3,251 matches
-
Jack era îndrăgostit de Francesca Tyler. Avea să fie nevoită să se gândească puțin cum să înlăture această mică piedică. Un zgomot care venea din spate îi făcu să se întoarcă și să dea cu ochii de Ralph, încă în halat, care venea spre ei târându-l după el pe Wild Rover, agățat jucăuș de cordon. — Franny, draga mea, exclamă Ralph, ce bucurie să te văd. De ce stai afară? Nu vrei să intri? Să-ți ofer o ceașcă de ceai? — Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
se hotărâse să hrănească rațele și căzuse în eleșteu sau rătăcea pur și simplu pe undeva, fără să mai recunoască vreunul din reperele care fuseseră cândva atât de cunoscute și liniștitoare? Aprinse lumina și tresări. Ralph stătea, îmbrăcat încă în halat, pe unul din scaune, cu o cască de operator pe cap. Zâmbi blând ca și cum prezența și ținuta lui erau cele mai normale lucruri cu putință. — Nu-ți face griji, Franny dragă, am trimis ziarul la tipar. Spune-mi doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Jack și o sărută. — Știu că starea lui se va agrava. Dar cel puțin va fi îndeajuns de lucid ca să-și cunoască primul nepot. Ralph, care se uitase mulțumit la cursa pe care i-o înregistrase Jack, îmbrăcat încă în halatul lui în dungi, trase cu ochiul la ei. — Ești o tânără foarte greu de înțeles, Francesca. Era limpede că vechiul Ralph revenise. Credeam că te măriți cu Laurence. Fran râse. — Așa credeam și eu. Nu contează, râse Ralph mulțumit. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ca să iasă din încurcătură. Dar n-am contrazis-o. Învățasem, în împrejurări foarte pedagogice, să nu-i contrazic pe cei ce reprezentau autoritatea și să nu intru în conflict cu nimeni îmbrăcat în uniformă, chiar dacă era vorba doar de un halat alb. Când un doctor îmi da o rețetă, o băgam în buzunar, prefăcîndu-mă că voi înghiți ce mi se recomanda să înghit. Cu atât mai mult n-avea rost s-o înfrunt pe Moașa; ea se ocupa de administrația azilului
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
zgârcite, mici, și acoperișul de tablă vopsită în roșu putred. Câteva trepte de piatră suiau spre singura intrare. La capătul lor, imediat la stânga, se afla ghereta portarului, din fața căreia pornea un coridor întunecos. O femeie tânără, înaltă, strânsă într-un halat alb, a trecut pe lângă mine, lăsând în urmă o dâră de parfum ― țin minte asta fiindcă Laura avea parfumuri fine, curioase într-un azil ― dar n-am apucat să-i văd fața. Câțiva bătrâni se plimbau sau stăteau pe trepte
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
lăsând în urmă o dâră de parfum ― țin minte asta fiindcă Laura avea parfumuri fine, curioase într-un azil ― dar n-am apucat să-i văd fața. Câțiva bătrâni se plimbau sau stăteau pe trepte la soare. Toți îmbrăcați în halate vișinii, uzate, decolorate de prea mult spălat. Un câine, pripășit probabil, jigărit ca vai de el, alb și cu o pată neagră între urechi, moțăia lipit de trepte, scheunând când îl lovea cineva cu piciorul. Nimeni nu se sinchisea de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sosirea mea și să mă lungesc pe un pat. Am rătăcit însă vreo oră fără să nimeresc birourile administrației, timp în care prin fața mea a defilat un șir nesfârșit de uși vopsite în alb murdar, identice. Întâlneam bătrâni, înfășurați în halatele lor vișinii și uzate, îi rugam să mă lămurească încotro s-o apuc, unii îmi arătau direcția cu mâna, alții nu-mi răspundeau, și eram gata să revin la portar, să recunosc că nu mă descurcasem, când un infirmier lung
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
chip de înger, la care numai ochii sumbri te nelinișteau. Femeia grasă, cu părul puternic oxigenat, era Moașa. Arhivarul stătea în spatele ei, respectuos și tăcut. Blondă, masivă, cu buzele violent rujate, ca niște lipitori roșii, cu sânii mari, umflîndu-i provocator halatul, Moașa mă cântărea fără menajamente din priviri. În mod ciudat, nu părea foarte încîntată de venirea mea. Nici nu m-a invitat să iau loc. Mi-a întins o cheie, explicîndu-mi pe același ton autoritar că urma să discutăm mai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fiind de obicei discretă, și n-aș putea spune mai nimic despre ei. Când încerc să le reconstitui figurile, abia reușesc să-mi amintesc câte un amănunt: un tic, o privire, o voce. În rest, nu mai văd decât aceleași halate de un vișiniu spălăcit de care mă izbeam în fiecare zi. Am cunoscut mai bine numai un grup de bătrâni care, pe fundalul tăcerii celorlalți, umpleau scena cu bârfelile și curiozitățile lor. Ei constituiau, ca să zic așa, viața vizibilă a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
