3,411 matches
-
spre cer. Și, peste un minut, nimic. Crucișătorul dispăruse. Lufti Gelil, în mai puțin de un minut, se scufundase. Din echipagiul de 200 oameni nu a scăpat atunci decât bucătarul pe care întâmplarea a voit să-l arunce într-o mlaștină de pe mal. Versiunile date de către ziarele din București nu erau deplin exacte, nici numele crucișătorului, nici felul în care s-a făcut scufundarea nu au fost redate credincios.77 anul 1877 357 ordinului rusesc Vladimir, cu spade, „în Numele Împăratului“, după cum
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
merge rău”. După-amiază, acasă, am adăugat și prima parte a unei reflecții a lui Bernanos pe aceeași temă: „L’optimiste est un imbécile heureuxî” *„De la o vreme - mi-a spus C. Cojocaru - visele mele sînt întunecate. Mă visez prin cețuri, mlaștini și noroaie.” „Probabil că nemulțumirile de peste zi le imprimă această geografie”, i-am răspuns, încercînd să-i abat gîndul de la orice premoniție negativă. A tăcut, cum numai el știe să tacă. Arăta îmbătrînit, trist, uzat... Cînd am ajuns acasă, m-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mult uitate, Încât tentația de a le povesti crește din ce În ce mai mult. Dar neavând talentul lui Marcel Proust, nu Îndrăznesc. Mă joc cu cioburile să văd cum mai sclipesc. Într-o excursie cu școala, când eram mic, am intrat Într-o mlaștină În Huci la Buciumeni și era să mă Înec. La Spătărești la nunta lui Huși, fata lui tante Maria Vârnav, am făcut tumba pe voalul miresei ( Îi duceam trena și era să cadă pe spate). V-am spus, cioburi colorate
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
Într-adevăr, nu mai rezista. „Să nu mori, să reziști”... repeta surdina barbară. Umflat și absent, pe catafalc, vinețiu, fardat, zeul frumos din urmă cu douăzeci de ani Încheia prin moartea sa o Întreagă epocă din care, marginal, la marginea mlaștinii, făcusem, totuși, și eu parte. Mi-l aminteam Îngenunchind În fața unui metru de lemn, de croitorie, În casa unui prieten al meu, Înălțând un improvizat imn superb ordinii altor vremuri. Sau la Mogoșoaia, la o masă vecină, hipnotizând prin fonetica
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
-se în patru labe au sorbit cu nesaț și parcă se învioraseră. Luminile îi chemau din depărtare. La un moment au părăsit linia, care făcea un ocol față de direcția luminilor și luând-o direct prin culturi au intrat într-o mlaștină. Câinii de la o stână, care era instalată dincolo de mlaștină, au început să-i latre venind în întâmpinarea lor. Au fost nevoiți să se întoarcă pe linia ferată. Câinii îi excortau cu hămăitul lor. Dar după un timp i-au lăsat
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
parcă se învioraseră. Luminile îi chemau din depărtare. La un moment au părăsit linia, care făcea un ocol față de direcția luminilor și luând-o direct prin culturi au intrat într-o mlaștină. Câinii de la o stână, care era instalată dincolo de mlaștină, au început să-i latre venind în întâmpinarea lor. Au fost nevoiți să se întoarcă pe linia ferată. Câinii îi excortau cu hămăitul lor. Dar după un timp i-au lăsat să și continue drumul în liniște. Luminile din Vârșet
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
și mulți, nenumărați și-au găsit moartea năpraznică în această prigoană. Luminișul, care s-a ivit pentru o clipă la capătul acestui drum nu e biruință ci doar hotarul între pădurea cu fiare învinsă și cea de a treia încercare, mlaștina desnădejdii ... „Mlaștina desnădejdei” va fi și ea străbătută și Legiunea va învinge măreț și definitiv, pentru că așa a proorocit Căpitanul. Și Căpitanul nu a greșit niciodată. De remarcat că în acest drum al Legiunii nu se spune nici un cuvânt despre
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
nenumărați și-au găsit moartea năpraznică în această prigoană. Luminișul, care s-a ivit pentru o clipă la capătul acestui drum nu e biruință ci doar hotarul între pădurea cu fiare învinsă și cea de a treia încercare, mlaștina desnădejdii ... „Mlaștina desnădejdei” va fi și ea străbătută și Legiunea va învinge măreț și definitiv, pentru că așa a proorocit Căpitanul. Și Căpitanul nu a greșit niciodată. De remarcat că în acest drum al Legiunii nu se spune nici un cuvânt despre încercarea nedreaptă
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
așa a proorocit Căpitanul. Și Căpitanul nu a greșit niciodată. De remarcat că în acest drum al Legiunii nu se spune nici un cuvânt despre încercarea nedreaptă și dureroasă din timpul lui Antonescu, pe care o lasă să fie inclusă în mlaștina desnădejdei, fără a fi măcar semnalată printr-o imagine sau o aluzie, așa cum era condiția pusă de Horia Sima, pe care Nicolae Petrașcu trebuia s-o urmărească în redactarea caietelor. Și acum, în încheierea relatărilor asupra cuprinsului caietului nr. 3
