KorAP: Find »[drukola/base=iarbă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...87 88 89 ...763 >

19,061 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809

pădure sau prin ogoarele cu porumb și floarea soarelui și culegeau fîn uscat, volbură, lăptucă, limba șarpelui și alte buruieni care, în general, cresc și fără apă. Într-o văioagă, în care era apă în timpurile normale, acum crescuse o iarbă verde buratec, suculentă și moale ca mătasea de porumb în pîrg. Proprietarul, Gheorghe Bulhac, era mîndru că el putea hrăni vitele din belșug cu otava aceasta, invidiată de toți. După ce că Bulhac ăsta avea așa un noroc, mai și fusese zămislit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
Dar nu fură? Nu pune mîna, săracu'. Dar nu-i periculos? Este un amărît fricos și de umbra lui. Dar face treabă? Trebuie să-i arăți cum. Harpagon avea o suprafață mare de gazon și i se acrise de tuns iarba. Era o sarcină care îi consuma enorm de mult timp și, mai ales, energie. Băi Cozmin, poți tunde iarba? Îhî. Cu mașina? Îhî. Dar te pricepi? Îhî. Harpagon îl ia acasă, îi oferă o bucată de pîine unsă cu margarină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
Dar face treabă? Trebuie să-i arăți cum. Harpagon avea o suprafață mare de gazon și i se acrise de tuns iarba. Era o sarcină care îi consuma enorm de mult timp și, mai ales, energie. Băi Cozmin, poți tunde iarba? Îhî. Cu mașina? Îhî. Dar te pricepi? Îhî. Harpagon îl ia acasă, îi oferă o bucată de pîine unsă cu margarină și apoi îl instruiește. Cozmin face progrese și, după două zile de încercări, chiar se descurcă, dar supravegheat. Tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

ajuns dimineața. Soarele, suveică în mâna lui Dumnezeu peste livada cu meri, urzeli de lumină. Printre ruinele bisericii, noaptea, ca o cloșcă întârziată, dosea pui negri. Pe locul unde au fost chiliile, bruma era mai întunecată. La vale, sub trapeză, iarba creștea a îndestulare ca-n luna mai. Din stăreție nu a mai rămas decât o movilă de praf roșu. De pe coasta Bârgăului, mamelonul semăna cu un mormânt îngrețoșat ce-și scuipa hoitul. Dumnezeu a făcut lumea în 6 zile. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
din fiecare zid, țipete de pământ ars, de pământ mlăștinos, sfâșiau timpanele cu chemările lor de asalt? "Hai, trebuie să faci doar un pas, un singur pas, mai departe este calea bătătorită. Ascultă cum se nasc simfonii în firul de iarbă, răsfățatule! Atinge-le ca și cum ar fi ale tale... atinge-le!" La 16 ani, orice mângâiere este un amestec între epiderma stejarului și palmele bătătorite după o lună de coasă. Cele mai catifelate chipuri, în icoană. "Sărută mâinile, este păcat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
se transformă în pene, ghearele în petale de iriși; zmeul în scutece verzi, primăvara. Buzele, două tușe de nori în luna mai nici ploaie, nici rouă: Vorbiți în șoaptă, nu tulburați cerul! Furtunile sunt săruturi ale lui Dumnezeu stinse în iarbă. Doamne, vreau să vegetez până când buzele tale prin buzele ei mă vor atinge. Roșcata, duh întrupat într-o herghelie de cai slobozi care au rupt oiștea Carului Mare și l-au abandonat pe un cer de ianuarie, caii care l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
un fel de îmbrățișare pe verticală, ancore legate de niște grinzi invizibile. Cine s-ar fi încumetat să meargă cu o furtună de mână? Pașii simetrici, parcă înșirați de-a lungul unei axe invizibile, parcă desenați la câțiva centimetri deasupra ierbii. Îi era frică să nu strivească alți pași: Poate pe aici a trecut Dumnezeu. Vorbea poticnit, în șoaptă, în gând. Se credea auzit, ascultat, înțeles. Vorbea ca și cum ar fi înșirat mărgele pe o sfoară, peste care, mai apoi, călugării ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
bobului de grâu, dacă nu cresc în cer, niciodată nu vor domoli foamea, cum nici apa izvorului nu este apă și nu este sete de apă, dacă nu din ochii lui Dumnezeu izvorăște. Rădăcinile lui Petru, tot mai adânci în iarbă. Pe umeri îi creștea crucea ca un indicator rutier între cer și pământ, între "anatema" și "slavă ție"; irelevant numărul semnelor din palmă. Umplea lumea cu el, decor diform printre alte decoruri, decor înfășurat în alte și alte decoruri. Lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
început și toate se sfârșesc în scutecele botezului: fântânii când îi vine sorocul se retrage în izvor și moare; muntelui când îi este de somn se desface nisip pe fundul mării și doarme într-o burtă de scoică; firul de iarbă, în tâmpla bunicului, repetă un cântec de lagăr. Semnele copilăriei, un coș plin de pietre ai cu ce strivi umbra. Goliat amenință în fiecare intenție, Goliat crește din stâncă. Toarce iarba munților, răsucește funie groasă și înhamă-l la oiștea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
și doarme într-o burtă de scoică; firul de iarbă, în tâmpla bunicului, repetă un cântec de lagăr. Semnele copilăriei, un coș plin de pietre ai cu ce strivi umbra. Goliat amenință în fiecare intenție, Goliat crește din stâncă. Toarce iarba munților, răsucește funie groasă și înhamă-l la oiștea Carului Mare! Goliat răsare din florile câmpului. Blestemă tot ce vegetează împotriva firii! Va crește deșert și-n ghiveciul mușcatelor. Nu uita: ai cu tine un coș plin cu pietre! Poți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
recipiente de unică folosință; fericire 0.400 ml perfuzii pentru oameni singuri; fericire la kilogram, la bucată, cu dumicatul, firimitura, vândută în iarmaroc pe vreme de secetă; fericire de împrumut ce ține loc de pat plin, de burtă îndestulată, de iarbă verde; fericire ca o diversitate consemnată cu majuscule (AILĂVIU, domnișoară X, tu ești viața mea); fericire încrustată pe o piatră sau pe un soclu (aici odihnește robul robilor) într-un interval de câteva cifre; fericire săpată sub catapeteasmă, deasupra aripilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
noapte făcută fondă și prinsă în piept cu un ac, doliul este o firimitură din chipul celui care poartă moartea în ochi. Toamna, o hepatită, la început vine în livadă, apoi coboară așa, ca o poleire argintie, peste firul de iarbă, peste cochilia melcilor, peste portretul bunicului, toamnă se face de-a binelea când din ochi se exfoliază lumina cu tot cu felinar. Copoul, râul pe care pluteau ca niște naufragii tramvaiele: Să fii plantă și să fii om nu-i tot una

