KorAP: Find »[drukola/base=nemișcat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...87 88 89 ...154 >

3,831 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227

Ca și cum vorba n-ar fi oricum o mare nebunie. Dar după ce-l chinuiesc, îl lasă să zacă. Lupi bătrâni adormiți, gata să-și schimbe năravul. Asta-i place mult: când îi dau înapoi corpul, fără nevoi. Îi place să zacă nemișcat în zumzetul lumii, cu toate canalele scurgându-i-se simultan prin piele. Trebuie să pună osul la treabă, să se întoarcă la un moment dat. Sus și la mansardă, înainte și în apă. Acum îl pun să stea într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
lui Mark se măriră, într-un val de înțelegere. Buzele sale se închiseră în jurul unei grimase pline de speranță. — Mă vede pe mine! — Domnul să aibă-n pază luna, îl asigură Karin, refrenul acela vechi. Și...? Dar fratele ei rămase nemișcat, lipit de scaun, holbându-se la o creatură necunoscută științei a cărei siluetă apăruse brusc la orizont, în amurg. Într-o după-amiază, Karin stătea lângă Mark, reamintindu-i regulile jocului de dame, când o umbră se mișcă pe tablă. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
unei școlărițe. Valentine’s și Memorial Day la un loc. Îi atinse ușor cu dosul degetelor arămiul de monedă nouă al părului ei. Un experiment de naturalist. —Mai ții minte când te verificam cât de bine știi speciile? Ea stătea nemișcată, sub mâna lui. —Uram chestia asta. Eram așa de jalnică. Mâna lui se ridică, să arate spre un plop de-abia îmbobocit. Ceva stătea pe o creangă, ceva mic, bălțat cu galben și la fel de încordat cum se simțea ea. Un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Lewis, aflat în trecere. Pajiștile ofereau puține ascunzișuri. Daniel o învăță cum să vadă fără să fie văzută. Secretul este să te faci mică. Micșorează-ți sfera auzului înăuntrul sferei văzului. Extinde periferia; urmărește doar mișcarea. O puse să stea nemișcată cincisprezece minute, apoi patruzeci, apoi o oră, și să pândească doar, până când simți cum șira spinării e pe punctul de a se despica și de a azvârli afară o altă creatură din carcasa ei spartă. Dar nemișcarea era salutară, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
cu cineva pentru că așa a ales ea, nu din cauza unui accident. Fratele ei refuza încă s-o recunoască; îndârjirea lui devenise cu adevărat înspăimântătoare. Nu-și închipuise că simptomul ăsta bizar și instabil avea să dureze atât de mult. Stând nemișcată timp de o oră, pe un snop de iarbă bărboasă care revenea la viață, înăuntrul unui balon de tăcere în sălbăticie, își simțea propria neputință. În timp ce ea se făcea tot mai mică, iar marea de iarbă se făcea tot mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
multă vreme după ce ar fi trebuit să pună toată cutia pe foc. Zelul lui era la fel de înspăimântător ca rezerva lui Mark. Privi oripilată această capsulă a timpului plină de gunoaie. Ea nu merita să fie conservată. Daniel o urmărea, mai nemișcat decât când privise păsările. — M-am gândit că, dacă te simți un pic dezrădăcinată, K.S., poate că ai vrea... Își întinse mâna, zece ani ascunși în palma lui. Sper că nu ți se pare o chestie obsesivă. Ea apucă strâns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
zona temporală centrală, se alesese cu akinetopsie, o lipsă aproape totală de percepție a mișcării. Lumea lui Sarah ajunsese să existe sub o lumină perpetuă de stroboscop. Nu vedea lucrurile în mișcare. Viața îi apărea ca o serie de fotografii nemișcate, legate între ele doar prin urme fantomatice de mișcare. Se spăla, se îmbrăca și mânca în momente disparate de timp. O întoarcere a capului declanșa un șir de diapozitive zăngănitoare. Nu putea turna cafeaua; lichidul atârna din ibric în țurțuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
nu putea merge în locuri aglomerate, nici măcar nu putea traversa strada. Stătea pe refugiu în orașul ei liniștit, paralizată, cu filmul blocat. O mașină aflată la mare distanță putea s-o doboare în clipa în care cobora de pe trotuar. Imaginile nemișcate se îngrămădeau unele după altele - linii incoerente, cubiste, care împărțeau totul în două. Mașinile, oamenii și obiectele reapăreau la nimereală. Până și propriul ei corp în mișcare nu era decât un șir de posturi rigide secvențiale, un joc de-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
