3,194 matches
-
tranșeele scormonite de soldați, scormonite de obuze. Prin ușa decupată fin În pânză treci din spatele ecranului, „afară”, În lumea celor din fața ecranului. Pe față Îți explodează un obuz, pe burtă ți se zvârcolesc soldații. În fața ecranului aristocrați năuci, absenți, tăioși, indiferenți, tembeli, privesc năprasnicele scene ce Încă Îți mai mânjesc pâlpâind fața cu umbrele lor apocaliptice. Te simți și tu aristocrat chiar dacă, decăzut și scăpătat, ești cel care face rafinate servicii. Lângă aparatul de proiecție stă lipit aparatul de filmat. În spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ales cap. XXI) cât de mult i-a fost îndatorat Jorge Luis Borges „bascului absolut“. Comunicarea dintre personaje, în rândul cărora se numără, după cum s-a văzut, și autorul, se realizează deci preponderent prin dialoguri, de cele mai multe ori opace sau indiferente și automate (de ex. cele cu portăreasa), dar și pâcloase, agonice (de ex. cel al lui Augusto cu Unamuno, la Salamanca, sau al lui Unamuno cu Augusto, în vis), fără a fi private totuși de o claritate intrinsecă și tăioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
tot ce crede de cuviință, și posesorul acelui bun de a-l vinde. Nu asta vreau să spun, ci de ce ai cumpărat-o dumneata? — Ei bine, pentru că mă durea să te văd la cheremul unui om căruia pesemne îi ești indiferentă și pe care-l suspectez că nu e decât un traficant fără inimă. — Adică dumneata pretinzi să depind de dumneata, pentru că nu-ți sunt indiferentă... Oh, nici gând, nici gând, nici gând de-așa ceva. Nici vorbă, Eugenia, nici vorbă! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
bine, pentru că mă durea să te văd la cheremul unui om căruia pesemne îi ești indiferentă și pe care-l suspectez că nu e decât un traficant fără inimă. — Adică dumneata pretinzi să depind de dumneata, pentru că nu-ți sunt indiferentă... Oh, nici gând, nici gând, nici gând de-așa ceva. Nici vorbă, Eugenia, nici vorbă! Nu urmăresc să depinzi de mine. Mă jignești și numai nutrind bănuiala asta. Vei vedea - și, lăsând-o singură, ieși cuprins de-o mare agitație. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mie, ca să mă apuc de experimente psiho-fiziologice, îmi lipsește pregătirea tehnică. N-am frecventat niciodată un laborator..., în plus, n-am nici aparate. Oi fi, așadar, nebun?“ După ce-și răcori sufletul cu aceste meditații stradale în mijlocul mulțimii aferate și indiferente la păsurile lui, se simți mai liniștit și se întoarse acasă. XXV Augusto se duse în vizită la Víctor ca să-l giugiulească pe fiul său târziu venit, să se recreeze în contemplarea fericirii proaspete a acelui cămin și, totodată, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Îl apăsa, de nevoia de-a suporta permanent prezența Yaelei. Se va simți și el puțin eliberat. În ceea ce-o privește pe Yael, era greu de prevăzut cum va reacționa ea. Poate va accepta acest aranjament cu o ridicare indiferentă din umeri. Poate că va izbucni Într-un râs tăcut, cum obișnuia să râdă uneori fără să scoată un sunet. Sau poate că va pleca și se va Întoarce la Pasadena, lăsându-ni-l pe Dimi mie și lui Ted
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
fiecare oră. O trepidație satanică strică tot... E o neliniște supărătoare în ochii fetei tinere ce trece tăcută pe linia trotuarului, în goană după pâine. Trage după dânsa o sandală cu ștaiful întors, și mârâie ca o cățea bătută, asistând, indiferentă la atacul sexual declanșat de un câine rău. Conștientă că-mi prezintă o „marfă”, asupra căreia urmează să mă pronunț, abia după ce am întrebuințat-o, se așteaptă la orice, fără să observe că și eu sunt un cobai de experiență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să cred că sunt chinuit de o idee fixă”. „Răspunde!” urlam înnebunit de cumplita ei tăcere. Cuvintele îmi pocneau ca niște becuri electrice izbite la pământ. Vidul din creier îmi producea explozia vorbelor. Plânsul meu cu ochii uscați o lăsau indiferentă, fiindcă nu-l înțelegea. Pentru că Gloria nu-și închipuie că s-ar putea plânge fără lacrimi. Ea iubește viața și luptă ca s-o parcurgă pe drumul cel mai comod. O potecă șerpuită spre deal îi produce amețeală. Înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mărunțișuri și foi pline de mâzgăleli, ea îmi umple ranița. Și ce anume ilustrează viața mea interioară? Se pare că, pentru catolicul lipsit de Dumnezeu, toate problemele virulente legate de credință i-au fost la acea vreme familiare și totodată indiferente. A bănui, ascuns în el, un ateist ar însemna să îi atribuim o altă religie. El scormonește. Ceea ce gândește el nu vrea să producă nici un citat. Doar pe dinafară a mai rămas câte ceva ce nu și-a pierdut culoarea: de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
