4,121 matches
-
a dulcelui și a plăcerii: dumbrava revarsă „cu dulceață” din sînu-i un vînt răcoros, zefirul ascultă „cu plăcere” cîntecul filomelei, luna se urcă pe orizont „plină de plăcere”, de departe se aude „cu plăcere” glasul de păstorițe și fluierul de păstor melancolizat etc. Privirea lunecă moale peste acest peisaj securizant și se oprește, strategic, la marginile lui. Nici o dorință, la CÎrlova, de a depăși „fruntea prea măreață” care Înconjuară acest loc de petrecere și de jale. GÎndul nu merge mai departe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se Întoarce, bucuroasă, spre „negura mîhnirii” din interior. Căci locul securizant (valea tristă și euforizantă) este, În același timp, o sursă de neliniște. Ea ocrotește, dar nu vindecă. Ceva lipsește (În Inserare: ființa „care poate să-l facă fericit”, În Păstorul Întristat: păstorița „cu chip prea dulce”) și absența transformă spațiul de petrecere Într-un loc de durere. Căutarea se termină În versurile sensibilului CÎrlova cu o plîngere măruntă, eliberatoare: „De multă nemișcare, ce face piste toate, Vederea Împrejuru-i se’ntoarce
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
zidurilor), din nou cadrul, cu introducerea, acum, a unor elemente premonitoare, specifice romantismului negru: umbrele care „trec și retrec”, păsările de noapte, zidurile ce se lățesc etc; urmează invocația (justificarea temei) și, partea cea mai Întinsă, evocarea istoriei și a păstorilor ei mari, „martiri ai vitejiei”, de la Traian la Minai; vine, din nou, tema autorului (interpretarea simbolurilor): „O ziduri! rămășiță din slava strămoșească! O, turn! de unde ochiul de mii de ori văzu Biruința să zboare p-oștirea românească, În muta voastră
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Înainte: „Cerești, eterii trombe În spațiuri răsună, Puteri, tării de angeli svol răpezi, lin se pun; În giuru-Omnipotenței miniștrii toți s-adună, Atenți În tot amorul, ascultă, se supun... Să observăm că statul divin are o organizare politică riguroasă (un păstor omnipotent, Înconjurat de miniștrii-angeli etc.) și că forțele În opoziție (acelea grupate În jurul trufașului mare-arhanghel) pun la cale o rebeliune Înăbușită de ostile fidele Domnului, conduse de Mihael și Gabriel. Căderea (pedepsirea) Îngerilor este precedată de păcatul Însoțirii Marelui-arhanghel Satan
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Se spală cu sînge!”... ca și acela din des citatul poem al transhumantei, San-Marina, cu ritmuri iuți și culori aspre. În Macedonele, erosul Întîlnește des În calea lui moartea În niște alegorii lirice ce amintesc de Miorița. Întors la Vardar, păstorul nu află pe Cilia lui și, chestionînd oițele, află că pe Cilia a luat-o În carul ei o Doamnă mare, nu alta, Își dă seama păstorul, decât moartea. Cilia, Întocmea ca păstorul din balada lui Alecsandri, Îi lăsase un
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lui moartea În niște alegorii lirice ce amintesc de Miorița. Întors la Vardar, păstorul nu află pe Cilia lui și, chestionînd oițele, află că pe Cilia a luat-o În carul ei o Doamnă mare, nu alta, Își dă seama păstorul, decât moartea. Cilia, Întocmea ca păstorul din balada lui Alecsandri, Îi lăsase un testament prefăcut: „Voi, oițe, voi, mioare, CÎnd păstorul va veni Ochii lui În lăcrimioare Lipsa lui Îi va topi, Spuneți lui cu-ndemînare Că-ntr-o noapte de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ce amintesc de Miorița. Întors la Vardar, păstorul nu află pe Cilia lui și, chestionînd oițele, află că pe Cilia a luat-o În carul ei o Doamnă mare, nu alta, Își dă seama păstorul, decât moartea. Cilia, Întocmea ca păstorul din balada lui Alecsandri, Îi lăsase un testament prefăcut: „Voi, oițe, voi, mioare, CÎnd păstorul va veni Ochii lui În lăcrimioare Lipsa lui Îi va topi, Spuneți lui cu-ndemînare Că-ntr-o noapte de amar A venit o doamnă mare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
oițele, află că pe Cilia a luat-o În carul ei o Doamnă mare, nu alta, Își dă seama păstorul, decât moartea. Cilia, Întocmea ca păstorul din balada lui Alecsandri, Îi lăsase un testament prefăcut: „Voi, oițe, voi, mioare, CÎnd păstorul va veni Ochii lui În lăcrimioare Lipsa lui Îi va topi, Spuneți lui cu-ndemînare Că-ntr-o noapte de amar A venit o doamnă mare Și m-a luat pe al ei car. Că În roche de mireasă Ea pe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu-ndemînare Că-ntr-o noapte de amar A venit o doamnă mare Și m-a luat pe al ei car. Că În roche de mireasă Ea pe mine m-a-mbrăcat, Și mi-a pus pe frunte leasă De lilițe de grenat.” Păstorul, rău filozof, face reflecții despre viața ce trece repede și despre junia ce trebuie să se grăbească: „—... să iubim, Omul un minut trăiește Timpul nu Îl mai găsim!” Alt păstor, care face aceeași facilă teorie, aspiră să intre cît repede
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mi-a pus pe frunte leasă De lilițe de grenat.” Păstorul, rău filozof, face reflecții despre viața ce trece repede și despre junia ce trebuie să se grăbească: „—... să iubim, Omul un minut trăiește Timpul nu Îl mai găsim!” Alt păstor, care face aceeași facilă teorie, aspiră să intre cît repede sub jugul Ciliei, păstorița necredulă: „Sub ast jug de rozioare Și de crini, eu voi a sta”. Coborît, aici, la cele mai de jos clișee, erosul se reabilitează În Fata
