4,781 matches
-
viabile și mai puțin ideale. în privința acestui subiect, el platonizează, creează un mit, idealizează, lansează o perdea de fum: adică procedează exact invers față de metoda în care excela în mod obișnuit: demistificarea. Nedrept cu ceilalți prieteni ai săi, rămas fără grai în umbra morții lui Sarlat, Montaigne își mărturisește plăcerea de a conversa cu oamenii de spirit. Or, nu ni-l imaginăm neabordând subiecte legate de epoca sa, de timp, de viața privată, de intimitatea sa și de tot ceea ce constituie
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Mediu timpuriu sunt întotdeauna foarte poetice, chiar și atunci când sunt tânguiri umile pentru niște oameni evlavioși pe deplin pasivi și infantili. Aici, în Imitație, se simt în schimb afectarea propagandei ecleziastice, manierismul pedagogic, din cauza căruia aplicarea vechilor reguli retorice unui „grai” foarte „popular” frizează de-a dreptul stilul „macaronic”. Iar eu, citind pe sărite această latină, în loc să fiu cuprins de vreo vrajă mistică și arhaică, nu puteam să nu mă gândesc insistent la Merlin Cocai 1. În orice caz, învățăturile pedante
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
din Transilvania. A. „va face totul pentru justele putințiuni ale poporului român în comună, comitat și țară”. Literaturii i se acordă un spațiu oarecum restrâns, în rubrica „Foișoara”. Pe lângă versuri de St. O. Iosif (Povestea bunicului), G. Coșbuc (Sus inima, Graiul neamului), Th. D. Speranția (Învățătorul, Părinții, Bătrânilor), O. Carp (Doină), apare poezie semnată de colaboratori puțin cunoscuți: Gregoriu Ceontea, T. Duțescu-Duțu ș.a. Rețin atenția versurile semnate Sebastian (La umbră, În codru, Țintă), aparținând lui Sebastian Stanca. Se reproduce din „Revista
ACTIVITATEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285167_a_286496]
-
Mircea Vaida, „La izvorul cu pietre albastre”, TR, 1968, 4; Sânziana Pop, Un volum de basme, LCF, 1968, 9; Ion Oarcăsu, „Sonete”, TR, 1969, 4; Horia Bădescu, „Sonete”, ST, 1969, 2; Nistor Chioreanu, Morminte vii, Iași, 1992, 480; Florea Mureșanu, Grai și suflet românesc, Cluj-Napoca, 1997, 11-12; Popa, Ist. lit., I, 149, 943, 948-950, 956, II, 1131; Sasu, Dicț. scriit. SUA, 11-12. V.D., N.Fl.
ADAMS-MURESANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285181_a_286510]
-
Ioana Bot); Al. Ivasiuc, Cunoaștere de noapte, introd. edit., Cluj-Napoca, 1998. Repere bibliografice: Maria-Cornelia Oros, Omagiu și deconstructivism, RL, 1992, 13; Mircea Popa, „Trupul neîndoielnic”, „Adevărul de Cluj”, 1995, 30 martie; Augustin Cozmuța, O hermeneutică a textului de nivel universitar, „Graiul Maramureșului”, 1995, 26 mai; Carmen Varfalvi-Berinde, Inima unei lumi calde, tandre și vii, APF, 1995, 10; Dan C. Mihăilescu, „Trupul neîndoielnic”, LAI, 1995, 34; Mihaela Ursa, „Trupul neîndoielnic”, ST, 1995, 7-8; Adrian Țion, Supremația imaginii, TR, 1996, 2-3; Iulian Boldea
ADAMEK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285178_a_286507]
-
oltenesc a lui A. este cuprinsă în volumele Posada Gurenilor. Povestiri din alte vremi (1929), în parte memorialistic, și Povestiri oltenești. Locuri și oameni din alte vremi (1946). Bogăția datelor etnofolclorice, istorice și toponimice, conținute de povestirile scrise în savurosul grai gorjean (autorul adăuga și un „vocabular” dialectal explicativ), oferă în subsidiar o posibilă monografie a zonei dintre Jiu și Cerna. Onomastica bogată, cu accent individualizator, persiflant, colorează narațiunea. Mama este, ca și la Ion Creangă, adepta tradițiilor, a „rânduielilor” rurale
AL LUPULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285208_a_286537]
-
ori și-au pierdut identitatea sau limba. Înainte de a face o analiză a miturilor istorice din țările Europei Centrale și de Est, autorul face cîteva observații privind conservarea națiunilor În regiune. Naționaliștii centralși est-europeni au vorbit foarte mult despre conservarea graiurilor locale, dovadă a persistenței națiunilor. Kolarz observă Însă că acestea au ajuns să fie folosite doar În regiuni izolate, populația acceptînd limba culturii dominante, utilizată și În activitățile economice. Mișcarea Începe În rîndul claselor conducătoare ale populației „inferioare”, modificîndu-se identitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
