4,202 matches
-
ruină. Marele Golf e altă poveste. Cândva, pe Fluviul Sudic, se afla un oraș prosper. Era un port mare și avea o zonă industrială cu adevărat prosperă, dar topirea calotei glaciare a ridicat nivelul apei mării. Astfel, portul a fost inundat împreună cu majoritatea orașului, iar ceea ce a fost un important centru cultural și industrial a devenit nimic mai mult decât o mlaștină. Câmpia în care era așezat fostul oraș a fost inundată și a devenit un golf împrejmuit de dealurile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
a ridicat nivelul apei mării. Astfel, portul a fost inundat împreună cu majoritatea orașului, iar ceea ce a fost un important centru cultural și industrial a devenit nimic mai mult decât o mlaștină. Câmpia în care era așezat fostul oraș a fost inundată și a devenit un golf împrejmuit de dealurile din jur. Blocurile și turnurile ce au mai rămas în picioare s-au erodat și au căzut. N-a mai rămas nimic decât un mare golf pustiu și trist... Marele Golf. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de margine și lumina lămpilor improvizate începuse să scânteieze în luciul a trei căi ferate ce se lungeau de la un capăt la altul și mai încolo, în întunericul de nepătruns. Dinspre șine se auzea un sunet metalic... Deodată, caverna fu inundată de un zgomot incredibil! Pereții vibrară ușor și apoi se liniștiră. Elevii încă soseau, iar cei deja ajunși se uitau nedumeriți în jur. Oare ce se auzise? Nu dură mult și se auzi din nou. De data asta, mai tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
din ce în ce mai puternică în tunel și, cu ea, și sunetul hornului. Venea din depărtare ca o stea și aducea cu el tot atâtea speranțe cât ne puteam închipui. Era un tren! Un tren! Hornul izbucni din nou și lumina locomotivei electrice inundă discret caverna. Începuse să încetinească și în curând abia se mișca. Nu se opri, ci doar continuă să se târâie de-a lungul primei căi ferate. Când trecu de marginea cavernei și lumina ei nu mai orbi pe nimeni din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
primii pași prin tunelul umed și prost luminat când tavanul începu să se zgâlțâie ușor și din el să se scurgă șuvoaie de praf. Se auzeau bubuituri înfundate și, apoi, sunetul a ceva masiv care se lovește sec de pământ inundă coridorul subteran. Tancurile? întrebă Sergheiov. Da. Au început bombardamentul, confirmă Helur. Vor fi tare uimiți când nu vor găsi nici un suflet viu în tot acel monolit, zise Mihail. Luminile becurilor vechi din fața lor începură să pâlpâie a vești proaste și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de pe frunte. Pare atât de fragilă și lipsită de apărare. În ce străfunduri ale sufletului s-a pitit făptura arogantă și autoritară din timpul zilei? Lumânarea de deasupra patului aruncă reflexe palide și multi co lore, ca într-un joc, inundând fața adormită cu un caleidoscop de lumini și umbre. Care o fi imaginea ta adevărată? murmură descurajat. Cea de acum, lascivă și destinsă, sau cea pe care i-o impun educația și moravurile rigide moștenite din străbuni? Își lasă degetele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
la inițiativa sa au fost înființate localitățile: Principele Ferdinand, Fântâna Dulce, Principele Carol, Carmen Sylva și Floriile. Inițial, lipovenii s-au opus procesului de colonizare a Deltei Dunării răspândind "printre nuoii coloniști temerea că casele și gospodăriile lor vor fi inundate de revărsările Dunării"1075. În ciuda acestor dificultăți "începuturile de colonizare au reușit în cea mai mare parte"1076. După reforma administrativă din martie 1879, județul Constanța avea o suprafață de 7 150 km2 și cuprindea plășile: Constanța, Medgidia, Mangalia, Hârșova
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
cu o voce destul de puternică. Samuraiul se întreba dacă fusese chemat atâta drum doar ca să i se spună acest lucru. Poate că seniorul Ishida voia să-i arate că era de prisos să mai vină cu vreo jalbă. Tristețea îi inundă sufletul ca o apă revărsată. El însuși iubea valea aceea, dar asta nu însemna că uitase vreo clipă de pământul îmbibat de sudoarea și de amintirea străbunilor săi. Acum, când seniorul Ishida îi poruncea limpede să se lase păgubaș, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
