28,647 matches
-
pornit să-și ia fata Înapoi. Numai că n-a biruit a răzbate peste Someș, apă lată căreia hrisoavele din secolul al XIII-lea ale regelui arpadian Andrei al II-lea Îi spun „fluvius“. Colonelul și-a oprit oamenii pe malul stîng, hotărît să doboare arbori, să făurească plute și să treacă rîul. Tocmai atunci, pe un dîmb de pe celălalt mal, s-a ivit Pintea cu pîlcurile sale. Oșteanul Împăratului a poruncit tunurilor să pornească a bate. Dar de cealaltă parte
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
secolul al XIII-lea ale regelui arpadian Andrei al II-lea Îi spun „fluvius“. Colonelul și-a oprit oamenii pe malul stîng, hotărît să doboare arbori, să făurească plute și să treacă rîul. Tocmai atunci, pe un dîmb de pe celălalt mal, s-a ivit Pintea cu pîlcurile sale. Oșteanul Împăratului a poruncit tunurilor să pornească a bate. Dar de cealaltă parte, pe creasta de pămînt, a apărut și Antonella, făcîndu-i semn tătîne-său să se ducă. Iar Pintea i-a strigat: „Năpustește
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Dunăre, din cîte știu. Ai văzut? Și regii României provin tot de aici, nu numai șvabii Sătmarului... Dar uite: cornul din stînga al melcului e despicat spre capăt! Poate că am o iluzie optică, dar să știi că așezările de pe maluri și coli nele Înlănțuie strîns marea asta și parcă o ridică În brațe... Dacă În vîrful cornițelor ar avea ca melcii niște bobițe de ochi, s-ar uita acum În urma noastră... Îți imaginezi? Mireasa poetului, statuia episcopului și stafia prințesei
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pe Valea Buzăului spre Covasna și, prin Sfîntu Gheorghe și Miercurea Ciuc, am ajuns la Gheor ghieni și Lacul Roșu, iar de acolo, prin tunel, În părțile Bicazului. Am urcat spre nord pe lîngă barajul Izvorul Muntelui, iar mai sus, pe malul Bistriței, ne-am oprit ca să coborîm la rîu. Povesteam În mașină de toate cînd, Înainte de Vatra Dornei, am simțit că din proteza de sticlă se desprinde o așchie. În scurt timp, ochiul acela decorativ s-a destrămat În mici fîșii
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
secole mai tîrziu, așa-zișii teu toni se găseau tot la fața locului, bucurîndu-se de prețuirea regelui Andrei al II-lea Într-o diplomă emisă În latina cancela riilor vremii la anul 1224. Populația locuia În două orașe, pe un mal și pe celălalt al rîului Someș (În original, „fluvius Zamos“), tîrguri ce aveau să se unifice pînă la urmă Într-unul singur, cunoscut ungurește ca Szatmárnémeti, În germană Sathmar, iar românește Sătmar. Limba maghiară atestă și astăzi caracterul nemțesc (Németi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Limba maghiară atestă și astăzi caracterul nemțesc (Németi) al uneia din jumătățile ce compun Întregul. Mai aveam de gînd să evoc poziția deloc oarecare a ținutului pe harta Europei, reamintind că, la vreo 30 de kilometri nord-est de Sătmar, pe malul drept al Tisei, Franz Joseph plantase o bornă de piatră care să marcheze, bine calculat nemțește, centrul geografic al continentului. Piatra aceea era pe atunci capătul vizibil al axei În jurul căreia se rotea Europa. Între cele două războaie, osia avea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
inițial de ucenici, alcătuit din două „cercuri”: primul, doisprezece apostoli, bărbați; al doilea, un număr de femei venite împreună cu Învățătorul lor tocmai din Galileea. Despre personajul nostru aflăm că se numea „Maria Magdaleana”, adică „originară din Magdala”, o localitate de pe malul Tiberiadei. Numele aramean este Migdal Nunaiya, însemnând exact „Turnul peștelui”. Orașul actual, Migdal, se află la 5 kilometri de Tiberiada și era vestit în Antichitate pentru comerțul cu pește proaspăt și conservat. De pe urma acestui tip de comerț magdaleenii deveniseră prosperi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
