2,387 matches
-
care le-ai părăsit cu atâta grabă. Scumpe prietene, întreg târgul Iașilor a început să se vaete aflând că l-ai lipsit de prea cinstita ta figura de oltean get-beget. Ba, până și bietele dobitoace au început să ragă, să latre în semn de mare jale în urma necugetatei tale plecări. Sper că te-ai călătorit bine până la moșia matale Dârvari, mai ales că acum caleștile boierești merg taman ca o porumbiță ce se îndeamnă mai repede la cuibul ei. Pe la noi
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
de toți și crescut cu mare dragoste. Numai după câteva luni a devenit un câine pe cinste. Tata l-a pus în lanț și gospodăria a rămas în grija lui. Nu se apropia nimeni de curtea noastră, fără ca el să latre și să se zbuciume, crezând că rupe lanțul. Noaptea îl lăsa dezlegat, liber în toată curtea. Ce mai alerga în voie peste tot! Se oprea la poartă și lătra pe sătenii de pe drum. Toți îi știau de frică. Cu timpul
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
lui. Nu se apropia nimeni de curtea noastră, fără ca el să latre și să se zbuciume, crezând că rupe lanțul. Noaptea îl lăsa dezlegat, liber în toată curtea. Ce mai alerga în voie peste tot! Se oprea la poartă și lătra pe sătenii de pe drum. Toți îi știau de frică. Cu timpul ne temeam și noi de el. Îl lega și dezlega numai tata. Uneori se prostea și se împotrivea și la tata. Folosea juvățul de funie pentru a-l prinde
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
el era în cușcă și dormea. Oltea se credea vitează și într-o zi s-a dus la el și-ncepu a-l striga dezmierdat: Cuțu Grivei! Cuțu Grivei! Și-i trase oala ca să-i pună mâncare. El n-a lătrat-o, dar a sărit la ea și-o labă cu gheare i-a zgâriat adânc fața. Cu tot tratamentul medical acordat, a rămas până-n ultimele zile ale vieții cu o lungă cicatrice lângă urechea dreaptă. De atunci nu se mai
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
la Iordan, la sfințit prin sat. După slujba de sfințire a aghiazmei, au luat cofița cu aghiasmă, struțul de busuioc și-au pornit pe lan, urmați de vreo 5-6 băieți. Aceștia strigau din răsputeri "chiralesaaaa!", "chiralesaaa!" de răsuna lanul. Câinii lătrau, vecinele ieșeau cu lumânări aprinse la poartă și totul se desfășura după tradiție. Preotul Arcadie Repta era neîntrecut la cele bisericești. Și la Iordan striga din curtea omului: "în Iordan botezându-Te, Tu, Doamne! Închinarea treimii s-au arătat. Și
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
Și le-am strâns într-un obor Și oborul s-a spart Și vacile din obor au ieșit Și deochiul de la Răduța a ieșit Și s-a dus în munții înalți, În văi adânci, Unde cocor nu cântă, Câine nu latră, Pisică nu miaună, Fată mare cosiță nu împletește Că acolo va aștepta Cu mese întinse, Cu făclii aprinde Și lasă pe Răduța curată, luminată, Ca argintul de curată, Ca Maica Precista din cer Ce pe ea, a lăsat-o!". M-
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
le renovau pe cele vechi. Pe ulițele satului se auzeau mereu. "Vând păcură!", "Vând păcură!" Copiii nu-l însoțeau ca pe rufari, de teamă să nu se murdărească de păcură. Totuși, le plăcea să strige și ei, ca păcurarul. Câinii lătrau pe ulițe și femeile ieșeau la porți să vadă ce se întâmplă. În felul acesta își făcea reclamă la marfa sa. Blehariul, de asemenea era nelipsit din viața satului. Avea căruța acoperită cu o pânză groasă susținută pe un schelet
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
fără a fi fost judecat sau condamnat. Văzusem biserica. Din curtea ei, printr-o portiță am pornit-o spre castelul care se zărea printre schele, materiale de construcție și... câini. Înaintam, încercând să-i ignor. Unul mai agresiv se apropiase lătrând periculos. Din fericire, venea paznicul, căruia-i făcusem niște semne cu aparatul de fotografiat. Ajunsesem suficient de aproape de castel și-i vedeam zidurile proaspăt văruite într-un galben potolit. Doar pentru câteva fotografii am venit de la Roman (bicicleta o plasasem
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
ieșit din oraș, am început un urcuș pe care l-am dovedit și pe lângă bicicletă, spre mausoleul care amintea de luptele din primul război mondial. Nu pot să nu menționez c-am trecut pe lângă un fel de casă unde lătrau niște câini, după timbru, destul de mari. Ploaia devenise o amenințare împotriva căreia n- aveam ce face. După mausoleu s-a terminat urcușul și mi-am pus flaneaua groasă, fiindcă la vale nu mai era nevoie să dau din picioare și