asta trebuie să-i câștigăm încrederea. — Eu să-i câștig încrederea? Nu suportă nici să mă vadă. Crede că am răpit-o pe adevărata lui soră. Crede că sunt un robot, spion al guvernului. Ajunseră la mașina ei. Ea rămase nemișcată, cu cheile în mână, așteptând ca el să facă un miracol. Spune-mi ceva, zise el. Ai slăbit cumva recent? Gura ei descrise un O șocat. —Cum? El încercă să zâmbească. —Scuză-mă. Mark mi-a spus că adevărata lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
putea adormi la câteva secunde după ce punea capul pe pernă, privea cu uimire capacitatea lui de a rezista noapte după noapte aproape fără somn. „O cămilă, asta ești. O cămilă de conștiință.“ Acum nu l-ar mai fi recunoscut. Stătea nemișcat și încerca să se golească pe dinăuntru. Odihna e la fel de bună ca somnul, susținuse mereu mama lui, în urmă cu o jumătate de secol. Oare cercetătorii infirmau vreodată cu adevărat înțelepciunea populară? Dar chiar și odihna era peste puterile lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
necunoscut lui Weber. — Da. Aveți dreptate. Și o iubește pe Blackie mai mult decât iubește orice ființă vie. Când ajunseră la colț, Weber o convinse să-i dea mâna. Cu un puseu întârziat de vinovăție, ea îl îmbrățișă. El rămase nemișcat și o toleră. —Să mă anunți dacă apare vreo schimbare, spuse el. —Și chiar dacă nu apare, promise ea și îi întoarse spatele. Iar se trezi devreme, cu o nouă senzație de panică. Tavanul unei camere străine se materializă la câțiva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
în scobitura pieptului lui, o gustă în extazul dureros al gurii lui. Ca să îndrepte ce era rău, avea, poate, să-i ierte orice. Orice, în afară de siguranță și secrete. Evacuă Homestar, ștergându-și urmele. Daniel, vânătorul expert care știa să stea nemișcat și să se facă nevăzut, o ajută. Reconstitui haosul lui Mark, așa cum și-l amintea. Împrăștie CD-urile. Cumpără alt poster cu o femeiușcă, să-l înlocuiască pe cel pe care-l distrusese: o blondă într-o rochie vărgată puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
la ultima lor întâlnire. Dar amintirile mai vechi triumfară. În timp ce oamenii se apropiau, ea sări pe peluză, bucuroasă și răbdătoare, țopăind înainte, dar ferindu-se într-o parte, gata să fugă la cel mai mic semn de tulburare. Mark rămase nemișcat, ceea ce-i dădu curaj animalului până când sări pe el, azvârlindu-și lăbuțele pe pieptul lui, aproape răsturnându-l. Cu cât e mai simplu creierul, cu atât mai lentă e uitarea. La o râmă, poate că iubirea nu s-ar stinge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
după ea, de parcă ar fi alergat după un copilaș scăpat din mână. Sări cu elan în șanț, zgâriindu-și picioarele într-o tufă de ciulini. Se aplecă și apucă hârtia, fornăind. Se întoarse spre el, triumfătoare. Mark stătea pe șosea nemișcat, uitându-se spre est. Îl strigă, dar n-o auzi. Nu se întrerupse din contemplație nici când ea veni lângă el. Era ceva chiar acolo. Se întoarse în semicerc. Eu mergeam în partea asta, chiar peste dâmbul ăla. Se întoarse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
partea din cortexul motor responsabilă cu mersul. Chiar și cortexul motor al oamenilor întregi semnaliza când își imaginau doar că merg. Văzându-se pe sine cum fugea de ceva, Weber simți cum pulsul i-o ia la goană, deși stătea nemișcat în cadă. Simțire și mișcare, imaginație și faptă: fantome care se scurgeau una în cealaltă. Pe moment nu reuși să se decidă ce era mai rău: să fii închis într-o cameră etanșă, imaginându-ți că ești afară; sau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
față - trebuia să se oprească. El îi puse mâna pe gât și apăsarea unei jumătăți de an de anihilare dispăru. În plină zi. Fără să-i pese cine-i vedea. Vechiul Robert Karsh n-ar fi făcut niciodată așa ceva. Rămaseră nemișcați până când lacrimile ei secară și el își retrase mâna. Mi-e dor de tine, Iepuraș. Mi-e dor să fim împreună. Ea nu răspunse. El mormăi ceva cum că-și poate face timp vreo jumătate de oră, marțea viitoare, seara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
vreodată, înnebunită după o legătură, după o dovadă că toată existența asta nu era doar o creație a minții ei. El ascultă noaptea, ascultă zgomotul însingurării ei. Dar la fel ca martorul secret al lui Mark, care scrisese bilețelul, rămase nemișcat, sperând să nu fie băgat în seamă. Se smulse de sub privirea ei întrebătoare și se duse spre mașină. Când ajunseră la mașina închiriată, deja nu se mai putea apăra nici măcar în fața lui însuși, publicul cel mai comod. Da, se silise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