În regiuni izolate, populația acceptînd limba culturii dominante, utilizată și În activitățile economice. Mișcarea Începe În rîndul claselor conducătoare ale populației „inferioare”, modificîndu-se identitatea națională, În timp ce populația ajunsă Într-un stadiu inferior social sau devenită iobagă continuă să vorbească vechile graiuri. Astfel că nobilii lituanieni, bieloruși sau ucraineni au adoptat naționalitatea poloneză, și s-a stins orice formă de rezistență În rîndul populațiilor supuse. Populația rămasă fără cultură a ajuns să fie socotită drept inexistentă din punct de vedere național. Autorul
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Nu mai vreau să-mi faceți bine (1963), Evadarea din rai (1964), Cel mai bun om (1974) ș.a. - au fost puse în scenă la teatrele din Chișinău. Retorismul grandilocvent este atenuat doar în cărțile pentru copii. SCRIERI: Revedere, Chișinău, 1957; Graiul cifrelor, Chișinău, 1959; Din moși-strămoși, Chișinău, 1959; Firicel de iarbă verde, Chișinău,1959; Victoria Haei Lifșiț, Chișinău, 1963; Copilul și luna, Chișinău, 1963; La Piatra Cucului, Chișinău, 1963; Ce mai minge grozavă, Chișinău, 1964; Eroica, Chișinău, 1964; Debut în teatru
MALARCIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287969_a_289298]
-
Era cunoscut și apreciat de scriitori și epigramiști de frunte, precum Cincinat Pavelescu, Radu D. Rosetti, Ion Minulescu, I. C. Popescu-Polyclet, cu unii dintre ei purtând incitante dueluri epigramatice. Și-a adunat catrenele din periodice - „România”, „Flacăra”, „Societatea de mâine”, „Dacia”, „Graiul românesc”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Vestul”, „Vremea”, „Unirea română” ș.a., unde semnează și Dion Mardan, Mugur Mardan - în trei volume: Drăcovenii (1933), Epigrame(1935) și Epigrame (1939). Om de duh, epigramistul cultivă o satiră ușoară, binevoitoare, plină de vervă și umor bonom
MARCUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288009_a_289338]
-
zarea anilor, Chișinău, 1998. Repere bibliografice: Petre V. Haneș, Istoria literaturii românești, București, 1924, 277-279; Vasile Țepordei, Preotul-poet Alexie Mateevici, Chișinău, 1937; Călinescu, Ist. lit. (1941), 855-856, Ist. lit. (1982), 941; Ciopraga, Lit. rom., 213-214; Andrei Ciurunga, „Limba noastră-i graiul pâinii”, LCF, 1983, 11; Z. Ornea, A. Mateevici, RL, 1990, 9; Iurie Colesnic, Doina dorurilor noastre. Itinerar-memorial liric, Chișinău, 1990; Colesnic, Basarabia, I, 238-253; D. Irimia, A. Mateevici-autorul celui mai profund poem închinat limbii române, DL, 1996, 4; Păcurariu, Dicț
MATEEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288063_a_289392]
-
1930-1932), al cărei director este. Tot acum frecventează cenaclul „Sburătorul”. Colaborează cu eseuri și cronici literare la „XY. Literatură și artă”, „Luceafărul literar”, „Păianjenul”, la „Păreri studențești”, la „Democratul Basarabiei” (Chișinău), „bobi”, „Răboj”, „Pegas”, „Viața literară”, „România literară”, „Brazda literară”, „Graiul tineretului” (Turnu Măgurele), „Adevărul”, „Timpul nostru”, „Cruciada românismului”, „Revista scriitoarelor și scriitorilor români”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Convorbiri literare”, „Sfarmă-Piatră”, „Munca” (1941) ș.a. Este redactor al revistelor „Litere” (1933-1935), „Sabarul” (Pitești, 1935-1937) și „Luceafărul” (Ismail, 1938). Semna și DIK-Găești, Ion Lăstun
ILOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287528_a_288857]
-
