3,276 matches
-
case și la ospețe. Nu înțeleg acest sentiment de altruism care lipsește la alte seminții. Toți sunt extrem de binevoitori și nimeni nu aduce nici o ofensă celui care e considerat oaspete. De la început și mie mi-au fost rezervate aceste înalte onoruri; apoi m-au încununat ca poet. Am relatat această experiență în epistola către Tuticanus: Molliter a vobis mea sors excepta, Tomitae,/tam mite; Graios indicat esse viros/gens mea Paeligni regioque domestica Sulmo/non potuit nostris lenior esse malis,/quem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
dintr-un moment în altul și nu se încredeau în mine, considerându-mă dușman. Nu știu ce le spunea Cotys oamenilor acelora, într-un limbaj aspru, necunoscut de mine. Fapt e că, după aceea, pe neașteptate, deveneau ospitalieri și mă tratau cu onorurile rezervate marilor ocazii. Poate că tovarășul meu de călătorie le spusese că eram poetul exilat de Augustus la Tomis... Mă întreb pentru care motiv ei n-ar fi trebuit să știe că eram Ovidiu, dacă mă gândesc la copilul acela
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
generali) mă cheamă la Paris pe spesele lor să mă... tămâie! Un Wells îmi va face cinstea la iarnă să se plimbe la braț cu mine pe Promenade des Anglais, la Nisa..." Ei, da, bietul Eminescu nici măcar nu visase asemenea onoruri! Și iarăși, trăgându-l de urechi pe N. Iorga: "Eu n-am timp să mă pun la taifas cu acei domni cari, crezând că mă-njosesc, mă compară cu Terente [...] dar când un Nicolae Iorga, ignorând și falșificând, vine și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
fost comandant de brigadă În război, cu comanda luată pentru părăsire de post În fața inamicului, [așa dar] l-am văzut, cu consternare, bătând smerit călcâile Înaintea mea, cu același servilism propriu atâtor ofițeri superiori, pe care decăderea lor bruscă de la onorurile gornistului din poarta regimen tului și de la salutul datorat treselor de pe umăr Îi degradează definitiv În Însăși ființa lor și - de a doua zi - Îi des compune și-i prăbușește până la ultima categorie omenească, Într-atâta calitatea lor proprie stă
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
tului și de la salutul datorat treselor de pe umăr Îi degradează definitiv În Însăși ființa lor și - de a doua zi - Îi des compune și-i prăbușește până la ultima categorie omenească, Într-atâta calitatea lor proprie stă În funcție numai de onorurile gornistului și de tresele lor de pe umăr. Explicația: incultura lor adâncă și lipsa acelor „idei generale“, a acelor „umanități“ din școală și a lecturilor dezinteresate de mai târziu, cu splendidele lor „inutilități“ și cu evadarea, când și când, din mediul
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
alți apropiați și-a hrănit Voiculescu bucuriile, succesele. Deci, s-a spus, „Din țara zimbrului” i-a adus premiul Academiei, apoi, înaltul for al scriitorimii, Societatea Scriitorilor Români, l-au primit în anul 1920 membru al ei, cu drepturi și onorurile timpului. Tot în același an, la 6 ianuarie este numit medic al Domeniilor Coroanei, funcție care îi prilejuiește alte avantaje, dar el rămâne omul care nu profită de surprizele vieții. În literatură continuă să fie cunoscut tot ca poet semănătorist
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
trădat când, pe la spatele nostru, a Încheiat alianțe cu tot felul de nobili mărunți, stârnindu-i Împotriva noastră. Familia noastră nu e mai puțin nobilă decât cea imperială și totuși am fost mereu Înde părtați de tron și de toate onorurile care ni se cuveneau. Dar, cu toate vitregiile, n-am cedat. știi prea bine cât ne-am Întins domeniul, ce prieteni devotați și cinstiți avem. Suntem puternici, dar nu destul de puternici ca să-i Îngenunchem pe rivalii noștri. Doar că puterea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
domnului Urs. Nu de hatârul lui, ci pentru că Începuse să nu-și mai simtă nici un mădular, Urs, de mult dezobișnuit de asemenea vrednicii, descălecă după câteva ceasuri la hanul Urcio rul de aur din Säckingen, unde fu primit cu mari onoruri. E drept, hangiul nu-și mai văzuse de mult vechiul mușteriu, dar cine ar fi putut uita banul de argint, pe care acesta-l arunca cu generozitate pe masă, ori de câte ori se odihnea acolo, Înainte de a trece Rinul, a cărui apă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ținea drept În șaua scorojită de vremuri, murmurând ceva de neînțeles. În fața lui, sutanele cafenii se dădeau grăbit deoparte, alcătuind o adevărată uliță vie. Călărețul se Îndreptă spre scara cea mare, unde părintele stareț se grăbi să-l Întâmpine cu onoruri, ca și cum ar fi fost cel puțin episcop. Starețul se Întreba cum de-a putut bătrânul să găsească drumul printre mulțimea de clădiri, foișoare și scări, deși nu fusese niciodată la mânăstire. Sihastrul se Înclină În tăcere și se pregăti să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