convingător cu un bețiv gălăgios și îi spărsese timpanul. Noroc că a doua zi individul nu și-a mai adus aminte în ce împrejurări fusese lovit. Masiv, lat în umeri, cu un gât ca de taur, Dominic își purta și halatul de la azil ca pe vremuri uniforma cu fireturi; cu o ușor ridicolă importanță. Mopsul îi zicea în batjocură uneori "dragul nostru idiot", dar, bineînțeles, nu de față cu Dominic. "Are și acum mână grea, mi-a suflat Domnul Andrei, și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și acum mână grea, mi-a suflat Domnul Andrei, și când te apucă... Nu s-a dezbărat de asta și de un vechi tic profesional: să urmăriți că face și acum cu ochiul tuturor femeilor pe care le întîlnește". Același halat vișiniu, ars la spălat, părea o haină de doliu pe umerii lui Dodo, un fost pianist, cu degete încă frumoase și cu gene lungi, de femeie. Dodo era sfios, blând și ros de o tristețe tăcută. Se vorbea despre el
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
se supere. Cel mai simpatic mi se părea Siminel. Poate și fiindcă am citit într-o carte că vidanjorii seamănă cu zeii. Siminel suferea de angină pectorală. Nu ieșea niciodată afară pe vreme rece fără să îmbrace un pulover pe sub halat. Visa să vadă țările calde, a fost dealtfel primul care m-a rugat să-i vorbesc despre deșert, și avea un suflet de copil. Râdea cu mare plăcere, sincer și contagios. Când auzeai pe cineva râzând în hohote, știai precis
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aibă de-a face cu el deoarece se răspândise părerea că prea multă intimitate cu Victor aducea nenoroc. Poate că era, însă, singurul înțelept dintre noi, cine știe? Domnul Andrei mi-a șoptit că nu trebuia să-l judec după halatul mâncat de molii; fusese un om cult, un filosof, devenise ciudat din prea multă învățătură. Și, ce-i drept, ochii miopi și trupul încovoiat ca o paranteză (poate din pricină că stătuse ani în șir aplecat deasupra cărților) se potriveau cu aceasta
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dincolo de întîmplările care se umflaseră în timp, cu sângele supt, ca niște lipitori crescute pe trupul realității. Uneori, seara, când coridoarele se goleau de lume, îl vedeam pe câte unul dând târcoale prin apropierea arhivei, singur, tăcut, cu gulerul la halat ridicat ca să nu fie recunoscut, de parcă adevărul aflat înlăuntru, în hârțoagele Arhivarului, păstrat ca plantele presate în ierbar, putea fi mirosit, adulmecat. După care cei care se învîrteau pe-acolo se duceau pe țărm, se uitau la stânci și la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
încurajase stupida convingere că eu eram făcut din alt lut, mai tare, că aveam dreptul să-mi impun părerile și umorile, datoria lui fiind, în relația noastră, să joace rol de ecran... Mi-l amintesc cum trecea pe coridoare: cu halatul pe umeri, lăsîndu-l să fluture ca două aripi albe la fiecare mișcare. Dădea impresia unui ins afectat, blazat, semănând cu vocea lui moale, incapabilă de stridențe. Venea des la mine în cameră, se așeza pe marginea patului și discutam lucruri
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
la femei, iar coniacul nu-mi place decât să-l beau, i-am zis lui Dinu, care a rîs.) Omul mi-a fost nesuferit chiar din clipa când și-a făcut prima oară apariția în camera mea, îmbrăcat într-un halat imaculat, călcat ireproșabil și împodobit, deasupra buzunarului de la piept, cu o monogramă complicată. Avea alura unui ins din categoria "virililor", cu fălci puternice, mustața subțire și părul strălucind de briantină. Din toate mișcările lui reieșea că se credea irezistibil. S-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
rog, dar eu trebuie să-mi fac meseria. Ați avut febră de când ați venit aici? ― Nu. ― Dar amețeli? ― Nu. ― Dar greață? ― Nu. Adică, uneori. Acum, de pildă, m-am corectat ca să-l iau peste picior. Netulburat, a scos din buzunarul halatului un carnet de rețete și un stilou elegant și a început să scrie fără să-mi mai dea nici o atenție. Când s-a ridicat, a lăsat rețeta pe masă. Sonia mirosea numai a coniac pur, neamestecat cu parfum. Cum se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
