4,886 matches
-
Același lucru se întâmplă și în prozele scurte publicate după 1929, precum Studenți, Fericirea Chivei Basaraboi, Foca, Salomia, Coniac. Conștient de capacitatea sa redusă de a construi epic, prozatorul se distanțează în încercările romanești de modelul realist. Comentariile auctoriale, uneori ironice, alteori trecând în pamflet, se înmulțesc, iar elementele neverosimile sau grotești până la absurd se aglomerează în chip provocator chiar și în ceea ce este „o copie de pe natură”. În Bancherul cu părul de aur, „roman de moravuri bancare”, personajele principale sunt
HURMUZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287468_a_288797]
-
să descompună și apoi să refacă mecanismul poemului, părând interesat, cu deosebire în prefețe și arte poetice, mai degrabă de procesul scrierii decât de rezultatul ei. Dacă se deosebește de colegii de generație printr-o pondere mai redusă a elementului ironic, se apropie de ei prin utilizarea pe scară largă a intertextualității: trimiterile la poezia lui Paul Valéry sau Ezra Pound, Ion Barbu sau Gellu Naum sunt ușor de recunoscut. Emul al lui Stéphane Mallarmé în realizarea unei poetici cristalografice, L.
LEFTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287770_a_289099]
-
de scriitorul Iulian Filip, care prezintă într-o selecție personală poeți basarabeni, demersul său și al revistei materializându-se și în publicarea acestora într-o antologie. Un marcat caracter de atitudine prezintă rubrica „Revista revistelor”, semnată Lector, cu texte adesea ironice ori polemice. L. a reușit să coaguleze un grup de autori legați de spațiul dâmbovițean, de la reprezentanții Școlii de la Târgoviște până la generațiile mai noi, și s-a impus prin valoarea materialelor publicate, prin fermitatea și caracterul avizat al opiniilor, dar
LITERE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287832_a_289161]
-
trăiește în timpul cu care se ocupă, între oamenii pe care îi studiază”. E performanța pe care o realizează el însuși prin iscusința de a nara, descrie și portretiza, prin nota de umor introdusă, când e cazul, în relatare, prin comentarii ironice și sarcastice, nu rareori, prin patosul mâniei, dar mai ales prin duioșia unor caracterizări, prin vibrația evocărilor. Posibilități de cultivare a unor asemenea însușiri oferă, prin definiție, publicistica, memorialistica și oratoria. În toate aceste genuri I. a strălucit și e
IORGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
maestru consacrat al cuvântului. Aurel Rău nu desfășoară un ceremonial al melancoliei livrești și nici al ironiei circumscriindu-și banalul ca Mircea Ivănescu. El este un melancolic, dar tristețea provine dintr-o supunere față de lucrurile consemnate cu obiectivitate fără subtext ironic. Desenul deslușit al poeziei lui Aurel Rău, fără încordare și tușe nervoase, conturează un univers original în care lucrurile au energia „ivirii prime”. Poetul nu e un volubil și nici un senzual, ci un contemplativ fără poză, un elegiac desprinzând un
RAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289147_a_290476]
-
adaptibilității, devenită „arma noastră de luptă în existență”, R. constată „spiritul nostru tranzacțional”, bunătatea, toleranța, lipsa dorinței de răzbunare. În completarea portretului psihologic, afirmă că românul are inteligență vioaie, suplă, că țăranul e înzestrat cu un spirit critic foarte dezvoltat, ironic și filosofic; lipsit de educație religioasă, acesta nu este mistic, ci mai degrabă superstițios. Ceea ce omite să evidențieze (tocmai el, doctrinarul țărănist) este dragostea de pământ a omului de la țară. După ce pune încă o dată în lumină funcția adaptării, ca expresie
RALEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289120_a_290449]
-
