2,438 matches
-
nu. - Dar de gelozie ce zici? Ești gelos? - Tu ce crezi? Orice om care iubește poate fi gelos. - E o greșeală. Uite, eu una nu sunt. N-am fost niciodată, nici o zi din viața mea geloasă. Gelozia e o fiară oribilă. Gelozia e mai grea decât pământul și chinuie sufletele slabe care nau încredere în valoarea lor. Atâta timp cât o persoană te respectă, te iubește și stă alături de tine, de ce ai fi gelos? Nu înseamnă că nu ai încredere în calitățile tale
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
exact contrariul, spuse zâmbind amar. - Pot să-ți spun Leon că în ultimii ani ai îmbătrânit foarte mult. Alcoolul nu iartă pe nimeni. E un drog puternic, dăunător. Intenția mea a fost să te ajut să 211 depășești acest viciu oribil. A reușit să-ți stăpânească mintea. A fost mai puternic decât tine. Acum nu-ți rămâne decât să-ți jelești trecutul, iar eu am rămas cu un gust amar, am rămas dezamăgită. Leon era tăcut ca un mormânt. Asculta cu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
râse cu poftă când auzi dialogul dintre ei. - Crezi că nu știu ce vrei să faci cu mine dincolo? N-ai să reușești să mă fraierești, să te folosești de mine. - Să mor alături de tine dacă m-am gândit la așa lucruri oribile. Cred că visezi! - Nu visez! Ai ucis tot ce a fost frumos între noi. - Așa crezi tu? De unde ți-au venit ideile astea? - Am vorbit la telefon cu cineva și m-a pus în gardă. Mi-a spus lucruri oribile
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
oribile. Cred că visezi! - Nu visez! Ai ucis tot ce a fost frumos între noi. - Așa crezi tu? De unde ți-au venit ideile astea? - Am vorbit la telefon cu cineva și m-a pus în gardă. Mi-a spus lucruri oribile despre bărbați care duc fete dincolo. - Mă uimești. Cine putea să-ți bage asemenea prostii în cap? - Ce mai contează? Am luat deja o hotărâre. - Toți care pleacă cu o iubită, o duc la produs? Așa crezi tu? Termină cu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
peste tot; te regăsesc peste tot și-ți iei zborul înainte de a te fi putut vedea. Noapte bună, micuțo. II Mangalia, 15 septembrie [1947], luni Mamy, ieri același tipíc de viață, dimineața plajă, la prânz la Delureanu, pe urmă cafea oribilă la Muedin, apoi întoarcere acasă, în camera asta dreptunghiulară care mă odihnește prin faptul că este banală și impersonală, prin culoarea asta calmă, aproape ca a untului. Apoi la Menaru între 5 și 7, tot la Amidée - Moșu era bolnav
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am pornit definitiv pe calea concesiilor; am ajuns să spun ce spune ea, nu ca să mă lase în pace, ci fiindcă cred că totul e ireparabil și ai să ajungi și tu să crezi ca mine! Oh! Mouette, familia asta oribilă, ce slabă mă simt în fața ei! Cât de tare și-a strâns menghina; sunt singură, draga mea, și-mi trebuie un tact nesfârșit ca să nu mi-i fac pe toți dușmani într-un fel sau altul. În fine, să încheiem
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
că, deși mă vreau bravă, mă îndoi și mă plec în fața grozăviei consimțite, dorite de mine. Niciodată să nu ai nicio remușcare că nu ai venit, orice s’ar întâmpla. Tu trebuie să-ți împlinești viața; eu sunt acum un oribil ciot inutil. Dar te-am avut pe tine. Poate nu am fost totdeauna bună, totdeauna înțelegătoare cu tine, poate [am fost] prea exigentă, dar te-am vrut peste potențialul de creație umană. Sunt cuprinsă de un pesimism rațional: văd clar
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Ly asta, imposibilă, care făcea o dramă când rămânea fără proteză dentară, seara, când o scotea înainte de culcare! Ca s-o scoată, se uita în oglindă și, în fiecare seară, gestul îi dădea un complex de inferioritate. Se considera infirmă, oribilă. Mi-era milă de ea. Pe urmă, cu timpul, s-a învățat să-și scoată proteza fără oglindă; mi-a mărturisit că o face repede, întoarsă cu spatele spre masa de toaletă, și se apucă apoi repede să citească ziarul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
