10,420 matches
-
spre partea din față a corpului și el a tras adânc aer în piept. Și-a trecut o mână prin părul meu, apăsându-mă cu degetele în creștetul capului. M-am împotrivit ca o mâță care nu vrea să fie mângâiată. Prietenul ăsta al tău, Tom, a zis, ai fantezii cu el? —încetează! — Te culci cu el? —Același răspuns. Și-a strâns buzele. Dar s-a gândit la ceva și fața lui s-a relaxat. —în regulă, a spus într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
balansat foarte puțin. A întrebat: — Crezi că o să țină? M-a ridicat puțin ca să-mi poată da jos colanții. Am tresărit simțind mâinile lui pe piele, reci la început, pricepute ca ale unui chirurg, dar infinit mai blânde. Mi-a mângâiat coapsele, depărtându-le, mișcându-mă după voia lui, ca și cum aș fi fost o păpușă. Nu s-a deranjat să se dezbrace. A îngenuncheat în fața mea, așa cum era, haină, ghete și tot, adâncindu-și gura în mine, apăsat și blând, buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Mi-e frică de mâna stângă, mă doare des. Uneori am senzația că inima vrea să-mi iasă prin degetele acestei mâini, numai și numai pentru a-mi arăta un adevăr crud și brutal. Se întâmpla ca mâna dreaptă să mângâie mâna stângă, încercând să domolească într-un fel duritatea ei, ca un bărbat înțelept și bun surprins de severitatea soției sale. Cu toate că nimeni n-o poate împiedica să se arate așa cum este ea în realitate. Corpul meu atârnă între mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
chiar pe bunicul, care fusese un mare spirit chinuitor. Spunea: - Ce-ai făcut, netrebnicule? - Totul din cauza ta, i-am răspuns obraznic. Ai luat cu tine tot luciul familiei noastre, lăsând numai gunoi după tine. - Blestematule, a încercat el să mă mângâie. Trebuie să fii prost și leneș numai pentru că eu am fost genial? Mișcă, fă cât mai mult rău, cât te țin bretelele, până la împărăția noastră! Și cu asta dispăru într-o groapă din patul lui Zaharel și al Porumbiței, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
oameni bănuitori și plini de ură. Dar cineva s-a îndurat de ei, ascunzându-i în pivnița lor. Existau lucruri pe care Rudi nu le putea explica. Parcă s-ar fi aflat brusc în acel moment cu Ania și o mângâia, încurajând-o: - Ce bine că suntem împreună, draga mea! Oamenii se uitau împrejur, pisica își schimase locul și trona acum de pe o etajeră ca o statuie. - E aici cu mine, în lumină albastră, spuse Rudi, după care tăcu. Ochii i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
boul nu se clintise din locul de odihnă. Până la urmă, țăranul se dusese la evreul pios ca să se plângă de boul care refuza să muncească. Evreul înțelesese imediat ce s-a întâmplat cu boul și ceruse să-i vorbească în ureche, mângâindu-l întâi, apoi ridicându-se pe vârful picioarelor până la urechea lui ca să-i spună: - Dragul meu bou, când erai al meu puteai să te odihnești de Sabat, dar acum aparții acestui țăran care trăiește altfel decât noi fii bun, dragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
citesc cărțile pe care le citeam atunci și să găsesc în ele, între paginile palpitante, dar îngălbenite de timp, chiar penele iubitului meu papagal - pene albastre, verzi și galbene, cu reflexe aurii, pline de mister. Iau toate penele și-mi mângâi fața cu ele, mai ales buzele și nările, în care simt miros de pasăre. Ca și cum esența de pasăre s-ar fi păstrat în arhitectura penelor. Mirosul de pasăre mă ducea în acel timp în care trăiam cu soțul meu într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
altă parte, pentru că nu am cum. Purtat și îndurerat de imensa lor bunătate, iată, am și intrat înăuntrul lor, iar acum zbor spre Moartea Mea sau Înțelegerea Finală. Acorduri minore, prelungi, tonuri stelare calde și plăcute, armonii galactice nesfârșite îmi mângâie spiritul suferind. Unisonul ritmic a sute de darbouka mă poartă spre o lumină orbitoare. Așa cum bănuiam, este becul de la closetul lui Zappa. Pe Allah, ce mi se întâmplă? Trebuie să-mi revin. Și o și fac, pentru că cineva mă strânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
