3,010 matches
-
luni în care relațiile noastre nu depășiseră o anume politețe destul de rezervată. El nu era, ca 142 mine, un afurisit de intelectual, ci, mai curând, un "băiat de viață" dintre cei pe care nu-i înțeleg deloc și totuși îi invidiez câteodată din tot sufletul. Se făcuse toamnă adâncă, venea un curent îngrozitor de pe malul Ij-ului plin de pescăruși, pe care în fiecare zi îl treceam cu bacul în drum spre facultate. Nopțile auzeam rafalele de ploaie răpăind pe pereții mei
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
care se mulțumește cu ce are și care nu-și dorește prea multe. Am văzut de curând o listă cu cei mai bogați scriitori și, Dumnezeule, cei mai bogați erau foarte bogați. Nu vreau să spun că nu i-am invidiat, pentru că nu m-ar crede nimeni. Umblând hai-hui prin Sinaia, nu insinuez că vilele răsărite peste tot ca ciupercile m-au lăsat complet rece. Totuși, nu mi-am dorit cu ardoare să am și eu una. Am trăit, săptămâni sau
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de-a face cu experiențele extatice, extreme. Dimpotrivă, e vorba 309 de faimoasa "aurea mediocritas" a antichității, de cultivarea grădinii proprii, de tihna și pacea unei vieți înțelepte, potrivite omului, lipsite de zbucium și de excese. în acest sens filozofii invidiau viața simplă și mulțumită a păstorilor, împlinirea celor ce n-au ambiții mari, ci se mulțumesc cu ceea ce le aduce clipa. Dacă fericirea orgasmi-că despre care am vorbit la-nceput ar putea fi numită transcendentă, avem în schimb de-a
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
și Încă amețită din cauza diferenței de fus orar, dar trebuie să mă duc la L.A. Am fost În șaizeci de țări, dar n-am ajuns Încă pe Coasta de Vest. E ocazia perfectă! Kitty asculta visătoare. Cât de mult o invidia! Să sari dintr-un avion Într-altul, de pe un continent pe altul. Să călătorești spre Însorita Californie În toiul iernii Împreună cu bărbatul iubit. — Toată viața am visat să ajung În L.A., se trezi mărturisind. E o imagine care mă urmărește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
sau stăpânul lor. Eram, cel mult, descoperitorul (dar și asta e greșit, pentru că, de fapt, ei s-au lăsat descoperiți), eram, ce să mai, pur și simplu prietenul lor om. Vi se pare puțin? Să fim serioși; nu vă cer invidia sau acceptarea, dar n-am auzit pe mulți să se laude cu o prietenie de felul ăsta. Și trebuie să vă mai spun că erau flegmatici și bonomi, familiști într-un anume sens, plicticoși cu bun gust, pentru că, între noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ricoșează la întâlnirea cu pereții duri și aspri, transformându-se în sinuozități disperante. Poetul este un însetat de simetrie: În singurătate oricine organizează excursii spre zonele și ficțiunile care-l solicită. Unii ajung acolo unde și-au propus. Cum îi invidiez pe semenii aceștia, cum mă doare victoria lor asupra singurătății! Soarta le e blândă și frumoasă, visele lor sunt orientate, practicabile și coincid cu realitatea; o simetrie impecabilă regizează destinele acestor oameni. (Râsul tăcut) În loc de liniștea geometriei, predomină un sentiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
făcu ochii mari. „Cu o asemenea cantitate de mâncare, putem sătura o Întreagă stradă. Cu siguranță, bani risipiți!” Ghicindu-i gândul, Tony Pavone Îi șopti: „Puțină răbdare, În curând nu va rămâne nimic prin farfurii...!” Întradevăr, cu un apetit de invidiat, Polipeanu linse farfuria lui pe care o dădu deoparte. Băură câte un pahar cu vin, iar Tony Pavone care nu mâncase decât foarte puțin, Îi oferi și porția sa, argumentând. „Nu prea mie foame...” La rândul ei Atena, ciuguli din
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
apariția un individ ce propulsa În jurul său repulsie, datorită staturii sale de atlet bine proporționat, cu față ciupită de vărsat, În timp ce mutra lui de ganster modern te obliga din precauție să-l ocolești, iar În ce privește vocabularul putea fi cu ușurință invidiat de către apașii vremurilor apuse. Acest individ, se rotea prin curtea șantierului zâmbind flegmatic, dând mâna cu unii cunoscuți Împărțindu-le țigări americane. Puțin timp În urmă fusese normatorul grupului de șantiere Însă, lipsea nemotivat de la munca lui, cerea bani de la
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
