2,742 matches
-
la marginea marilor orașe, viile din Bourgogne, Saintonge și Bordelais, distruse de război, sînt refăcute și vița de vie cîștigă iarăși teren în valea Rhinului și a Elbei. în sfirșit, creșterea animalelor este stimulată de transformarea în pășuni a cîmpurilor părăsite și de creșterea consumului de carne în orașe (măcelarii formează aici una din cele mai importante corporații). Aceste schimbări economice de mare amploare se repercutează asupra structurii sociale a satelor, bazată încă de la sfîrșitul imperiului roman pe feudalitatea rurală. Proprietar
Istoria Europei Volumul 3 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
încercau să le reducă. Orașul în criză E incontestabil că populația orașelor crește în cursul secolelor XIV și XV. Zidurile de întărire care le protejează de tulburările din sate și activitatea economică ce contrastează cu domeniul feudal devastat și cîmpurile părăsite, atrag populațiile rurale. Orașul este lovit totuși de calamitățile timpului. Zidurile de întărire nu constituie întotdeauna mijlocul ide-al de protecție. Mai multe orașe (Fecamp în 1410, Caen în 1417) sînt jefuite și locuitorii lor masacrați. De frica soldaților mercenari
Istoria Europei Volumul 3 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
aveau a dispărut încetul cu încetul și odată cu acesta nesiguranța pe care o aduceau cu ele. Regresul bolilor endemice și rărirea perioadelor de foamete permit în același timp refacerea populației. După 1450 se constată repopularea unui mare număr de sate părăsite. Dacă unele, abandonate din cauza calității mediocre a solului sau a caracterului nesănătos al mediului, par a fi condamnate la o dispariție definitivă, alte sate noi își fac apariția. Creșterea demografică pe care o cunoaște secolul al XVI-lea are consecințe
Istoria Europei Volumul 3 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
a fost vizibil transformat în casă de vacanță. Impresie de liniște și paragină. O grapă ruginită pe terenul fermei. În fața prispei iarbă de un metru. În ferestre vată și muște moarte. Mai există perdele, așadar casa nu-i cu totul părăsită. E clar că și pastorul și bătrâna sunt plecați. Am locuit aici patru săptămâni cu Marietta în 1948. Pe vremea aia erau mulți estonieni pe Gotland, e o zonă tipic baltică. Plimbările cu bicicleta până la țărm erau destul de obositoare. Pastorul
by P. C. Jersild [Corola-publishinghouse/Memoirs/1092_a_2600]
-
adâncurile văilor, timp de mai bine de o lună de zile și, fiind la vremea secerișului - deci după mijlocul lui iunie -, prinzând câțiva oameni, i-au pus în libertate și i-au trimis să îndemne lumea să coboare la satele părăsite, să-și adune recolta. Cum mai toți refugiații erau strâmtorați din cauza foamei, s-au încrezut în vorbele lor și au venit la așezări cale de trei zile de la dealurile împădurite. Cu această ocazie a căzut prizonier și canonicul Rogerius. Încetul
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
celor uciși, iar zidurile dărâmate ale palatelor și bisericilor încă purtau urmele de sânge ale celor răpuși de săbii. Lipsa de alimente se resimțea pretutindeni și locuitorii trăiau mâncând rădăcini de ierburi și usturoi cules pe furiș din grădinile caselor părăsite. În satul Frata, la opt mile de Alba Iulia - unde Rogerius, scăpat din prizonierat, a poposit mai bine de o lună de zile, adăpostit în pădurile de pe înălțimile din apropiere, a trebuit să-și aline foamea doar cu pâine neagră
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
cu paie, cu lut pe jos, cu o improvizație de mobilier, înconjurată de o mică grădină de legume pe care și-o înjghebase... În sat nu exista evident nicio biserică, așa că s-a gândit să improvizeze una într-o baracă părăsită. Pe peretele dinspre răsărit L-a pictat, mare, pe Hristos răstignit... Căsătorită cu Guy Bossie, cu opt sau zece ani mai tânăr decât ea, Nadia va avea parte după eliberarea din domiciliul obligatoriu (1962) de o existență modestă dar liniștită
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
preoții și călugării aflați pe străzi, în mijlocul orașelor, în piețe, pe drumuri, la muncile câmpului, în leprozerii, etc. Cu Sf. Francisc credința a înviat a doua oară. Logodiți cu „Domnița Sărăcie” Francisc și frații săi locuiau pe lângă biserici și mănăstiri părăsite, muncind pe câmpii, alături de țărani, îngrijind leproșii și cerșind pomană. Ei se întâlneau de două ori pe an: de Rusalii și pe 29 septembrie, de sărbătoarea Sfântului Mihail Arhanghelul, pentru a mărturisi experiențele de misiune și pentru o mai bună
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