dintr-o parte - deși mă prefăceam concentrat asupra cărții, am văzut că nu-și scosese încă paltonul și nici căciuliță ei neagră caraghioasă -, mama scoase din sân și puse pe masă două hârtii de cinci ruble, boțite și parcă rușinate. Mângâindu-mi apoi mâna cu mânuța ei zbârcită, ea spuse încet: - Iartă-mă, fiule. Tu ești bun. Știu asta. Și, după ce mă mângâie pe păr și încercă să-mi spună ceva, fără o vorbă, ieși în vârful picioarelor, închizând fără zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
caraghioasă -, mama scoase din sân și puse pe masă două hârtii de cinci ruble, boțite și parcă rușinate. Mângâindu-mi apoi mâna cu mânuța ei zbârcită, ea spuse încet: - Iartă-mă, fiule. Tu ești bun. Știu asta. Și, după ce mă mângâie pe păr și încercă să-mi spună ceva, fără o vorbă, ieși în vârful picioarelor, închizând fără zgomot ușa în urma ei. 2 N-a trecut mult și m-am îmbolnăvit. Spaima mea deloc mică a fost potolită de veselia unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
decât ciudă. Mi-era ciudă pentru că în cameră, dincolo de paravan, Zinocika cea îmbolnăvită de mine m-a dezamăgit, continuând să fie la fel de plină de efuziune și, de aceea, asexuală, cum fusese în momentele când gângurea: „ah, ce minunat!“. Dezbrăcată, îmi mângâia obrajii și murmura - „Ah, dragul meu, micuțule!“ - cu un glăscior sonor și gingaș de copil. Această gingășie, nu, nu plină de cochetărie, ci izvorâtă din suflet, mă mustra parcă, împiedicându-mă să-mi etalez ceea ce se cheamă nerușinare. Un nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de bine și atât de tandru, încât îmi trecui mâna prin părul lui o dată, încă o dată, și încă o dată. Fără să-și desprindă mâinile de pe față și, deci, neputând să vadă cine s-a apropiat de el și cine îl mângâie, Burkeviț întrebă deodată cu glas înăbușit: Vadim? Simțindu-mi sufletul ca un cristal, mă așezai lângă el pe trepte. Burkeviț a spus „Vadim“, m-a chemat pe nume, și faptul că a făcut asta fără să vadă cine s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
prefer cântecul rusesc. De ce? Nu știam de ce, dar Sonia a spus: - Spaniolii cântă totdeauna pasiunea plină de dor, în timp ce rușii cântă dorul plin de pasiune. Ce zici, nu-i așa? - Da, desigur. Sigur că așa este, Ă Sonia, spusei eu, mângâind dulce numele ei atât de gingaș. Am trecut colțul. Aici domnea întunericul. Doar o fereastră de la parter era puternic luminată. Sub ea se detașa un pătrat luminos în care pietrele rotunde și umede păreau niște piersici așezate pe o tavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
geanta. Mă aplecai rapid, ridicai geanta și începui s-o șterg cu batista. Fără să se uite la ce fac și privindu-mă fix în ochi, Sonia întinse mâna și îmi scoase șapca de pe cap pe care începu s-o mângâie cu vârful degetelor, delicat, ca pe o pisicuță. Poate că, încurajat de acest gest, probabil și pentru că nu-și desprindea ochii din ochii mei, m-am apropiat de ea și am îmbrățișat-o plin de teamă că am să leșin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
așteptarea ei când, deodată, aproape de colț, cineva îmi atinge mâna. Mă dau înapoi. E mama. Are capul descoperit, și părul ei cărunt e ciufulit. Poartă haina vătuită a dădacei și în mână ține o plasă de sfoară pentru provizii. Îmi mângâie umărul rugătoare și speriată. - Fiule, am făcut rost de ceva bani, dacă vrei. - Duceți-vă, duceți-vă, o întrerup eu, înspăimântat la gândul că va apărea Sonia și va înțelege că această îngrozitoare bătrână este mama mea. Duceți-vă, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pășind greoi pe partea cealaltă a trotuarului. A doua zi dimineață, trecând pe coridor spre baie, am dat peste mama. Fiindu-mi milă de ea și neștiind ce să-i spun în legătură cu ziua precedentă, m-am oprit și i-am mângâiat cu mâna obrazul zbârcit. Contrar așteptărilor, mama nu mi-a zâmbit și nu s-a bucurat; fața i s-a încrețit brusc, și pe obraji au început să-i curgă o groază de lacrimi care (nu știu de ce credeam asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ce cădeau de sus. Alaltăieri seară, se juca cu juniorul în camera sa. Împreună cu soția îi făcuseră băița de seară acestuia și acum Ileana îi pregătea masa micuțului. Așezat pe pat, puștiul gângurea vesel, dând din piciorușele dolofane. Cristi îl mângâia pe cap și agita o jucărie albastră în fața acestuia. Granulele minuscule din interiorul sferei din plastic zornăiau, iar copilul încerca s-o prindă. Se distra nevoie mare ori de câte ori reușea s-o apuce cu mânuțele lui mici, chicotind vesel. Taică-său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu tine? o întrebase el speriat. S-a întâmplat ceva la Baia de Sus? Femeia dădu din cap aprobator. Ai tăi? Nu, spuse ea aproape în șoaptă, mai rău. Toma veni repede lângă ea și o cuprinse în brațe. O mângâie pe spate și o sărută pe obraz. Mihăiță plângea deja pe pat, probabil supărat că taică-său îl lăsase singur. Ia spune, o întrebă el, ce s-a întâmplat? E rău Cristi, e rău! repetă ea printre suspine. Ce ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