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
se întregește ca un puzzle, particulă cu particulă niciodată nu a fost definitivă atâta timp cât în livadă a mai rămas fie și o singură frunză neclintită. Toamna este o stare intermediară între viață și moarte, așa cum bătrânețea este o trecere. Prin iarbă, frunzele mor îmbrățișate două cât două; dragostea frunzelor brumă se cheamă, sublimă dragoste. La început coboară domol, ca o adiere argintie printre ramuri, ca o mângâiere pe creștet. A doua zi, Dumnezeu își piaptănă barba peste livadă. Bătrânețea este ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mai relativă decât ziua de mâine. Deasupra pământului, pe soclu, se trăiește sau se moare la fel. Atât de simplu este să privești viața pe trei dimensiuni paralele identice: la doi metri sub pământ, la doi metri deasupra pământului, în iarbă se vegetează mereu după cum înclină Dumnezeu privirea. Genia devenise femeie. Identitatea se conturează cel mai bine în jurul unui fir de sânge. Vârsta este spațiul în care exiști după bunul plac al nervilor; identitatea în bine sau în rău se întâmplă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
existență: Doamne, atât de largă este haina asta nouă! Copilul din mine s-a ascuns într-un buzunar printre firimituri de pâine și refuză să privească soarele în ochi. 15. Hemoragia, precum un ghem de lumină deșirat printre frunze, în iarbă, pe alee. "Pășește, puiul mamei, pășește! Ți-am însemnat drumul cu cenușă dintr-o stea coaptă! Nu vei rătăci niciodată. Pășește! Pe unde a trecut Dumnezeu, calea este bătută. Drumul drept, răcoros, la o lungime de suflet merge înainte. Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
făcut semn și ieri mi-a făcut semn, mâine vorbesc cu el. E brunet, are ochii negri. Sigur, face sport. Ai văzut cum stă cum stă tricoul pe el? Doamne, ce pectorali are! Maistrul clipocea sub un castan, tolănit pe iarbă. Dumnezeii mamii ei de viață, eram fochist pe fregata "Sfânta Maria", acum mănânc salam cu soia și-mi toc nervi cu o curvă. Lăsați gura, că vă bag la clasă, gura măti! În atelier nu era nimeni. Petru a scos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
că plata voastră multă este în ceruri." Îmi este lehamete de toată bunăvoința și de toată mila ta, Doamne. Nu înțeleg cine pe cine moștenește? Spre cer nu pot privi vertical, m-am obișnuit să te caut în firul de iarbă. Acum despre ce plată îmi vorbești, despre ce decont? Ți-ai mutat casieria în cer? M-ai prins fără bilet, Bătrâne, cobor din mers sau mă abandonezi în prima gară? Petru, când nu mai credea, căuta; când nu mai căuta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de floare. Când vei fi mire, o să-ți pun în piept un strugure de castan, mie o să-mi faci coroniță la fel de albă. Ai auzit? Când vei fi mireasă, o să-ți cumpăr o rochie verde, o rochie de frunze și de iarbă. Doamne, cum o să dansez cu toate pădurile și cu toate câmpiile laolaltă! O să se facă martie în tot satul, o să înmugure busuiocul după icoană, tocurile ferestrelor vor înfrunzi și cumpăna fântânii, și crucile cimitirului, vor crește ghiocei în pragul ușii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
lungime de moarte, cineva gâfâia de dragul unei ipotetice libertăți. Libertatea lui Petru, drum fără capete. Petru se oprea între două bătăi de inimă cât să-și numere singurătățile, la o margine de așteptare asculta ecoul trecerii, în urma lui Dumnezeu creștea iarbă de coasă. Libertate lui Petru lașitate și frică deopotrivă: se ascundea în gânduri parcă pentru a-și justifica negândirea, absența, obscuritatea; se înnopta în sânge ca într-un joc de-a v-ați ascunselea; se abandona în inimă ca într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
calea Poplăcii, de-a stânga parcului Subarin, Petru a înălțat o biserică de sare. El nu dormea, nu mărșăluia, nu trăgea cu pușca, nu rupea carnea țintei, nu găurea visele, nu detona iluziile podurilor, nu inventa coordonate în firul de iarbă. Petru zidea, cerul se dădea la o parte, Petru zidea tot mai sus: Cine se crede drept să ridice piatra și să o arunce! Smulgi splintul cu dinții, eliberezi pârghia focosului, dai coastele la o parte, o așezi cuminte precum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Rugăciunea inimii într-un contur alb-negru se rostea singură. 31. La 20 de ani viața îți rânjește în toate ungherele. Strada, o herghelie de vieți slobode; vieți cu limbile despicate, cu dinți ascuțiți ca de ferăstrău, cu buze aspre, precum iarba de stepă, vieți negre în cerul gurii, vieți băloase, descompuse în icoane fotogenice, vieți râncede duhnind a seu inghinal, vieți neînțărcate... Moartea are 12 țâțe, omule, despre ce sete te plângi? Strada, o haită de lupi ce urlă a foame