a smuls receptorul ca să te felicite, era să-i administrez... Ți-am spus prostii, nu-i așa? Eram ca o ființă primară, cuprinsă brusc de un acces de idioțenie, de tachinerie stângace. Și închipuie-ți că am făcut un lucru oribil: dându-mi seama cât își doreau Irène și Gaby să vorbească cu tine, am vrut să te am numai pentru mine - amintindu-mi de ultimele două dăți, când receptorul trecea din mână în mână, iar eu muream de poftă să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vrea)?“ „Asta, au zis, pentru ca fiica dumneavoastră să-și dea seama că nu mai puteți locui aici, unde v-a lăsat ea.“ „Aha.“ Și acum, când acuitatea momentului s-a estompat, pot să-ți spun că am avut o clipă oribilă, de vlăguire, de sfârșit de viață. Simțeam că viața a început să mă părăsească, că a găsit supapa prin care să se scurgă; a fost cât pe ce să leșin. Discuții: de cizia de fond, îmi spuneau ei, vine de la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
anul școlar sub cele mai bune auspicii, cu o mulțime de laude - „evidențiată în câmpul muncii“, conferențiară la pionieri, ce mai, ceva gro zav, nesperat -, sâmbătă seara la ora 7, când m am întors de la acea fermecătoare mănăstire, am avut oribila surpriză să aflu că m-au pensionat, fără preaviz. La sfârșitul anului, inspectoarea care răspunde de școală, pe care o întrebasem dacă avea intenția să mă scoată la pensie, mi-a răspuns: „Ei cum, credeți că sunt așa de multe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și așa nesigură, s-a transformat iarăși în coșmar, și pe deasupra mai am și amenințarea procesului de vineri. Aș vrea așa de mult să te scutesc de noi dureri, dar cui să le spun? De două-trei zile trăiesc în atmosfera oribilă a locatarilor ăstora care țipă, cer dreptate și se bat pentru un apartament care nu le aparține, pentru niște mobile care sunt ale mele. Dacă ai vedea biroul, draga mea! Cuplul vine de la țară, probabil sunt fii de chiaburi sau
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
asta o posibilitate, zice Luke. — Poftim? Îl fixez alb. Cum adică, e și asta o posibilitate? Ai înnebunit? — De ce nu? Cobor ușor glasul. — Tu chiar crezi că eu am de gând să mă mut în blocul ăsta plin de babe oribile care se uită aiurea la tine, de parcă ai puți? — Becky... mă întrerupe Michael, făcându-mi un semn sugestiv din cap. — E adevărat! Mă întorc spre el. N-am văzut nici măcar o singură persoană cumsecade în toată clădirea asta! I-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Becky? Luke mă fixează nedumerit. Acum ce s-a mai întâmplat? — Nu e vorba numai de azi. E vorba despre... tot! Despre felul în care s-a băgat peste noi în povestea asta cu nunta. Despre comportamentul ei superior și oribil cu părinții mei... — Așa e firea ei, foarte înțepată, zice Luke apărând-o. Asta nu înseamnă că se crede superioară. Și, dacă părinții tăi ar cunoaște-o cu adevărat... — Și felul în care se folosește de tine! Știu că e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Putem oare să-i exterminăm - cum bunăoară se ucid ploșnițele ? Acesta ar fi mijlocul cel mai simplu și cel mai comod de a ne scăpa repede de ei” <endnote id="(cf. 67, pp. 48- 50)"/>. Pentru o radiografie exactă a oribilelor stereotipuri evreofobe vehiculate de doctorul Nicolae Paulescu În opera sa, vezi recenta lucrare monografică semnată de Peter Manu și Horia Bozdoghină, Polemica Paulescu <endnote id="(877)"/>. A.C. Cuza și, mai ales, N.C. Paulescu sunt cazuri maligne de protocronism : suntem cu
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Mediu. O legendă care a supraviețuit până târziu. „De ce evreii n-ar fi fost antropofagi ?”, scria Voltaire În 1764 În Dictionnaire philosophique. „Ar fi fost singurul lucru care i-ar fi lipsit poporului lui Dumnezeu pentru a fi cel mai oribil popor de pe Pământ” <endnote id="(851, p. 42)"/>. Cea mai veche atestare documentară medievală de acuzare și condamnare a unor evrei pentru delictul de infanticid ritual și de hemofagie datează din 1144, la Norwich (Anglia). Acesta a fost doar fitilul
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
The Journal of Jewish Art, Center for Jewish Art, Hebrew University of Jerusalim, nr. 9, 1982, pp. 31-46. Imaginea a supraviețuit și În epoca modernă. Un personaj dintr-un text publicat de George Orwell În 1933 este „un evreu bătrân oribil, cu o barbă roșie ca Iuda Iscarioteanul” (697, p. 159). 236. Contribuția evreilor din România la cultură și civilizație, coord. acad. Nicolae Cajal și dr. Hary Kuller, Comisia Națională a României pentru UNESCO, București, 1996. 237. De la Cilibi Moise la
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
