3,509 matches
-
Foto 24. Na Lo (pag. 182) Instrument folosit Mâna, ca agent de apucare. Tehnică • desprindere: apucarea pielii, tracțiune în sus printr-o acțiune de petrisaj. Gest ușor în ansamblu; • dispersie: aceeași tehnică, dar gestul trebuie să fie mai apăsat; • armonizare: frământare foarte ușoară. Indicații • staze; • tulburări ale circulației sângelui, energiei și lichidelor organice. Rou Fa Foto 25. Rou Fa (pag. 183) Instrument folosit Palma și degetele. Tehnică • desprindere: apucarea pielii, tracțiune în sus printr-o o acțiune combinată de petrisaj și
Manual de masaj tradițional chinez by Michel Deydier-Bastide () [Corola-publishinghouse/Science/2060_a_3385]
-
a întreține circulația substanțelor în meridiane. Piele subnutrită sau subțire sau rece Vid de sânge. Apel de sânge prin Ya Fa. Drenaj al sângelui prin Tui Fa. Piele uscată sau lipită Tulburări ale lichidului organic. Dezlipire ușoară prin Na Lo. Frământare/rulare prin Rou Fa. Drenaj al lichidului organic Tui Fa. Piele inflamată sau fierbinte Vid de Yin. Sindromul de căldură-plenitudine. Drenaj al lichidului organic prin An Fa sau Ya Fa cu pompare. Dispersia punctelor adecvate prin An Lo moderat. Piele
Manual de masaj tradițional chinez by Michel Deydier-Bastide () [Corola-publishinghouse/Science/2060_a_3385]
-
jos, întâi o parte, apoi cealaltă. Această acțiune durează aproximativ 10 minute. Foto 50. Na Lo la spate (pag. 239) A treia acțiune: Rou Fa asupra Vasului guvernator și teritoriului perivertebral • Rou Fa este o tehnică în care sunt combinate frământarea și rularea cu degetele. Efectele obținute aici sunt identice cu cele obținute prin Na Lo, acțiunea de dezlipire fiind mai pronunțată. • Rou Fa pe VG este direcționat dinspre sacrum spre cervicale și Rou Fa pe teritoriul perivertebral este direcționat dinspre
Manual de masaj tradițional chinez by Michel Deydier-Bastide () [Corola-publishinghouse/Science/2060_a_3385]
-
recente; • cancer (toate formele); • boli cardiace ne-stabilizate; • boală febrilă. Sarcina nu este o contraindicație, însă impune unele precauții. b) Procedeele de masaj Masajul se face cu mâinile. Se practică următoarele gesturi: • apăsare: Tui Fa; • rotație și apăsare: Lo Fa; • frământare: Na Lo; • percuție: Pai Fa; • rotație: Gun Fa. c) Uleiurile de masaj Masajul se va efectua cu un amestec de trei picături de uleiuri esențiale și cu echivalentul unei linguri de ulei de bază. Uleiuri de bază (amestecuri posibile): • sesam
Manual de masaj tradițional chinez by Michel Deydier-Bastide () [Corola-publishinghouse/Science/2060_a_3385]
-
de șapte minute. Pentru ansamblul celor cinci forme de gambe umflate, gesturile trebuie practicate în această ordine: • 12 pompaje în zona mușchiului popliteu sau în zona inghinală; • 7 manevre Pai Fa (percuție ușoară pe părțile moi); • 7 manevre Na Lo (frământare cu două mâini); • 7 manevre Gun Fa (rotație cu marginea palmei și cu dosul mâinii); • 7 manevre Tui Fa (apăsare în sensul meridianelor); • 7 pompaje intermediare și, reluând, mai multe secvențe. Durată totală a masajului: aproximativ o oră. D. Tratamentul
Manual de masaj tradițional chinez by Michel Deydier-Bastide () [Corola-publishinghouse/Science/2060_a_3385]
-
Cioran spune: „Câteodată mă gândesc că sunt propriul meu supraviețuitor, că am depășit de mult felia de timp la care avem dreptul, că sunt un fel de fantoșă caraghioasă (ce perfect redă limba noastră nuanțele penibilului!). Șaizeci de ani de frământări și agitație sterilă. Nu am câtuși de puțin complexul românesc al dezrădăcinării, dar mă gândesc uneori că aș fi fost mai aproape de adevăr dacă m-aș fi făcut cioban în sat, în loc să mă fâțâi prin orașul ăsta de saltimbaci” (438
