2,392 matches
-
1922), studiul comparativ Mimesis și muzica. O contribuție la estetica lui Platon și Aristotel (1932) -, F. se interesează de probleme estetice și mai ales de raportul artei cu teoria cunoașterii. Odată cu Études de philosophie présocratique (I-II, 1933-1937), se dedică exegezei filosofiei antice, obiectul principal al scrierilor sale. F. pornește de la cercetarea aplicată asupra unor probleme controversate: în studiul Héraclite d’Ephèse (1933), de pildă, reconstituie formula inițială a cărții acestuia, analizează stilul obscur al filosofului sau ideile lui despre cauzalitate
FRENKIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287088_a_288417]
-
românească”, „Analele Universității București” ș.a. În 1969 publică primul volum, studiul Anton Pann. După un lung interval în care s-a dedicat activității de editor, revine cu o lucrare intitulată Tudor Vianu și lumea culturii (1998) și cu o importantă exegeză a poeziei eminesciene, Melancolia lui Eminescu (2002). A scris prefețe la o serie de volume de Vasile Alecsandri, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, Georgeta Mircea Cancicov, G. Ciprian, Lucian Blaga. Adevărata vocație, de editor, a probat-o în ediția
GANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287139_a_288468]
-
și alte proze, București, 1997. Repere bibliografice: Ștefan Borbély, O nouă lucrare despre Lucian Blaga, VTRA, 1976, 6; Ion Dodu Bălan, „Opera literară a lui Lucian Blaga”, RL, 1976, 34; Doina Uricariu, Firescul analizei, LCF, 1976, 41; Ioan Buduca, Noi exegeze blagiene, AFT, 1976, 11; Dumitru Micu, Blaga într-un studiu monografic, CNT, 1976, 46; Mircea Zaciu, Lucian Blaga într-o nouă exegeză, ST, 1976, 12; Al. Piru, Lucian Blaga, poet și dramaturg, LCF, 1977, 20; Zaciu, Alte lecturi, 161-166; Cornea
GANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287139_a_288468]
-
literară a lui Lucian Blaga”, RL, 1976, 34; Doina Uricariu, Firescul analizei, LCF, 1976, 41; Ioan Buduca, Noi exegeze blagiene, AFT, 1976, 11; Dumitru Micu, Blaga într-un studiu monografic, CNT, 1976, 46; Mircea Zaciu, Lucian Blaga într-o nouă exegeză, ST, 1976, 12; Al. Piru, Lucian Blaga, poet și dramaturg, LCF, 1977, 20; Zaciu, Alte lecturi, 161-166; Cornea, Semnele, 193-197; Constantin Cubleșan, Eminescu în perspectivă critică, Oradea, 1997, 167-171; Dicț. scriit. rom., II, 326-328; Cristea-Enache, Concert, 547-556; Mircea Anghelescu, „Melancolia
GANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287139_a_288468]
-
Blaga. După ce tipărește numeroase articole despre diferite aspecte ale liricii eminesciene (comentarii cu privire la geneză unor poezii, analize stilistice) și despre proza poetului, publică Stilul poetic al lui Eminescu (1964), sinteză a treizeci de ani de cercetări asidue, cea mai bogată exegeza de până atunci a limbii și stilului eminescian. Punând la contribuție mijloacele criticii stilistice, G. a supus creația eminesciana unei analize minuțioase, în care contextul larg al literaturii europene servește drept fundal. Lucian Blaga este celălalt mare poet român căruia
GALAXIA ROMANEASCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287134_a_288463]
-
Luceafărul”, „Orizont”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Dreptatea”, „România liberă”, „22”, „Cotidianul”, „Zum” (New York). A fost distins cu Premiul pentru critică și eseistică în cadrul Colocviului Național Studențesc de Literatură (1970). Debutează editorial cu volumul de eseuri și studii Fascinația exegezei (1998) din al cărui sumar sunt de menționat: Al. Philippide - toposuri expresioniste, Antinomii barochiste, Ipostaze ale absolutului, Cultul originarului, Clasicismul permanent (toate despre poezia lui Al. A. Philippide), Glose la tipologia romanului românesc din secolul al XIX-lea, Personajul romanului
DASCAL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286692_a_288021]
-