și mai mult la dezordine. În ziua de 3 iulie consemna: Știrile din Basarabia sunt foarte triste. Astăzi a fost ultima zi a evacuării și a fost hotărâtă zi de doliu național. Evreii și comuniștii s-au purtat în mod oribil. Asasinate și molestări ale ofițerilor și ale acelora care voiau să plece. Pe acest fond s-a produs incidentul sângeros de la Dorohoi, în ziua de 1 iulie 1940. Generalul Gh.Tătăranu informa Marele Stat Major: „În dimineața de 2 iulie
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
întregii frontiere de la Ceremuș până la Dunăre. Unitățile venite din Basarabia peste pădurile Prutului, de la Galați până la Herța au avut o atitudine demnă și liniștită, însă, cele intrate în țară peste Prut și Siret în Bucovina au comis crime și masacre oribile ale căror victime au fost evreii din orașele și satele așezate pe drumurile de retragere. Județul Dorohoi devenea o zonă de tranzit pentru unitățile militare în retragere, în special pentru cele care se retrăgeau din Bucovina. În aceste condiții, în
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
români erau tolerate, poate pentru că nu puteau fi controlate, iar măsurile disciplinare nu puteau opri furia soldaților. Ion Antonescu avea să recunoască că era depășit de situație, afirmând că: „am fost nevoit să evacuez din Basarabia și Bucovina, pentru că din cauza oribilei lor purtări din timpul ocupației acestor pământuri românești de către ruși, populația era atât de îndârjită împotriva lor, încât fără această măsură de siguranță ar fi dat naștere la cele mai odioase pogromuri”. Deportarea evreilor din Basarabia și Bucovina s-a
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
patologice e simplă: prin ură dementă și înscenări odioase împotriva celor realizați pe plan profesional (întîi de toate științific) scîrnăviile (didactice) se răzbună pe propria lor neputință și ratare. Nemaifiindu-le frică (de nimic), ele se dedau la cea mai oribilă vendetă, folosind toate metodele staliniste și ceaușiste. Atacurile se orientează, sistematic, spre vîrful piramidei intelectuale. Ce să mai spun eu, cînd sunt atacați Eminescu, Călinescu, Preda, Nichita Stănescu, iar acum în urmă, - Noica, Buzura, Simion? și cred că demenții nu
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
alt tablou: „Aici este un grup de curanderos acompaniați de regine ale pădurii care vor să facă o ceremonie cu ayahuasca iar în spate este un vrăjitor rău care vrea să-i atace. Vrăjitorul este înconjurat de fantomele unor creaturi oribile. Dar, uite, curanderos se transformă în lupi pentru a-l înșela pe vrăjitor iar reginele au cunoștințe ezoterice și îi ajută în lupta contra răului...” Sunt complet fascinată nu numai de poveștile fantastice care apar una după cealaltă, conturând povestea
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
cel mai scurt timp. Nu era prima noastră casă de genul ăsta (adică nici casă, nici a noastră) și n-avea să fie nici ultima, dar sentimentul de nesiguranță era mai puternic ca niciodată : era acolo o senzație nouă și oribilă, care creștea de la o zi la alta, că aici se închidea drumul, aici se încheia șirul nostru de case provizorii nu mai existau refugii pentru că nu mai exista suficientă energie părintească de a le găsi, și sora mea și cu
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
de hotel în care va avorta Găbița, spre teroarea escaladantă a negocierilor cu domnul Bebe (Vlad Ivanov), care poate va binevoi s-o ajute, spre predictibilitatea îngrețoșantă a lucrului pe care li-l cere amîndurora în schimbul bunăvoinței lui și spre oribila precizie a instrucțiunilor pe care li le dă la despărțire. Pe scurt, camera aceea de hotel trebuie să fie cel mai malefic loc din istoria filmului romînesc, iar maleficitatea ei e producție de stat. E ceea ce se întîmplă atunci cînd
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
doilea rînd, Vidal însuși aruncă peste imaginația spectatorului o umbră la fel de impresionantă ca a oricărui monstru de basm. ̨ n prima noapte petrecută de Ofelia la garnizoană, căpitanul execută sumar doi suspecți pe unul dintre ei, într-o manieră mai oribilă decît s-ar aștepta cineva (cel puțin dintre spectatorii care își aduc copiii) ; dar ce-ți rămîne din această scenă, dincolo de atrocitatea ei, e conturul argintat împrumutat tuturor personajelor de semiluna magică de deasupra lor aceeași semilună care veghează prima
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]