KorAP: Find »[drukola/base=nepăsător & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...87 88 89 ...98 >

2,429 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

apă sărată, un gust de apă sărată, simt.... Încă simt drumul spre apă, înțelegi? Încă nu sunt bolnav de tot, încă mai simt apa, simt apa, o simt în toți porii, mă face să tremur... Ascultă, Grubi, nu pot rămâne nepăsător... Uite, în direcția aceea e marea, apă multă, țărmul, oceanul, totul e-adunat acolo, în direcția aceea, trebuie să plecăm și noi în direcția aceea. Doi bărbați, în zece zile, cu drezina... ajungem la apă, ajungem la țărm... Iar acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
domnilor, de o partidă de zaruri? HAMALUL: Da, da... Cred că o partidă de zaruri ar fi binevenită. ȘEFUL GĂRII: Da, cred că cel mai bun lucrau pe care... (Se așază pe geamantanele din jur și încep să joace zaruri, nepăsători și tot mai entuziasmați de joc; vor scoate exclamații și strigăte de plăcere) CASIERUL: Hm! HAMALUL: He, he, he... ȘEFUL GĂRII: Aș! (CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE se întoarce, absent, pe peron; îi privește pe cei trei care joacă zaruri; o privește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

mă suprime? Atenție, mi-am spus În gând, nu trebuie să bănuiască pentru nimic În lume ce Întrebări Îmi umblă prin creier. Ceva Îmi spunea că amenințarea inițială plutea, la fel de consistentă, asupră-mi. M-am silit să par degajat și nepăsător: - Și cu ce argumente v-a convins doctorul Wagner să-mi mai dați o șansă? Măcar să știu pentru ce trebuie să-i fiu recunoscător... - Cu singurul argument imbatabil În astfel de cazuri: acela că ne puteți fi de folos mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Întreb, să-i cer să meargă mai departe, eventual pe varianta scurtă? N-avea nici un sens. Omul din fața mea rătăci câteva zeci de secunde apăsătoare În lumea gândurilor sale tulburi, apoi, fără să-și schimbe privirea, mi se adresă alb, nepăsător: - Ce crezi despre ce-ai auzit până acum? Ceva credeam eu, nimic de zis, dar ezitam să mă pronunț. N-aș fi vrut pentru nimic În lume ca, din cine știe ce zbangheală intempestivă și ofuscată, Adam să se oprească. - Te rog

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
a mă incrimina s-a eliminat de la sine: dacă voiau să mă lichideze, n-aveau nevoie de pretexte, eram la mâna lor. În orele ce au urmat Întrevederii cu Încruntații din sala Consiliului, am plusat fără jenă, animat de Îndrăzneala nepăsătoare a celui care nu are de pierdut decât lanțurile și robia, vorba tovarășului Marx: m-am trambalat pe coridoarele Centrului, am intrat chiar În câteva camere, simulând neglijent că greșisem destinația, am salutat cu tupeu În stânga și-n dreapta, ca și când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
doar fondul, esența, numitorul comun sau cum mai vreți să le numiți atunci când am de optat Între sfârșitul meu sau al lumii din rațiuni acceptabile - fie și doar În virtutea unor obișnuințe ancestrale - și finalul semnat de o mână care Închide nepăsătoare comutatorul, spunându-mi adio și-un praz verde! În absolut, probabil că aveți dreptate, dar absolutul este o abstracțiune, un produs al spiritului, un reper eteric și neoperațional când e vorba de viața concretă și de moartea efectivă... Discuția cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Întrebându-mă tulburat și bezmetic dacă vecinii mei de masă aveau habar de povestea asta fantasmagorică despre Pământ ca poligon experimental pentru... Iar dacă da, cum naibii de-și păstrau calmul, cum puteau să fie așa de liniștiți și de nepăsători? Aflaseră mai demult și se obișnuiseră cu gândul? Probabil, altă explicație nu vedeam. Ba da, mai putea fi una: aveau dovezi! Unde-mi fusese capul? Intrasem de-a berbeleacul Într-o controversă umanisto-mălăiață gemând de locuri comune și pierdusem din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
căreia nu-i putea refuza nimic nu mai era. Mânzul, cum i se spunea Stagiritului, În tinerețe, din cauza firii sale nestăpânite, arogante și iconoclaste, Își păstrase peste ani reflexele de frondeur Înnăscut. A ignorat, prin urmare, sfidător sau poate doar nepăsător, avertismentul, afișându-și durerea, revolta și suferința În fața unor prieteni, apoi a părăsit Atena, retrăgându-se În insula Eubeea, la Chalkis. Întâmplător sau nu - mai degrabă, nu -, a murit În același an cu sclipitorul său elev și, asemenea lui, subit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
stânga sau de la dreapta porții și inscripționarea continua semicircular, ci cu G, ultima dintre cele folosite pentru individualizarea grupurilor de rafturi. Ei, și? Avea asta vreo semnificație? Nu părea. Eu, În orice caz, n-o vedeam. Iar timpul, timpul zbura nepăsător și tot mai stresant. Mai consumasem un sfert de oră zadarnic... Deci, pornind din stânga: A, B, C, apoi din dreapta: D, E, F și, În fine, la mijloc, G. Litera care domină tavanul templelor masonice. Hm, prostii, ce-are a face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Dacă nu vei reuși să te-ntorci la timp? - Nici nu intră-n discuție, voi reuși, nu-ți face nici o grijă. Și, În general, nu pentru mine trebuie să-ți faci griji, mai degrabă pentru tine... Am ridicat din umeri nepăsător: ce mi se putea Întâmpla mai mult decât mi se Întâmplase deja? - Bine, am spus, atunci, la revedere și vezi ce faci pe-acolo. E ora unsprezece; te-aștept cel mai târziu la... - Ba m-aștepți exact acum. Pentru orice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910