vorbele lui, naratorul îi oferă un inel micuț, pe care Mary îl încearcă și care rămâne ca prin minune înțepenit pe degetul ei. Însă degeaba. La Newhaven, Mary se îndepărtează, în vreme ce tânărul îndrăgostit rămâne înmărmurit pe chei. Abia acum iubitul părăsit descoperă, plin de mâhnire, că fata avea deja un inel pe deget... În nuvela Flirtage a lui Jean Malic, mai curând amuzantă decât romantică, naratorul, pe nume Jean de la Ville d'Avray, întâlnește în timpul unei șederi la Lucerne, în Elveția
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
de dragostea fizică. Mai ales în Partidul Comunist Francez, unde complicațiile amoroase și problemele politice pot ajunge așa de ușor să se intersecteze, unde cauza comună poate furniza atâtea pretexte pentru apărarea intereselor personale. Dând dovadă de multă ipocrizie, amantul părăsit al Nadiei, membru al Tineretului Comunist din Franța, o denunță. Oare o tovarășă de-a noastră care are o legătură cu un bărbat de dreapta nu devine un pericol pentru Tineretul Comunist?" aruncă el cu prilejul unei reuniuni, după care
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
de la o monotonie adormitoare la acute sălbatice ca un strigăt de atac. Din cînd în cînd, unul dintre muzicieni obosește, lasă jos instrumentul și pleacă. În același timp, din asistență se ridică o siluetă, urcă pe scenă și preia instrumentul părăsit, inte-grîndu-se în "orchestră". Și cînd ne așteptam mai puțin, din parc țîșnește un strigăt ascuțit și în mijlocul scenei sar doi tineri în cămăși albe, unul înalt și vînjos, celălalt mărunt și suplu ca o nevăstuică. Instrumentiștii se însuflețesc. Melodia capătă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
de schițe pe care le relua, le colora, le modifica. După 1940, artistul a cunoscut o nouă etapă de creație, etapă care definitivează predilecția sa pentru o anumită gamă cromatică și care marchează îmbogățirea și diversificarea subiectelor. Colțuri de sate părăsite, cărări pustii, în liniștea încremenită, apăreau dintr-o armonie cromatică mereu îmbunătățită. Rareori apăreau personaje în peisajele sale. Și totuși, într-o anume perioadă a creației sale, ele apar în aglomerația urbană, în forfota caracteristică târgurilor, care recreează, odată cu pitorescul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
sumbri în lumina aceea leșiatică, unde și unde lucea câte un oțel, o baionetă, o gamelă. Impresia a fost puternică încât, prins de friguri și copleșit de emoție, m-am întors acasă. Drama începuse. Școlile au fost închise. Târgul părea părăsit ca pe vremea ciumei, nimeni nu intra, nimeni nu mai pleca din oraș, prăvăliile închise, ici-acolo se mai vedea câte un om, câte o femeie trecând strada de la o poartă la alta. Se așternuse peste toate ca o tăcere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
versurile sale : Căci de-a fi să peară poetu ți favorit/ Și care pe Corina cântând a nemurit,/ Să aibă mângâierea de-o moarte liniștită/ Gândind că-și perde viața iertat de-a lui iubită. Explicația gestului altruist al femeii părăsite stă în faptul că ea are presentimentul dezastrului : Dar nu vrei a pricepe că nu vreu ca să mori ?/ Nu vezi că sunt cuprinsă de-a groazei reci fiori,/ Căci întrevăd ce soartă cumplită și fatală/ Te așteaptă !... (II 8). Curajul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
spectrală la nunta lui Ionel cu Dida pentru a se răzbuna. Umbra Marghioalei îi bântuie pe invitații la ceremonie. Menționând o actriță care se credea... însetată de sânge... și de dreptate doctorul observă că sunt periculoase mamele astea abandonate, soțiile părăsite, Țiclete își aduce aminte cum îi luceau ochii cuscrei care ar fi fost în stare într-un moment de mândrie ieșită din țâțâni... să-ți spintece scăfârlia (V, p. 683). Viitoarea mireasă fredonează, paradoxal, un cântec despre sfârșitul iubirii (Într-
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
republicii, trimisul anacronic al autorului își exprimă punctul de vedere într-un lung monolog : cei care au uneltit împotriva noului regim ar trebui să se salveze prin curajul de a înfrunta exilul. Potrivit acestei opinii, în clipe grele, patria trebuie părăsită, căci nu e cazul să fie confundat politicul cu eroicul. Cei dispuși să abandoneze poporul pe mâna cui a încăput și să lase tradiția sfâșiată de legi scrise cu creionul chimic își pot alege un colț retras în spațiul acela
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
