KorAP: Find »[drukola/base=mormăi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...87 88 89 ...92 >

2,283 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

Un tovarăș funcționar te bagă undeva, răspunde Graur. Îl vezi, îmi zice Brăduț, s-a supărat, în loc să fie fericit și să facă el cafeaua, că i-a mai apărut un articol în revistă. Pe care nu-l citește nici dracu', mormăie Graur. Ești pesimist azi, tovarășu', zice Brăduț. Cîți s-au grămădit să ceară relații asupra articolului publicat luna trecută? se miră Graur. Lasă-ne, Graure, iar ne ciripești?! face spre el un semn a lehamite domnul Luchian. Să ne spună

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-l deschidă pe cel din dreapta, își plimbă degetul peste mulțimea de bibliorafturi înghesuite, scoate un biblioraft, îl deschide la un dosar anume, își ia pixul cu trei culori și începe să noteze în dosar cifrele de pe bonul de materiale. Așadar, mormăie el, scoți patru kilograme, aici mai rămîn treizeci și două, aici trec numărul bonului, aici secția, aici data... Gata, e-n regulă. Închide biblioraftul, îl pune la loc, semnează cu roșu bonul adus de muncitor, pune peste semnătură o parafă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
adus de muncitor, pune peste semnătură o parafă, apoi întinde bonul muncitorului care se înclină, mulțumește și iese. Pentru azi, se cheamă că am muncit, zice ca pentru sine inginerul Brăduț. Stăm cu fundul pe scaune și citim lucrările altora, mormăie Graur. În tăcerea așternută, inginerul Luchian, un bărbat la vreo patruzeci și cinci de ani, de statură mijlocie, cu părul frumos brumat, a scos din buzunarul hainei o bucățică de piele de căprioară și-și șterge îndelung ochelarii. Mă leagă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
să umble cu pantalonii peticiți și îndoit de la jumătate?! sare cu gura Luchian. Îi băiat tînăr, îi place să umble îmbrăcat bine și să meargă drept, cu fruntea sus. "Fruntea sus", după ce-a băgat-o pe aia la închisoare, mormăie Lupu. Scuză-mă! sare Luchian. Unul ca Vlad știe să se poarte cu o femeie ori cu o fată. Cine știe ce-o fi făcut aia, altfel nu era liber Vlad... Dar, schimbă tonul Luchian, devenind subtil, colegul nostru Petre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
numai porcării ies din gura ta. Io-te, bre! Nu uita că vorbesc cu un om care vrea să facă literatură, nu să compună sonate pentru babe sclifosite. Dacă n-ar fi dom' Mihai aici, ți-aș zice eu una, mormăie Luchian, ștergîndu-și iar ochelarii. Culmea știi care a fost? mă întreabă Lupu. Echilibrul de care vorbeam, precizează Graur. Le-a crăpat ălora presa. Pentru că făcuseră cercetarea doar pe jumătate. Îți dai seama, surîde Lupu, dacă porneam eu instalația lor, cădea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
să mă țin după coada lui Marinescu, să-i ascult din mers dispozițiile de lucru. Dacă are ceva de spus, învețe-se naibii să stea pe loc, să poată fi înțeles ca lumea, nu să meargă vorbind, de cele mai multe ori mormăind vorbele, că trebuie să le ghicești. Acum, stînd și privindu-l cum mai coboară două trepte spunînd ceva ce nu înțeleg, îmi pun întrebarea dacă nu cumva se crede Napoleon, că prea e ciudat mersul ăsta al lui. E drept

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
întreabă Brîndușa la telefon. Sînt tovarășa Roman. Vreau, pînă mîine la zece, planul reviziei de vară. Închide telefonul și-și reia poziția normală în fotoliu. Contracte pentru munca în acord la filamente ai spus? mă întreabă. Da, răspund eu. Mda, mormăie ea, continuînd să privească foile din fața sa, întinzînd mîna stîngă spre mine. Dacă astăzi, în fața inginerului-șef al Zonei Întîi am reușit să devin insensibil, acum, în fața sictirului cu care mă tratează Brîndușa, această femeie care se recomandă "tovarășa Roman