să afișeze un chip zâmbitor, misionarul își compuse un surâs în timp ce asculta cheia răsucindu-se în broască. Dintotdeauna se gândise să întâmpine moartea cu zâmbetul pe buze. Ușa se deschise cu un scârțâit și o lumină de culoarea cositorului topit inundă podeaua de lut. Clipind, misionarul zâmbi în direcția luminii. În locul gardianului, văzu uitându-se la el doi slujbași în kimonouri negre. Ieși afară! porunci unul dintre ei cu voce trufașă. În momentul acela în mintea misionarului încolți cuvântul „eliberare” dublat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de grea o să fie călătoria, nici către ce fel de țară ne ducem. De aceea... mi-ar prinde bine să te am alături. Samuraiul zâmbi, rușinat parcă de lașitatea sa. Yozō își feri privirea ca să-și stăpânească simțămintele ce-i inundau sufletul. Intră în grajd, adună tăcut paiele murdare într-un colț și întinse paie uscate. Se mișca întruna ca pentru a-și alunga neliniștea și teama de călătorie. Zece zile mai târziu, samuraiul îl luă cu el pe Yozō și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
împrăștiate vraiște pe podea. Slavă Domnului, cabina noastră aflată cu un etaj mai jos decât cea a japonezilor nu luase apă. Cel mai greu atinsă a fost cabina cea mare a negustorilor, mai cu seamă paturile de lângă încărcătură au fost inundate și nu mai puteau fi folosite. Se pare că apa a pătruns și în cămara de provizii. Am luat o parte din hainele și din așternuturile mele și le-am dat unui bărbat care stătea împietrit lângă cabina cea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cabina udă în căutarea lui Yozō și a celorlalți trei însoțitori ai săi. Spre deosebire de cabina cea mare, cabina solilor era construită pe o treaptă mai sus decât culoarul, departe de scara ce urca pe punte și de aceea, cu toate că fusese inundată, apa se scursese imediat și cabina nu avusese chiar atât de mult de suferit. Slavă Domnului, scrisorile Stăpânului nu se udaseră. Samuraiul străbătu culoarul în care apa era încă până la glezne și coborî la etajul de dedesubt unde negustorii zăceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
amintească priveliștile din vale, una câte una. Câmpurile sau munții acoperiți încă de zăpadă... În cea de-a doua furtună San Juan Baptista a suferit pagube destul de mari. A pierdut o pânză și o barcă de salvare, cala a fost inundată, iar pe punte s-au împrăștiat în dezordine uneltele marinărești stricate de furtună. Eu însumi am fost rănit la cap, dar nu e ceva grav. Marinarii spanioli și mateloții japonezi trudesc cât e ziua de lungă să arunce apa peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ce domnea peste o țară întreagă! Pentru ei era de neînchipuit, era ca și cum s-ar fi dus la Edo și ar fi fost primiți de Măria Sa naifu și de Măria Sa shōgunul. Bucuria țâșnea ca un val din adâncul sufletelor lor, inundându-le trupurile. Din această cauză, îndoiala și neîncrederea în Velasco aproape că se risipeau. Însă oboseala unei zile întregi de drum îi cufundă într-un somn adânc. Din pricina aceleiași bucurii, când plecară din Córdoba a doua zi dimineață sub un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Stăpânului pe care le aduseseră cu ei solii și avea să chibzuiască asupra lor cu judecata dreaptă ce li se cuvenea. Dacă așa stăteau lucrurile, atunci vor putea să se întoarcă acasă în curând. La gândul acesta, sufletele solilor erau inundate de o bucurie asemenea celei a țăranilor din vale când după o iarnă lungă venea mult așteptata primăvară și topea zăpezile. — Botezul dumneavoastră a dat roade, zise Velasco cu zâmbetul său obișnuit. Domnul îl răsplătește pe acela care trece pragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ascultau cu sufletul la gură. „Oh, mulțumescu-Ți Doamne!” zise el încleștându-și mâinile pe genunchi. „Toate lucrările Tale sunt bune. Ai avut într-adevăr nevoie de mine.” Ciudat, dar bucuria nu-i clocotea în suflet ca un șuvoi, ci îi inunda încet tainele sufletului așa cum valurile scaldă țărmul. Avea chiar impresia că această hotărâre fusese statornicită cu mult timp înainte și că el însuși se așteptase la o astfel de hotărâre. — Înainte ca episcopii să consimtă din nou la hotărârea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
