2,843 matches
-
un ciuf de păr ondulat pe care Henry, care Începuse să chelească, nu putea decât să Îl invidieze. Afișa o mustață subțire și imperială, parcă pe măsura numelui și a profesiei sale. Expresia naturală, În repaus, Îi era una aproape melancolică, dar În compania altora era Întotdeauna zâmbitor și animat. Cei doi se plăcură și cu ocazia aceea, și cu cele care urmară. La propunerea lui Henry, lui Du Maurier i se dădu să ilustreze varianta În foileton a Pieței Washington
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și se plâng că lucrez atâtea ore În fiecare zi, dar ei nu știu ce Înseamnă să nu ai bani. Eu știu. Merseră În tăcere o vreme, Henry ușor stânjenit de aluzia facilă la basme și Du Maurier vizibil pierdut În gânduri melancolice. — Vivre, ce n’est pas gai, rosti el În cele din urmă, aruncându-i lui Henry o privire Însoțită de un zâmbet crispat. — Dragul meu Du Maurier, spuse Henry, am vorbit fără să mă gândesc. Găsesc... suferința ta foarte... Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
că merita să accepte invitația. Câteva zile după aceea, conform Înțelegerii, Îi făcu o vizită lui Daly la biroul din Shaftesbury Avenue. Producătorul, un bărbat bine clădit, În jur de cincizeci de ani, cu un chip irlandez prelung, frumos, ușor melancolic, și păr cu cărare pe mijloc, În combinație izbitoare cu mustața palid cenușie, Îl primi cu lipsa de formalitate tipic americană, În cămașă și vestă, și Îi oferi whisky la ora trei după-amiaza, pe care Henry Îl refuză politicos. Daly
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
explicația familiei era că se prăbușise accidental de la fereastră, dezechilibrată de delirul febrei. I-ar fi plăcut să creadă În ipoteza aceasta, dar cunoștea prea bine firea lui Fenimore, tristețea ei cronică, Înclinația către depresiile paralizante, grota aceea Întunecată și melancolică, ascunsă În adâncul unui personaj social altminteri echilibrat, pentru a se mai Îndoi că moartea ei fusese În realitate o sinucidere. Desigur, era posibil ca boala să fi precipitat Înfricoșătorul gest - și se agăță de acest aspect cu aceeași disperare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Îmi pozeze și Emma nu ar fi fost de acord. — Serios? — Da. Pem e o ființă foarte pudică, Domnul s-o aibă În pază, continuă Du Maurier și scoase un mic sunet nearticulat, o expirație care era pe jumătate suspin melancolic, pe jumătate mormăit amuzat, În timp ce o amintire se ridica la suprafață din trecut. Nu eram căsătoriți de mult, când am Întrebat-o, Într-o zi, dacă vrea să Îmi pozeze - pour l’ensemble, tu as compris? Dar nu a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
era În continuare frumoasă la sosirea lui Jonathan Sturges. Ca Întotdeauna, felul curajos și inventiv În care Își purta silueta schiloadă, țopăind sprinten În cârje, era un exemplu și o dojană pentru parapoanele lui egoiste, dar Jonathan era neobișnuit de melancolic. Aparent, se Îndrăgostise de o femeie În Franța și fusese, În modul cel mai blând cu putință - dar cu nimic mai puțin dureros -, respins. Nu mai era absolut nimic de spus sau de făcut. Nu putea decât să Îi ofere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
nu avea de oferit nimic nou, la fel ca și conversația lui Norris. Scăpă de Jubileu În ultima clipă plecând la Bournemouth, luându-i cu el pe MacAlpine și Remingtonul, și petrecu acolo o perioadă relativ plăcută, colorată de amintiri melancolice legate de doi invalizi dragi, dispăruți, pe care Îi asocia cu stațiunea, Alice și Louis. Mergea mult pe bicicletă și Îi cumpără una și lui MacAlpine, pentru a avea companie (dacă o prezență tăcută se putea numi companie) În excursii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
o ultimă pipă. Dus era căpitanul de cavalerie cu cățelușul lui. Era evident că între timp satul fusese evacuat. Ori locuitorii lui se purtau de parcă n-ar fi existat. Pe noi, căpitanul de cavalerie ori ne uitase ori, într-o melancolică schimbare de dispoziție, ne lăsase în voia soartei. Pe barajul anti-tanc, construit din trunchiuri de pini proaspăt tăiați, vrăbiile făceau gimnastică. Soarele dogorea. Mai că-ți venea să cânți. Pe lângă o latură a barajului, printr-o crăpătură, privirea ajungea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