temporale și dramatizarea narațiunii. Pe de o parte, scriitorul continuă cu succes, în nuvele precum Răbojul, linia unui onirism cu tușe naturaliste, pe de altă parte însă, prin savoarea limbajului regional (narațiunea este atribuită aproape mereu personajelor, care vorbesc în grai maramureșean), el aparține familiei de scriitori savant-„populari”, înrudindu-se de aproape cu moldoveanul Ion Creangă. Doar că I. este un Creangă trecut prin școala de proză optzecistă (mai ales în Călătoria mecanicului-șef de echipă Giorgioiu Constantin în tri
ILEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287511_a_288840]
-
volume mari și patru volume mici, interpretative, apoi cele două chestionare - ALR I și ALR II - și volumul introductiv al acestuia din urmă. În paralel a girat editarea unei suite de tomuri din Noul atlas lingvistic român pe regiuni, dedicat graiurilor românești maramureșene, transilvănene și bănățene. Spiritul muzeiștilor, caracterizat prin interdisciplinaritate, deschidere culturală, probitate științifică și, nu în ultimul rând, prin umor, nu a încetat să călăuzească și munca istoricilor literari formați la aceeași școală. Într-o epocă de cruntă represiune
INSTITUTUL DE LINGVISTICA SI ISTORIE LITERARA „SEXTIL PUSCARIU”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287562_a_288891]
-
de poezie populară aromână, însoțind-o de o pertinentă prefață, în care subliniază unitatea indestructibilă a aromânilor cu dacoromânii. I. este o creatoare de reală înzestrare când compune în aromână. Versurile îi sunt înfiorate de nostalgii, regrete și doruri pentru graiul „de-acasă”, vorbit, cum spune poeta, de „părințâli” ei. Autoarea vibrează la cântecele aromânilor, la frumusețea rostirii lor, cu inflexiuni de cronică străveche. Adevărata măsură și-o dă însă în lirica erotică: „Steaua mea cu steaua ta / T-ună apă ș-dânăsea
IORGOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287606_a_288935]
-
poezie aromână, introd. Hristu Cândroveanu, București, 1985 (în colaborare cu Hristu Cândroveanu). Ediții: Mihai Eminescu, Poezii - Puizii, ed. româno-aromână, București, 1981 (în colaborare). Traduceri: Vaja Pșavela, Cântăreții naturii, București, 1982 (în colaborare cu Zaira Samharadze). Repere bibliografice: Constantin Crișan, Cheile graiului unei debutante, ST, 1984, 2; Hristu Cândroveanu, Kira Iorgoveanu, UVPA, 457-458; Cezar Ivănescu, Numele poetului, LCF, 1986, 16, 21; Mariana Ionescu, Ramura fermecată, SLAST, 1986, 22; Dicț. scriit. rom., II, 620-621. Hr.C.
IORGOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287606_a_288935]
-
literar și artistic”, „Vremea”, „Adevărul”, „Adevărul literar și artistic”, „Cuvântul liber”, „Dimineața copiilor”, unde între ianuarie 1937 și mai 1938 este director, „Dimineața”, „Timpul”, „Curentul”, „Curentul magazin”, „Almanahul «Curentului pentru copii și tineret»” (1939-1941), la care a fost redactor, „Spectacolul”, „Graiul copiilor”, „Prietenul copiilor”, „Papagalul”, „Moș Poveste”, „Opinia”, „Înainte”, „Urzica”, „Magazin” ș.a. A semnat și Moș Martin. Aproape insignifiant este I. ca autor dramatic. Piesele lui pentru radio, cele pentru tineret sau pentru militari (publicate, acestea din urmă, în broșura Șezători
IORDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287598_a_288927]
-
pentru a deveni o națiune, are nevoie de o limbă unitară; aceasta trebuie să aibă ca bază limba populară și pe cea a textelor bisericești, să se cultive și să se mlădieze prin traduceri, să se îmbogățească prin explorarea tuturor graiurilor vorbite de români și prin cuvinte noi, împrumutate din latină sau din celelalte limbi romanice „surori”, adaptate la formele morfologice ale limbii române. Ortografia, pe care o reduce la 28 de semne, era alcătuită, cu puține excepții, după principiul fonetic
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
câștigă definitiv este verva, umorul bonom, împrumutat parcă și el de la oamenii locurilor. Un rol major îl au, de asemenea, regionalismele bănățene, pe care autoarea nu doar le percepe cu maximă precizie, ci le adoptă până la identificarea cu vorbitorii acestui grai. Ultimele însemnări de călătorie, Prin Țara Oltului și Cetatea Cibinului, relevă un colorit mai sobru și, deși păstrează unele elemente de stil epistolar și de jurnal intim, se apropie mai mult de reportajul literar. Originală, cu deosebite virtuți artistice, proza
IRINEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287619_a_288948]
-
se succedă la intervale scurte, Interiorul tăcerii (1985), Poezii în șoaptă (1985; Premiul Asociației Scriitorilor din București), Despărțirea de cuvinte (1988) sugerează, chiar de la titlu, teama de cuvânt, semnificația tăcerii (paradoxal, tot prin cuvânt, fiindcă pentru poet „tăcerea e un grai înmiresmat”). Poate cea mai exactă caracterizare a lui I. și a creației sale i se datorează lui Ștefan Aug. Doinaș: „Gheorghe Istrate este un poet incomensurabil mai mare decât ecoul poeziei sale. Ce surprinzător e să constați cu câtă pudoare
ISTRATE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287632_a_288961]
-
Bancsik, Elena Csobai, Emilia Martin, Lucia Borza. Din 1994 redactor devine Emilia Martin, iar lector Lucia Borza. Programul revistei este axat pe „culegerea, prelucrarea și publicarea tuturor acelor valori de geneză populară care încă se găsesc din abundență și în grai viu în bogata moștenire a românilor din Ungaria”. Materialele pot fi grupate în trei categorii: prezentarea și descrierea amănunțită a obiceiurilor ce țin de sărbătorile calendaristice sau de ritualuri la naștere, nuntă, înmormântare, dar și prezentarea unor superstiții și a
IZVORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287661_a_288990]
-
atât de plină de viață, atât de mlădioasă și expresivă”. O descoperă citind colecția de poezii populare alcătuită de Vasile Alecsandri, povestirile lui Ion Creangă și basmele lui Petre Ispirescu. Se distinge între româniști tocmai prin foarte buna cunoaștere a graiurilor populare, ceea ce îi înlesnește și editarea unei ample colecții de lirică populară, Doine și strigături din Ardeal (1885), realizată în colaborare cu Andrei Bârseanu. Pe lângă participarea la selecția și clasificarea pieselor folclorice, culese de Ioan Micu Moldovanu cu elevii săi
JARNÍK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287668_a_288997]
-
săbiile izvoarelor latine”), apoi filonul glorificării măreției voievodale, celebrarea marilor momente ale istoriei naționale, mitologizate prin recursul la o retorică solemnă și totodată ardentă (câteva titluri de poeme: Mihai Voievod, Motiv de baladă, Dacica, Voievozii, Țara mea de inimă și grai...). Poezia patriotică neotradiționalistă a lui I., de certă vibrație lirică, exaltă valori perene, istoria retrăită afectiv, țara și neamul, ascendența, eroii iluștri sau anonimi. Tonul, nu o dată declamator și grandilocvent, e totuși strunit, menținut între limitele unei estetici „modernizate”, și
IUGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287641_a_288970]
-
1960), La fântâna cu găleată (1962), Satul fără țărani (1974), Păsări călătoare (1975). Programatic, I. tinde să realizeze o frescă a vieții țăranului din Moldova în perioada imediat următoare celui de-al doilea război mondial. Datorită valorificării literare a unui grai popular foarte bogat, adeseori cel care a scris Trandafir de la Moldova a fost considerat ca făcând parte dintr-o galerie de autori inaugurată de Ion Neculce și continuată de Ion Creangă și Mihail Sadoveanu. Limbajul este într-adevăr principalul instrument
ISTRATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287637_a_288966]
-
lui Sadoveanu (1999), George Coșbuc în ultimii 50 de ani (2001), Studii și portrete (I-II, 2001-2002). În toate lucrările, plecând de la o afirmație a lui A. Philippide, I. combate ideea existenței la baza limbii române literare a unui anumit grai, idee susținută de câțiva specialiști de marcă în domeniu (Al. Rosetti îndeosebi). El pledează pentru ideea unei contribuții multiple și variate, din toate graiurile nord-dunărene, intermediată de cei care au scris în limba română, de la traducătorii textelor rotacizante și corifeii
ISTRATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287634_a_288963]