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
care nu au putut suporta ultimele „probe”, ultimele torturi. Noi ceilalți n-am renunțat la ceea ce am fost și încă mai suntem, la ceea ce am crezut și încă mai credem. Da, cunosc „pădurea cu fiare sălbatice”, „muntele de suferință” și „mlaștini ale disperării”, dar n-ați dezarmat. A fost Piteștiul și Gherla iar acum aici este Aiudul. Dar eu nu vreau să vă educ sau reeduc, ci să vă conving. De ce să ne convingeți, domnule colonel? Că trebuie să ne înecăm
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
mă apăsa. Nici o adiere de aer proaspăt. Nici n-avea cum să nu fie stătut. Mă copleșea tot mai mult. Trăiam cu senzația că se îngreunează chiar propria-mi existență. Respirația, mișcarea mâinilor, a picioarelor... totul părea învăluit într-o mlaștină densă. Parcă nu eram în subteran, ci undeva pe o planetă spațială. Forța gravitațională, aerul, densitatea, timpul... toate erau altfel decât le știam eu. Am ridicat mâna stângă și am aprins lumina ceasului. Era ora două și unsprezece minute. Începusem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
creaturi decapitate. — Se apropie apa, mă anunță ea. Lipitorile au fost doar începutul. Ele vor dispărea la un moment dat și vom avea de luptat cu apa. O să țâșnească din toate gropile astea și zona se transformă într-o adevărată mlaștină. Lipitorile au simțit și de aceea au ieșit la suprafață. Întotdeauna trec pe la altar înainte de a se ridica apa. Știai toate astea? am întrebat eu îngrozit. De ce nu mi-ai spus și mie de la bun început? — Să fiu sinceră, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
După zgomotul apei, noi ne cățăram pe stâlpul ornamental ce se afla în mijlocul șuvoiului. Sus. Tot mai sus. Dacă explicațiile pe care mi le dăduse erau corecte, însemna că partea superioară a turnului devenea un fel de insulă în mijlocul unei mlaștini întinse. Lanterna ei, prinsă de umăr cu o curea, se balansa ciudat, trasând în întuneric figuri geometrice întâmplătoare. Urcam și urcam, fără să-mi dezlipesc privirile de pe lanternă. La un moment dat, am încetat să mai număr treptele. Urcasem vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mă oprisem. A smucit funia. Dacă ne oprim aici, s-a zis cu noi. Ne târăsc prin beznă și ne lichidează. Nu mi-am putut mișca picioarele. Se lipiseră de pământ de spaimă. Aveam impresia că timpul curgea îndărăt spre mlaștini antice. Mi-era imposibil să mă mișc. Mi-a ars o palmă peste obraz fără să mă aștept. A fost atât de puternică, încât am crezut că am surzit. — La dreapta! țipă ea. Am auzit-o de data asta. La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
la aceea a lui Panait Istrati (declarat „maestru, frate, tată”), însă supremul model pe care îl recunoaște este E. A. Poe, asociat cu descendența lui europeană, decadentă (Baudelaire, Verlaine). Înger condeier e spovedania unei generații cu destin vitreg, iar autorul ciclurilor Mlaștina cu nuferi, Antares, Paznicul florilor, Alcool și Edgar Allan Poe își mărturisește aderența la o poetică a cotidianului, a notației autobiografice, a tristeților provinciale, totul privit din perspectiva epatantă a boemului, a „poetului blestemat”: „Pe strada Griviței, /poetul renegat de
DRAGOMIR-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286855_a_288184]
-
încă mai amintește de Eminescu, Învierea încă mai e posibilă: „Luminii ce o port în mine / Și se căznește drumul să-și slujească / I-ar trebui încă un trup / S-ajungă-n albia cerească. // I-ar trebui încă un crug, / Hăuri și mlaștini să învingă; / Glasuri mă strigă din adânc, / Tânjește ora-ntr-o ferigă / [...] Bulbii așteaptă sub zăpadă, / Aripi în vânt își frâng puterea - / Ajută, Doamne, să se vadă / Cum se repetă Învierea”, spune poetul în textul semnificativ intitulat Calvaria. Nu este
GOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287321_a_288650]
-
specificității „bărăganice”, ilustrată de scriitori ca A. I. Odobescu și Panait Istrati și teoretizată de un eseist ca Vasile Băncilă. Există în piesa lui C. o chemare a necunoscutului, o neurastenie a stepei presimțind marea, o salvare purificatoare prin moarte din mlaștina vieții, adevărată obsesie a dramaturgului ce vrea să sugereze eliberarea continuă, până la zbor, prin scufundarea interioară, prin regăsire în „soluția” visului. Un personaj cu totul aparte se dovedește Ioasaf, înțeleptul locului, purtător de cuvânt al ancestralului, oarecum înrudit cu eroii
CHIHAIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286195_a_287524]
-
care au intrat în pușcăriile comuniste fără a fi vinovați (Mansarda, 1980) sau prezentând drama unor tineri condamnați la moarte pentru sabotaj (O șansă pentru fiecare, 1980), autorul explorează cu finețe psihologia unor personaje care acționează în confruntări fără ieșire. Mlaștina (1992) abordează complexitatea condiției umane din perspectiva unui act care nu a încetat să fascineze, în ultimul veac și mai bine, atât știința psihologiei, cât și gândirea filosofică: sinuciderea. Deși au nume, personajele apar în textul dramatic drept „El” și
ALEXANDRU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285246_a_286575]
-
La capătul liniei, București, 1981; Magdaleno!... Magdaleno!!..., București, 1982; Candidul, București, 1983; Punct. Și de la capăt, București, 1986; „Cel care trebuie să vină” sau „Câți bărbați încăpem în casa asta, Maria?”, București, 1986; Cei care plătesc cu viața, București, 1987; Mlaștina, București, 1992; Nimic despre Hamlet, București, 1995; Gimnastica de dimineață, București, 2000. Repere bibliografice: Iorgulescu, Scriitori, 176; Mircea Iorgulescu, Viziune morală, RL, 1981, 3; Mirodan, Dicționar, I, 39-40; Romanița Constantinescu, Presiunea și reacțiunea, RL, 1992, 36; Dicț. scriit. rom., I
ALEXANDRU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285246_a_286575]
-
apariția sa în Septuaginta. Atunci când un cuvânt începe să circule, el trage după sine și referentul. În fine, Filostrat înregistrează, în Viața lui Apollonius din Tyana (III, II), o mărturie a existenței unui unicorn: "Ei ne mai spun că în mlaștinile fluviului pot fi prinși măgari sălbatici, care au un corn în frunte, cu care se-nfruntă, ca taurii, nu fără vitejie. Indienii meșteresc din acest corn un vas de băut și se spune că oricine ar bea din el nu
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
avertisment împotriva celor care îl adăpostesc pe ucigașul Peleus. Descrierea nu mai lasă loc dubiilor privind modul în care cei vechi își reprezentau acest carnasier: Deci, urlând cu mare vuiet, îngrozește ținuturile vecine o dihanie mare, un lup. Din pădurile mlaștinii iese cu gura căscată, plină de spumă amestecată cu sânge închegat, cu ochii înotând într-o flacără roșie. Deși sfâșiat de turbare și de foame, totuși mai mult îl mână turbarea. Căci nu se mulțumește să-și astâmpere foamea blestemată
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
foamea blestemată ucigând câțiva boi, ci rănește toată cireada și așterne cu furie totul la pământ. Chiar unii dintre noi, răniți printr-o mușcătură funestă, pe când ne apăram, suntem dați morții. Malul și marginea apei sunt roșii de sânge și mlaștina răsună de mugete"4. E clar, avem de a face cu o forță a naturii imposibil de stăvilit; doar intervenția providențială a zeiței Thetis poate opri dezlănțuirea cruzimii pure, reprezentată cum nu se poate mai nimerit prin acest lup. Prin
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
s-a și impus animalul în imaginarul zoomorf, simbolic: ca o mașină de ucis, ca un devorator. Jean-Paul Clébert chiar atrage atenția asupra acestui aspect: "Pentru mitolog, marele crocodil este, înainte de toate, Devoratorul care, din zorii zilei, iese din adâncul mlaștinilor spre a înghiți făpturi vii. Este monstrul preistoric prin excelență și nu e departe de a rivaliza cu dragonul"3. Majoritatea reprezentărilor sale din bestiarele sau enciclopediile vechi insistă asupra acestui aspect letal: crocodilul înghite, de cele mai multe ori, un biet
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
lui în care luase solda. Era un portmoneu din piele de căprioară plin de sânge, cu picături de sânge! Mâna i-a fost tăiată. Cu plutonul lui a ținut frontul la Mărășești de s-au retras trupele române. Era o mlaștină acolo și au luat ușile de la fabrica de zahăr de la Sascut, că nu puteau trece altfel peste mlaștină. Românii s-au instalat pe 18 linii de tragere și nemții n-au mai trecut pe acolo. Au venit brancardierii să-l
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
sânge! Mâna i-a fost tăiată. Cu plutonul lui a ținut frontul la Mărășești de s-au retras trupele române. Era o mlaștină acolo și au luat ușile de la fabrica de zahăr de la Sascut, că nu puteau trece altfel peste mlaștină. Românii s-au instalat pe 18 linii de tragere și nemții n-au mai trecut pe acolo. Au venit brancardierii să-l ridice pe Emil Ralea, că așa se numea unchiul meu, dar nemții nu le-au dat voie să
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]