început, voia să se înroleze în Legiunea Străină franceză: se vedea deja sub cerul deșertului luptând împotriva berberilor răsculați -, am mers cu trenuri supraaglomerate la țară, până departe în Hunsrück, acolo unde, cum credeam noi, se termina lumea, atât de melancolic se unduiau dealurile. Călătoriile de genul ăsta cu trenul erau obișnuite, se numeau „cursele hârciogilor“. În schimbul a ceea ce îmi mai rămăsese din ceaiul englezesc, al lamelor de ras și al pietrelor de brichetă dorite pretutindeni, pe care le procurasem de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Saale. Ei i-au fost de ajutor maestrului când acesta i-a întruchipat în calcar cioplit pe contesa Gerburg și pe contele Konrad, pe margraful Hermann și pe atât de vesela Reglindis a acestuia, pe scormonitorul conte Syzzo și pe melancolicul întemeietor Thimo von Küstritz, în sfârșit pe al doilea Ekkehard și pe soția fără de copii a acestuia, faimoasa în toată lumea Uta von Naumburg. Atunci când nava de vest a domului și-a dobândit statuile de întemeietori ce aveau să fie numite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și murdarului „burtăverde“ din Rosario. Însă de pe această paletă metropolitană lipsesc două note, pe care Îndrăznesc să le pretind cu toată tăria viitoarelor tomuri: suava și feminina noastră stradă Florida, În suprema sa defilare prin fața privirilor lacome ale vitrinelor, și melancolica mahala La Boca, ce dormitează lângă docks, când ultima cafenea micuță și-a plecat pleoapele de fier În beznă, iar un acordeon, neînfrânt În tenebre, salută constelațiile care au pălit deja. Să subliniem și caracteristica totodată cea mai bătătoare la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
azi nu pot să uit buchernițele care don Wenceslao punea să le zgârie pe hârtie. Copertele iera cu niște purie petroase, dezgolite și multicolorate, și se chema Grădina parfumată, Spionul chinez, Hermafroditul dă Antonio Panormitano, Kama-Sutra și / sau Ananga-Ranga, Pălăriile melancolice, opere dă Elefantis și dă Arhiepiscopu dă Benevento. Nici că s-a mai pomenitără așa șozuri, mandea nu sunt un puritar să sar calu, da cum ieram gata s-o fac lată, io nu umblu dă colo colea cu ghicitoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
doctrina și spiritul glosatorului. Păcat, dar ce să-i faci! În 1931, dizenteria pune capac celor inițiate de constipație; În pofida mizeriilor trupului, Loomis Își desăvârșește acel opus maxim care avea să fie publicat postum și ale cărui șpalturi am avut melancolicul privilegiu de a le corecta. Cine n-a priceput, oare, că facem aluzie la vestitul volum intitulat, cu resemnare sau ironie, Oare? În cărțile altor autori e obligatoriu să admitem scindarea, fisura dintre conținut și titlu. Ne comunică, oare, cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
un cosmos“. În această garnitură, răposatul rezolvă fără grabă, dar și fără Întrerupere, marea majoritate a necunoscutelor care merită atenția celui care n-are nici o treabă. Astfel, pentru a ne opri la un singur exemplu, vom arăta că jabuneh denumește „melancolicul pelerinaj la locurile de care altădată se bucurase Împreună cu infidela“ și că grugnó, luat În sensul cel mai larg, echivalează cu „a scoate un suspin, un irepresibil vaier de iubire“. Vom trece ca peste jăratec prin ñll, unde bunul-gust al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
inima, scriu Împreună cu Remington acest portret al lui Ernesto Gomensoro, În loc de prefață la Antologia sa. Pe de-o parte, mă chinuie părerea de rău că nu pot Împlini până la capăt mandatul defunctului; pe de alta, Îmi face o mare și melancolică plăcere să-l potretizez pe bărbatul curajos de care pașnicii locuitori din Maschwitz Își amintesc și astăzi sub numele de Ernesto Gomensoro. N-am să uit prea ușor seara În care m-a primit, cu mate și fursecuțe, sub o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ai vrut niciodată s-o faci?“ Doctorul tînăr zîmbește forțat: „-Ba, da, dar eu am ieșit oarecum din viață. Sînt o verigă. Și un simbol. Cum aș putea să mă consider inutil și să prețuiesc, totuși, viața altora? Poate, doar, melancolic, să nu-i încurc! Și poate că furîndu-i morții sufletele pe care le fură din trupuri, mi-am speriat, cumva, propria slăbiciune.“ V. din spital, capăt deodată concretețe și-aș vrea să-l apuc pe Doctor de păr, să-l
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
credință, clădind sicrie în care așteptăm să se întrupeze zeul. V. tînăr descopăr că de fapt nu ne obsedează moartea și nici veșnicia ca atare, ci doar o cheie. Un algoritm. Căci fiecare caută moartea optimă pentru eternizare și doar melancolicii, indiferent de calitatea vieții, sînt fără perspectivă vulnerați de faptul că trăiesc. Un credincios adevărat vede ca sănătoasă pieirea, menită să-l ajute. Sînt oamenii crini, cei cu suflet nădăjduitor. Fără putere. Doar subordonare față de divin. Ei nu fac sclavi