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
singuri, de a ne agita aiurea pentru te miri ce și nimic, o scandaloasă inaptitudine la «fericire»” (24 martie 1980 Ă 539). Crezându-se înrădăcinat în prezent, el nu se poate, totuși, sustrage eredității Ă din care țâșnește nu numai frământarea, ci și melancolia. Iată: „Ce e cu tine? Ce mai faci? Te simt mai degrabă sumbru. Ce se întâmplă? Nu trebuie să iei lucrurile prea în serios. A ne face sânge rău: asta e o specialitate a familiei noastre. Cea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a admirat odată. Cât despre chestiunea integrării, la un moment dat ea pare să rămână pentru Cioran cumva secundară, conjuncturală. Îi scrie lui Aurel Cioran în 1979: „Ai dreptate: oriunde pe pământ aș fi avut aceeași viziune asupra lucrurilor, aceeași frământare și același dezgust. În fond, faptul că trăiești la Rășinari sau la Paris n-are nici o legătură cu ce ești de fapt” (9 mai 1979 Ă 365). O astfel de viziune, de sorginte metafizică, e contrazisă, însă, de tot ceea ce
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
deveni automat un tip nemaipomenit” (9 mai 1979 Ă 365). Între timp, a ajuns să-i dea dreptate fratelui său, care probabil că încerca să-l consoleze: „Ai dreptate: oriunde pe pământ aș fi avut aceeași viziune asupra lucrurilor, aceeași frământare și același dezgust. În fond, faptul că trăiești la Rășinari sau la Paris n-are nici o legătură cu ce ești de fapt” (9 mai 1979 Ă 365). Oricât de seducătoare pare o astfel de ipoteză, confirmată în bună măsură chiar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sau orice altceva în afară de ceea ce este. „În alte condiții m-aș fi putut întoarce la Rășinari, sau mai bine la Șanta, să mă fac pădurar”, spune într-un loc (6 octombrie 1974 Ă 254). Sau, iată: „șaizeci de ani de frământări și agitație sterilă. Nu am câtuși de puțin complexul românesc al dezrădăcinării, dar mă gândesc uneori că aș fi fost mai aproape de adevăr dacă m-aș fi făcut cioban în sat, în loc să mă fâțâi prin orașul ăsta de saltimbaci” (11
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
asupra mea. Ce-i drept, Occidentul nu mi-a prea reușit. Îl detest pentru ceea ce este și mai ales pentru ceea ce speră...” (2 ianuarie 1973 Ă 599). Așadar, să fi avut Cioran, oriunde pe pământ, aceeași viziune asupra lucrurilor, aceeași frământare și același dezgust, cum lasă să se înțeleagă într-un loc?! El însuși nu e sigur de asta atunci când recunoaște prioritatea față de adevăr a lui Noica, cel care, rămas în țară, suferindu-i injustițiile, i se devotează total. Îi scrie
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
-l obligă să se recunoască, autobiciuindu-se, în ceea ce disprețuiește. În fond, Cioran și-a dat foarte repede seama de erorile trecutului său. În 1947 i se părea chiar comic că a scris Schimbarea la față a României. „Orice participare la frământări temporale e timp pierdut și risipire inutilă. Lucrurile acestea le-am priceput prea târziu din păcate, dar mă consolez de a le fi priceput măcar acum. ș...ț Ce departe eram acum de știam acestea la 20 de ani. Fiece
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