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
întreaga încăpere cu aerul său superior, aruncă tabelul înapoi pe birou și mă măsoară iarăși cu privirea. Nu ne vedem capul de treburi, tovarășe! îmi spune. De cîte ori să vă repetăm că încurcătura este la I.L.L.?! Bine, am înțeles, mormăi eu. Mulțumesc, bună ziua! Ies din birou plin de regrete că nu am dat doi pumni în maxilarele de piatră; doi pumni așa cum am învățat pe vremea studenției, cînd mergeam la sala de sport să mă mai dezmorțesc, lovind cîte o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
transformat în telefon public. Salut, dom' Vlădeanu! zice secretarul literar, intrînd în urma mea în birou. Ai adus textul? Ce text?! mă mir eu. Cum ce text! N-am discutat subiectul acela și-ai zis că-l scrii?! Că vorba aia, mormăie Lazăr, dacă e să montăm o piesă proastă, măcar să fie de-aici, din urbea noastră, să ne scuzăm că am dorit din tot sufletul să promovăm un autor local... Foarte bine! îi răspund. Apucă-te și scrie; subiectul îl știi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ușă: "Am venit să rad o vodcă și să plec". Unde-i textul? Nu l-am scris, răspund senin. Am venit să vă iau la o vodcă. M-am lăsat de scris teatru. Mi s-a acrit. Vom răsufla ușurați, mormăie Lazăr, aplecîndu-se să caute niște hîrtii într-un sertar. Tînărul de la telefon a mai format un număr interurban, care sună ocupat, iar acum trîntește receptorul furios. Tăticu', ia umblă mata mai domol cu scula aia, îi zice Lazăr, nu de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Șef strigîndu-mi cînd mă ajunge din urmă. Cînd dracu' ți-a crescut clonțul așa?! se miră el, oprindu-se în fața mea. Trebuia să-ți ții gura, spune încet parcă încurcat de tonul folosit. Să văd ce-am să pot face..., mormăie, întorcîndu-se spre scări. Am să încerc să-i temperez, să le spun că, în astfel de cazuri, nu vorbele contează, ci faptele... Nu mergeți la instalație? îl întreb. Vin... vin imediat, îmi răspunde din mers. Acum sînt chemat..., arată cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
a fost ferm, n-a așteptat să i se spună sau să i se sugereze, ca el să aprobe: "da, așa-i, să trăiți!..." Știi doar că directorului general îi plac oamenii fermi, siguri pe ei. Așa, ca tovarășa Roman, mormăi eu, supărat, făcînd o grimasă de durere din cauza artrozei. Da-da, află că tovarășa Roman este foarte apreciată. De ce? întreb eu plictisit. Cum de ce?! se miră inginerul Luchian. Ți-am spus doar că directorului general îi plac oamenii care nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
îngrămădită?! îmi strigă, apropiindu-se. Ai adus calculele? Uite-le, îi spun, întinzîndu-i coala de hîrtie. Cum stăm, tovarășe Vlădeanu? mă întreabă prim-secretarul, apropiindu-se, urmat de ceilalți. Bine, tovarășe prim-secretar, zic eu. El zice că stă bine, mormăie Vlad cu privirea în coală. Vă îndoiți de ceva? îl întreabă prim-secretarul. De ceva anume, nu. Dar, ca orice operație făcută prima oară... încearcă Vlad să-și explice neîncrederea. I-am spus și tovarășului director general că e bine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
preiau purificate de separator și le bag înapoi în rezervor, imediat după ce Vlad a trimis în amestecător o nouă cantitate de gaze. Să meargă așa și cu aer!... exclamă Vlad după cîteva cicluri încheiate, arătînd spre cadranele indicatoare. O să meargă, mormăi eu. Mi s-a făcut o foame!... Ai mîncat? La prînz, nu. Am avut mult de umblat azi și-am tot amînat mîncarea. Speram să mănînc seara asta bine. Unde? îl întreb. Vlad îmi aruncă o privire scurtă și furioasă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
aude hîrîitul înfundat al interfonului închis. Îl deschid și discut cu Nelu Arbore, care-mi cere să-i transfer comanda pe automat la transformatorul de înaltă tensiune al filtrelor. Cînd răsucesc maneta, un bubuit surd se aude în interfon. Clar! mormăie Vlad. Chiar dacă intrăm în regim de funcționare, prevăd c-o să pilotăm manual mult și bine. Mai tacă-ți, mă, gura! țipă Ion în interfon. Vezi-ți de treaba ta acolo! Eu îmi văd, răspunde Vlad. La mine încă n-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
spre interfon, de unde vine vocea Brîndușei. Ne trebuie următoarele date pentru calcul, spune Brîndușa grav, începînd să înșire termeni tehnici. Îi dictez parametrii ceruți, apoi închid interfonul și începem pilotarea unui nou ciclu. Te rog s-o lași în pace! mormăie Vlad în prima pauză. Bine, Vlade, încuviințez eu, cu condiția să mă lase și ea. Altfel, n-o las. Nici dacă te rog eu? Nici. Înseamnă că și tu ești orgolios, Mihai, oftează Vlad trist. Orgoliu! E vorba de demnitate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
filtre e aproape de limită... Nici o grijă! replică Ion în interfon. Filtrele țin. Garantez eu că nu se scurtcircuitează! Bine. Atunci la lucru! exclam bucuros. Succes! aud cîteva voci în interfon. Mulțumim! le zic și închid. Vlad se foiește pe scaun, mormăind ceva furios. Ce-i, Vlade? îl întreb. Mă doare stomacul. De emoție? Dracu știe! O criză de colită, așa, ca să-mi amintesc de cantina studențească, unde ne-au dat într-o seară salam stricat... După aceea am mîncat doi ani

