3,294 matches
-
găsit în Parcul Petrovski. ă Cadavru? Ce vreți să spuneți, cadavru? ă Probe circumstanțiale mă fac să concluzionez că este cadavrul prietenului tău. Chitanța cămătarului se afla asupra lui. Virginski căzu înapoi pe pat cu capul în mâini. ă Cum? gemu el printre mâini. ă Credem că a fost omorât. ă Oh, nu, te rog Doamne, nu! ă Îmi pare rău. ă L-am avertizat eu. și încă de câte ori. ă De ce l-ai avertizat? ă Îi face plăcere - îi făcea plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
morții? Ce mă fac cu morții? Îi și vedea pe Goriancikov și pe Boria transformați în figuri de zidărie ținând în spate etajele superioare ale unei clădiri imaginare. Spre deosebire, însă, de atlanții și cariatidele adevărate ale St. Petersburgului, aceștia gemeau și se contorsionau sub o asemenea povară. ă Morții sunt morți. În opinia prokuror-ului, nu ar trebui să li se permită să tulbure funcționarea firească a sistemului judiciar. ă și de ce nu mi-a spus personal toate astea? Eu îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ă O clipă, Ilia Petrovici. Nu te gândești că poate sunt înarmați? Locotenentul Salitov își deschise haina și scoase din teacă un revolver american. Țeava lungă a armei împungea aerul. ă Am venit pregătit, Porfiri Petrovici, spuse el. ă Oh! gemu Tolkachenko. ă Cred că ar trebui să le dăm șansa să se predea, spuse Porfiri Petrovici. E foarte posibil că putem termina afacerea asta fără să tragem un glonț - sau fără să vărsăm vreo picătură de sânge. Salitov bătu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
cineva îi stâlcise fața, cu mult efort și determinare. ă Doamne ajută-ne! Porifri își simți genunchii tremurând și se trase înapoi, atingând ușa cu o mână moale. Aceasta se închise, iar se sprijini de ea. Dar nu este drept, gemu el. ă Să sperăm că era adormită, spuse Salitov fără milă. Apoi o văzură pe mama fetiței. Lilia Ivanovna zăcea pe podea lângă sobă, cu capul într-o baltă de sânge, cu părul închegat în smocuri întunecate și mâloase. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
fără ușă. Lumina se strecura printre jumătăți de ferestre translucente tăiate aproape de tavan. Pe pereți era un strat de gheață, dezghețat și picurând în spatele țevilor calde. Doamna Lebedieva zăcea în pat. Imediat ce o văzu - chiar înainte de asta, de cum o auzi gemând constant și aproape mecanic - Porfiri știu cu siguranță de ce numele i se păruse familiar. Aceasta era femeia care venise în biroul său și dăduse o declarație în care se considera „vinovată pentru tot.“ Soțul său, Lebediev, era ajezat alături, lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
din nou În lacrimi, ca un copil neajutorat. Nu plânge, draga mea... — Poți să vii să stai cu mine În noaptea asta? Întrebă ea slab. — Plănuisem să rămân la Diane... dar anulez și vin la rulotă. — Poți să vii acum? gemu ea printre lacrimi. Suntem cam departe, am mers vreo trei ore cu mașina și am vrea să bem ceva mai Întâi. Lasă-mă vreo două ore, e zece, promit să ajung până la miezul nopții. O auzea pe Desert Rose plângând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
mă țină la distanță. Afară se auzi un nou tunet. Apoi altul. Apoi un muget îndepărtat. „Cerbii?” am întrebat. „Da, cerbii”. Se porniseră să mugească, înfricoșați sau excitați de furtună. Curând a început să plouă cu găleata, acoperișul de tablă gemea sub rafalele grele de apă, iar gutuiul sălbatec de la poartă amenința, după zgomote, să se rupă, în vreme ce ferestrele se înălbeau mereu de fulgere și trăsnete. M-am lipit de Marta, am sărutat-o pe păr și pe ceafă și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai târî pe la toți doctorii, că oricum o să mor”, după care a îngenuncheat teatral în fața sicriului strigând „Voi îndeplini tot ce mi-ai spus tu”, în timp ce afară, fanfara, în mod expres nedorită de răposat, își continua marșul funerar făcând să geamă alămurile. Apoi, fără nici o noimă mi-au venit în minte vrăbiile care se jucau în praful cald de pe uliță în cătun, câinele care se oprise și urina pe trunchiul gutuiului de la poarta Martei. „Îți impute gardul”, îi spusesem, iar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