e cale lungă. Nu uita, e o spadă cum puține sunt... și-l cred loial și de onoare. Ce i-ar putea oferi mai mult Amadeus sau Împăratul sau oricare altul? E ministerialul nostru, l-am copleșit cu bunuri și onoruri și știe că nu poate avea suverani mai Îngăduitori și mai generoși decât noi. și pe deasupra e cavaler, nu uita! Nu cred ca un cavaler să decadă până Într-atât Încât să-și calce jurământul de credință! Ai dovezi? Arată
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
firea ome nească. Dacă l-ar Întreba pe el, le-ar spune că lupul Își schim bă părul, dar năravul ba. Ar trebui trimiși la spânzurătoare toți vasalii ăștia necredincioși! În ștreang ca niște hoți de rând, nu primiți cu onoruri ca niște prieteni! Conrad dormi prost și avu coșmaruri. O vedea mereu pe Adelheid cu părul despletit, călărind peste o apă tulbure pe care pluteau la vale leșuri Însângerate. La celălalt mal stătea Bertold și-i făcea lui, Conrad, semne
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu toată sfiala, că a tăinuit un eveniment atât de Îmbucurător pentru Întreaga Curte! Tânărul tărăgăna cuvintele căutând să câștige timp. Nu știa ce să creadă. Fratele său se arătase dintr-odată Încântat de greoiul Siegebert și-l copleșise cu onoruri. La Curtea de pe Schlossberg, rangul de maestru de vânătoare era foarte important, nu un titlu onorific oarecare. Mulți se luptaseră pentru el, când, peste noapte, apăruse Siegebert, noul favorit. Spre surprinderea tuturor, ducele Îi dărui și domeniul din Vogtsburg, și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
a fost implicat în incidente cu soldați sovietici. Printre victimele incidentelor au fost căpitanul Ion Boroș și soldatul evreu Iancu Solomon. Fiind soldați din armata română care au murit în lupte pentru apărarea țării, s-a hotărât înmormântarea lor cu onorurile cuvenite unor eroi, în orașul Dorohoi, cel mai apropiat de locul confruntărilor. Funeraliile soldatului evreu Iancu Solomon, la Dorohoi, în ziua de 1 iulie 1940 au generat o împrejurare oportună pentru militari români în trecere prin Dorohoi, pentru a-și
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
deși mie mi se părea foarte preocupat și cam nefericit. Dar poate mi se părea doar mie... Ne-am luat rămas bun, ne-am dus rapid la aeroport și, așa cum erau regulile, toți s-au îmbarcat, urmând ca, la încheierea onorurilor oficiale, în avion să intre și Gheorghe Gheorghiu-Dej, șeful delegației, Ion Gheorghe Maurer și Corneliu Mănescu. Când a început vizita, delegația a fost transportată cu două avioane IL 18, unul cu echipaj românesc, celălalt, cu echipaj sovietic, condus de un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
să-mi alini suferința, ai vrut să pui balsam pe rana mea de burgheză ticăloasă, încremenită încă în vechile prejudecăți, în pofida a tot... Dar eu m-am gândit că destinul neiertător continuă și după moarte, că omul acesta, care aprecia onorurile ce i se datorau, care era sensibil la ele, care a suferit pentru cele de care a fost lipsit, căruia nu-i plăcea gloata - oare n-am moștenit noi două de la el spaima de zilele de duminică, sau, mai degrabă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
opt vorbe, ceia ce a pus în mirare pe toată lumea. Era bolnav de o boală destul de obișnuită și destul de urâtă. Doctorul Rizescu cu fața-i ca luna plină, mulțămit și vesel, săltându-și deseori de râs, respectabila-i burtă, face onorurile ospeției: mâncăm cu destulă poftă un harbuz pe când trecem prin târgul Lespezi, printre două rânduri de curioși, plăcuți surprinși în sabășul lor de trecerea armatei, printre două rânduri de curioase gătite, cu părul lucitor de gaz și pomadă, plăcut surprinse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
a patra 300 a cincea 600 a cincea Cinci amenzi contrate în zonă: 2000 Mic șlem anunțat: 500 în zonă 750 Mare șlem anunțat 1500 în zonă 2250 Dacă nu anunți, nu scrii. Nu este amendă specială pentru șlem nerealizat. Onoruri numai la o singură mână: 4 = 100 5 = 150 patru ași = 150 manșa = 200(r.t.) Roberul = 500 sau 700 Întâlnire cu Neculai Albu Tatarii, nagâții Trecutul monahului nebun Nucile Tăierea boierilor Dimcea țiganul, gâdea Țărcile Vizita la lehuza, nepoata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
