2,450 matches
-
realizată chiar împotriva voinței unei părți a armatei. Firește, nimeni altul în afară de Salazar n-ar fi avut curajul să-și afirme cu atâta fermitate programul revoluționar. Dar, nu încape îndoială, de asemenea, ca ar fi avut prea putini sorți de izbândă dacă n-ar fi știut că se poate bizui, până la capăt, pe sprijinul total al Președintelui Republicii. Trecând de partea lui Salazar, împotriva unor elemente izolate ale armatei, generalul Carmona salvează încă odată revoluția. XIII. O REVOLUȚIE SPIRITUALĂ " Răul vine
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
din nou familia portugheză. Instinctul său politic îl avertiza și de astă dată că o colaborare cu elementele partidelor de dreapta, constituționaliști și integraliști - cu care avea de altfel atâtea puncte ideologice comune - ar fi compromis de la început sorții de izbândă ai unei revoluții totalitare. Și astfel pornește la drum singur, având doar sprijinul armatei și încrederea în fertilitatea politică, a revoluției pe care o inaugurase mișcarea de la 28 mai. Conștient că momentul istoric pe care-l trăia Portugalia îi îngăduia
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de zi, după un ritual aproape desăvârșit, spre locul înfrângerii mele, intrând supus, resemnat, pe poarta victoriei. Biblioteca m-a învățat, mai mult decât toate întâmplările vieții mele, să fiu supus, ascultător, robit vieții, să nu mă semețesc cu nici o izbândă. Mi-a dat acea umilință a așteptării, m-a întărit în răbdarea de a îndura mizeriile de peste zi. Mi-a dat tăria de a trăi din lefuri de nimic, de a mă hrăni cu fărâmituri și de a nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
talent, dacă nu are caracter. Nu mă interesau ceilalți scriitori. Nu trăiam în preajma lor, nu le știam faptele, gândurile, viețile. Dar cei în preajma cărora mă aflam, cu care îmi împărțeam zilele unei tinereți neastâmpărate, cu care nutream aceleași visuri de izbândă literară, izbândă a unor viitoare cărți, nu îmi erau indiferenți. Nu îi judecam. Nu am acest drept, această putere. Dar le urmăream scrisul. Și, aproape instinctiv, știam, prevedeam care va face într-adevăr ceva și care doar se va preface
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu are caracter. Nu mă interesau ceilalți scriitori. Nu trăiam în preajma lor, nu le știam faptele, gândurile, viețile. Dar cei în preajma cărora mă aflam, cu care îmi împărțeam zilele unei tinereți neastâmpărate, cu care nutream aceleași visuri de izbândă literară, izbândă a unor viitoare cărți, nu îmi erau indiferenți. Nu îi judecam. Nu am acest drept, această putere. Dar le urmăream scrisul. Și, aproape instinctiv, știam, prevedeam care va face într-adevăr ceva și care doar se va preface. A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se face tot ce s-a făcut și care se va face deci și până la bătrânii noștri veterani care cu pieptul încărcat de decorații și glorie de luptă deci îi avem astăzi în mijlocul nostru deci au venit pe drum de izbânde și glorie strămoșească deci prin urmare patriotismul străbun care este încrustat ca nestematele pe bijuteriile din Tezauru’ de la Pietroasele, dar mai e și Tezauru’ de la Moscova de recuperat că atunci era țarism și ne aliasem cu el, nu cu bolșevicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
înving, ci doar spășită, ușor înveselită că s-a lăsat păcălită, amăgită de necazul meu, de spaima mea de pe acel pat de spital. Acum, când vede că îmi revin biruitor prin text, se retrage, amânându-și pentru altă dată clipa izbânzii depline. Știe că tot mă va lua, dar mă mai lasă să-mi savurez această amăgitoare victorie asupra ei prin povestire, prin text. Povestindu-i acelui bătrân, din spaimă de Moarte, textul m-a izbăvit de teamă, m-a redat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Că ai trăit? Încercările mele repetate de a rescrie acea povestire, cărțile adunate, toate ce au urmat nu au făcut decât să-mi perpetueze amărăciunea de demult. Am dat neputinței mele literare de mai târziu o aură falsă de oarecari izbânzi, de false succese. Știam că toate sunt false. Știam că îmi trăiam, de fapt, o ratare frumos poleită. Înțelesesem, târziu, cât de ușor poți pierde totul, în beția unei nopți despre care niciodată nu-ți vei mai aminti ceva. Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se rupsese În două și că putea Înainta fără să trebuiască să sară sau fără teama de a cădea lat cînd făcea un pas mai mare. Își luă o scurtă pauză de odihnă pentru a se bucura de cea dintîi izbîndă după atîta amar de vreme, apoi, cu greutate, se Îndreptă spre ascunzătoarea În care adăpostise o parte din hrana care-i revenea și o secure rudimentară, făcută din mînerul luat de la o sapă, fîșii groase de piele de iguană și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