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
ducând ulcioare cu apă, fiind în mărime naturală. În apropiere nu mai erau locuințe. Mi-a confirmat că este casa dramaturgului chiar cineva din curte, care cosea iarba. Mai încolo apăru o casă părăsită, apoi un câine ciobănesc care mă lătra insistent, dar fără a se mișca, fără a se apropia de mine. Bine a făcut, că era prea mare. Îmi doream mult să știu dacă mai aveam de pedalat urcând, însă n-aveam pe cine întreba. La Dâmbovicioara nu m-
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
stânga, deasupra drumului. Văzându-mă, începuse să alerge înainte însoțindu-mă (din fericire, din locul acela nu putea, încă, să coboare pe șosea). Când a reușit, era așa de indignat, că deși abia-și mai trăgea sufletul, însă continua să latre, aproape incontinuu. Noroc că nu i-am dat atenție, și noroc de vale, că mult n-a mai putut fugi după mine. După ce am scăpat de el, la un fel de bufet am luat covrigei Liliput și un suc. În
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
casa era păzită de vreo câțiva câini. Făcându-și datoria, unul se apropiase periculos de mult, deși eu eram calm, coborâsem din șea, plasând strategic bicicleta între mine și el. Însă, după cum ziceam, erau mai mulți câini. M-au înconjurat, lătrându-mă și apropiindu-se. Erau crescuți în pădure, obișnuiți să înfrunte (poate) lupii, și nu-nțelegeam ce aveau cu mine. Voiam să-i conving că-i ignor, mergeam înainte dojenindu- i (oricum nu mă auzea nimeni, puteam spune orice), cu
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
de la burtă, parcă ar fi dat cineva cu sfredelul direct în măruntaiele lui; începuse să vadă ca prin ceață și simțea că nu mai are putere. Și-a amintit, totuși, că data trecută când crăticioara de apă era goală, a lătrat și stăpâna i-a adus apă. Așa că, în fața ceaunelului gol, a început să latre. La început mai încet, apoi din ce în ce mai tare, până când așa, ca într-o hipnoză, gâtlejul lui a început să scoată niște urlete aiuritoare. Bunica era în pat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
să vadă ca prin ceață și simțea că nu mai are putere. Și-a amintit, totuși, că data trecută când crăticioara de apă era goală, a lătrat și stăpâna i-a adus apă. Așa că, în fața ceaunelului gol, a început să latre. La început mai încet, apoi din ce în ce mai tare, până când așa, ca într-o hipnoză, gâtlejul lui a început să scoată niște urlete aiuritoare. Bunica era în pat, toropită de căldură. Când a văzut că lătratul nu mai contenește, cu baticul căzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Viața, cum este ea” ș.a. Dintr-o pagină cu versuri de Grigore Bostan am reținut „Inscripție veche” : Veți citi „Plecat.../ să mai caut iară / zidul cufundat / în era cuaternară.../ Numai prin fântâne, /Dincolo de piatră /câinii, iarăși câinii / se aud cum latră.../ Dincolo de-o seară / între ziduri strânsă / din cărbune iară / se aude plânsul... Și ca să trecem de la semnificații și aluzive la altele din: „Cel mai mic om”: Mai întâi / simt că cineva mă cuprinde fierbinte (mai mult decât frățește) / Doar
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
să spun unde e soțul; eu numai nu știu, nu știu. Pînă la șapte luni m-au tot bătut; după șapte luni de sarcină, nu m-au bătut, dar își băteau joc tare, mă puneau să rag ca vaca, să latru ca cîinele, să cînt ca cocoșul, să zbier ca oaia, să nechez ca caii, să orăcăiesc ca broasca, dar nici n-au scos nimic din gura mea contra soțului pe care l-am iubit așa mult..." Primul grup lichidat va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de ani? - Păi, porți un tricou cu marijuana la petrecerea de Halloween, unde tocmai te pipăiai cu o studentă în baie, așa că răspunsul la întrebare, prietene, e un nu categoric. Subit, câinele se sătură de prezența noastră și începu să latre la noi să eliberăm garajul. - Și cu asta, am spus, ne întoarcem la petrecere. Am reintrat în labirint și în timp ce îmi făceam loc prin întuneric m-am simțit agitat. Încăperile păreau și mai înțesate decât înainte, iar afară lumea făcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