amănunte semnificative, care vin să îi întărească o idee. Uneori utilizează metafora, găsește expresia sau propoziția memorabilă, textul său fiind mai totdeauna agreabil, stârnind interesul și curiozitatea. Nu cultivă nici encomionul, nici diatriba, ci doar observația lucidă, când și când ironică, nefiindu-i străine - e adevărat, ceva mai rar - admirația și entuziasmul. Două exemple sunt elocvente pentru capacitatea autorului de a caracteriza. Spaniolii sunt un „amestec de bigotism, pasiune și senzualitate”, popor catolic prin excelență, al cărui suflet se zbate între
RALEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289120_a_290449]
-
a cuprinde „optimismul naturii” („Noi infuzăm atomului dinamică / elastici constructivi / plămânii orașelor / vertebre de bronz / mușchii schije de platină / suntem în aorta zilei...”). De altfel, autorul experimentează întreaga succesiune de impresii ale avangardei românești. Principala sa inovație constă în substituirea ironică a limbajului poetic tradițional cu terminologia domeniilor modernității, plus subminarea semanticii și a funcțiilor morfo-sintactice: „apasă-te liră sterlină-te citroën-mă moară de eucalipt / și probabil să ne plimbăm / bitte iubirea mea 900 metri peste nivelul mării / văd plămânul tău
ROLL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289297_a_290626]
-
Prețul secant al genunii (1974), cuprinde o serie de narațiuni, unele devenind texte clasice ale genului, și nu doar în spațiul românesc. Chiar dacă, pentru Mircea Opriță, Altarul zeilor stohastici (Premiul Special la Primul Congres European de Science-Fiction, 1972), „o rece, ironică disecție a absurdului”, ar rămâne „cea mai bună lucrare a autorului”, povestirea care dă titlul volumului din 1974 conservă și confirmă, peste timp, preferința pe care i-o acordase prozatorul. Textul, conceput ca viziune halucinantă a înfruntării dintre inteligența umană
ROGOZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289296_a_290625]
-
este deloc „filtrată” de subiectivitatea autorului, vădit sedus de această lipsă de „poetizare”, în sens romantic, a spațiilor și climatelor culturale străbătute. Ceea ce dă farmec acestor note este, în adevăr, efortul spre obiectivitate: după citate celebre despre Nil, într-o ironică paradă livrescă, se relatează o plimbare prin „orașul mort”; mormintele califilor și mamelucilor apar, în crepuscul, ca un labirint straniu. Impresionează poezia realității, insolitul cotidianului, amănuntele prozaice dospind de umor sau, dimpotrivă, de sentimentul tulburător al diversității infinite, de acela
ROSETTI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289378_a_290707]
-
aspecte ce îi vor caracteriza toate scrierile: aspirația spre sinteză și spre identificarea de afinități și filiații (în cazul de față, relații de continuitate cu lirica interbelică și familii de spirite - poeți ai realului, poeți ai „expresiei”, telurici sau uranici, ironici și alexandrini etc.), ca și înțelegerea criticii în simbioză fertilă cu istoria literară. Comentariul, de bun-simț, nu e lipsit de ezitări și de clișee didactice. Treptat, aceste scăderi își vor diminua ponderea, o dimensiune didactică persistând totuși, în ceea ce are
RUJA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289397_a_290726]
-
Scriitorilor). Mai publică în „Discobolul”, „Cuvântul”, „Contemporanul - Ideea europeană”, „Viața românească”, „Euphorion”, „România literară”, „Seine et Danube” ș.a. Identitatea literaturii critice semnate de S. se instituie în primul rând la nivelul expresiei. Autoarea vine din școala calofilă, personalizată stilistic și ironică, a lui Cornel Regman sau Al. Cistelecan. Textele ei violează precauțiile stilului tranzitiv, autonomizându-se narcisist ca literatură până acolo încât comentarea unei cărți devine uneori un simplu pretext. În Graffiti veriga slabă a selecției autorilor împinge aceste date către autosubminare
SALCUDEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289447_a_290776]
-