și țâța care te-a alăptat...! Și asta cât de curând,fi-i sigur...!” Nu se știe cum Maiorul Enache dispăru iar Tony Pavone rămase singur În continuare cu anchetatorul său, suportând mai departe injuriile acestuia cu un stoicism de invidiat. Cuvinte ar fi avut suficiente să-l turbeze definitiv Însă, arestul miliției se afla la subsolul clădirii. Îl lăsă pe nebun să abuzeze cât dorește de parada lui oratorică părăsind curtea miliției, făurind În imaginația sa cele mai teribile schinjuiri
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
geroasă și chiar mai mică decât precedenta, la intrare un Liber le distribuia haine de pușcărie specifice noi - nouțe, aproape scoase dela naftalină, pentru a arăta opiniei publice eleganta costumație a deținuților și care presupunea aplicarea arestaților un tratament de invidiat...! Apoi Într-un tempo foarte rapid, arestații fură nevoiți să Îmbrace noua costumație aproape În poziție de drepți datorită Liberilor care țipau, aplicând pedepse, apoi Îi orândui câte doi În linie unde un alt Liber le fixa cătușele dirijându-i
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
folos la o eventuală reeditare). Sunt remarcabile următoarele dumneavoastră calități scriitoricești: talentul narativ și descriptiv, scrieți fără mânie (nu și când vă referiți la Mișcarea Legionară, asupra căreia nu sunteți corect informat). Memoria bună de care Încă dispuneți este de invidiat. Această Însușire esențială a făcut ca lucrarea dumneavoastră de literatură beletristică să conțină informații bogate din câteva domenii de cultură generală. Sunt câteva scene memorabile, precum pățania terifiantă a surorii dumneavoastră Paraschiva (care, curajoasă și demnă, i-a Învins pe
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
bulgari (din care făcea parte și Gheorghe Casapu, fiul lui Dimici), ce vor fi prinși, judecați și condamnați la grele pedepse privative de libertate, prin 1928 (mama mea ZOIȚA DERDENA, cea mai bună sursă-mi documentară, cu o memorie de invidiat, nu-și amintește cu precizie anul În care avu loc acel proces). Plecând ai mei În România (stabilindu-se În Cadrilater), prin 1930, paricidul Gheorghe Casapu continua să-și ispășească pedeapsa În Bulgaria. De atunci nimeni nu mai știe nimic
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
care, în sfârșit, dăruindu-și viața, și-o câștigase, al celui care spusese în sfârșit Totul. Dar mi-era imposibil să-mi duc viziunea până la capăt. Obida mea era prea mare, ei erau prea aproape și ceva în mine îi invidia mult prea mult. "Predă-te, sufletul meu", repetam ca să acopăr cumva dragostea-ura asta, "am luptat destul/viața s-a terminat/nu am fost lași/am făcut ce-am putut". Până și versurile astea erau însă bruiate grotesc de cîn-tecul adus
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
furioasă, încât nu mai era în stare să se roage ca de obicei. Beppo surâdea. Invidia în formă femeiească, se gândea el, boala lumii întregi, boala naturii omenești. Acum se gândea din nou la Gian Galezzo Visconti, și el întâlnise invidia când pusese prima cărămidă la domul din Milano. Beppo a adormit până la urmă cu gândurile astea care izvorau din capul lui ca niște râuri repezi. După câteva zile, Beppo și Jacopo părăsiseră casa, îndreptându-se spre aeroport. În urma lor ieșise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
se naște din lupta chinuitoare între speranță și deznădejde, unde credința are un rol, îmi închipui, esențial. În tinerețea mea, jumătate din scriitori se converteau, iar jumătate își pierdeau credința, ceea ce pentru literatura lor avea cam aceleași efecte. Cât îi invidiam pentru focul pe care demonii lor îl ațâțau sub căldările în care huzureau ca artiști! Și iată-mă acum în ungherul meu, un ghem de zdrențe și zgârciuri, pe a cărui minte sau inimă sau credință nu ar paria nimeni
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de furie, în rest însă, când treceau pe la tanti Aura sau când ne jucam pe câmp, privind la băieții care scoteau din găuri gărgăuni cu cîte-o bilă de pâine la capătul unui fir, fetițele se înțelegeau bine. Toate însă o invidiau pe Puia, fata unui ospătar, pe care n-am văzut-o niciodată purtând două zile la rând aceeași rochie. Privind-o, te-ai fi crezut în altă lume, nu în mahalaua prăpădită Dudești-Cioplea. Mama ei, nu prea întreagă la minte
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu degetul conturul fermecat al celor trei litere, începu să râdă și să plângă, să țipe și să se tăvălească prin praful arenei, până ce, proptindu-se în ceafă și în călcâie, își arcui spinarea atât de dramatic, încît ar fi invidiat-o și Tudorița de la Le Magnifique. Anul acela a fost și anul falimentului pentru Don Vittorio Carra, proprietarul circului. Soile a murit la mânăstirea Dudu cu diagnostic de demență isterică, iar Dumitru și-a încheiat și el cariera de saltimbanc
