „fenomenul originar” al personalității acestuia, și anume dualismul: „Nu există autor român care să gândească atât de consecvent în termeni polari.” Prin Melancolia lui Eminescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287139_a_288468]
-
L’Europa letteraria e artistică”, „România Orientale”, precum și la „Secolul 20”, „Viața românească”, „Apostrof”, „Vatra” ș.a. Debutează că traducător de literatură română în 1972, cu transpunerea în italiană a optzeci de poezii de Marin Sorescu, autor al carui admirator și exeget va rămâne. O antologie din opera poetica a lui Tudor Arghezi, publicată tot în 1972, la prestigioasa editură Einaudi din Torino, si pentru care va fi distins cu Premiul „Città di Monselice”, îl va impune că redutabil cunoscător al tradiției
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286563_a_287892]
-
scrierilor lui R. e compusă din investigațiile mai ample, inițiate tot în scop polemic, ale operelor lui Agârbiceanu și Creangă. Agârbiceanu și demonii (1973), inițial lucrare de doctorat, e doar un „studiu de tipologie literară”, fără să ambiționeze exhaustivitatea monografică. Exegetul polemizează cu „imaginea mediocrității respectabile” construită de critică, reconsiderarea vizând nu impunerea unui Agârbiceanu „mai modern”, ci a unui „scriitor mai substanțial și mai puțin previzibil decât era socotit”. Ineditul perspectivei stă în identificarea unei zone de umbră în scrierile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289165_a_290494]
-
lui Buddha. Desigur, despre Buddha și învățătura lui s-a scris enorm, și aproape că nimic nou nu se mai poate spune. Cu toate acestea, viața Iluminatului este învăluită în legendă, atât în textele canonice cât și în lucrările numeroșilor exegeți. Ne-am propus să facem o distincție, pe cât posibil clară, între cele două paliere: istoric și legendar, atât de necesară la noi, credem, unde literatura buddhistă este mult prea săracă. Iată un al doilea motiv care ne justifică demersul. Pentru
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
în ultimii ani, pe tema naționalismului. Ziariști, politologi, scriitori, istorici, filozofi s-au rostit asupra ei cu o stăruință semnificativă, reactualizînd un set de probleme și idei moștenite din secolul XIX. Un straniu contratimp, deja pus în lumină de un exeget, pare a bloca încă spiritele: "Pe cînd Occidentul se adîncește progresiv în teoria și practica postmodernității, România continuă să dezbată punct cu punct ordinea de zi formulată la 1848, ca și cum un secol și jumătate de experiență istorică nu ar fi
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
Duminica valorilor (1989) ori Mărul de aur. Valori românești în perspectivă europeană (1998) îl înfățișează pe C. în postura unui Ulise intelectual, care investighează cu perspicacitate, dintr-o perspectivă comparatistă, capodoperele literaturii universale și pe cele ale literaturii clasice române. Exegetul demonstrează că valorile de vârf ale culturii române se datorează deschiderii spre cultura europeană și operează atât cu uneltele de lucru ale istoricului literar, cât și cu ale criticului și ale teoreticianului. Interesul deosebit pentru marii scriitori contemporani și clasici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286228_a_287557]
-
coordonatelor ei, prin raportare la secolul al XX-lea și la gândirea filosofică modernă. Examinând lirismul eminescian, cu imaginile, simbolurile și miturile lui arhetipale, criticul a reușit să reconstituie și să tălmăcească întregul cosmos poetic al clasicului nostru. În viziunea exegetului, Narcis și Hyperion simbolizează marile extreme ale vieții, între care Poetul se zbate în odiseea cunoașterii Ființei: josul și înaltul, pământul și cerul, bulgărele și steaua, Satan și Demiurg, efemerul și eternul, relativul și absolutul. Alte două cărți de incontestabil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286228_a_287557]
-
a anilor ’60-’70. În viziunea lui P., imaginarul clasicist se constituie în interiorul lumii reale ca un element alogen: un domeniu cu statut privilegiat, beneficiind de o demnitate simbolică inegalabilă. Pentru a o traduce conceptual și a o diseca analitic, exegetul recurge inspirat la o serie de sintagme euristice de fabricație proprie. Cea mai însemnată dintre ele fixează înclinarea spiritului clasic spre o așa-numită heterocronie simbolică - adică o distanțare, o îndepărtare programatică față de coordonatele momentului contemporan. De la această premisă pornește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288734_a_290063]
-
a ilustra pledoaria teoretică a autorului. B. construiește, în Echinoxul nebunilor și alte povestiri (1967), un univers mitopoetic în care realul și imaginarul, obiectele concrete și fantasmele reveriei se împletesc într-o scriitură de mare densitate stilistică. Înscrise de cei mai mulți exegeți în cadrul literaturii fantastice, prozele baconskyene posedă, dincolo de desfășurarea narativă ce justifică încadrarea tipologică menționată, un accentuat caracter parabolic; personajele, întotdeauna nenumite (cu excepția straniului călugăr Apolinarie din Farul), sunt în fapt ipostaze existențiale umane exemplare - paznicul, meșteșugarul, artistul, salvatorul -, încorporate vremelnic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
transformări sau mutații semnificative. Vom enumera șapte dintre ele. Prima mutație privește faptul că în creștinismul de la început nu exista efectiv niciun spectru al credinței despre înviere. Existau câteva variante locale: la sfârșitul Apocalipsului se vorbește de o dublă înviere (exegeții caută în continuare să înțeleagă la ce se referă); în Scrisoarea către evrei avem o mențiune certă despre înviere, dar nu pare așa de elaborată ca în alte scrieri ale primilor creștini. Aceste scrieri nu se apropie încă de amploarea