la populația selk'nam este veșnic, atotștiutor, atotputernic, creator, însă Creația a fost desăvârșită de Strămoșii mitici, pe care tot Zeul suprem i-a creat înainte de a se retrage mai sus de stele. Zeul s-a izolat acum de oameni, nepăsător la ceea ce se petrece în lume. Nu mai are nici chipuri, nici preoți-slujitori. Nu i se înalță rugăciuni decât dacă se ivește vreo boală: "Tu, cel de sus, nu-mi lua copilul; este încă prea mic!"4 Nu i se

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
a societăților moderne, în primul rând oamenilor de știință. Pentru ceilalți, Natura mai are încă un "farmec", un "mister", o "măreție" în care se pot regăsi urmele vechilor valori religioase. Nici un om modern, oricât de nereligios ar fi, nu rămâne nepăsător la "farmecul" Naturii, și nu este vorba doar de valorile ei estetice, sportive sau igienice, ci și de un sentiment nelămurit și greu de definit, în care se regăsesc urmele unei experiențe religioase degradate. Un exemplu concret ne va ajuta

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

toți trei în râs. Apoi prietenul meu a început să strângă farfuriile. Am turnat în pahare. Ea a făcut semn că nu mai vrea. Am ridicat totuși și am ciocnit. — Pentru bandiști, a zâmbit ea. — Și pentru ei, am ridicat nepăsător din umeri. În ușa dinspre holul de la dormitorul copilului a apărut băiatul lor. Somnoros, se freca la ochi, privindu-ne curios, bosumflat. Nu mai vreau să dorm, a început el să se smiorcăie. A venit cineva când dormeam și mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
un fel de rușine neputincioasă. Cu un fel de sentiment al complicității că, poate, prin simpla mea privire, dărâmam și eu o bucată de zid, câteva cărămizi din zidirea sfântă care, rămasă fără nici un ajutor, se prăbușea sub ochii mei nepăsători. Știam că nu am ce face, că noi toți nu prea aveam ce face, dar, dincolo de acestea, mai greu era sentimentul complicității la moartea, la uciderea unei zidiri. Erau mulți care admirau chiar măiestria cu care buldozerele curățau în câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Se putea. O știam prea bine. Dar parcă niciodată nu avusesem în față atât de clară imaginea a ceea ce de atâtea ori auzisem tot repetându-se, tăvălugul istoriei. Tăvălugul trecuse chiar pe acolo, poate chiar se mai mișca în preajmă, nepăsător, atroce. „Și, la doișpe ne dă și slănină“, l-am auzit ca de peste timp pe țiganul care se hlizea în fața noastră. „La lichidare, cum e ca acu’, c-am tras la culoamne, po’ să iau și șapte bătrâne. Când am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
inginerul arătă cu capul undeva spre înaltul cerului din care continua să cadă năvala aceea de fulgi jucăuși, rotindu-se unul după altul, învârtejindu-se, urmărindu-se într-o goană bucuroasă, hârjoană tăcută, clăbucită de minunea libertății, într-o zbenguială nepăsătoare, așezându-se peste pietrele acelea bătrâne, rănite, peste trupurile noastre cotropite de lehamitea acelei dimineți cu tot ceea ce ne fusese dat să vedem. Zoream spre ieșire. Ester dădea să se scuze că n-a știut, că a crezut, că mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
părut că o zăresc. Un voal negru îi acoperea fața. Am simțit însă că era ea. Așa cum, câteodată, prin suflet îți trec umbre fără chip, fără trup. Doar le simți cum trec cu mers știut, cunoscut, de amurg pogorându-se nepăsător. 9tc "9" M-au atras (și încă mă mai atrag!) ferestrele. Chenarul lor magic, deschis spre dincolo. Am trăit magia ferestrei, pe la 12-13 ani, într-o seară de toamnă la R. Asfințise de mult. Luminile pâlpâiau în capătul străzii. Isprăvisem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