netezindu-l ușor și se apropie de fereastra deschisă. Feri în lături perdeaua subțire ce flutura încet, mișcată de curentul slab de aer. Geamurile camerei situate la etaj, dădeau spre grădina din spatele locuinței. Lumina caldă a soarelui după-amiezii târzii îi mângâia plăcut obrajii. Casa lui Simion Pop, cel la care trăsese cu ceva mai puțin de un ceas mai devreme, era aproape de marginea orășelului Baia de Sus. Dincolo de coroanele înalte ale merilor bătrâni ce creșteau în fundul grădinii mai erau doar câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
întunericul nopții, spunea șeful, ca să nu ne luăm măsuri de siguranță. În afară de sălbăticiunile pădurii, mai sunt o grămadă de animale cu două picioare care abia așteaptă să ne prade de avutul nostru. În timp ce vorbea, trăgea tacticos din pipă și își mângâia chimirul lat unde stătea punguța de piele în care adunau grăunții galbeni culeși din nisipul aurifer. Peste vară scoteau undeva la vreo patruzeci de săcușori din aceia, adică peste un kilogram de aur, poate ceva mai mult câteodată. Toamna târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
un tremurat nervos îi cuprindea trupul. Nu-i nimic, rosti Ileana duios, e muntele. Liniște-te și revino-ți! Totul este în regulă! Se apropie de el și îl ajută să se ridice. Îl cuprinse apoi în brațe și îl mângâie pe cap aranjându-i părul zburlit de vânt. Inspectorul se clătina nesigur încă pe picioarele lui, încercând să înțeleagă ce se întâmplase cu el. Își amintea că se apropiaseră de liziera pădurii și se opriseră câteva momente în penumbra de sub copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
printr-o fantă în perdeaua de la geam. Ileana era aplecată peste el, ștergându-i fruntea transpirată cu o batistă umedă. Încercă să își dea seama unde se află și ce s-a întâmplat. Amintirile îi reveneau încet, Ileana zâmbea bucuroasă, mângâindu-i acum fața. Atingerea ei îi făcea bine și își lipi obrazul de palmele ei catifelate. Calistrat?! rosti el dintr-o dată, sărind din pat. Ce a făcut bătrânul aseară, pe munte? Bună dimineața! Te-ai trezit, în sfârșit. Cum te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Gabi, au urmat căi diferite: Robert, înzestrat cu talent pentru desen și pictură s-a realizat ca pictor cunoscut, Gabi a urmat o facultate cu profil științifică - matematică-fizică, la Universitatea din Iași, având înclinații spre partea tehnic-aplicativă. Ilie Vraciu își mângâie bătrânețea cu un nepot de 17 bani, fiul lui Gabi, elev la liceu și, când îl vede, și îl vede des, se vede din nou tânăr, jucând fotbal pe terenul din Lunca. Ca unul care ține la satul lui, în
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
am urmat pe tata pe drumul acela Îngust, mai curînd cicatrice decît stradă, pînă cînd luminile de pe Rambla s-au pierdut În urma noastră. Limpezimea zorilor se filtra de pe balcoane și cornișe În raze de lumină piezișe ce nu ajungeau să mîngîie pămîntul. În cele din urmă, tata s-a oprit dinaintea unei porți mari din lemn lucrat și Înnegrit de vreme și de umezeală. În fața noastră se ridica ceea ce mi s-a părut a fi cadavrul părăsit al unui palat sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
În tăcere. — Știi cîte exemplare ca acesta sînt pe piață, Daniel? — CÎteva mii, bănuiesc. — Nici unul, a precizat Barceló. În afară de al tău. Restul au fost arse. — Arse? Barceló s-a mărginit să-mi ofere zîmbetul lui hermetic, parcurgînd filele cărții și mîngîind hîrtia ca și cînd ar fi fost o mătase unică În univers. Doamna În alb s-a Întors Încet. Buzele ei au schițat un surîs timid și tremurător. Ochii săi clipeau În gol, pupile albe ca de marmură. Am Înghițit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]