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
-și sarcasmul sub masca blazării. Mă întreb, odată cu dumneavoastră, de ce e așa? O fi, vorba ceea, specificul național? Gabriela Gavril, Fiecare cu Budapesta lui, colecția „Ego. Proză“, Editura Polirom, 2007 Brandui-m-aș și n-am cum Recunosc cinstit: am început să invidiez o mulțime de orașe din România. Dacă e să dau cel mai recent exemplu, mi se înverzește inima de invidie când mă gândesc la TIFF-ul de la Cluj. Timp de o săptămână, m-am și enervat să deschid televizorul, să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
se leagă de imposibilitatea noastră de a-l fixa pe Arghezi. Modernistă și simbolistă, tradiționalistă și avangardistă, elegiacă și sarcastică, iute și aprigă sau, dimpotrivă, gingașă și plină de dulceață, lirica lui Tudor Arghezi debordează pe deasupra tuturor categoriilor. Pe cât de invidiat, pe atât de revendicat, poetul a fost tras într-o parte și-n alta, pentru a-i legitima într-un fel, cu fabuloasa lui creativitate, pe artiștii mai puțin dăruiți care i-au fost contemporani. Iată o șansă a autorilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
rătăcind pe traseul poștei. De mult au putrezit mătăsurile, s-au prăvălit de vechime caretele, și molia demult a mâncat blana de sobol, dar oamenii pare că nu s-au schimbat, pare că nu au dispărut, semețindu-se la fel de meschin, invidiind și urând la fel și în ziua de azi. Nu mai avem în față trecutul închipuit de Stein, un trecut de mucava, micșorat de locomotiva și de electricitatea prezentului. Trecutul pe care Burkeviț ni-l evoca cu forță dobândea contururile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
din viteza de mișcare și se oprește puțin, ea se prăbușește. Înțelegeam și că sunt fericiți acei îndrăgostiți care, datorită oamenilor care le sunt potrivnici sau unor evenimente nefericite, sunt lipsiți mult timp de posibilitatea de a se întâlni. Îi invidiam pe aceștia, căci pricepeam că dragostea lor crește pe măsura piedicilor care le apar în cale. Întâlnindu-mă zilnic cu Sonia și rămânând cu ea ceasuri în șir, încercam să o distrez cum puteam eu, dar cuvintele pe care i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
imaginam că, iată, mă ocup de un comerț oarecare. Afacerea merge ca pe roate, iar eu îmi deschid un cont în bancă, în timp ce Stein, ajuns la sapă de lemn și în zdrențe, aleargă la mine, îmi caută prietenia și mă invidiază. Aceste visuri și închipuiri îmi plăceau grozav, dar (oricât de straniu și de ilogic ar părea) tocmai acest sentiment de plăcere pe care mi-l trezeau imaginile respective îmi era extrem de antipatic. În orice caz, am sărit voios de pe divan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
legiune întreagă de pitici se distra înfigându-i ace pe fiecare centimetru neacoperit din corpul său, ceea ce făcea ca pe măsură ce trecea timpul, chinul să se transforme într-o senzație de sofisticat supliciu, ce-l obliga să-și țină ochii întredeschiși. Invidia genele cămilei, stufoase și groase ca părul unei perii, și când începu să simtă cum ochii i se iritau din când în când și cum, de fiecare dată, îi era tot mai greu să distingă direcția pe care i-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Crucea de tortură a copilăriei, Purgatoriul unui proscris și Edenul mecenatului nestăpânit, grație privilegiului de a nu fi trădat încă de memoria, suspectată uneori de un refugiu în adulter. Vila în care am copilărit primii ani avea un amplasament de invidiat, pe latura stângă a parcului balnear, cu un etaj pentru închiriat turiștilor veniți la tratamente de recuperare balneo-fizicală. Proprietarul, inginerul Zambri, era șeful de birou al tatei, de unde coordona întreținerea căilor ferate pe distanța SuceavaIlva Mică, din cadrul regionalei CFR Iași
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
în ciuda căutărilor insistente, chiar amenințătoare, n-a fost găsită, altfel nu ar fi fost soție de chiabur și mamă a celor doi copii, Sorin și Dorina. După terminarea războiului, mama a absolvit școala profesională de la Rădăuți cu o medie de invidiat, iar când tata s-a întors acasă în 1949, după cinci ani de prizonierat în Siberia, ca un adevărat erou, ea nu i-a rezistat insistențelor sale, mai ales că intra într-o familie înstărită și de rang social superior
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]