la 22 iulie, consacrând data Mariei din Magdala. Tradiția ortodoxă orthodoxă Spre deosebire de Proloagele noastre calchiate în bună măsură după tradiția catolică, Viețile Sfinților din tradiția orthodoxă greacă prezintă următoarea biografie a Mariei Magdalena. Ea s-a născut în Magdala, pe malul Tiberiadei. A fost de mică virtuoasă și credincioasă lui Dumnezeu. Era atât de virtuoasă, încât Duhul Sfânt ar fi putut să o aleagă pe ea ca mamă a lui Isus. Tocmai excesul de virtute i-a atras pe cei șapte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Apocalipsa lui Baruh în greacă este o comunitate mistică și sincretistă. Adepții acestei confrerii făceau speculații asupra misterelor creației. Ei se autointitulau «prieteni ai îngerilor» și doreau să trăiască în curățenie sufletească toată viața.”105 * Revelația (apokalypsis) are loc pe malul fluviului Gel, unde Baruh plânge soarta Ierusalimului căzut în mâinile lui Nabucodonosor. Nedumerirea vizionarului este următoarea: de ce Dumnezeu n-a pedepsit altfel, prin intervenție directă, poporul lui Israel, și s-a folosit de un intermediar, Nabucodonosor, la fel de păcătos și nelegiuit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cuvânt de mângâiere și încurajare: păcătoșii fi-vor pedepsiți cu război, invazie de lăcuste și omizi, cu grindină și trăsnete. Cu acest discurs amenințător se încheie viziunea. Mihail reintră în al cincilea cer, iar Baruh este depus de către înger pe malul fluviului Gel, reinserat în istorie, dar în același timp vindecat de abisurile ei absurde. Testamentul lui Abraham Una dintre cele mai tulburătoare scrieri intertestamentare îl are ca protagonist pe Abraham, modelul credinței nestrămutate din Vechiul Testament. Textul e construit după principiile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
necheză ușurel când îl țesălă și întorcea capul spre ușa grajdului... Așteaptă și el pe stăpân își zise. Câinele rămăsese toată ziua la marginea stâncilor, acolo unde începea poteca spre mare... sau unde se sfârșea, pentru cei care urcau de pe mal... Urlase lung și sfâșietor de vreo două ori... Acum intrase în casă și se cuibărise lângă foc, scuturându-se din când în când, cu blana udă, mirosind a frig și ceață și alge ca orice câine care-și făcea veacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nu moartea, ci viața are ultimul cuvânt. Întotdeauna. Crucea dintre sălcii Părea un loc uitat. Oamenii nu vorbeau niciodată de el ca și cum nici n-ar fi existat. Se zărea când treceai podul peste râu un pâlc de sălcii crescut pe malul apei. Dacă te uitai mai bine, vedeai și ceața care se ridica din apă uneori albăstruie ca fumul, alteori albă ca nourii verii, alteori roșiatică, în asfințit, sau verde-aurie, în faptul dimineții și, pe măsură ce treceam mai des pe pod, pâlcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
atunci, și-a amintit. Oamenii ceței spuneau ceva, își spuneau ceva unul altuia, înainte de a se destrăma în ceață: că în ultima clipă, Dumnezeu îți trimite scânteia. Și-a amintit și a fost de ajuns: gheața s-a topit, pe maluri au prins să se înalțe flori, pământul reavăn reveni la viață; el însuși s-a ridicat, fără să simtă durerea, privind cu ochi luminoși în jur, privind în sus la Soarele care se înălțase, la cerul senin, la arbori, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de toamnă târzie, se vede o licărire deasupra apei și oamenii de pe-aici spun că e piatra, care-și caută locul în dig. Iar când apa tresaltă așa, într-un val mai mare, spun că piatra se rostogolește spre mal. Ba unii o și aud glăsuind: "Iertare, drumule, iertare, apă, iertare, animalelor, iertare, oamenilor, iertare, voi, suratelor... N-am să mai spun niciodată că eu singură vreau să fiu admirată... Nu să fii admirat e totul, ci să ne facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
curios. Pe toate vrea să le știe. Numai că nu-i de joacă. Da, e de bucurie acum, dar nu-i de joacă. O floare înțeleaptă din grădina Raiului mi-a spus că știa de la stră-străbunica ei, care crescuse pe malurile Nilului în vremea tinereții ei, dar acum păstra de o veșnicie tăcerea sfânta înflorind pe-o tulpină cu ea, că, în ziua în care unul din noi va lipsi la ceasul nașterii de taină, ceva însemnat o să se întâmple: cântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
venea. Am stat cât am stat, m-am foit în așternut și pe urmă, nu știu cum, mi-am zis c-ar fi bine să mă scol. Știam de la văru-meu că venise cineva în satul nostru și că dimineața stătea întotdeauna pe malul mării. Singur. Ce-ar fi să mă duc să-l văd ? Umbla vorba că face minuni. Și câte nu se mai spuneau de el! Ba ca ar fi rege, dar atunci de ce umblă așa, cu toată adunătura, din sat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