Basarabia și să închipuie, împreună cu primele două, tripticul menit să prezinte „drama pământului”. Legătura dintre ele urma să o facă tot Titu Herdelea, alter ego biografic al scriitorului pe o bună perioadă, dar privit retrospectiv, în text, cu distanțare critică, ironică. Ca ardelean, R. a fost foarte sensibil la drama soldaților români din armata austro-ungară, trimiși să lupte în primul război mondial împotriva celor de aceeași etnie. Lupta între datoria militară și sentimentul național intervine în nuvela Catastrofa și constituie, pe
REBREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289159_a_290488]
-
mediu provincial sordid, cămătăresc, și o crimă nedorită, săvârșită prin fatalitate, sub imperiul reacțiilor imprevizibile, obscure, ale sufletelor primitive, trimit la Georges Simenon. În același timp, surpriza aflării criminalului printre personajele nebănuite se păstrează, autorul reușind să arunce câteva săgeți ironice către tipul de anchetator din romanele Agathei Christie. Lămurirea misterului introduce altă enigmă, acum de ordinul psihologiei omenești. Ce resorturi sufletești secrete fac dintr-o ființă nevinovată și atașată monstrul în stare să ucidă cu sânge rece doi bătrâni? Romancierul
REBREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289159_a_290488]
-
V. Alecsandri. Valoarea documentară a acestor producții, păstrătoare ale limbii și obiceiurilor străvechi, o cântărește în spiritul gândirii lui Herder („Datinile, poveștile, muzica și poezia sunt arhivele popoarelor”). Dar nici palierul estetic nu e cu totul neglijat. Liric sau retoric, ironic și bătăios, scrisul lui R. e nuanțat de un anume spirit de finețe. Rostirea cu vibrări afective din evocări lasă loc, în proza de atitudine, discursului eseistic, pasionat, scăpărător de vervă a ideii. Trebuie să recunoaștem că el a fost
RUSSO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289406_a_290735]
-
În fiecare an? Soției mele Îi place să-mi aducă aminte - fiindcă și eu sunt un workaholic american - faptul că „nimeni nu a regretat vreodată, pe patul de moarte, că nu a stat mai mult timp la birou”. În mod ironic, atunci când americanii optează pentru mai multă muncă decât divertisment, creșterea salariilor este reflectată În PIB. Dar când europenii optează pentru mai mult timp liber, PIB-ul este ajustat În jos pentru a reflecta pierderile salariale și nivelul de consum. Modul
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
sosirea la Paris); ele alternează acum cu sonde memorialistice în viața familiei, a prietenilor din studenție, a lumii literare interbelice. Jurnalul restituie, tot selectiv, însemnări de exil, ale anilor ’80, până în imediata actualitate postdecembristă. Cu un condei incisiv, dar și ironic, tandru sau chiar nostalgic pentru rarele momente de grație ale unei existențe eminamente angajate, mereu somată de opțiuni grave, sunt decupate crochiuri în spectacolul uman al exilului românesc sau al contactelor clandestine ori oficiale, loiale ori ipocrite, cu emisari ai
LOVINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287853_a_289182]
-
Heliade-Rădulescu” al Academiei Române. Tot în 1928 i se tipărește romanul Necazurile părintelui Ghedeon, distins cu Premiul Femina. De pe acum se afirmă direcția predilectă și totodată cea mai interesantă a scrisului său: prezentarea vieții monahale, ecleziastice în general, în lumina ușor ironică a unui râs blând, bonom. Linia aceasta e continuată în numeroase alte volume, proză scurtă sau romane: Duhovnicul maicilor (1929), Pocăința starețului (1931), Ucenicii Sfântului Antonie (1933), O zi din viața unui mitropolit (1934), Cazul maicii Varvara (1937), Jocul satanei
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
coordonatele unor tipologii de sorginte gogoliană, sunt protagoniștii unor aventuri amoroase insolite, în limbul subțire dintre nefirescul straniu și oniricul comic. Alte „schițe” au ca fundal un pitoresc provincial, poate autobiografic. Frazarea narațiunilor este laconică, într-un lexic dezinhibat, cu ironice alăturări de expresii crude și neologisme, sugerând nesfârșita tranziție, tragedia și totodată „comedia cea de obște” a societății românești de azi. SCRIERI: Poeme, Iași, 1980; Credință și frig, București, 1990; Hierofanie, Iași, 1991; Amintirile verbului, Iași, 1992; Cameră cu magnolii
STEFANACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289901_a_291230]
-
roman interesant este Râul tăcut (1999), unde, dincolo de trama polițistă (într-o banală localitate provincială, un procuror vine să ancheteze uciderea unei fete bătrâne), există o structurare alegorică de profunzime a imaginarului privind condiția umană, pusă într-o lumină înduioșat ironică. SCRIERI: Aventurile tezaurului Cloșca cu puii de aur, București, 1979; Expediție la apa vie, București, 1981; La noapte, cotidianul, I, București, 1985, II, Buzău, 1999; După anchetă, București, 1986; Adio cu nopțile de unul singur, București, 1987; Drumul prin pădure
STEFAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289899_a_291228]
-
desfășurare din prezentul comunist (moartea satului românesc), dramaturgul își ia mereu ca referent, ca obiect de observație și ca punct de sprijin omul: omul aflat sub vremi și sub povara propriei condiții imperfecte. Teatrul ilustrează, așadar, cel mai puțin structura ironică a autorului, apetența pentru formularea paradoxală și debordanta fantezie lexicală ce va fi preeminentă în scrisori, în jurnal, în mai multe proze din volumul Șoarecele B și alte povestiri și pe tot cuprinsul romanului Adio, Europa!. Dramaturgul nu admite ca
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
cel al realului mutilant. În această speță de proză S. încearcă să compenseze urâtul lumii și al existenței prin frumusețea poveștii și a descoperirilor ei succesive. Dacă aici el practică evaziunea în mit, în povestea fondatoare și regeneratoare, în proza ironică deformează plastic structura strâmb constituită a realității din lagărul socialist, obținând din negarea negativului o afirmație morală laborios construită. Evoluția scriitorului, cu totul paradoxală, este inversă în raport cu așteptările: de la o proză lucidă, cerebrală, cu ascuțiș satiric și un umor (amar
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
Literar de la Sibiu-Cluj (1941-1950)”, iar în sumar se regăsesc unele dintre cele mai izbutite proze din prima categorie. În schimb, o parte din cărțile concepute și scrise mult după consumarea experienței detenției aparțin cu totul clasei empatice, renunțând la accentul ironic și atingându-l pe cel liric. Pe scara valorică, punctul cel mai de jos îl reprezintă debutul editorial: nuvela extinsă Concert, apărută cu puțin timp înainte de începutul călătoriei forțate a lui S. prin infernul închisorii politice. Scriitorul își va trece
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
C. Rădulescu-Motru de societate, doar Mihail Dragomirescu devenind membru în 1911. Invitat să adere, C. Dobrogeanu-Gherea a reproșat, într-o scrisoare deschisă adresată lui D. Anghel, condiționarea admiterii nu de valoarea operei, ci de „certificatul de naștere”, declarând în chip ironic că nici nu și l-ar putea procura, deplasarea în Rusia fiind pentru el primejdioasă. În fapt, cum va arăta în răspunsul său D. Anghel, criticul îndeplinea prima condiție, având cetățenie română. Poziția lui Gherea va fi însușită de mai
SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289772_a_291101]
-
S.-R., proiecții ale dramei declasării și rupturii dintre două culturi, oscilează între sentimentalism și cinismul unui decepționat care reia motivele poeziei sociale și se angajează în direcția esteticii urâtului. În lirica erotică îl imită pe Heinrich Heine, dar poanta ironică nu reușește să disimuleze întotdeauna amărăciunea ori melancolia. Influența lui Mihai Eminescu este și ea vizibilă. Mai interesantă este culegerea de „sonete postume” Frontul roșu (1920), unde notația nudă și lucidă a senzațiilor încercate în așteptarea morții și demistificarea războiului
STEUERMAN-RODION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289929_a_291258]