atunci mă gândesc din când în când la vorba asta și mă «minunez». Moartea este o înaintare” (III, 45). Nu e singurul loc în care indiferența înseamnă acest salt. Iată: „Cu neputință să nu gândim că morții scapă de toate frământările noastre și că există un oarecare avantaj în faptul de a deveni pururi indiferent” (I, 313). Crede, oricum, că “împăcarea cu moartea” ar trebui să fie „țelul suprem al omului” (I, 327) din moment ce este marele atribut al înțelepților. Cât despre
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
iar scriitura acestui acrobatic contrapunct existențial este de o autentică modernitate. Măștile absurdului Cartea pe care îmi dau silința să o prefațez poartă, fără doar și poate, semnul unei vocații de dramaturg. Un autor dramatic de autentică fibră, atașant în frământările lui transpuse în alegorii cu miez politic și de o tensionată investitură morală. În fiecare din piesele lui Constantin Popa se percepe un zbucium în care revolta și disperarea se cheamă și-și răspund. Din idealism contrariat, din freamătul exasperării
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
elanul spre o zare mai de sus există. Important este că înlăuntru, în forul interior, nu domnește pustiul. Cîte o lacrimă, atunci cînd nu e falsă, îndreptățește speranța. Și dacă ai sentimentul misticei revelații, prin asta se vor fi sfîrșit frămîntările în care te zbați? Sau încă alte încercări te așteaptă... De pildă, să "negociezi" cu Cel de Sus. Dacă "a negocia" este un demers care aici își are rostul. Își are, nu-și are, unora le folosește. Celor din speța
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
său la picioare și îndată s-a zdrăvenit"; "învățat de Agerul-Pământului, ajunse la zmeoaică."105 IV. AERUL Aflat într-un permanent dialog imaginar cu elementele originare, omul transformă cadrul natural într-un spațiu al confesiunilor directe, făcându-l părtaș la frământările lăuntrice: "Codrule, cu frunza ta, / Lasă-mă cu mândruța! / Eu, voinice, te-aș lăsa, / Dar ți-i mândra frumușea, / Îi face păcat cu ea / Și îmi pică frunza mea. / Mi-i lăsa, nu mi-i lăsa / Eu cu mândra tot
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
am făcut. / Num-am stat și m-am gândit / Și rău am îmbătrânit; / M-am uscat de n-am rămas / Și-s ca cioara pe obraz."295 Ipostaza cucului mesager este ilustrată de versul-replică, vers construit oximoronic ce exteriorizează și prezentifică frământarea lăuntrică: " Cucule, de unde vii? / De prin munți și de prin vii. De-a mea mândră ce mai știi? Știu bine că-i sănătoasă, / Șade la gherghef și coasă. Nu știu: coasă ori descoasă, / Ori strică niște mătasă / Lăcrămioare știu că
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-mi, cântă, cuce, mult, / De-amu pân` la vară-i mult, / Nu știu sângur cum ajung. Ori că-s vesel, ori că plâng, / Ori că-s sub negru pământ, / Cântă-mi amu, că te-ascult."299 În pragul Marii Treceri, frământările vieții, ipostaziate metaforic, pot fi alinate de cântecul cucului: "Cântă-mi, cuce, cu mult dor, / Că eu n-am prea mult și mor, / Cântă-mi, cuce, cu dulceață, / Că eu n-am prea mult din viață. / Din tinerețile mele / Am
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
au fost foarte simple pentru mine; mai ales că ele nu implicau contradicții de natură spirituală sau ideologică, în legătură cu viața dublă de acasă și de la școală, pe care eu o trăiam. Colegii de liceu... Inceputul liceului a debutat cu multe frământări. Duceam tot o viața dublă pentru că tatăl meu era încă deținut politic. Colegii mei nu știau nimic despre asta și trebuia să am grijă să nu se afle acest lucru. Nici profesorii nu știau despre situația mea, cu excepția doamnei
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