eu. „S-o ia dracul de viață”, mi-am zis auzindu-l pe Mopsul râzând gălăgios. Se lăsase noaptea sau poate că întunericul provenea de la ceața care se lipea de fereastră, secretată de o atmosferă plină parcă de melci. Marea gemea afară. „Ce ai de gând, Daniel Petric?” m-am întrebat. Am tresărit. Trebuia deci să iau o hotărâre? M-am încordat să ascult zgomotul valurilor, parcă de asta depindea răspunsul, după care mi-am zis: „Îi voi face voia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
muzică dulce, În timp ce ei, În același ritm, loveau cu palmele podeaua și-și Înclinau capetele. Din carlinga aeroplanului lui Breguet, ca un muezin din minaret, Își făcu apariția un al cincilea Duviche, care Începu să psalmodieze Într-o limbă necunoscută, gemând, lamentându-se pe niște tonuri ascuțite, În timp ce tobele Își reluau ritmul, crescând În intensitate. Madame Olcott se aplecase la spatele fraților Fox și le șoptea cuvinte de Încurajare. Cei trei se lăsaseră În fotolii, cu mâinile Încleștate pe brațele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
-se, să nu zic Înseninându-se, dar privind scena cu curiozitate. Cred că În clipa aceea, În fața schimbului de cuvinte dintre cei doi adversari, văzând În față-i trupurile dezarticulate ale medium-ilor, În laturi pe dervișii care Încă tresăreau gemând, podoabele demnitarilor În dezordine, Își recâștigase darul lui cel mai autentic, simțul ridicolului. În momentul acela, sunt sigur, a hotărât că nu mai trebuia să se lase Înspăimântat. Poate că poziția lui, deasupra tuturor, Îi dăduse un sentiment de superioritate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
și costumul spațial. HENRY FORD VILLAGE, Detroit. În interiorul Modelului T. MUZEUL DE ARTĂ DIN DETROIT. Sub băncuța din fața tabloului cel mare cu doamna aia grasă și despuiată.“ Maggie i-a trezit interesul la dimensiunile cerute. Îl Întoarce și Îl Încalecă, gemînd cu ochii Închiși. — Continuă! Îi poruncește. Micuțul Wakefield găsea locuri bune de pitit În copaci, În parcuri, sub mesele de picnic, În parcările de camioane, În magazinele de suveniruri de pe marginea șoselelor, În spatele pubelelor, sub grămezi de crengi, În camerele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
naturii celei vechi. Vechea mea natură, gîndește Pan, este amenințată de propriile-mi arme. De cînd am devenit atît de al dracului de universal? Și de ce dracu’ doarme Dumnezeu? O să-l trezesc, jur! Nu pot să fac eu singur totul, geme Satan, și să fiu și atent la amănunte. Poate că birocrația are dreptate: să lăsăm baltă cazurile individuale, să ne concentrăm asupra speciei. Autostopistul stă ciucit pe marginea drumului, ținînd În mînă un carton: Nu Muncesc pentru Bani sau Dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Wakefield vede la capătul celălalt al undiței pielea albă și netedă și branhiile unui mic rechin. Centimetru cu centimetru, cei doi trag creatura spre balcon. PÎntecul bărbatului se strivește de balustrada balconului ca un balon păros, gata să explodeze. Nevasta geme, cele patru mîini ale lor stau Încleștate pe undiță, apoi firul cedează, plesnind prin aer la doar cîțiva centimetri de capul lui Wakefield, iar rechinul cade din nou În mare. În urmă cu doar cîțiva ani, acest măreț hotel decăzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
punându-i mâna pe organul lui veșnic fără astâmpăr. De ce nu mă ajuți să intru înăuntru atunci? Henrietta își trase mâna enervată. — Pentru că în douăzeci de minute ne vin musafirii și nu vreau să aștepte în prag, ascultându-te cum gemi în extaz ca o balenă în călduri. — Știai, întrebă Simon, că balenele-spermanțet au orgasme care durează douăzeci de minute? — Dumnezeule, păli Henrietta, slavă Domnului că nu sunt o femelă de balenă-spermanțet. Jos Henrietta studie masa. Perfectă, decise. Îi trebuiseră câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în biroul tatălui ei era ca și cum ar fi intrat într-o altă lume. Încăperea era întunecoasă, luminată doar de veioze micuțe, dar întunericul era plăcut și primitor. Tatăl ei detesta lumina care venea din tavan. Pereții de un verde intens gemeau de cărți, iar lângă un radiator în formă de scară stătea un fotoliu antic din care începuse să iasă buretele. Peste tot erau ziare, vechi și noi. Trofee și premii obținute în decursul îndelungatei sale cariere gazetărești străjuiau deasupra biroului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