răsare soarele... S-o șterg repede la mare, cine știe, poate și azi e acolo și, cum e tare devreme, poate-l prind singur să mă uit și eu la el... Zis și făcut. Nu era departe casa noastră de mal. Printre tufișurile verzi crescute cine știe cum pe nisip, m-am apropiat încet-încet. Ia te uită ! Am noroc ! Chiar era acolo ! Stătea singur, pe mal. Se uita cum răsare soarele. Ceața dimineții ascundea munții de cealaltă parte a mării (așa-i spuneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
singur să mă uit și eu la el... Zis și făcut. Nu era departe casa noastră de mal. Printre tufișurile verzi crescute cine știe cum pe nisip, m-am apropiat încet-încet. Ia te uită ! Am noroc ! Chiar era acolo ! Stătea singur, pe mal. Se uita cum răsare soarele. Ceața dimineții ascundea munții de cealaltă parte a mării (așa-i spuneam toți : "mare", dar de fapt nu-i decât un lac), așa că, până departe, ți se părea că e doar apă, cer și soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
că se ridică, m-am uitat și eu în jur: venise o mulțime de lume și nu numai din satul nostru cred că erau și din satele vecine, erau și cei care veniseră cu el, se adunaseră toți acolo pe mal. Când s-a urcat în barcă, să vorbească, m-am tras și eu mai aproape, dar parcă era un făcut : cum încercam să mă apropii și vedeam pe unde să mă strecor, printre ceilalți, mai în picioare, mai de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
atunci e bucurie și lumină și simțim iubirea Lui și noi înșine ne iubim, fiecare pe fiecare și pe toți ceilalți... și atunci vedem marea și cerul și soarele așa cum a văzut-o Iisus atunci, dimineața, când stătea singur pe malul mării și vântul îi resfira buclele lungi și aurii ca soarele... Eu nu mai știam ce să spun. Nu învățasem nimic. Povestisem doar visul. În clasă se făcuse liniște. Părintele-profesor m-a mângâiat pe cap . Surâdea blând, uitându-se nu știu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
sat, eu cum era să-i spun lui ? Frate ? Nici chiar așa ! Tată ? Mi-ar fi ars tata o mamă de bătaie să țin minte cine-i tata... Verișor ? Păi n-aveam cum, că verișorul lui era pe undeva, pe malul nu-știu-cărei-ape și era om mare de se temea și Împăratul de el... Așa că rămăsese vorba așa, "unchiu' meu". Și cine avea un "unchi" mai frumos ca al meu ! Când ne strângeam și ne săturam de joacă și mai vorbeam și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
bărcile la pescuit, îl lăsau să plece ultimul, fiindcă el nu jertfea niciodată nimic lui Poseidon și se temeau să nu le aducă ghinion. Dar eu îl pândisem și văzusem ce făcea înainte de a ieși cu barca: stătea așa, pe malul mării, cu fața la răsărit și-și mișca buzele: spunea ceva, încet de tot. O dată, când credea că nu e nimeni în preajmă (plecaseră toți pe mare), chiar l-am auzit vorbind cu tatăl lui. Îi spunea: Tatăl nostru, Care ești în Ceruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
el povestea: taică-mio mă luase cu el în barcă chiar barca asta, pe care o vezi, la pescuit. Furtuna, iscată din senin, ne-a purtat departe de țărm și ne-a aruncat, până la urmă, mai mult morți decât vii, la mal. Nu știam unde suntem. N-am să-ți povestesc unde am ajuns, pe unde am rătăcit, unde am mers și ce am făcut și nici cum am făcut din nou barca asta. Nu-ți folosește. În cele din urmă, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
acelui Dumnezeu al străinilor, dacă ar fi fost liber. Auzi tu ! Jug... Într-un târziu, m-a întrebat : Ai văzut vreodată furtună pe mare ? ! Am rămas fără grai : unde vroia să ajungă ?! Întrebarea asta n-o pui unuia crescut pe malul mării, decât dacă-l iei în râs. Ai văzut, așa-i ? Poate că te-a și prins furtuna pe mare, nu ?! Dac-ar ști cât m-am chinuit să-mi treacă frica asta și câte nopți n-am visat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
-mi treacă frica asta și câte nopți n-am visat că mă zbat iar și iar în valuri, ca atunci când se sfărâmase bărcuța noastră... și tata mă prinsese de păr și așa m-a scos și m-a dus la mal... Ce spui, marea avea dreptul să fie liberă, nu-i așa ? Dacă vroia, putea să te înece, și pe tine, și pe tata, doar ea e cea mai puternică de pe aici. Iar dacă vrea, poate chiar acuma să se ridice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]