Delavrancea, E. Lovinescu, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, G. Călinescu, Tudor Vianu, Mihail Sebastian ș.a. A scris prefețe sau postfețe la volume de Arthur Conan Doyle, T. Vianu, Panait Istrati, G. Topîrceanu, încercând să susțină puncte de vedere originale. SCRIERI: Fascinația exegezei, București, 1998; Aventuri în Țara Imanenței. Exerciții de hermeneutică literară, București, 2003. Ediții: Cezar Petrescu, Opere, I, București, 1985, Somnul. Simfonia fantastică, pref. edit., București, 1988, Adăpostul Sobolia, pref. edit., postfață Perpessicius, București, 1989, Omul din vis, București, 1989; Mircea
DASCAL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286692_a_288021]
-
o greșeală „a se presupune că marele povestitor a fost îndeobște un om prea vesel”. Absorbind cam tot ce s-a scris despre marele povestitor până la monografia sa din 1938, G. Călinescu nu a făcut totuși în mod automat caducă exegeza care l-a precedat. În 1981, Petru Rezuș încearcă să stabilească un raport mai echitabil între „mit și adevăr” în cazul lui C.: „Adevărata față a lui Ion Creangă, după atâtea tragedii familiale și suferințe personale, era - să nu uităm
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
creației lui I. Budai-Deleanu ( D. a relevat, primul, valoarea Țiganiadei), lui Andrei Mureșanu, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, V. Alecsandri. Analizele, deși emise pe un ton savant, sunt rudimentare și suferă de dogmatism estetic, dar au meritul de a fi primele exegeze amănunțite, monografice - urmărind „ideile” și „forma” - asupra unor scriitori de valoare. D. Bolintineanu, socotit poet genial, și A. Mureșanu, pentru care a avut un adevărat cult, sunt elogiați fără măsură, în opoziție cu Gr. Alexandrescu și, mai ales, cu V.
DENSUSIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286734_a_288063]
-
Ceahlăului și spre unele localități transilvănene apropiate. Ca și în celelalte lucrări, autorul angajează aici și aspecte etnografice și dialectale, iar despre textele-convorbiri crede că „pot înfățișa mai cuprinzător în latura etnopsihologiei mentalitatea țăranului român”. Contribuția lui fundamentală în domeniul exegezei referitoare la Miorița se conturează, la dimensiunile ei reale, odată cu tipărirea ultimelor două volume din Ținutul Vrancei, care cuprind numărul record de 402 texte din zonă, depășind tot ceea ce se realizase până atunci. Faptul a fost posibil numai prin cercetarea
DIACONU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286750_a_288079]
-
amănunt, dar prețioase pentru istoria literară (date noi privitoare la biografia lui Daniil Scavinschi, Al. Hâjdeu ș.a.). Dacă nu ar fi pus atâta statornicie în devotamentul ei pentru construcția lexicografică, D. ar fi putut, cu siguranță, realiza câteva cărți de exegeză istorico-literară. Stau mărturie articolele despre B. Delavrancea, N. Filimon, B.P. Hasdeu, N. Milescu, A.I. Odobescu, Anton Pann ori despre F. Aderca, Emanoil Bucuța, Alexandru Cazaban și multe altele. În toate acestea, se ilustrează printr-un stil elaborat, lipsit de artificii
DRAGOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286852_a_288181]
-
caracterul folcloric al temei Luceafărului, în lucrarea lui M. Gaster, Literatura populară română. Sunt abordate teme eminesciene fundamentale, precum „natura - supremul dascăl”, „antitezele sunt viața”, „pretexte cromatice”, „poetica dorului”. Un capitol, intitulat Culori și stiluri, abordează pentru prima oară în exegeza eminesciană aceste aspecte. De menționat, nu în ultimul rând, că anterior acestui studiu a apărut o ediție fundamentală, îngrijită de editorul D., a lucrării lui Petru Caraman, Pământ și apă. Contribuție etnologică la studiul simbolicei eminesciene (1989), în care savantul
DRAGAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286841_a_288170]
-