teaca! îi zice el. Unii oameni riscă trăind prea mult. Trebuie să dispară la timp, după toate regulele gloriei. Pinon, voind să intre în salonul unui conte, vede pe acesta petrecând chiar atunci pe un duce și făcându-i toate onorurile. La ușă, ducele se oprește din politeță. Treceți, îi zice contele; nu-i decât un poet. A! intervine Pinon, de vreme ce calitățile au fost făcute cunoscut, pot trece eu întăiu. Și intră în salon. Academia franceză spunea Voltaire e o tagmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
unor cenzuri. De asemenea, Ioan Alexandru s-a supus (voluntar) unor determinări filosofice și teologice. Autorul Necuvintelor a fost singurul liber: a trăit pînă în ultima clipă (adică pînă acum trei zile) exclusiv ca poet, a avut parte de numeroase onoruri, a fost la rîndul său generos cu alții etc. Aprecierile acestea le-am făcut și azi, în discuțiile stropite cu vin de după lansarea Mitopoeticii profesorului Al. Husar, într-un birou al Bibliotecii Județene. Ascultîndu-mă, soțul directoarei, astronomul Matei Alexescu, sosit
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pe bancheta din față a autobuzului. M-am ridicat în picioare și m am întors către cei aflați în spatele meu. Entuziasmat la culme, am strigat: „Liniște!” Splendoarea regală a lanului cu maci trezise în mine pornirea de a-i da onorul. La capătul lui, s-a aplaudat, ca la sfîrșitul unui spectacol. *Sufletește, sînt sătean. Mă recunosc în portretul moral pe care un cercetător i l-a făcut acestuia la începutul secolului: „individual, săteanul posedă un accentuat simț al demnității personale
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cea de a două variantă fiind în ultimul timp cea mai creditată. Avea să fie înmormântat la Vina del Mar, fără inscripție pe mormânt. La 4 septembrie 1990, prin ordinul președintelui Patricio Alwin, avea să fie deshumat și depus cu onoruri de șef de stat la un mausoleu din Santiago! Se spune că în timpul asaltului Palatului Moneda Augusto Pinochet i-ar fi oferit posibilitatea de a se preda și a părăsi țara, la care Allende ar fi rostit celebrul "Nunca" niciodată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
într-o vizita "protocolară", în mai 1994, cu ocazia prezenței la Rio a primului-ministru Nicolae Văcăroiu. Îl știam pasionat de fotbal și ca atare i-am programat într-o după-amiază o vizită la faimosul stadion. A fost primit cu toate onorurile, a vizitat complexul și apoi și-a "încercat tirul" cu o lovitură de la 11 metri pe gazonul pe care pășiseră Pele, Jair, Zagalo, Vava, Garincha, Zico, Bebeto, Romario... Am trăit în vara lui 1994 la Rio campionatul mondial de fotbal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
casetofonul cu banda pe care era imprimat faimosul "Concierto de Aranjuez" al lui Joaquin Rodrigo, avându-l ca solist pe cunoscutul chitarist Paco de Lucia. Mergeam la locul cascadelor, dădeam drumul la bandă și, pe sunetele faimosului Adagio, Ambasada și onor conducerea ei dispăreau undeva prin constelația Andromeda, la suficienți ani-lumină depărtare de "primul-colaborator". Concertul a fost compus în 1939 la Paris, executat prima oară la Barcelona în 1940 și, spre cinstea lui, Regele Juan Carlos i-a acordat în 1991
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
în toata țara, fără a mă teme că voi fi împușcat sau luat ostatic (așa cum s-a întâmplat în diferite țări cu diplomații, inclusiv cu diplomați români). Puteam lua în considerare "pentru patrie" și o variantă finală, cu "salve de onor" și decorații post..., dar mai aveam multe planuri neterminate, după cum puteam să mă gândesc "din motive obiective" că pot să stau 3 sau 4 ani izolat în ambasadă, ceea ce nu era genul meu. Întrucât îmi doream la încheierea carierei un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
istorie, aveau loc tradițional ceremonialul de primire a noilor ambasadori și recepțiile oferite în ocazii festive, de către președinte Corpului Diplomatic. La ora 10,00, conform programului, pășeam pe covorul roșu de pe treptele de marmoră ale frumosului palat, garda dându-mi onorul. În capul scărilor eram așteptat de directorul Ceremonialului de Stat și condus în "Marele salon roșu", unde erau prezenți președintele, ministrul de externe, ministrul de interne și alți oficiali uruguayeni. După saluturile de rigoare, în fața președintelui și a asistenței, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]