KorAP: Find »[drukola/base=mărie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...87 88 89 ...111 >

2,766 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

de la boier Stanciu, de pildă, spune tușind cu subînțeles. Îl treci pe răboj! îi poruncește apoi lui Tăutu. A luptat ca Arhanghelul Mihail cel cu sabie de foc! Tizul lui! Mihail, îmbujorat, copleșit de rușine, bolborosește: N-am trebuință... Zău, Măria ta! Ce să fac cu pământul? Mai mare beleaua... Gura! se răstește Ștefan. O să ai muiere, copchii! Știi cum sunt muierile: de nu le dai, te lasă!... Haideți! Haideți! Împărăția Cerurilor e pe voi! Care mai dați?! Om da, de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se răstește Ștefan. O să ai muiere, copchii! Știi cum sunt muierile: de nu le dai, te lasă!... Haideți! Haideți! Împărăția Cerurilor e pe voi! Care mai dați?! Om da, de-i poruncă, îndrăznește postelnicul Alexa, înfruntându-l. Să mă ierte Măria ta, de-om da și-om tot da, boierii or sărăci și prostimea s-o boieri... În Moldova, și "prostimea" poate ajunge la dregătorie, e după vrednicie. Ddar pentru aiasta, trebuie să nădușească, trebuie să zboare... Alexa își șterge fruntea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
el. De nu era "prostimea" aiasta cinstite postelnice -, n-ar fi fost nici Podul, nici Lipnicul, nici Baia... nici Moldova n-ar fi fost! Aiștea, așa "proști" cum sunt, sunt "sarea pământului", așa să știi boier Alexa! "Sarea pământului"!  Iertare, Măria ta! gângăvește Alexa speriat. Dau! N-am spus că nu dau! Cei mai buni, cei mai viteji au mușcat pământul! se dezlănțuie Ștefan. Și noi... noi ne târguim ca-n oborul de vite! De nu vrei nu da! De nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
din Ceruri a fost milostiv cu tine și ți-a dat din belșug. Ei! Îți plouă-n gură, cumnățele? Nu te-nduri? Fulgerător, Isaia scapără o căutătură să-l îngroape, dar când deschide gura, numai miere curge din ea: Dau, Măria-ta! Se poate să nu dau?! Dau Svorâștea! Cu dragă inimă... Numai două? Mă dezamăgești, cumnățele. Unde mai pui la socoteală că te mai ușurezi de păcate. De multe ori m-am întrebat: "Atunci, la Baia, oare care a fost

