3,535 matches
-
siguranța de sine nu supunându-se, ci luptând și riscând“, a scris cineva care i-a cunoscut pe când locuiau încă în Germania. Acea îndărătnicie care se dădea în vileag atunci când susțineau că între „da“ și „nu“ există „poate“, ci doar neantul a fost îmblânzită de conviețuirea cu neamurile italice. Pierderea acestei concepții de viață le-a adus vreo zece ani de debandadă și de anarhie, în care au fost cât pe-aci să dispară. Au izbutit s-o scoată la capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
răspuns demn de tine. Este prea simplu. S-a forțat să se sprijine într-un cot și mi-a răspuns ironic: - Vrei cu tot dinadinsul să mă faci să comit un păcat de trufie. Ei bine, fie! Poate că prințul neantului, fiind el un înger cu darul clarviziunii, se temea atât de tare de mine încât m-a desfigurat încă de când eram în pântecele mamei, doar, doar m-ar face să mă împotrivesc Creatorului. Am rămas la Bobbio tot anul 650
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a ridicat părul și a dat cu ochii de Zogru. În prima clipă, a crezut că are vedenii și-a rămas nemișcat. Apoi a văzut că imaginea nu dispare. I se părea că o față, fața lui Pampu, ieșise din neant deasupra patului său. Pentru că apariția îl privea drept în ochi, i-a trecut o haită de câini prin beregată, însă imediat și-a zis că trebuie să fie un semn de la Elvira, și a-nceput să zâmbească. Zogru, îngrozit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
lacrimi în ochi Să plec departe, Acolo unde malul mării nu este acoperit de nisip, Cerul plin de nori, Iar lacrima ta este o aripă frântă pe fața mea Doar în vise. Vise și nimic mai mult. O pată de neant în privirea mea. Comăniciu Alexandru, clasa a VI-a Școala Gimnazială Păuca, structura Bogatu-Român Sibiu profesor coordonator Dana Tili Florina M-am îndrăgostit de-o floare, Cu petale roșioare, Sufletul, ea mi-a răpit, Cu blândețe m-a vrăjit! Când
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
prietena... printre sălciile înflorite, marea. Cora Irina, clasa a VII-a Școala Gimnazială Băișești comuna Cornu Luncii Suceava profesor coordonator Ilica Paula Pariul meu cu viața O rimă, un vers... O secundă, un infinit Care m-a uitat. Privesc în neant și încet mă ridic Pe aripi de vânt. Dincolo de nori, pustiul mă așteaptă Îndemnând, parcă, să plec. Mă zbat între viață și moarte, Mă aprind și mă sting iarăși. Urc între stele, Iar lacrima-mi lucește letargic Aspirând fără tăgadă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
încrezătoare, Găsesc pierdut curajul de demult. Cu sufletul îl privesc. Cu ochii îl iubesc. Cu zâmbetul îl ating. Doar timpul trece tăcut și inocent... Anonim O simplă șoaptă ascultă tăcerea Lumii ce-mi zguduie inima Când eternitatea se scufundă în neant. Astăzi totul este schimbat. Răul de ieri, Zâmbetul de azi Au privit în viitor căci Timpul a încetinit remarcabil - O zi din marea viață s-a sfârșit. Adâncul privirii lui își apasă tâmpla Încărunțită înainte de timp. Interferențe O ploaie de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
abătut, simțea și el durerea timpului. Trecând din ținut în ținut, simțeam ca am aripi din povești fără sfârșit. Le împleteam firul de poveste cu zâmbete senine și speranța în cosițe aurii ale nemărginitului. Nu aruncam nimic în uitare, în neant, ci continuam să duc mai departe mii de povești fără sfârșit. Îngerii poveștilor, admirând munca mea îmi arătară râul de lacrimi. Și eu simțeam că am aripi din neplânse picături, gheața sufletului ce se topește. Priveam cum zânele zării plângeau
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de iarbă, în timp ce toți ceilalți ar vrea să-l izbească până ce stă cu capul plecat; precum omul inspirat din natură este și el retezat odată cu căderea ultimului trunchi de copac iar mintea sa debitează din nou durere în bazinul de neant din rațiunea sufletului; precum și cel mai iubit poet a rupt vreodată o creangă și a strivit o buburuză; iar firul de iarbă i-a lovit și i-a trimis aici, în această asiduitate deșartă cu care ne hrănim speranța de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ești, nemernicule... Restul se pierdu În zgomotul obiectelor din faianță care se sfărîmau la contactul cu solul, cînd rafturile căzură peste Yvonne. În timp ce zăcea cu fața În jos, ultimul gînd pe care Îl mai avu, Înainte de a se cufunda În neant, a fost că bătrînul Pérec lăsase poate o mărturie scrisă În legătură cu copiii. 11 Inima Mariei se umpluse de speranță văzînd că toți locuitorii insulei cercetau metru cu metru pentru a da de urma nepotului ei. Adulți, copii, bătrîni... chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