zgârci elastic care le scoate și le aruncă iarăși în mine, lăsându-mă doar să le urmăresc irizările pale în scrânciobul dusului meu de gând. Un fel de raci, cuvintele mele, scoase de un prunc neștiutor din cotloanele lor ascunse, nepăsător la mușcătura lor, nepăsător la cleștii lor, care pătrund adânc în carnea degetului care scrie, sângerându-l, așa cum sufletul nu mai poate de mult face. Scrii și doare doar degetul mușcat de cuvinte... Urmăream, idiotizat, jocul fetișcanei cu mingiuca ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
scoate și le aruncă iarăși în mine, lăsându-mă doar să le urmăresc irizările pale în scrânciobul dusului meu de gând. Un fel de raci, cuvintele mele, scoase de un prunc neștiutor din cotloanele lor ascunse, nepăsător la mușcătura lor, nepăsător la cleștii lor, care pătrund adânc în carnea degetului care scrie, sângerându-l, așa cum sufletul nu mai poate de mult face. Scrii și doare doar degetul mușcat de cuvinte... Urmăream, idiotizat, jocul fetișcanei cu mingiuca ei de cârpe. Simțeam cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
vreo chestiune politică. Nu prea ne interesa politica, decât așa, ca prilej de bancuri sau contrarietăți. Eram plini de tinerețe, eram mustoși de viață, dornici de toate bucuriile pe care le puteam aduce spre noi, avizi de sevele clipei și nepăsători la durerile reale ale Lumii. Nu aveam istorie. Nu aveam bani. Aveam doar imensa plăcere a timpului care numai și numai pentru noi parcă fusese născocit și dat nouă spre risipire. Îmi părea rău să-l fi supărat pe Matvei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
tot ce te leagă de acest Pământ, al cărui rod ești, la fel ca arborii, florile, gâzele sau apele ducându-se în voia legilor lor eterne. Nu aveam curajul să-i povestesc astfel de lucruri lui Matvei. Îl ascultam aproape nepăsător, gândindu-mă că, dacă tot este să bem, trebuie să ne umplem cu ceva clipa, timpul să se ducă în dusul lui cu acea gratuitate a vorbelor de la beție, grele uneori, alandala alteori, dar ducându-se fără de urmă. „Și m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
troleibuzul, am văzut că îmi lipsea o ceapă, cea din stângul. Mi-o furase probabil garderobiera sau, cine știe, îmi căzuse și o pierdusem pe drumul spre stație. Într-un acces de revoltă, m-am întors spre Mihai Viteazu, care, nepăsător, desigur, stătea cu brațul întins, arătând ceva, undeva, amenințare, triumf, reproș, cine știe ce-i mai trecea statuii pe sub cușmă în clipa aceea. L-am privit trist. Am scos cealaltă ceapă din buzunar și i-am arătat-o. Nu-i reproșam ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Profesorul mi-a întins o plasă galbenă „Spicul“, care nu știu de unde îi apăruse în mâna cealaltă, și a dat să plece, rostind un indiferent „Bonjur“. Doar atât? După amar de ani în care nu-l mai văzusem, să plece nepăsător la cât de dor îmi fusese de el? Nu se putea! M-am prăbușit, cu un gest larg de bucurie, și în brațele lui. I-am spus că parcă avusesem o presimțire că ne vom întâlni acolo, sub umbra marelui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
să se poticnească mereu pe drumul lung al vieții mele către înțelegere și mărturisire în fața tatălui meu. Cuvintele mi s-au poticnit mereu pe drumul spre tatăl meu, vipia depărtării dintre noi mi-a zburătăcit gândurile, risipindu-le în jocul nepăsător al clipelor care tot veneau, și veneau, și veneau, încărcate întruna de minunile zădărniciei. Abia acum, când coborârea îngheață jocul amăgitoarei vipii, când în depărtarea drumului nu se mai văd nălucile jucându-și chemările, când crivățul doar flutură în fața mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ca și cum tocmai citeam și adnotam o pagină din cartea propriului meu destin, „Ți-am spus, așa a fost scris să se-ntâmple. Nu poți spune că nu te-am avertizat. Mai ticălos de atât nu pot fi. Zău!“. B. dormea nepăsătoare. Sprijinit de fereastră, urmăream doar spatele Esterei. Am știut, din aruncătura aceea de privire, trecută peste mine, peste B., fără cel mai mic licăr, că atunci mă prăbușisem cu adevărat în toată mizeria istoriei mele. Tomuri întregi de-aș scrie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]