lui Iosif Vulcan într-o lucrare cu structură complexă: analitică, bibliografică și antologică (Eminescu la „Familia”, 1974). Erau cunoscute, desigur, numeroase elemente referitoare la prezența poetului în paginile „Familiei”, dar ele fuseseră menționate disparat și izolat în diverse studii și exegeze eminesciene. Lucrarea lui D. are meritul esențial de a reuni pentru prima dată toate elementele referitoare la prezența în coloanele revistei a lui Eminescu, de-a lungul a patru decenii, din 1866, de la debut, până după dispariția poetului, oprindu-se
DRIMBA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286875_a_288204]
-
mai ales la literatura exilului, dar au în vedere și edițiile și studiile istorico-literare apărute în România (Aron Grămadă, Lucian Blaga și cultura oficială, 1978). Cea mai prestigioasă semnătură este, la acest capitol, cea a lui Vintilă Horia, comentând câteva „exegeze politico-literare”, ieșite „nu din realitate, ci din întâlnirea acesteia cu ideologia” („Gândirea” și gândirismul, 1976). Lucrare a acelui „singur real exil, [...] care se definește el singur prin propriile lui acțiuni, care pot fi variate și diferit orientate, dar au același
DRUM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286881_a_288210]
-
cu studiul pozitivist Filosofia lui Blaga (1944), intenționând să îndrepte în primul rând erorile de interpretare anterioare și să prezinte limpede coordonatele reale ale filosofiei blagiene. Asemănătoare ca scop și metodologie este lucrarea Însemnări despre teatrul lui Ibsen (1956), o exegeza a dramaturgiei scriitorului scandinav din unghiul esteticii materialiste. Dintre studiile sale se remarcă, prin importantă și amploare, Istoria literaturii universale (I-III, 1963-1971). Elaborată pe baza unui curs universitar, ea păstrează caracteristicile unei lucrări didactice în concepție, organizare și expresie
DRIMBA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286874_a_288203]
-
orizontul în care își realizează proiectul fac că studiul să fie nu (doar) o monografie despre tragedia antică, ci un eseu asupra tragicului, concept urmărit în toate epocile. Conformă exigentelor elaborării științifice (astfel, de pildă, în capitolul Originea tragediei și exegeza modernă chestiunea abordată e examinată cu infinite precauții de precizie științifică și istorico-literară), îndrăzneață pentru epoca în care a apărut (de pildă, în același capitol sunt prezentate concepția lui Friedrich Nietzsche despre tragedia greacă și ecourile teoriei nietzscheene la diferiți
GRAMATOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287338_a_288667]
-
Povestiri orientale de Marguerite Yourcenar, și Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române pentru volumul VII din seria Opere de Mihai Eminescu. Personalitate care s-a ilustrat, cu rezultate excepționale, în mai multe domenii ale spiritului, C. este greu de receptat de exegeza românească, orientată îndeosebi doar spre una sau alta dintre direcțiile preocupărilor sale. Deviza sub care s-ar putea reuni toate scrierile sale originale, fie ele beletristice, fie de exegeză critică sau eseuri morale, este enunțată în Norii: „Homo sum: caelestium
CREŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286486_a_287815]
-
mai multe domenii ale spiritului, C. este greu de receptat de exegeza românească, orientată îndeosebi doar spre una sau alta dintre direcțiile preocupărilor sale. Deviza sub care s-ar putea reuni toate scrierile sale originale, fie ele beletristice, fie de exegeză critică sau eseuri morale, este enunțată în Norii: „Homo sum: caelestium nihil a me alienum puto”. Ca scriitor, C. a cultivat un tip de text adecvat propriei structuri intelectuale: o suită de însemnări fragmentare, reunite într-un ansamblu ce poate
CREŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286486_a_287815]
-
homerică, Zeița și eroul (relația dintre Atena și Ulise), Elena, Casandra, Xenofon din Efes, Cununa palatină, Între asfințit și eternitate: Despărțirea de sine a Eladei, Platon, Lucian din Samosata, Ovidiu, Emilio Cecchi, Virginia Woolf ș.a. Cea mai realizată lucrare de exegeză este Catedrala de lumini. Homer, Dante, Shakespeare (1997). C. pornește de la un aplicat studiu asupra lui Ahile în cadrul Iliadei, de la analiza poeticii luminii în Divina Comedie (cu traduceri proprii) ca să ajungă la Ariel sau forma pură a libertății, așa cum apare
CREŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286486_a_287815]
-
și acestea trebuie citite la cel puțin două niveluri: unul al informației exacte, erudite, surprinzătoare prin amănunte înnoitoare, altul, implicit, al valorii spirituale a textului analizat, al iluminării închise în expresie. Aceste principii pot servi drept artă poetică, program de exegeză și țintă a analizei, urmărite în întreaga operă a lui C. Pe aceeași linie se situează comentariile eminesciene. Exegetul are un cuvânt de spus nu numai în interpretarea operei poetului ci și în ce privește cunoașterea filologică, stabilirea de text și critica
CREŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286486_a_287815]
-
Creția, ST, 1980, 9; Al. Piru, Marginalia, București, 1980, 85-90; Nicolae Manolescu, Studii clasice, RL, 1981, 47; Mircea Ivănescu, „Epos și logos”, T, 1981, 12; Mihai Zamfir, Poemul românesc în proză, București, 1981, 433-434; Mihai Zamfir, Apolinic și dionisiac în exegeza clasicistă, RL, 1982, 2; Gheorghiu, Reflexe, 15-18; Emil Nicolae, „Poezia”, CL, 1984, 4; Artur Silvestri, „Poezia”, LCF, 1984, 45; Braga, Sensul, 168-172; Grigurcu, Existența, 158-162; Cristian Bădiliță, Logos și contemplație, RL, 1991, 26; Ulici, Prima verba, III, 243-244; Ioana Pârvulescu
CREŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286486_a_287815]
-
Eitner, apoi a învățat italiana și a raportat totul la original, întreprinzând totodată studiul întregii opere a lui Dante și al interpretărilor ei. Confruntând soluțiile alese de el cu sugestiile oferite de critica operei lui Dante, ajunge la o nouă exegeză (plănuită în șase volume), care se oprea asupra aspectelor ignorate sau deformate de „dușmanii” lui Dante, comentatorii. Dincolo de accentele polemice, C. a abordat creația lui Dante în toată complexitatea ei, sesizând legăturile dintre părți și explicând - pe baza datelor furnizate
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
fericit să joace cu exuberanță rolul învinsului; nu să locuiască, ci să moară euforic în Cuvânt. Glosele din Roua cărților (1998), subtile figurații metaforice, sunt, în cea mai mare parte, lungi colocvii cu secolul și oamenii lui. Temele mari ale exegezei teologice „în context literar” vin să evidențieze destine și să elibereze perspective, toate circumscrise unei experiențe a abisului, deschisă în aceeași măsură sentimentului și conștiinței. Purtătoare de mesajul mântuirii, operele comentate (Mircea Eliade, Arta de a muri, Dumitru Stăniloae, Experiența
DAMIAN-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286668_a_287997]
-
Nicola, Ion Taloș, Traian Herseni, Ghizela Sulițeanu, Monica Brătulescu), cercetarea lui C. rămâne unul dintre reperele fundamentale ale domeniului. O continuare firească a studiului despre colindat este cel despre aspectul contrastant al colindatului, Descolindatul în orientul și sud-estul Europei (1997), exegeză de folclor comparat care ocupă un loc distinct în cadrul operei lui C., prin noutatea și adâncimea tratării. De o noutate frapantă, aportul său științific este masiv, însemnând de fapt descoperirea unui obicei necercetat până atunci (Creangă, în Amintiri din copilărie
CARAMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286098_a_287427]
-
Textul primei versiuni, apărută în „Viața românească” (1914), este plin de inutile referiri la prelați bizantini, la teologi răsăriteni și apuseni, la universitari germani și de menționarea unor autori occidentali ca Lope de Vega, Calderón, Grillparzer, Ibsen, în materie de exegeză contribuția rămânând modestă. O replică la studiul lui Ibrăileanu din 1916 se vrea Poetul Brătescu-Voinești (1921). Dimensiunea acestuia contrastează atât cu cota valorică a scriitorului, cât și cu modicitatea propozițiilor critice vrednice de reținut. Izbutită ca monografie, prin descrierea exactă
CARACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]