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
meu! îi întoarce Ștefan vorba. S-a lăsat o tăcere grea. Tăutu schimbă vorba: Căpitanul de secui Teleki Ladislau... Îl știu, un viteaz! Secuii au luptat bine! El, cu mai mulți oșteni unguri de prin părțile Harghitei, vor să ceară Măriei tale îngăduința ca ei, cu familiile lor, să se statornicească prin părțile Moldovei, că zic ei tare le-a mai plăcut lor țara, oamenii și dreapta ocârmuire a Măriei tale. "Dreaptă" zici?... Uneori, o mai zbârcesc și eu, să nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mai mulți oșteni unguri de prin părțile Harghitei, vor să ceară Măriei tale îngăduința ca ei, cu familiile lor, să se statornicească prin părțile Moldovei, că zic ei tare le-a mai plăcut lor țara, oamenii și dreapta ocârmuire a Măriei tale. "Dreaptă" zici?... Uneori, o mai zbârcesc și eu, să nu-și facă iluzii. Secuii sunt oameni viteji, aproape tot atât de viteji ca moldovenii. Nu o dată, ne-am ajutat unii pe alții, la nevoie. Desigur, ajutându-ne, s-au ajutat, că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
benchetuim! Nu! Două! Ajunge! Deci, vineri în zori, purcedem în Țara de Jos să cătăm pe unde au stricat-o, să-i oblojim rănile, ce-om putea obloji cârpeală! Prinșii puși la popreală; cele cinci mari pașale, se roagă de Măria ta... începe Duma. Aaa! Ce mai fac turcaleții mei, "Strălucitele pașale ale Împărăției?" Plăcutu-le-a lor păsatul moldovenesc?! Zac în temniță, tremură și-și blastămă cumplita soartă ce i-a aruncat în lanțurile robiei. Să se mângâie, să se mângâie. Curând-curând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Împărăției?" Plăcutu-le-a lor păsatul moldovenesc?! Zac în temniță, tremură și-și blastămă cumplita soartă ce i-a aruncat în lanțurile robiei. Să se mângâie, să se mângâie. Curând-curând își vor afla odihna, îi asigură Ștefan cu blândețe. Cad la picioarele Măriei tale și se milogesc de îndurare... Îndurare?! se încruntă Ștefan ridicând glasul. Au uitat ce cumplit mi-au măcelărit țara?! Au pricinuit multă moarte și multă pagubă! Să plătească! Totul se plătește! Pașalele plătesc strașnică răscumpărare: o mie de galbeni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Luminăția Voastră, că le-am dat răsplata cuvenită și binemeritată..." Și ca încheiere adaugă: "Să știe Luminăția Voastră: Alții de-or veni, tot așa o vor păți!" Stanciu, cumpănindu-se de pe un picior pe altul, ia cuvântul: Aș sfătui pe Măria ta să nu-i mai stârnim mânia. Și așa l-am cătrănit peste fire și ne-o prăpădi cu totul, păcatele noastre... E gata cătrănit! Putem să ne dăm și-n tur și-n cap, de mânia cea grozavă a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ureche. Neslăbit să ne gătim de luptă. Să întărim cetățile. Duminică de duminică, sub straja pârcălabilor, toți cei ce pot ține o armă să lupte în întreceri voinicești, cu arcul, cu spada, călare și pe jos. Pârcălabii răspund cu capul! Măria ta, e Ziua Domnului, îi reproșează Teoctist. Mare păcat! Mai pune și Sfinția ta o vorbă bună " Acolo Sus". Ne iartă Doamne-Doamne, doar pentru cruce nădușim... Stanciu oftează să-și dea duhul: Altă moarte, alt scrum, alte lăcrămi... Nu... nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de înger. Nu putem trăi fără dragoste. Ăsta-i nărav fără leac. Țamblac râde și râsul lui o irită: Lasă că nici cu muierile nu mi-i rușine! Și moldovencele sunt rele de muscă! Dezmățatele! Abia așteaptă să le fulgere Măria-sa c-o privire, c-au și căzut pe spate să le fericească Vodă! Stricate și proaste, minte la ele nici cât la o găină! "Poale lungi și minte scurtă!" Nu-i așa? clipește Țamblac. Pierzania lumii! Diavolițe! Ispita ispitelor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să lupte, să-și apere țara. Fiecare după puteri... Cu toții! Să nu uităm! "Vin turcii!" Aaa, se preface că l-a observat abia acuma pe Alexandru, frumosul și viteazul meu prinț! Bătu-te-ar norocu', nici nu te-am văzut. Măria ta, înclină el capul, cu demnitate. Ștefan îl bate pe umăr, cu un zâmbet fin, șăgalnic: Prințe, am o rugăminte...i se adresează ceremonios și îi întinde cazmaua. Ai fi atât de bun să-mi ții locul? Numai până mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ca un cocostârc. Secretul e să nu-ți pierzi echilibrul chiar de stai într-un picior. Voichița năvălește cu un val de pânză în brațe, dar, când dă cu ochii de "Măria sa", se oprește speriată. Face o plecăciune și bolborosește: Măria ta... Și dă să se retragă. Domniță. Nu mușc. Stai! Voichița a încremenit locului, cu ochii plecați, transpirând, mototolind la piept valul de pânză. Ștefan o apucă de bărbie, îi ridică fața, o privește în ochi și zâmbește: Domnița Maria

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
zâmbește: Domnița Maria Voichița... Te-ai înălțat. Ai îmbobocit. Mai-mai, să nu te recunosc. Da' de ce tremuri? Am... am hotărât ca aceste două ostatice de neam, să fie însoțitoare pe lângă Doamna țării, cuvântă Maria cu iritare reținută în glas. Dacă Măria ta nu îngăduie însă... De ce să nu îngădui? Prea bine, Doamnă. Prea bine... Dar de ce "ostatice"? Să nu mai aud cuvântul aista! Te roagă... te rog și eu, dă-le slobozenia! Să plece! Să ... Și eu te rog, intervine și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cuvântul aista! Te roagă... te rog și eu, dă-le slobozenia! Să plece! Să ... Și eu te rog, intervine și Țamblac. Voichița se prăvale la picioarele Domnului, dă să-i ude mâna cu buzele sărate de lacrimi și suspină: Mă... Măria ta... Slo... slobozenia... Ștefan o ridică și zâmbește din nou: Păsărica vrea să zboare? Oare se simte în robie la Curtea lui Ștefan Vodă? Dat-am poruncă să fiți cinstite ca oaspeții noștri cei mai de seamă. Călcat-a careva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
porunca?! E vreo pricină pentru care... Voichița, cu inima-n dinți, își șterge obrajii cu palmele: Nu... dar... dar pasărea... și-n colivie de aur, tot cu aripile frânte se cheamă... De doi ani, eu și maica adăstăm la mila Măriei tale... Am auzit vorbe, precum că părintele nostru ar fi bolnav, aproape, peste munți, în Cetatea Sighișoarei... Îndură-te Doamne și... Uitat-ai cine-i Domnița Voichița?! întreabă sever Ștefan. Voichița rostește cu mândrie, ridicând capul: E fiica Domnului Țării