doi/ Spre sat să ne întoarcem laolaltă/ purtând în suflet roiuri de lumini/ și albe purități de iarnă caldă." Temperament romantic, tumultuos, trecut prin școala lui Baudelaire și Rimbaud, poetul umple spațiul poeziei romanești cu toate splendorile firii, cu toate frământările însinguratului astenizat de visuri clădite "pe coșmarul unor vremi rele". Elegiac și meditativ ca un adevărat "spirit al adâncurilor", un intrus în contextul unei poezii pe care "el o vedea lipsită de vlagă: "Trăiesc în altă lume decât voi/ În
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
esențelor, care, așa cum remarcă Al. Piru, începe cu Maria Banuș 2 și atinge punctul culminant cu Ana Blandiana. Abordarea problemelor contemporaneității după modelul dat cândva de Maria Banuș 3 și Veronica Porumbacu o vom descoperi în participarea la istorie, la frământările ei, poetele nepătrunzând însă prea adânc în substanța acesteia, sensurile ei etice nedezvăluindu-li-se complet. Pe această linie se înscriu Constanța Buzea, Ioana Diaconescu, Victoria Ana Tăușan, Florența Albu, Doina Sălăjan, Mariana Dumitrescu. Maria Banuș "Țara Fetelor", Editura Cultura
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Simțim parcă, la majoritatea poeților conturându-se ideea că ar exista o neconcordanță între inerția cuvântului și starea de proliferare a formelor materiei și tendințele ei de purificare, de înaintare spre formele inițiatice, spre perfecțiune. Poetul este hărăzit căutărilor și frământărilor, ezitărilor și incertitudinilor. Totuși poetul spune-se ar fi împăcat/ Cu poteca asta îngustă ce șerpuie/ Pe gura vulcanului". Sau "Poetul capul nimănui/ Rostogolit din Zare-n zare/ Când pe pământ e marele amurg/ și când pe cer e ma
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
va prinde liniile și expresia unei icoane pe sticlă: "Maria, Maria, Maria,/ strig după femeie,/ Ce faci?/ Femeia îmi răspunde: Nasc, Nu auzi? Nasc". Timpul și spațiul sunt cele două coordonate ale cunoașterii; în cadrul lor, poetul mișcă sentimente, aspirații, căderi, frământări, contorsionări ale spiritului. Timpul devine altceva decât cel general, el aparține relației cu spațiul și în acest context este prezent și viitor. Netrăit, el se comprimă și de aceea " Timp nu are decât timpul", astfel că timpul obiectelor, învelișul lor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
așa cum l-a portretizat Ion Barbu: "Balcanic și greoi trăiesc,/ Cu mari genunchi în foc drăcesc,/ Cu părul ruginit în plopi." Un spațiu important în volum este destinat și evocării satului și copilăriei. "Copilul în vin" evocă un obicei cunoscut, frământarea strugurilor în butoaie. Momentul îi stăruie în amintire întocmai ca lui Lucian Blaga, care trăiește și el cu emoție anii când se scufunda în cada cu grâu (poemul "Mirabila sămânță). În evocarea copilăriei pătrund într-o sonoritate retorică și amplă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Tăierea taurilor"): "Trec taurii pe ultimul lor drum. Taurii asimetrici/ Ies de sub protecția utilității,/ Uneltele lor vor spânzura la streșini,/ Tăiem taurii generației noastre". În câteva balade poetul este tentat să răspundă unei trăiri existențiale intense. "Lacrima lui Damocles" reprezintă frământările spirituale, însemnând mai mult decât sabia ce-i amenință existența. Poetul reînvie ideea lui Panait Cerna: omul e dator să se călească în contact cu loviturile vieții: "Să învățăm să plângem/ Altfel pierim de lacrimi,/ Altfel cădem în golul orb
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]