vise. A fost doar un cuvânt. Pe la trei, se trezi în patul gol. Îl auzi în bucătărie, agitându-se ca un animal în cușcă. Iar când în sfârșit se strecură înapoi în pat, ea se prefăcu că doarme. El rămase nemișcat, o ureche care auzea tot, afară, pe câmp, pândind ceva important. Mută-ți sfera auzului înăuntrul sferei văzului. Nemișcare totală, chiar și plămânii. La cinci și jumătate, deja nici unul din ei nu se mai putu preface. —Ești bine? întrebă ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
un pas îndărăt, ca să-și admire opera. —Mortal, spune ea, ceea ce probabil că e de bine. Înarmată și periculoasă. Poți să mănânci bărbații cum mănâncă broaștele muște. N-o să știe ce l-a lovit. Mortal, îți spun eu. Karin stă nemișcată și plânge. O strânge în brațe pe machieuza descurajată. Bonnie îi răspunde la îmbrățișare, ținând-o strâns, o complice înainte ca fapta să se consume. Apoi Karin e în centru, în același loc unde-l scosese prima oară din bârlog

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-o. Eu sunt... îngerul păzitor al femeii ăleia. Îți vine să crezi? Eu. Cuvintele par greoaie și străine în gura lui, un blestem mai grav decât biletul greșit înțeles. Ce ar trebui eu să fac cu chestia asta? Weber rămâne nemișcat, împietrit de ochii ațintiți asupra lui. Asta e și întrebarea lui. Ea va fi alături de el, imposibil de lepădat, oriunde s-ar duce. Accidentalul devenit permanent. Nimeni nu poate face nimic pentru nimeni, doar să țină minte: ne naștem în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583

capete o duritate epică, În care se citea istoria cerului pustiu și a distanțelor cumplite, a roților În mișcare și a șinelor strălucitoare, a oțelului, a ruginii și a Încăierărilor sîngeroase, a pămîntului sălbatic și aspru. Bărbatul zăcea pe spate, nemișcat și dur ca o stîncă, cu ochii Închiși, cu trăsăturile Înțepenite În Încremenirea de nepătruns a morții. Încă trăia, dar Într-o parte avea tîmpla zdrobită - o rană oribilă, deschisă, pe care o căpătase pe cînd hoinărea prin clădire beat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
mine! Tremur ca varga... tremur toată! Haide! șopti ea. Să mergem! Și toți patru, cele trei fete speriate și băiatul uluit și năucit plecară grăbiți, strînși unul lîngă altul și coborîră panta spre tunel. Iar acum ceilalți oameni, care stătuseră nemișcați, se priviră Îngrijorați și Începură să-și pună Întrebări pline de neliniște și de mirare, la care nu răspundea nimeni, iar cuvîntul „mort“ se auzi repetat de mai multe ori. După ce auziră și rostiră acest cuvînt rămaseră cu toții tăcuți și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
său foarte negru și mătăsos Începuse să se rărească În creștet. Îngenunchease iute lîngă mortul de pe brancardă, Își ridicase mîna albă și păroasă și, văzîndu-i gestul, polițiștii luară poziția de drepți, Își scoaseră caschetele cu un gest milităros și rămaseră nemișcați o clipă, cu caschetele În dreptul inimii, În timp ce preotul rosti deasupra trupului cîteva cuvinte pe care nu le auzi nimeni. Imediat, cîțiva bărbați din mulțime Își scoaseră pălăriile cu un gest stîngaci; curînd preotul se ridică Își puse cu grijă pălăria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
Își luă Încet haina și geamantanul de pe suportul de deasupra capului său și ieși pe culoarul Îngust, Închise fără zgomot ușa compartimentului. Apoi rămase o clipă pe loc și privi Înapoi nehotărît. În semiîntunericul compartimentului conturul ireal al cadavrului zăcea nemișcat pe perne. Oare nu era mai bine să lase lucrurile așa cum le găsise, În liniște, pînă la sfîrșit? Oare nu este adevărat că, În acest mare vis al timpului În care trăim și ne mișcăm, nu există decît un singur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
nesfîrșit, peste lanul răscolit cu brutalitate, transformat Într-un morman de vreascuri, iar cu fiecare cîmpie, cu fiecare viroagă, povîrniș sau vad, pămîntul Înainta Într-o zvîrcolire brutală, dulce, nesfîrșită. Atunci Garfield, Arthur, Harrison și Hayes au stat o clipă nemișcați la capătul podului, au privit la amiază sîngele aprins Împroșcat pe grîul călcat În picioare, au ascultat tăcerea tainică a amurgului În cîmpul peste care trecuseră vijelios În zori mii de cizme, au privit tufișurile de la hotarul cîmpiei plecate spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]