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
exemplar superb, mustind de energie, devii manechin de cîrpă în care mai pîlpîie un rest de personalitate. Poți doar să te prefaci că n-are nici o importanță. Sau invers, să te transformi, cumva, din însăși spaima ta? Ori să înjuri melancolic de aia mă-sii ca românul? Viața comună ți se pare a fi o josnicie: să savurezi suferința, obstacolele, doar pentru bucuria de a te scuza. Necunoscînd binele, să vezi la fiecare pas cum tot ce faci e rău. Chiar
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Plâng și florile-n fereastră rechemând pe al tău nume Ce-n alinturi suferinde zac legendele în scris. Gândurile răvășite cad în somnul de-altădată Iertător și blând în suflet, Cerul parcă s-a închis, De azur în frunze albastre, melancolic e-a mea soartă Și-n mâhnirea arsă-n zile, dar o lacrimă s-a stins. Ca un fulger în iubire, cu un trup ca de fantasmă Ochii lui de nopți rebele ce-au rămas în fior de sânge Sărutând
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
în pumni până la ultimul strop, apoi cu fruntea rezemată de răcoarea cețurilor dinspre Măgura, fac autostopul pe calea vieții.. Până se crapă de ziuă, rătăcesc dusă de gânduri, scormonind în iluzia primăvăratecă, acompaniată doar de șoaptele sacadate, monotone, fatale clipelor melancolice, picături șovăitoare, reci, străine sufletului. Ropotul nu mai contenește, legănându-se într-o parte și-n alta, ca o vorbărie plictisită, atemporală, ignorând tăcerea nopții, toacă cerul mărunt sub privirile norilor indiferenți, părtași la măcelul orb. Sunt captiva celei de-
Ploaie moc?neasc? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83336_a_84661]
-
revină de unde au plecat. Repetați dacă este necesar. Conversația trebuie să fie redusă. Au voie să schimbe câteva cuvinte cu orice alt viitor tată care se plimbă pe lângă ei. —Primul meu copil (zâmbet crispat). —Felicitări... al treilea pentru mine (zâmbet melancolic). — Bravo (zâmbet forțat - vrea oare să sugereze că e mai viril decât mine?). În perioadele astea, sentimentele se exacerbează. Sau au voie să se arunce asupra oricărui doctor care iese epuizat din sala de nașteri, cu mâinile pline de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
care-a plecat și el, de nouăsprezece ani, În Franța, Mihai, fiul profesorului Paul Simionescu. (Simionescu, nume benefic.) Tot el m-a Îndemnat să ascult primele discuri cu muzică clasică. Inițial a fost Vivaldi. Împlinisem, cred, vreo cincisprezece ani, eram melancolic, nu mă iubea fata pe care-o adoram toamna, Învăța la Cantemir și L’autunno se potrivea de minune cu gîndurile de sinucidere, avea un fabulos păr castaniu și-acum practică homeopatia. A făcut un copil cu un alt prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
2 În re minor de Bach, că Mozart n-a-nceput să-mi placă decît de vreo două luni, de cînd am ieșit din spital. De modelat nu mai modelez, nu se mai găsește lut, doar chit, nu mai sînt melancolic, nici la ghitară nu mai cînt, deși aș putea Încerca măcar pentru vînzătoarea din colț, de la ghereta de unde-mi cumpăr țigări, e șatenă, provocatoare, stă În permanență cu degetul arătător de la mîna dreaptă cu care-mi dă restul bandajat, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
surprinzătoare cuvinte-n șir indian pe care le poate auzi un vag aspirant la eternizare prin tipografiere. Era Înalt, slab, cu pauze derutante-n discurs, discret ca și-acum, ca un cuvînt, cu nasul lung, un om sobru și oarecum melancolic de nu cumva o fi fost vorba de-un fel de inacceptare resemnată a lumii. Mi-a spus, cu mina judecătorului care tocmai te condamnă pentru binele tău și-al omenirii, scoțînd o povestire din mapă, că nu a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și a rămas dintotdeauna scrînciobul”. Florentin nu dă lămuriri suplimentare În ce privește cît e de mare și de bună partea aceea din pruncie, privînd cititorul obosit de considerațiile sale asupra mecanismelor creșterii la români În satele din deal, În contrapartidă e melancolic, virează-n plîns, Îi dă cu scrînciobul, cu verbul, ne exhaustizează. Scrie despre sentimente, despre Paști, teoretizează fecund, ne arată că „Însușirea organică a acestuia” este legată În mod misterios de Dumnezeu, se subînțelege că și Dumnezeu se dă cîteodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]