putea să vadă o mare parte a acelei insule care odinioară aparținuse familiei sale, și se rugă Celui-de-Sus să-i dea răgazul să Împlinească lucrul la care visase atîta. Era mult prea aproape de țintă... Valurile făceau cale-ntoarsă, aspirate parcă de neant, lăsînd eșuate pe nisip, ca niște poveri prea grele, zeci de meduze cărora Îi plăcea să le chinuie carnea flască scormonind-o cu vîrful unui băț, pe vremea cînd nu era decît un puștan. Văzu atunci jandarmii mergînd În sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
veci sanctificat În munți și În aer În apa din râuri, În cerul transformat. Pe patul tău de moarte Acum ești culcată Pe veci iubitoare Atât de-mpăcată. Vom avea trupuri reci Și doar vom fi, În iarbă, Iubita mea, Îndată Neantul va să soarbă Ființa separată. Am iubit puțin, Înainte, Sub forma noastră umană Poate că soarele, și ploaia pe morminte, Poate vântul și gerul Vor vindeca orice rană. 4 Annabelle muri a treia zi, pentru familie poate era mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Eu, când vin de la serviciu, oricât de obosit aș fi, mă așez puțin pe marginea gropii. Vă rog, vă rog să-ncercați. E o senzație unică, e ceva care nu se poate descrie și nici explica. E pura relație cu neantul, senzație supremă a inutilității în univers, dacă îmi dați voie să fiu puțin mai prețios. Haideți, nu vă codiți. (Cei doi se așază pe marginea gropii alături de BRUNO și GRUBI; MAJORDOMUL e în plin extaz; VIZITATORUL intră mai greu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
dacă s-ar întâmpla, prin minune, să mai vină pe aici un tren... ei bine, aceste frumoase șine... s-ar topi, domnule! S-ar topi, ar dispărea pur și simplu sub roțile trenului, s-ar pulveriza... S-ar prăbuși în neant... pentru că sunt moarte, moarte de tot... Numai eu știu cât sunt de moarte... Da domnule, eu simt, eu simt cum moare gara, o simt cum se scufundă încet în praf, îi simt încheieturile, cum îi tremură încheieturile, da, cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
putea să cadă atât de jos. Angheluță: De ce nu? Tudorel: Bineînțeles, noi îl încurajăm, dar îți spun ca între noi, pur și simplu nu mi-am închipuit. Făcut după chipul și asemănarea lui, cică! Atunci cum se poate gudura în neant cu atâta... cu atâta nesimțire, cu plăcere chiar?! Mi se face rușine mie, vin la mine dracii cei mai jegoși și zic: Unde să-l mai tragem în jos, Josnicia Ta, că ne-a întrecut el singur! Angheluță: Nu știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
palmelor și a feței. După ce aterizară pe solul sufocat de ferigi, exploratorul încercă să oprească programul. Spre mirarea lui, comanda de ieșire nu funcționa. Fu o chestiune de timp ca stolurile de colibri să-i săgeteze iar. Păsările apăreau din neant cu sutele, prindeau viteză și se aruncau asupra lor ca niște mici proiectile. Degeaba încercau să fugă la adăpostul copacilor și lianelor înflorate. Stolurile deveneau roiuri compacte și păreau să nu se sinchisească de obstacolele întâlnite în cale. Treceau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
să-i prind în viață pe toți patru până la 15 ani. În 2021 au murit, unul după altul, părinții lui taică-meu și tatăl mamei mele. A mai rămas Mama Mare, care prin firea ei neliniștită, amplificată acum de perspectiva neantului apropiat și a vieții pline lăsate în urmă, a intrat într-o fază foarte ciudată, aproape patologică, a redescoperirii propriului trup. Venea în vizită ferchezuită ca o împărăteasă egipteană, și când întorcea repede capul, dintre riduri îi cădeau fragmente minuscule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de Paul, Diamantina, Porvenir, Cristálida... Și acolo unde înainte nu erau decât selvă și sălbatici, apăreau deodată cafenele de mâna a doua, bordeluri, cabarete, săli de jocuri de noroc, chiar și cinematografe. Într-o lună, o tabără putea ajunge de la neantul absolut la cincisprezece mii de locuitori, ca să dispară în același fel luna următoare, devenind din nou neant, când „bomba“ era secătuită. Atunci, cei cincisprezece mii de căutători se împrăștiau, înghițiți de desișuri, luați de vânt spre cele patru puncte cardinale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cafenele de mâna a doua, bordeluri, cabarete, săli de jocuri de noroc, chiar și cinematografe. Într-o lună, o tabără putea ajunge de la neantul absolut la cincisprezece mii de locuitori, ca să dispară în același fel luna următoare, devenind din nou neant, când „bomba“ era secătuită. Atunci, cei cincisprezece mii de căutători se împrăștiau, înghițiți de desișuri, luați de vânt spre cele patru puncte cardinale și umblau așa, precum câinii de vânătoare pe urma prăzii, până când se răspândea din nou zvonul despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și păreau foarte reali... Îl apucă sughițul. 