În pofida dojenilor mele părintești, Goliadkin și-a pierdut toți gologanii: trei sute cincisprezece pesos și patruzeci de firfirici, pe care sticleții mi i-au sustras În chip arbitrar. N-am să uit niciodată duelul: plebeul Împotriva omului de lume, hrăpărețul Împotriva indiferentului, jidanul contra arianului. Un tablou prețios pentru galeria din mintea mea. Încercând să-și ia suprema revanșă, Goliadkin părăsește brusc vagonul-restaurant. Se Întoarce neîntârziat, aducând cufărul din imitație de crocodil. Scoate un etui și-l pune pe masă. Îmi propune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Înspre el și nici În direcția camerei de decompresie. Norman nu-i Înțelegea pe acești tineri. Oare nu trebuiau să fie atenți la desfășurarea decompresiei? I se păru că sunt prea tineri și neexperimentați. Concentrați asupra jocului de cărți, păreau indiferenți la uriașa incintă metalică din apropiere, indiferenți față de cei trei supraviețuitori dinăuntru și la semnificația mai extinsă a misiunii, la veștile pe care supraviețuitorii le aduseseră cu ei la suprafață. Acești zglobii jucători de cărți ai Marinei Militare păreau că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
de decompresie. Norman nu-i Înțelegea pe acești tineri. Oare nu trebuiau să fie atenți la desfășurarea decompresiei? I se păru că sunt prea tineri și neexperimentați. Concentrați asupra jocului de cărți, păreau indiferenți la uriașa incintă metalică din apropiere, indiferenți față de cei trei supraviețuitori dinăuntru și la semnificația mai extinsă a misiunii, la veștile pe care supraviețuitorii le aduseseră cu ei la suprafață. Acești zglobii jucători de cărți ai Marinei Militare păreau că nu dau doi bani pe misiunea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
spune că memoria istoriei e o nemurire falsă. Că Ramses sau Alexandru Macedon sînt doar obiecte la fel ca o statuie sau ca o rîșniță de cafea. Dincolo de noi rămîne singur numele devalizat ca un muced sarcofag. Un cuvînt. Iar indiferentele vorbe, pe jumătate moarte, sînt jumătăți de moarte. V. răstignit pe patul de spital realizez că e absurd să strig la copia mea tînără. V. tînăr mă privește disperat și totuși rîde. Se bucură văzîndu-mă cum plonjez în apele albastre
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
mai are cum ajunge, nu mai are scuza fatalității implacabile, a urletului pe care să-l învingă; a acceptării ca atare. Și nici consolarea nu-i e la îndemînă. O astfel de tragedie surdă ca o durere de măsea și indiferentă în fața celorlalți vine să-l cuprindă: o bagatelă decisivă. Privit din spital, V. tînăr, semeni cu un copil. Te trezești luat de mînă și dus la bîlci. Te uiți mirat la femeia cu barbă și la doi lei jigăriți care
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
-s mulțumit că lumea e, în genere, oligofrenă și poate supraviețui. Mulțumesc! Îți spun, m-ai liniștit.” În mine e un refuz. Mă simt plenar fără să mă mai recunosc deși sînt greu și presimt căderea. Îmi sînt dragi și indiferenți Doctorul tînăr și cel bătrîn, trupul dureros din pat și silueta lui V. tînăr. Refuz cu îndîrjire un drum al pierderii și renașterii. Refuz ca din obiect, din mineralul vitraliu, să trec, pe rînd, devenind plantă sau animal către vre
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
trăit poezia, făclie a iubirii, unde nimeni n-a pătruns mai bine ca tine; speranță strălucitoare de spirit, rămâi în sufletul meu pentru că ți-ai agonisit toate prejudecățile... O lacrimă scufundată n memoria zăvorâtă a imposibilului, unde luminile incendiază bănuielile indiferente ale întunericului în calea clipelor hapsâne de patimi. Mi-am căutat totdeauna iubirea și am fost strânsă în cleștele destinului rupându-mi carnea dorințelor. Să fiu oare victima propriului meu suflet în care asediul tinereții îmi confiscă toată puterea visului
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
prefăcuse în dorinința de a auzi glasul tău - zeul neliniștii în arderea nevinovată a gândurilor Să fiu cuminte, îmi spunea atunci cerul cu toate vânturile de m-ar fi găsit în preajma ta iscodindu-te din dorințele bolnave de îți este indiferentă prăbușirea mea sau speranțele mele destrămate în negura înserării. Să fiu cuminte, îmi spunea luna cu toate imaginațiile ei de idilă fără semnele conștientului și luna nu putea să răsară dacă și-ar fi întors privirea peste otrăvurile mele în