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
pentru a fi martor și judecător absolut, el trebuie să depășească Zidul. Or, acest lucru este posibil într-o formă de existență ne-umană; să ne amintim că insul a vrut să devină insectă, muscă, șoarece. Zidul, așa cum spune un exeget, împarte lumea în partea sus și cea de jos, „în universul practicii corporale normale, dirijat de conștiință și știință, de articulații clare și mișcare, și în universul practicii nenormative, amplasată în subterană, strivită, comprimată, unde se formează mereu același limbaj
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
este vorba despre paralelism, procedeu propriu poeziei biblice, ale cărui efecte se pot păstra în întregime în traducere. Menționam și faptul că autoarea nu a cedat tentației de a propune propria traducere că ideală, tentație care îi încearcă adesea pe exegeții textelor sacre care sunt și traducători. Monica Broșteanu cunoaște un numar apreciabil de traduceri ale Bibliei și Coranului în limbi europene vechi și moderne, ceea ce îi dă posibilitatea să lărgească sfera comparației și să relativizeze opțiunile. Importantă lucrării pentru teoria
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
acestei expresii prin „Eu sunt cel ce sunt”. Declară „fericită” redarea din LXX prin ho ôn. Întrebarea ce nu întârzie este dacă e vorba de ființă metafizica sau de ființă istorică, manifestare a activității divine în timp - cum opinează majoritatea exegeților protestanți, considerând că ființă metafizica e prea abstractă pentru epoca respectivă, iar verbul h"y"h indică mai degrabă devenirea, imperfectul desemnează de preferință acțiunea cuiva care intră în scenă, iar întreaga expresie pare să trimită la acel ’ehyeh ‘imm
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
este analiza lexicografica și, uneori, gramaticala. • Vocabulaire de Théologie biblique publié sous la direction de Xavier Léon-Dufour, Cerf, Paris, 1988. Această lucrare de mare profunzime și claritate, alcătuită de un colectiv printre care strălucesc cele mai de seamă nume de exegeți biblici francezi contemporani, a fost tradusă în foarte multe limbi, printre care și limba română. Lema NOM, după ce prezintă semnificația numelui la popoarele vechi și deci și la vechii evrei, tratează numele de persoane și apoi numele lui Dumnezeu. Cuvintele
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
lui Œ"diq75. După Halm, haqq înseamnă „ceea ce nu se poate nega și te constrânge să-i recunoști existența”76. Semnificațiile de bază ale acestui nume, pe care le putem desprinde din contexte și care au fost sesizate de exegeți sunt: existent în sine, real (în contrast cu ceea ce reprezintă nimicnicie, deșertăciune, iluzie). 2.1.2.2. al-′ayy: SOI „cel viu”; ASM „Cel Veșnic Viu”; GG „Viul”; Marr „Vivens”; RB, DM „le Vivant”; YA „the Living”; Arb „the Living God”. Contexte
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
al-′ayy al-Qayyóm... (2, 255/256; 3, 2/1) wa-‘anat al-wumóh li-al-′ayy al-Qayyóm (20, 111/110): „Fetele se vor smeri înaintea Celui viu, a Celui ce este.” (GG) Acest nume cu forma de adjectiv intensiv a cunoscut din partea exegeților două interpretări: că derivat de la qama bi-, „a se ocupă de”, sau de la qama ‘al", „a se îngriji de”, si ca sinonim al lui d"’im, „Veșnic”, „Imuabil”. Daud Rahbar e de părere că sensul de bază este „fix, stabil
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
jumătatea lui 57, 1. Listele aglomerează atribute de mai multe feluri și, de aceea, contextul nu este de mare folos pentru precizarea sensului. Această formulă paradoxala, alcătuită din două semnificații complementare aflate în raport de antonimie, este interpretată de majoritatea exegeților (printre care Halm, Tós, Ghaz"l) astfel: Dumnezeu „apare” din toate dovezile, semnele și mărturiile pe care le dă despre existența să și este „ascuns” pentru că, cel puțin în această lume, nici un ochi nu-l poate vedea, nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Puternic”; GG „Tare”; Marr „fortis”, „validus”; RB, DM „le Fort”; YA „the Strong”; Arb „the All-strong”. Este atestat de zece ori în Coran, de șapte ori în asociere cu (al-)‘Azz și o dată cu šadd al-‘iq"b. Majoritatea exegeților îl consideră un echivalent al lui q"dir; unii socotesc că are un sens intensiv: este Cel care are plinătatea puterii, definit și de expresia l" quwwata ’ill" bi All"h (18, 39): „Nu este putere decât în Dumnezeu.” În
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
m este singurul comentator care interpretează mațn în sens de „statornic”, „neclintit”, așa cum o fac traducerile pe care le-am selectat. Mu‘taziliții îl considera adecvat numai corpurilor; deci divinității i se poate aplica doar în sens figurat. Alți exegeți (Tabar, Baghd"d) îl consideră un intensiv al lui qaw. Ghaz"l face următoarea distincție între cele două: qaw ar însemna t"mm al-qudra, „cu putere completă”, căruia toate îi sunt cu putință, în vreme ce mațn ar însemna šadd
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
qui domine șes serviteurs”; DM „Îl est le Maître absolu de șes serviteurs”; YA „He is the Irresistible, (watching) from above over His worshippers”; Arb „He is Omnipotent over His servants”. Este participiu activ de la qahara, „a învinge, a stăpâni”. Exegeții înțeleg această stăpânire a lui All"h în două sensuri: în sens universal - All"h stăpânește asupra a tot ce a creat - și în sens mai restrâns - El îi învinge și îi umilește pe toți puternicii lumii 107. Este nemarcat
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]