niciodată barbă. "Nu, n-am purtat. " Și mă așed pe scaunul din fața biroului, în timp ce el ridică telefonul care are un fir lung ca să poată fi utilizat în ambele încăperi (în spatele meu e o cameră unde lucrează două funcționare îmbrăcate în halate albe). Doctorul B. examinează analizele. Zice: "Par bune. Una singură îmi dă de gândit. N-ar strica, poate, să le repetăm". 11 ianuarie Înoți într-un râu, fiind în același timp dus de curenții apei. Așa e viața. Chiar dacă am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
autoritatea ei. Ca să fie sigură, prefera să se extenueze. Alerga toată ziua de la bucătărie la poartă, de la poartă la arhivă, de la arhivă la infirmerie și la laborator. Călca apăsat, încîntată de ea însăși, transpirând abundent și săltîndu-și sânii umflați sub halat, dar păstrîndu-și aerul semeț, la care contribuiau probabil și formele ei pline. Aștepta să fie salutată de cei cu care se întîlnea și nimic n-o făcea mai fericită decât sentimentul că nu lăsase nimic la întîmplare. Încât, aș spune
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fereastra și, uitîndu-mă afară, am înțeles că nu era noapte. Deasupra mării învinețite de frig coborâse un cer negru, amenințător, de furtună. Am vrut să mă întorc în pat, când am zărit-o pe Laura stând singură pe țărm, cu halatul pe umeri, fără să-i pese de ploaia care se apropia sau poate chiar așteptînd-o. O vedeam destul de bine, era chiar în dreptul ferestrei mele, la câțiva pași de clădire, și m-am dat puțin înapoi ca să nu mă observe. O
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mi l-a iertat niciodată. Ca un făcut, imediat după aceea m-am pomenit asaltat de Tuberculosul. Era neras, ceea ce făcea ca obrazul lui supt de boală să pară și mai scofâlcit. Avea ochii tulburi, arși de febră și nici halatul nu mai ascundea că trupul scuturat din când în când de accese de tuse se încovoia frânt. "De ce nu stai, omule, în pat pe o asemenea vreme ticăloasă?" l-am certat. Tuberculosul a vrut să-mi explice că în pat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o asemenea vreme ticăloasă?" l-am certat. Tuberculosul a vrut să-mi explice că în pat se simțea la fel de rău, dar se opri, ducîndu-și mâna la pieptul scobit ca să oprească o criză de tuse. Când se liniști, scoase din buzunarul halatului o broșură soioasă, cu horoscoape și, după ce-și fixă ochelarii pe nas, căută o pagină unde scria că luna grăbea procesul bolilor incurabile; deci, bolnavii trebuiau să fie deosebit de atenți, să nu întrerupă cumva tratamentul care le era indicat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să treacă ― toată lumea se uita la cer, dorind o ploaie care să purifice puțin atmosfera, dar nici gând să se apropie vreun nor. Bătrânii abia se mai mișcau pe coridoare, nedormiți, transpirând, bând apă, transpirând din nou, fierți parcă, împreună cu halatele lor. Uneori, vântul aducea dinspre bălării un sunet ciudat. Era zgomotul ierburilor uscate, transformate aproape în scrum de secetă. Într-una din acele zile groaznice am reușit, în sfârșit, să mă găsesc față în față cu Laura. Am uitat pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-l pe robul tău care nici la bătrânețe n-a devenit cucernic, s-a văicărit el și s-a îndepărtat clătinîndu-se. În schimb, Leon a fost încîntat. A învelit statueta într-o batistă murdară și a ascuns-o în buzunarul halatului. În ziua următoare, Moașa mă opri pe coridor. ― Domnule sculptor, îmi zise ea acru, te-aș ruga să nu-i mai tulburi pe bătrâni arătîndu-le femei goale. Sper că mă înțelegi. La vârsta lor... Și iartă-mă că îndrăznesc, își
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pună cât de cât ordine în debandada generală. Printre strigăte se auzea destul de clar trosnetul flăcărilor care devorau bălăriile și lingeau, din întuneric, ferestrele azilului ca niște fiare apocaliptice. Un îngrijitor care venise de-afară și căruia i se aprinsese halatul se tăvălea pe jos. Siminel, Nelson, Dominic și chiar Victor, asistați de Domnul Andrei, săriseră să pună mâna pe găleți cu care să aducă apă din mare. Mopsul scuipa pe toată lumea dând sfaturi. Călugărul murmura rugăciuni. Se nimerise să fie
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]