calitate și nimic nu-i făcea mai mare plăcere decât să învârtă rotițele cu cheia lui divină. Sex! În clipa asta ar prefera un Lemsip. — La ce oră vine să te ia? Fran se uită la ceas. — În zece minute, gemu. — Atunci ar fi cazul să te duci să-ți aranjezi părul. Arăți ca Morticia Addams în zilele ei proaste. Fran își dădu frenetic cu peria prin păr și-și înșfăcă haina. — Apropo, vocea lui Stevie era mai mieroasă ca oricând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de puțin încântată să vadă o duzină de persoane zgomotoase care dădeau năvală în restaurantul ei puțin înainte de ora unsprezece, într-o seară de joi. Îmi pare rău, începu ea, ați venit prea târziu. Bucătarul a plecat deja acasă. Fran gemu. Singurul lucru care o mai putea salva acum, hotărâse, era o porție de paste. Tocmai se pregăteau să iasă abătuți, unul câte unul, când Mamma C dădu cu ochii de Jack, care stătea de vorbă cu Stevie în spatele grupului. — Domnu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
La revedere! strigă Gaston, cu un zâmbet ce părea lipit pe chipul lui. La revedere! Nishino se repezi la el dintr-o săritură și îl lovi în stomac și în genunchi cu mâinile și cu picioarele. Uriașul Gaston se chirci, gemând. — Oh, non, non... Tu m’a fait mal. — Ticălosule! Din cauza durerii cumplite, Gaston părea să fi uitat toată japoneza pe care o știa. Stătea chircit și suferea îngrozitor. Nishino l-a atacat și a doua, și a treia oară. Trecătorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
schimb. — Nu, Ellie! Începu el să se scuze. E doar din cauză că arăți exact ca mama. În mod normal, tu nu te Îmbraci așa, asta-i tot. Nu sînt obișnuit să te văd În haine de genul ăsta. — O, Doamne, am gemut. E Îngrozitor. Trebuie să mă schimb. Nu! zise el, acum pe un ton ferm. Nu mai avem timp. În plus, ar trebui să iei asta drept un compliment, pentru că mama e cea mai elegantă femeie din cîte cunosc, iar tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
referă. Nu mă scoate din minți, dar mă cam Înnebunește de cap. — Ascultă ce-ți spun: e mama mea, eu n-am avut de ales, dar tu Încă mai poți să scapi. Vorbesc serios, nu e prea tîrziu. — Știu, am gemut. Dar e vorba de Dan și, avînd În vedere că el e fratele tău mai mare, știu că s-ar putea să ți se pară incredibil, dar eu chiar Îl iubesc. Dar ești și Îndrăgostită de el? — Cu siguranță. Altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
și, una peste alta, nu ne merge chiar atît de rău. Ai fi putut să nimerești mult mai prost, crede-mă. Cu toate astea, trebuie să găsim o cale să scăpăm de arbuștii ornamentali. — Te rog, nu-mi aduce aminte, gem. — Ai putea să-ți prelungești pauza de prînz? Mor să arunc o privire la articolele din cașmir de la Brora. Și-am pornit-o să colindăm În sus și-n jos pe Marylebone High Street, prin răcoarea Înviorătoare a zilei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
scapi de prînzul de azi. Acum, sînt aici și n-am cu cine să vorbesc. — Îi ai pe Richard și Dan, rîd eu. Dar tu ești singura care face ca tradiția asta duminicală ridicolă să fie suportabilă. Cum ai reușit? geme ea. Și, ca să fiu și mai la obiect, de ce mama dracului nu m-a anunțat și pe mine cineva Înainte să ajung? Aș fi putut să mai lenevesc În pat. — Îmi cer scuze, Îi răspund, verificîndu-mi ceasul și sperînd că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
este, hotărît, soțul perfect pentru mine, dar mă sperie de moarte faptul că... pînă aici a fost: gata cu alți bărbați, gata cu aventurile. O să am parte de același om pentru... cît timp oare? Patruzeci, cincizeci de ani? — Of, Doamne, geme Lily. Nu pune problema În felul ăsta, pentru că totul sună atît de Îngrozitor. Și iarăși izbucnim În rîs. — Crezi că și ei gîndesc la fel? Întreabă Anna. Sau că se gîndesc măcar la aspectul ăsta? — Probabil, răspunde Lily. Cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
așeza pe copii laolaltă nu păruse una tocmai rea, cînd ajungem să dăm ochii cu sus-zisa cameră de serviciu, realizăm că abia de e loc pentru un pătuț, necum pentru trei. Nu-i putem culca pe toți În același pat? geme Lisa, În hohotele noastre de rîs. — Nu, dar ar trebui să cădem la o Înțelegere. Cine se alege cu cel mai mic dormitor ia camera de serviciu pentru copil. În cele din urmă, scriem culorile camerelor pe bucăți de hîrtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]