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
un ceas, o noapte sau chiar o viață pentru a-ți continua visul, dar visul este o prelungire a absenței și nimeni nu-ți spune asta. Cristale înghețate sparte în palmă. Trezirea primul instantaneu vegetal al zilei, apa miroase a iarbă de munte. Gustul ierbii resuscită primăvara-n oglindă. La 4 dimineața, Petru, fără ordin de servici, abandona cazarma, deschidea fereastră în icoană și trecea dincolo. Adevăratele dezertări se fac fără "de acord", "rog aprobați"; în colțul din dreapta, sus, pe o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
sau chiar o viață pentru a-ți continua visul, dar visul este o prelungire a absenței și nimeni nu-ți spune asta. Cristale înghețate sparte în palmă. Trezirea primul instantaneu vegetal al zilei, apa miroase a iarbă de munte. Gustul ierbii resuscită primăvara-n oglindă. La 4 dimineața, Petru, fără ordin de servici, abandona cazarma, deschidea fereastră în icoană și trecea dincolo. Adevăratele dezertări se fac fără "de acord", "rog aprobați"; în colțul din dreapta, sus, pe o coală A4 din viață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
așteptă 3 secunde, apoi ieși și el după ea. 41. Freud spunea că nebunia este cea mai suportabilă boală; nebunul este ca un melc ce-și cară cochilia în spate, roua descuie ușa, soarele trage zăvorul, fereastră în firul de iarbă. Nevertebrata, ermetic, golește fiecare ungher de absență ca pe o ulcică umplută cu vin, nevertebrata își leapădă casa (piele strâmtă în care marea zornăie a bulgări de sare uscată), apoi se ascunde sub o frunză de brusture, ca într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
peste fiecare stea coaptă. Viața dă în foc, se scurge peste jeratic, clocotește precum smoala în cazanul constructorului, se depănușează viața prin toate ungherele, desface picioarele cât să încapă un înger; primul drum, în podul palmei, ultimul, printre fire de iarbă îngerul desenează indicatoare de circulație. Fierbe domol viața la foc mic, nu scoate fum, nu emană nesaț; Dumnezeu coace pâine în buzunarul cămășii primește cel care s-a așezat ultimul la rând, îndestularea la masa bogatului își linge rănile. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]