trezit în camera de oaspeți fără să știu cum ajunsesem acolo, dar nu am intrat în panică - nici n-am luat-o în serios - pentru că era ceva ce se întâmpla cu o regularitate pe care nu o găseam alarmantă. Victor lătra de undeva din interiorul casei, iar ceasul de pe noptieră indica 7.15. Am gemut și mi-am îngropat adânc fața-n pernă (era umedă; plânsesem din nou în somn), dar m-am ridicat rapid în capul oaselor, realizând că aveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
poliței concepute special pentru a găzdui sticlele de ulei de măsline. Victor a apărut curând, târându-și picioarele. Câinele mă fixa. Mă plictisești gândea el. Haide, încearcă - dă-mi un motiv să-mi înfig colții gândea el în continuare. - De ce latră toată noaptea câinele ăsta bădăran? am întrebat, întorcându-i câinelui privirea răutăcioasă. - Poate pentru că a fost scârbit de priveliștea studenților tăi de nouăsprezece ani punându-și-o în garajul nostru, mi-a răspuns Jayne imediat, fără să se întoarcă. Sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
franjuri și cuvântul lingerie în litere argintii alungite. Apoi Victor sări pe ea, fericit și dând bucuros din coadă, înainte de a se duce la ușa de sticlă, privind intens și foarte concentrat către un punct din curte și porni să latre de parcă turbase, iar eu îmi simțeam capul gata să explodeze. - Șezi, Victor! Jos. Jos! am exclamat. Drace, nu poate nimeni să-l potolească pe câinele ăsta? M-am întors din nou la ziare, dar Sarah îmi vârî sub nas lista
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
legate de disparițiile acelor băieți, care începuseră cam în aceeași perioadă? Alte explicații posibile mă făceau să sper că această legătură exista. Ceva trecu deasupra mea și zbură mai departe. Victor ieși repede din casă și acum stătea lângă mine, lătrând și scheunând. Privea în direcția pădurii. - Gura, am zis eu, obosit. Mai ține-ți gura. Mi-a aruncat o privire îngrijorată și s-a lungit, scoțând un fel de scâncet. Am încercat să mă destind, pielea mea înfiorându-se în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
călătorești, șopti vântul, așa ai vrut să trăiești.) Am deschis ochii tocmai în momentul în care o molie ateriză pe brațul meu. Se părea că întreaga lume era pe moarte, înnegrindu-se. Întunericul înghițea totul. Iar atunci Victor începu să latre - mult mai insistent de data asta, tremurând în timp ce se zgâia la pădure, lătrăturile lui întrerupte de mârâituri. Și, la fel de brusc, încetă. Rămase nemișcat. Auzise ceva. Continua să se uite spre pădure. Apoi sări de pe verandă și începu să latre din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să latre - mult mai insistent de data asta, tremurând în timp ce se zgâia la pădure, lătrăturile lui întrerupte de mârâituri. Și, la fel de brusc, încetă. Rămase nemișcat. Auzise ceva. Continua să se uite spre pădure. Apoi sări de pe verandă și începu să latre din nou. - Victor, am strigat cât am putut de tare. Îi vedeam silueta săltând peste câmp, ca și cum ar fi urmărit ceva, după care intră în pădure și lătratul încetă. Am luat o altă gură de băutură și m-am hotărât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
avansați ca noi, tehnologic vorbind. Mitchell spusese asta, dar nu-mi puteam da seama din vocea lui plată și detașată dacă argumenta sau dacă era de acord cu Mark. - Se numește tehnologie disruptivă. Dintr-odată l-am auzit pe Victor lătrând în curtea noastră. - Mimi nu vrea ca Hanson să mai joace Doom. - De ce? întrebă cineva. - Zice că e un joc de care se folosește armata Statelor Unite ca să-i instruiască pe soldați. Un oftat din rărunchi. Singurul lucru care separa casa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ar fi auzit, silueta se întoarse de la fereastră și dispăru. Am înghețat, incapabil să scot un cuvânt, înaintând pe poteca pietruită, spre intrare. - Wendy, sunt la ușa din față, am zis calm. Scoate-i pe copii. Acum. Victor continua să latre, undeva în spate, apoi lăstratul se transformă în urlet. Am început să bat rapid la ușă, apoi am izbit cu toată puterea. Wendy deschise ușa, speriată, cu Sarah tot în brațe, iar fetița zâmbi când mă văzu. Robby stătea în spatele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]