din urmă negă, decepționată: - Nu văd nimic. - Dar eu văd... Și miros... Păsările astea care zboară sînt păsări de coastă. Se Întoarse s-o privească, și cu toate că expresia lui continua să fie aceeași, În ochii lui strălucea o luminiță de izbîndă. Două zile! promise el. Încă două zile și vom fi pe pămînt... Făcu o pauză. Acum o să mă odihnesc. Singurul lucru pe care trebuie să-l faci e să dai din cînd În cînd la rame, ca să nu ne tragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
un om al lui Dumnezeu, Căruia cu dragoste și evlavie I s-a închinat încă din tinerețile ei.”) și alții, cărora autoarea le desenează chipul sufletesc în trăsături sugestive. Există în scrierile Lidiei Vrabie credința fermă în forța binelui, în izbânda sufletului cucernic - convingeri pe care le argumentează cu fapte de viață, încât crează impresia că autoarea, așezată la masa de lucru, în timp ce cu o mână așterne salbele cuvintelor pe hârtie, cu cealaltă răsfoiește pagini din Sfânta Sciptură, totul sub lumina
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ta. Și încă într-o asemenea zi atât de importantă pentru noi amândoi. Ți-am spus doar că plecăm împreună. În primul rând, pentru că așa mi se pare corect. Amândoi am pus la cale isprava, amândoi o să ne bucurăm de izbândă. În al doilea rând... Îi aruncă o privire furișă: în al doilea rând, nu văd de ce nu aș recunoaște-o, sânt și puțin superstițioasă. Rândul trecut, când ne-am despărțit, nu mi-a mers prea grozav... Își aranjă pălăria înghesuind
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Extraordinar! Cum fuge timpul, domnule!" Făcu lumina mică și dădu drumul în surdină la aparatul de radio: "Aici Radio Europa liberă..." * Melania Lupu scoase un oftat de mulțumire. Pasiența se tăia pe decari ― belșug ― și pe ași, adică bucurie și izbândă în chestiuni oficiale. N-avea nici o problemă oficială de rezolvat, dar asta nu însemna nimic. Oricum era bine. Dădu jos motanul care-i adormise în poală și cu pași mărunți se îndreptă spre oglindă. Își șterse obrazul mic cu un
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
comunică, legîndu-ne de aproapele nostru, devine o simplă cuvîntare care își strigă doar dreptul de a cuvînta. Am devenit astfel ființe îndepărtate în ciuda libertății noastre cîștigate de comuniune umană. Jargonul ultimilor ani a rezumat totul în amăgitor solitara strigătură de izbîndă : fac ce vrea mușchii mei ! Nimeni nu mai comunică, nimeni nu mai ascultă pe nimeni, vorbele sînt folosite doar ca arme de atac și/sau apărare, iar cuvintele sînt vînturate precum niște coji de semințe scuipate de o gură demonică
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
ieftin. Doi ani au luptat din răsputeri; rezultatul acestor sforțări a fost însă... închiderea atelierului. Nu mai puteau scoate nici chiria. Una din ele, aceea pe care am întâlnit-o noi, a încercat să lucreze acasă: o nouă luptă fără de izbândă, căci nu găsește atâta de lucru ca să-și poată scoate existența. În momentul acesta ea caută o ocupațiune, orice, numai să poată trăi. Iată, pe scurt, istoria unei absolvente a școlilor noastre profesionale - și cam aceeași e aproape a tuturor
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
și de înțelepciune. Orice suflet este abordabil, dacă îi găsești la timp struna potrivită. Omul normal aflat în exil este pătruns de dorul, nu de sâcâiala de patrie. Tandrețea - acest înveliș de ozona al condiției umane. Prea multă energie destinată izbânzii este confiscată de ură. Deși fragil, omul tot vas de preț rămâne. Echilibrul în fața catastrofelor dă caratele spiritualității unui popor. Politețea dă strălucire valorii. Originalitatea poate fi provocată și de erori. Admirația de marcă e cea postumă. O tragedie națională
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
și de buni psihologi, încât le-a reușit și idealul fizic de om. Cotropitorii vicleni distrug mai întâi infrastructura spirituală a învinșilor. Toți scelerații lumii s-au considerat neînțeleși. Și în scenariile istoriei există popoare care duc tava. Istoria înregistrează izbânzile săbiilor, nu pe cele ale spiritului. Cele mai multe tragedii naționale apar după decimarea elitelor. Orice început de secol sporește cota de neliniște și de așteptare. De regulă, în istorie rămân numai anii negri, buboși, sângeroși și răpănoși. Combinând epocile, înțelegem că