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corvin de Hunedoara... Cronicarii mărturisesc că în vechime chiar am fost "o singură țară". Voichițo, te-ai lămurit? Să mă privești ca pe un frate și nu ca pe un căpcăun fioros... Voichița, înseninată, își șterge obrajii cu palmele: Mă... Măria ta... n-am știut aiasta... "Aiasta"! Ați auzit "moldovanca" din ea? Iaca, v-ați aflat și rubedenii, spune Maria nu fără ironie. A șaptea spiță de la roată. După Adam și Eva, Mușatinii și Basarabii se înrudesc și cu Mahomed, și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ori, ori! Când vei înțelege că ești "Împărătița Moldovei", a viilor și a morților pământului acesta? Cât timp vei rămâne o străină pentru țara ce te-a primit cu brațele deschise? Ești o stea! Strălucești! Dar lumina ta e rece! Măria ta porți încă o coroană cu vulturi mari. O "Împărăție", spune el mai încetișor, care, din păcate, nu mai este... Trufia-i ca râia aceea câinească de care nu scapi cu orice ai unge-o. Cine-s eu?! Un mărunt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ne-am târguit, pentru cele câteva mii de oșteni juruiți. Aista a fost prețul! și Ștefan își șterge cu palma sudoarea pe frunte. A dat Dumnezeu de ne-am unit puterile. Craii aiștea nu-s vrednici nici gâțele de la botinele Măriei tale să le lege! se înfurie Șendrea, sărind din jilțul pe care stătea. Ștefan măsoară odaia cu pași agitați și se împiedică într-o blană de urs. Se oprește lângă fereastră. O deschide. O pală de vânt și stropi de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
hotară să ne-nghită, răbufnește Ștefan. Îți vine să urli! strigă Mihail. Urlă! Că tot nu te aude nimeni! Suntem prea mici, glasul nostru n-ajunge departe, îl încredințează Ștefan. Ți-a furat gloria ce ți se cuvenea ție, întreagă, Măria ta! adaugă Duma. Ștefan, la fereastra deschisă, a ascultat privind norii. În sfârșit, vorbește și vocea lui are o resemnare și o liniște dureroasă: Gloria? îngână el. Ce-i gloria? Un cuvânt... Răcnetele mulțimii, osanale, plecăciuni... Nu aiasta am pohtit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vor veni!... Ei! aiasta a fost! Destul am pus țara la cale. Deseară, când vă rugați la icoană, amintiți-i Domnului că "Vin turcii!!". Mâine, în zori, pe Direptate, întreceri de luptă cu spada! Vă mulțumesc, boieri dumneavoastră! Să trăiești, Măria ta! Ștefan face o plecăciune adâncă: Sluga... Boierii au plecat. În odaia domnului s-a făcut liniște. Ștefan își aruncă ochii către crucifixul de deasupra căminului, cu Iisus răstignit. Câte zile ne-o da Domnul, mormăie el. Au Mahomed mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cum stă udă, slăbuță, stingheră, ca o pisicuță uitată în ploaie. Voichița, de emoție, gâfâie ușor, cu buzele întredeschise. Ștefan îi îndepărtează o șuviță lipită pe frunte. Voichița zâmbește, face o plecăciune și cântă încetișor presărând flori: De Sânziene, pentru Măria ta: cicoare, busuioc, sulfină, rozmarin, mărgăritar și... și "Nu mă uita". Cântă, după cum cere datina: "Să răsară florile, Să le-adune fetele, Să le pună pe mărgele, La sânul inimii mele, Eu îl rog pe neicuța, S-o culeagă ușurea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
datina: "Să răsară florile, Să le-adune fetele, Să le pună pe mărgele, La sânul inimii mele, Eu îl rog pe neicuța, S-o culeagă ușurea, Arz-o focu', dragostea!..." Voichițo, îngână el fermecat, parcă ești Zâna Florilor... De Sânziene, Măria ta... spune Voichița și risipește flori. Îl mângâie pe Chiribuță cu o margaretă, oferindu-i-o. Chiribuță, vrăjit, a uitat să mai închidă gura. E numai ochi. Chiribuță, "Slujba Domnului" s-a sfârșit, îl expediază Ștefan. Întinde-o la joacă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tace. Adică... adică, pe celălalt mal și înapoi, desigur, o drege el. Voichița îl iartă și chicotește, dezvelind un șirag de dințișori ca perlele între cele două gropițe din obraji și un zâmbet fermecător. Sunt o zvăpăiată! Nu?!... Ce gândește Măria ta despre Voichița? Gândesc că ești o zână... O zână... Nu cumva ești chiar o zână adevărată? Pasă-mi-te, te-ai dat de trei ori peste cap și te-ai făcut om... Da, da! Ești o mică zână fermecătoare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
O zână... Nu cumva ești chiar o zână adevărată? Pasă-mi-te, te-ai dat de trei ori peste cap și te-ai făcut om... Da, da! Ești o mică zână fermecătoare. M-ai fermecat. Mi-ai descrețit fruntea înnourată... Măria ta râde de mine, șopocăie Voichița îmbujorată. Nu mai povestesc nimica. Ștefan o privește îndelung, îi ia mâinile, i le strânge și-i vorbește încet, cu căldură: Nu, Voichiță! Nu râd! Cred! Fii zâna mea! Ești singura mea lumină în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]