îndepărteze pe japonezi de palanchin, trăgându-i cu putere. Dar japonezii își înfipseră picioarele în pământ și nu se clintiră cu nici un preț. Va rugăm! cei trei rămaseră fără cuvinte. Zicând acestea, nu-și mai putură stăvili simțămintele care le inundau sufletul și se uitară la Paul al V-lea. Pe buzele celor trei stăteau cuvintele „rugăminte nemijlocită”, dar nu le puteau da glas. Lacrimi mari izvorau din ochii solilor și se prelingeau încet pe dragii lor arși de soare. Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mi-a spus. Privirea s-o 'nalt doar în sus, Unde-I El, să-l implor și să-I cer O vino Isus ! Vino Isus, coborî în mine, Cu toate lacrimile ce dor Cu tot ce-Ai strâns la cruce, Inundă-mi ființă, ocean necuprins. Foc viu de speranță. Rug de iubire De veacuri nestins... Isus plângea. Și mai plânge... În inima mea, în sufletul meu Cu foc viu și apa -n 'tumult. Tu strigatul mut mi-l asculta Și vino
Isus pl?ngea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83247_a_84572]
-
Să nu-mi las genunchii să Înceapă să tremure. Și cu această convingere, eram pregătită să simt tot ce voiam, cât de mult voiam. Priveam luna și-mi spuneam că e momentul să simt toate emoțiile. Am așteptat să mă inunde bucuria și venerația. Eram hotărâtă, eram pregătită, anticipam, așteptam, speram... dar nu s-a Întâmplat nimic. Picioarele mi-au rămas drepte și țepene. În noaptea aceea cu lună plină mi-am dat seama că voi avea mereu o problemă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
fiind atât sursa necazurilor, cât și aducători de dezastre. Se Închinau la Zeul Apei și al Pământului: o, zeule, ne pare rău că a trebuit să tăiem copacii tineri, dar ne rugăm ție să nu ne lași recoltele să fie inundate. În vremea când cultivau câmpurile, Îi aduseseră ofrande Bunicii Recoltelor: ne rugăm ție să ne aduci ploaie bună, orez bun, fără insecte care rod și nu prea multe ierburi care se lipesc. Și credeau și În Fratele Alb Mai Mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
putut fi atât de proastă să nu-și dea seama mai devreme la ce se uitau? Nici măcar nu avea scuza că nu-și pusese ochelarii ca Harry. Nu mai contează, subiectul era acolo, În mâinile ei. Exclusivitate. Creierul Îi fu inundat de instincte de prădător, și vedea deja „cea mai bună știre“, un reportaj special extins, promovare rapidă la rangul de prezentatoare de știri sau a propriei emisiuni săptămânale, multe premii Emmy și visul ei suprem: un Peabody 1. În timp ce urmăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
comerț luase o astfel de amploare încât puține erau gospodăriile care să nu aibă sub grindă o punguță cu "praf din călcâiul de aur al lui Zlota". Degeaba cutreiera potera munții și mlaștinile, degeaba defrișa pădurile, incendia stuful bălților și inunda galeriile peșterilor; frecventele răufăcătorii ale tâlharului erau singurele dovezi ale existenței sale. Până la urmă se apelă la serviciile și la dibăcia babei Sempronia, care-i făcu farmece de dragoste. Meșteri o păpușă de ceară amestecată cu pământ de la rădăcina bradului
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
căci de atâtea ori a fost îmbrăcată cu gust." Aveam remușcări de gândul meu ascuns lângă fata care mă primea cu tot sufletul... E foarte frumoasă Ioana, dar numai când este fericită. Ochii îi scânteie, fața se luminează, emoția îi inundă toată ființa. Oamenii au chipul frumos sau urât, indiferent de proporția perfectă, numai când oglindesc mistere venite din afund. Numai cei care au suferit sunt frumoși... Tovărășia noastră fu iute întreruptă: gazdele, doamna și domnul Axente. Amândoi spre 50 de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
era scuturat de mâinile brutale ale burgundului, care, respirând greu deasupra ei, îi ridica rochia și se pregătea să o pătrundă. Văzând scena aceea, care sigur nu era nouă pentru el, Balamber, deja tulburat de frumusețea tinerei fete, se simți inundat de o căldură pe care o cunoștea bine, căldură ce preceda totdeauna o crudă și nestăvilită excitație. O arteră prinse să-i pulseze la gât. — Așa! bolborosea Rutger triumfător, ținând într-o strânsoare de fier încheieturile copilei, sub privirile îngrozite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înfruntării. în careul format de scuturile mari ale gărzilor lui Gundovek, îndărătul cărora se îngrămădeau sute de spectatori, cei doi bărbați înaintară cu precauție unul către celălalt, studiindu-se cu atenție. O tăcere încărcată de tensiune plutea asupra marii piețe, inundată de mulțimi de oameni ce veneau dinspre Via Pretoria și dinspre celelalte străzi adiacente. La fiecare fereastră a clădirilor înconjurătoare se zăreau spectatori, la balcoane și chiar pe acoperișurile de ardezie, pe fondul masei de nori albicioși. Gualfard fu cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]