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
acompaniată doar de șoaptele sacadate, monotone, fatale clipelor melancolice, picături șovăitoare, reci, străine sufletului. Ropotul nu mai contenește, legănându-se într-o parte și-n alta, ca o vorbărie plictisită, atemporală, ignorând tăcerea nopții, toacă cerul mărunt sub privirile norilor indiferenți, părtași la măcelul orb. Sunt captiva celei de-a patra zi, de ploaie mocănească, rebelă, pisăloagă, îmbrățișată adeseori de tărâmul primitor, și binecuvântat, de la Vrancea. Aici până și ploile țes, nemuritoare, magice legende, iar norii rătăcitori le povestesc plângând depărtărilor
Ploaie moc?neasc? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83336_a_84661]
-
ea, a turuit Helen uitându-se la mine cu dispreț. Ești nebună! După care a fugit tropăind din cameră. Nimeni n-a mai spus nimic. Are dreptate, a zis într-un final mama. Ce vrei să spui? am întrebat-o indiferentă. —Păi, nu pari prea... fericită. Doar nu te-ai răzgândit, nu? Nu, am oftat. Nu m-am răzgândit. Îmi datorez mie și vă datorez vouă, tuturor, să mai încerc o dată. Dar mi se pare că nimic nu e în regulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
la cimitir, până și glumele tăioase ale lui Andrei Vlădescu se îndepărtează de ea, n-o ating, parcă ar fi tras în jurul ei un cerc de cretă, ea înăuntru și ceilalți departe, atât de în afară, încât nu par decât indiferenți și nesimțitori. O să-și facă un ceai, să se calmeze, ar trebui să ia un somnifer, dar poate e mai bine să nu-l ia, foarte devreme mâine dimineață trebuie să fie cu capul limpede. Era ca și cum ar fi vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
descheiată la alți câțiva, încât i se vedeau sânii mari, goi și săltând de fiecare dată când se apleca spre măsuță să-și ia altă forfecuță ori pila de unghii și împungeau cu sfârcurile late și negre în pânza rochiei, indiferentă și făcându-se că nu observă roșeața băiatului care nu se putea stăpâni să privească, dar nici nu-și putea dezlipi tălpile, rămânând înțepenit la masă, deși îl strigase de câteva ori să vină în bucătărie, că acolo o să mănânce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
alături, în încăperea mai mare, se așază pe canapeaua îmbrăcată în stofă cu dungi subțiri maronii și crem, își rotește privirea peste lucrurile știute de ani mulți și totuși străine, nu pentru că nu-i aparțin, ci pentru că dintr-odată sunt indiferente și ostile. În oglinda venețiană atârnată pe peretele din fața sa vede reflectarea neclară și întunecată a tabloului din spatele său, cu flori în culori strălucitoare care i-au adus de multe ori bucurie. Dar acum privește imaginea indiferent, se uită dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ramurilor arborilor trebuie privită, pentru că dincolo de legănarea ramurilor este adierea însăși ce înseamnă mișcare, își face loc printre arbori, iarbă, tufe, flori, ziduri, câmpuri, orașe, oameni, mulți oameni, care atât de multe au de făcut, încât nu pot fi decât indiferenți la zăcutul în pat al uneia ca ea și nici nu vor să știe sau nici nu trebuie să știe pentru că, întocmai ca în sarabanda pe care o gândea adineauri sau întocmai ca într-o roată-scrânciob, fiecăruia îi vine rândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
spuse mai departe fiind în mod clar despre altceva, ca și cum ar fi uitat ce voia să spună sau n-ar mai fi avut puterea sau nu mai voia, acum chiar și glasul fiindu-i altul, distanțat și rece, vorbind ușor indiferentă, ca și cum ar fi vrut să se ascundă. Îi spunea ce trebuie să mai facă acasă - el încuviințând -, că i-ar plăcea ca el să locuiască mai departe tot acolo, să nu se mute, să păstreze tabloul cu cosașii, ceasul electric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
oară, îmbrăcați în doliu sau în haine obișnuite, suspinând sau prefăcându-se că suspină, triști sau curioși numai s-o vadă, șoptindu-și ultimele lucruri știute despre ea sau căinându-i rudele, amintindu-și de fapte făcute împreună, tăcuți sau indiferenți. A văzut-o pe bătrâna doamnă Cecilia Beldiman, toată în negru, cu chipul stafidit acoperit de văluri cernite, văicărindu-se cu zgomot, ținută de brațe de nepoate. L-a văzut pe fiul doamnei Marga Pop, înalt și subțire, cu obrazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]