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
era împotriva spitalelor. Pentru că "ele amână doar plata unor datorii". Luptă unii împotriva morții ascunzând cadavre. Până acum, firmele de pompe funebre nu au cunoscut nici un gol de producție. Ducem în mormânt mai ales tainele căderii, nu pe cele ale izbânzii. Dispariția vieții de pe pământ s-ar putea să fie doar o chestiune de detaliu. În țările sărace, se practică, la scară mare, euthanasierea prin foame. Moartea te desparte de cel ce ești și de cel ce ai fi dorit să
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
principalele enzime ale vieții. O urgență a condiției umane este reabilitarea zâmbetului. Zâmbetul prefațează integrala iubirii. Ironia, un procedeu care transformă, cu randament maxim prietenii în dușmani. Omenirea se află deja în căutarea râsului pierdut. Zâmbetul ar putea fi mascota izbânzii. Râsul tronează încă în clanul învingătorilor. Românii și-au depozitat geniul în glume. Întotdeauna, umorul este fertilizat de imperfecțiunile epocii. Gluma bună flirtează, nu se dezbracă. Este din ce în ce mai greu de deosebit zâmbetul posac de rânjetul amabil. Angajăm actori de comedie
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
acesta în gând, de foarte multe ori, încrezător. Se și vedea, astfel, pe cel mai semeț pisc al acestei arte, fiind cel mai de seamă reprezentant al ei, iar mizeria în care trăia astăzi nu-i dărâma deloc speranța pentru izbânda ce sigur va veni mâine. Sărăcia nu-i putea strica, cu niciun chip, frumusețea viitorului - era prea puțin importantă, pentru ca s-o ia serios în seamă. Nici măcar nesusținerea și ironia celorlalți nu părea a-l deranja prea tare. Desigur, se
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
iluzie ieftină, un dar gratuit, pe care omul și l-a făcut singur cadou! Să te încrezi în astfel de aparențe sărmane este ca și cum ai fraterniza cu dușmanul: te înalți, la început, și tu un dram pe culmea semeață a izbânzii alături de el, ca apoi să cazi vertiginos în hăul fără fund al eșecului, fiind trădat și răpus în suflet. Iar și asta este tot o culme, dar a disperării! Iar aceasta este o consolare cu care puțini se împacă pe
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
dea câțiva lei, ăsta i-i refuză, îi ură drum bun, și se despărțiră. Intrând în club, feministele o întâmpinară cu mare entuziasm: ai reușit, nebuno, să-l duci pe vameș, iar nouă, să ne câștigi pariul. Dublu atac - dublă izbândă! Preconcertul Atât de caldă, atât de frumoasă era seara, atât de senin și încărcat de stele era cerul, atât de pline cu parfumul de flori erau grădinile și arborii din parc, încât, nu ți-ar mai fi venit să rămâi
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
țara, cu mine. Era la modă ciorovăiala privind modernizarea. Ce modernizare? Că, fiecare, cu oricât de puțină minte în cap, își vedea în primul și în ultimul rând de propria înavuțire. De restul, de țară - nici pomeneală! Iar, la numărul izbânzilor și a erorilor sucombate în avarii, tot eu am căzut de prost. Pe-atunci ajunsesem, deja, sus de tot: vârful guvernului. Dar, dacă vârful n-avea de ce se înrădăcina, ce vină avea vârful?! și am fost alesul, și am fost
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
rămîn veșnice, săpate în piatra lui Decebal și a lui Traian. Nimic mai fals decît o astfel de părere. Noi am trăit în România lozincii Agnita-Botorca, a genocidului de la Jilava și Canal, a poeziilor care se terminau cu "Pobeda spre izbîndă", a picturilor cu fabrici și uzine, a tovarășului prim-secretar, zeul care face și desface. România posesoare de rădăcini ascunse, care apoi s-o salveze. Bursele studențești, institute de cercetare, literatura de sertar, intelighenția refractară, Europa Liberă, toate constituiau tentative
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
șalul de lînă și În casa mică veche de lîngă gard patul Florichii servitoarea cămășile ei de americă ligheanul cu smalțul sărit sînii moi de femeie trecută bine de patruzeci plăcere și greață nevoia de a trăi și chiotul de izbîndă al vieții ca acest strigăt al cocoșului cînd nimic nu prevestește Încă zorile noapte fără sfîrșit timp Împietrit pietrele astea fost-au vreodată călcate cu adevărat de tălpile umbrelor care mă bîntuie mereu În spate mereu mai În spate mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]