antisovietici". Populația păstra o tăcere neimpusă, unii chiar îi ajutau cu ceva hrană, atât cât puteau. Mai dificil era când aceștia se îmbolnăveau. Așa s-a întâmplat cu un bărbat care o iarnă întreagă a locuit în podul unui grajd părăsit. A folosit fânul pentru culcușul său și ajutoare tăinuite, oferite din puținul lor de la oameni cu suflet mare și venituri mici. Spre primăvară, omul s-a îmbolnăvit și la el a fost dusă o bătrână pricepută în leacuri băbești. Din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
piuă și pentru a schimba subiectul, întreabă ca din întâmplare cine locuiește în vila vecină. "Nu e locuită, spune doamna Segal, de ce?" "Ca să știu dacă avem vecini simpatici." " Nu, nu mai locuiește nimeni acolo de vreo zece ani." "Nu pare părăsită." Doamna Segal, repezindu-se: "Ați avut impresia asta?" În fine, n-am fost prea atent. Geamurile îmi trimit razele apusului în cameră. E o senzație destul de ciudată, ca și cum soarele ar răsări a doua oară chiar în clipa când se pregătește
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Fetița surâse enigmatic, puțin tristă. Doar ea știa câtă abnegație pretindea un tablou. "Sunt mulțumită că-ți place. L-am ales pe Hector pentru că e un prieten credincios." " Sper să fiu demn de prietenia lui." Hector a fost un cățel părăsit, spuse șeful de gară. L-am găsit într-o dimineață în sala de așteptare. Scheuna și tremura. Abia se născuse și n-avea încă ochi să se uite la lumea asta care-l primea așa de rău. Era foarte mic
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Rusia e în ea, e un element constitutiv, dar Parisul? Ce e Parisul? O idee, Parisul! Ochiul lui Pussy devenise serios, dar în fundul lui țopăia o lucire care o făcu să pălească și mai tare pe Gabriela: Când, ruinată și părăsită, ceea ce înseamnă poate același lucru, doamna Dunin a fost obligată să plece din Paris ca să vină în ținuturile astea mizere, ce-a făcut? A luat cu ea tot ce-a putut sau tot ce-i rămăsese. De ce? Pentru că, neputând să
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
gospodăria noastră, norma era de 70 kg. de persoană. Ne-am stabilit aproape de graniță, acolo unde aveam un hectar de pământ, restul a rămas în parte ocupat. Acolo ne-am ridicat o mică casă la circa 3 km. de comuna părăsită, puteam vedea de acolo casa noastră, cimitirul unde era îngropată mama. Tata, chinuit de gânduri și nevoi, s-a îmbolnăvit de inimă rea și a murit de cancer. Tata avea simțul gospodarului, care s-a dăruit binelui comunității. Astfel, cu ajutorul
POVESTE TRISTĂ DAR ADEVĂRATĂ. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Elena Ianos () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1689]
-
și-a fixat ochii plini de lacrimi, lacrimi de mângâiere și de iubire, în ochii apostolului tortonez. Și s-au privit. Câte lucruri nu au fost exprimate în acea privire! Încurajare de a munci pentru cei săraci, pentru cei mai părăsiți; promisiune de muncă, de abandonare completă în mâinile lui Dumnezeu. Toți cei din jur plângeau. Un ultim cuvânt al muribundului: „In caritate... Christi“. Acesta era programul celui care murea; flacăra ce l-a încălzit în toate zilele sale, veșmântul Slujitorilor
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
Vasile Stoica, subsecretarul meu de stat, pe care îl chemasem ca să mărim numărul participanților. La dreapta un grup de ofițeri din Casa Militară și de funcționari din Casa Civilă. La mijloc patriarhul, Ion Antonescu, Gh. Lupu. Liniște grea de templu părăsit. Generalul îmi comunică că Elena Lupescu a ținut morțiș ca și Marele Voievod să plece din țară, lăsând tronul fără urmași”. (E posibil ca generalul să fi discutat cu Carol după sosirea la Palat.) Același moment este relatat și de către
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
plin de pericole, mai ales în zona Ploieștilor unde am suportat bombardamente aviatice masive, am ajuns în sfârșit la destinația refugiului, comuna Gura Văii județul Râmnicu Vâlcea. Aici, prin grija primăriei am primit o locuință la alegere, fiind foarte multe părăsite. Să ai casa cu patru fete și s-o iei cu totul de la capăt, nu era un lucru ușor. Tata s-a apucat de cărăușie iar mama avea grijă de casă și un început de gospodărie, iar eu și surorile
ÎN REFUGIU AM FOST MEREU ALĂTURI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Tamara Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1672]
-
din curtea și grădina lui păreau femei ducând ulcioare cu apă, fiind în mărime naturală. În apropiere nu mai erau locuințe. Mi-a confirmat că este casa dramaturgului chiar cineva din curte, care cosea iarba. Mai încolo apăru o casă părăsită, apoi un câine ciobănesc care mă lătra insistent, dar fără a se mișca, fără a se apropia de mine. Bine a făcut, că era prea mare. Îmi doream mult să știu dacă mai aveam de pedalat urcând, însă n-aveam
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]