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Deschizi supapa cînd presiunea e la limită. Ai să poți? Pot. Din colțul de jos, alte două trosnituri ca de bici, mult mai puternice, sparg liniștea, semn că o placă izolatoare a fost străpunsă de tensiune în două locuri. Vlad mormăie o înjurătură. Dacă scap de pilotarea asta, zice, mă însor. Cu cine? îl întreb, urmărind cu privirea fixă acul indicator. Cu prima femeie ieșită în cale, răspunde el, trăgîndu-și nasul. O să am nevoie de frecții și băi calde. Ce ți-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
se uită la ceas. Mă uit și eu: opt și un sfert. Opt și un sfert? mă întreabă Vlad, strigînd ca să fie auzit, din cauza azotului care iese cu zgomot prin supapă. Da, încuviințez. Fantastic! Ce greu a putut trece timpul! mormăie el, și vorbele lui abia ajung la mine. Stăm nemișcați vreo cinci minute, plimbîndu-ne doar privirea între pupitrul de comandă și ceasul de la mînă. Barometrul! strigă Vlad, arătînd cu degetul spre cutia cu siguranțe. Mă ridic și înșurubez siguranța scoasă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
întreabă el. Eu, moș Toader, Vlădeanu... Aa... Ce faci, Mihai, noaptea pe aici? mă întreabă bătrînul. Moș Toader, am fost dimineață pe aici și-am văzut magnolia. Am venit acum să-mi dai și mie o cutiuță cu flori... Mda, mormăie bătrînul, ai văzut... Hai înăuntru... Moș Toader a deschis ușa din capăt și a aprins lumina, apoi îmi face semn să-l urmez. Vreau să intru, dar mă opresc de îndată ce-mi arunc privirea înăuntru. Nu-mi vine să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
scrie pe pereți. Ce amestec are doamna blondă? Dom'le, se înfurie șeful, ați fost sau nu în cameră la ea? Am fost! Poftim, am fost, dacă asta vă poate face să fiți cu sufletul împăcat, răspund eu tăios. Mda, mormăie șeful, e-adevărat: mă face să fiu cu sufletul împăcat; măcar știu că nu am mințit. Unde să mințiți, cînd?! Șeful se strecoară cu mașina printre două autobuze, intră în piața centrală, apoi pornește pe artera principală a orașului. Unde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ți-au fost spuse de Teodoru, care te-a convins că nu-s o partidă pentru tine. Pe cînd el, el e într-adevăr o partidă, exclam eu, desfăcîndu-mi larg brațele, apoi, revenindu-mi din furia ce m-a cuprins, mormăi dezgustat: Ce dracu' ai găsit la el?!... Dar tu ce-ai găsit la Brîndușa? Ridic brusc privirea, gata să-mi ridic și palmele, s-o lovesc pe Livia, dar, oare, e o soluție?! Poate că ironia ar fi... Bag mănușile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
buzunarele hainei de piele, nu și pentru ei, care vin din uzină la ora asta și nu găsesc să cumpere decît salam făcut din zgîrciuri, arăt eu cu privirea spre cumpărători. Tipul sobru mai vrea să spună ceva, dar eu mormăi un "hai sictir!", apoi ies în stradă și-o pornesc încetișor spre Cartierul de Nord. Aș vrea să mă gîndesc la ceva anume, să-mi alung starea de neliniște, să mi se pară drumul mai scurt, dar în capul meu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
scoate din poșetă o bancnotă de zece lei. Mulțumesc! Mi-au prins foarte bine, altfel răbdam toată ziua, deși n-ar fi fost prima oară. Tu unde-ai fost? La Albă ca zăpada? Asta-mi mai trebuia și eram fericit, mormăi eu în timp ce intrăm în bloc. Ia uite, exclamă Fulvia, arătînd cu capul spre un panou, iar m-au trecut pe lista datornicilor. N-am plătit întreținerea din noiembrie. Cred că-s și eu pe acolo, spun, înăbușindu-mi un căscat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
secretarul era supărat pe Brîndușa; la un moment dat a spus: Dacă nu s-ar fi înfuriat tovarășul Vlădeanu, n-aș fi aflat niciodată cum vă faceți dumneavoastră datoria". S-ar părea că Brîndușa e pe ducă. Foarte bine! Prostule! mormăie Ion, lovindu-și genunchii cu palmele. Cel mult, Brîndușa poate fi retrogradată pe post de șef de secție, oricum, cu două trepte mai sus ca tine. Cînd dracu' ai să te înveți minte?!... Și-apoi, gluma ta idioată cu cabana

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]