4 Primul gând care îi trecu prin minte după ce reuși să scape de sughiț, cu ajutorul altor câteva guri de bere înghițite cu aviditate, fu ce-ar fi să număr banii ăștia picați din neant, măcar aș ști câți am inventat?! Un gând năstrușnic, insinuant, care îl făcu să zâmbească la fel de strâmb cum zâmbise întreaga dupăamiază. Al doilea gând infiltrat în mintea sa tulbure/tulburată îl trimise direct către laptopul rămas până atunci de izbeliște
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
să alunece pe gheață dar uită că încalță patinele doar din an în Paște. Ai talentul - și nu este un compliment - de a complica inutil lucrurile. Dădu din mână ca și cum ar fi vrut să sperie o muscă nesuferită, apărută din neant. - Nici nu mă interesează dacă port un dialog cu mine însumi sau cu tine, Magician tâmpit. Pur și simplu vreau să ajung la o concluzie. E mai bine atunci când scrii tu, ca scriitor, ceea ce te frământă, sau fericirea literară maximă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
deșertăciunilor... toate sunt deșertăciuni!” spune Ecleziastul. - Hm!... Biată inteligență omenească!... murmură el. Când te gândești la destinul ori, sfârșitul unui, Van Goch... al unui Maupassant... ori, a lui Nietszche, da, Nietszche... prin minte trecându-i fulgerător; Nietszche distrugătorul, negativistul, filozoful neantului, omul care demoniza Eul, și cruzimea nemiloasă, care visa un supra om eliberat de morală și de milă etc... Nietszche care a ajuns la sfârșitul natural al îngrozitoarei sale concepții nihiliste despre om... - Asta e drama!... murmură Iorgu. Suferința dată
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
pe care o crede absolută și nelimitată. Comparațiile n-au sens, deoarece suferința este o stare de singurătate interioară individuală. -Și, totuși cât venin, câtă otravă este în sufeință. în frământările unui om nefericit, pentru care totul se reduce la neant, și pentru care legea acestei lumi este suferința!.. Da, suferința!.. murmură bătrânul Iorgu cu amărăciune. “-Numai oamenii mediocri trăiesc la temperatura normală a vieții,ceilalți se consumă la temperaturi unde viața nu rezistă... Suferința se află în mental!” Ii șopti
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
cum l-a prins somnul, mult după miezul nopții... ...S-a trezit strigat, abia șoptit, de Vasilica, așa cum obișnuia ea, ca să nu-l sperie din somn: ”Gogu... Go-gu... Go-gu!”. Glasul ei moale și dulce, venea de departe... de undeva din neant. Iorgu a tresărit auzindu-i vocea, atât de dragă lui, moale și dulce ca miezul de piersică răscoaptă... In întunericul camerei, luminițele ceasului arătau orele două și cincisprezece minute. A închis ochii s-o mai poată auzi... ”Gogu... Gogu..!”, repeta
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
tine, mâine, miercuri!.. Pleoapele îi căzură grele, ca niște obloane, și adormi. A mai avut vreo două vise scurte, în care a vorbit cu Vasilica, dar n-a văzut-o... doar glasul ei se auzea de departe, de undeva din neant, că-l striga încet, abia șoptit: ”Go-gu... Go-gu..!” De... Schimbarea la Fată... Era după Sfântu’ Ilie, noaptea, într-o sâmbătă spre duminică. Iorgu în pat, cu ochii în tavan plângea... plângea mumurând... -Sunt vinovat, sunt vinovat de toate relele ce
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
magistrul D.D. Roșca) și, „Spre o dialectică a tragediei.” La Începutul lui iulie 1945 dobândește diploma de licență În filosofie cu distincția „Magna cum laude”. Apoi, se retrage În tihna satului natal, unde intenționează să redacteze „Sistem de metafizică a neantului”. Dar din pricina regimului politic nefavorabil, teribil de opresiv, acest sistem filosofic rămâne neîmplinit. Poetul macedoromân Teohar Mihadaș avea să-i declare lui Petre Hossu, prin anii ’70 acestea: „Dacă nu era comunismul, tu ai fi fost Kierkegaard sau Heidegger al
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]