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
O surdă lovitură, un vaiet de durere, Apoi un zbor de vulturi și urlete hidoase De lupi ce vin să-mparte a victimelor oase, Și straniu, lung, satanic, un hohot ce răsună Ca clocotul de codri cînd cerurile tună. Atunci păstorii sarbezi zăresc din depărtare Ivindu-se pe munte o naltă arătare Ce stă În dreptul lunei cu-o bardă groasă-n mînă... Și pînă-n ziuă urlă dulăii de la stînă. Amar de cine intră prin ramurile dese A codrului de moarte! Sărmanul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
depărtare, Unde ochii se afundă dintr-o zare-n altă zare Ca pe sînul fără margini și pustiu de ocean, Unind două orizonturi, iată valul lui Traian! Pe colnicul rotund, verde, la al vînturilor șuier, CÎntă-n umbra lui Murgilă un păstor din al său fluier. LÎngă dînsul doarme-un cîne; pe sus zboară un vultan, Și o turmă de oi blînde pasc pe valul lui Traian! Pustietatea ce „În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare” reprezintă un imens spațiu deschis
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
decorativ!) În ritmurile cosmice ale materiei etc. * Alecsandri cîntă, ca toți poeții romantici, umbrele nopții, fără Însă un simț deosebit al fantasticului. Noaptea lui este un vast tablou animat: insule de nori, foc tainic pe deal, adunare - În jurul lui - de păstori, Împresurare liniștită, răcoroasă a lucrurilor. Elementul nocturn este, cel puțin În Pasteluri, sărac. Imaginația surprinde doar somnul nepăsător al firii: „Acum Însă viața-i lină; țara doarme-n nepăsare”, dulcea (iarăși dulcea) amorțire, freamătul stins al vieții, căderea văpăilor reci
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
preot la altar, livra la domiciliu pantofii pingeliți, culegea muguri de capere împreună cu surorile, mure sălbatice, smochine sau cicoare. Și cât era el de mic, învățase și o mie de povești din Biblie. Era asta, cumva, lucrarea Diavolului? Ceilalți mici păstori se uitau la el cum citește, râzând și hârjonindu-se-ntre ei ca o turmă de porci. Numai cine le-a văzut cu ochii lui, poate să descrie dezolarea acelor câmpuri. Am străbătut Calabria Citra și Lucania, cu sate sărace
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
fript la focul sacru al miracolului. Catarinella a mers zile-n șir la San Giovanni Vecchio ca să aprindă câte-o lumânare. Își lovea pieptul, îngenunchia într-un ungher aproape întunecat al bisericii, și cerșea împlinirea unei minuni: ia-l printre păstorii tăi, Maică Precistă, și-am să-nchid ochii mulțumită. Când în cele din urmă muri, în fața coșciugului Giandomenico se întrebă de ce Maica Domnului împlinise dorința unei biete femei care în schimb îi făgăduise viața lui: nu-și amintea nici măcar dacă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
fructele cu păsările. Secetei și epidemiilor ce ne seceră voi ați adăugat și frica, teroarea, obidirea și ați înăbușit pe oricine ar fi vrut să mângâie chiar și un nor. Mai rău decât pe animale îi chinuiți pe țărani și păstori, fiindcă animalele atunci când nu mai pot se întind pe pământ și-și dau sufletul, în timp ce oamenii rezistă și trăiesc devenind o rană din cap până-n picioare, obișnuindu-se cu tortura. Sunteți niște bestii, iar cine v-a povestit atâtea minciuni
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
pojar și aveau nevoie de aer liber. Copiii erau foarte G. Călinescu corect îmbrăcați, aveau ținută rezervată, dar nu sfioasă și păreau excelent instruiți, căci atunci când Pomponescu pomeni în treacăt de Fântâna Mioriței, băiatul mai mare zise îndată: - Miorița, oaia păstorului omorât de alți doi păstori. Pe fața lui Gonzalv se citea o legitimă mândrie, semn că el era profesorul. Pomponescu făcu observarea că copiii nu seamănă între ei, cu toate că au un aer comun. Gonzalv îl lămuri că lucrul era foarte
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
aer liber. Copiii erau foarte G. Călinescu corect îmbrăcați, aveau ținută rezervată, dar nu sfioasă și păreau excelent instruiți, căci atunci când Pomponescu pomeni în treacăt de Fântâna Mioriței, băiatul mai mare zise îndată: - Miorița, oaia păstorului omorât de alți doi păstori. Pe fața lui Gonzalv se citea o legitimă mândrie, semn că el era profesorul. Pomponescu făcu observarea că copiii nu seamănă între ei, cu toate că au un aer comun. Gonzalv îl lămuri că lucrul era foarte firesc. Copiii nu erau nici unul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
concepția vedică a unității spirituale a lumii. Un muribund, Toma Novac, își amintește mesajul credinței lui Aleman care susține o învățătură misterioasă. Adam și Eva este o narațiune care dezvoltă tema metempsihozei. Toma Novac trece printr-o serie de reîncarnări: păstor indian, monarh egiptean, scrib, patrician, călugăr, medic francez, profesor universitar român. În romanele lui Tudor Arghezi, supranaturalul este prezent prin lărgirea cadrului în spațiu și timp. În Cimitirul Buna-Vestire, fantasticul se constituie în ideea explicitării unei moralități. Câteva portrete satirice
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
de aceasta, iar pe de altă parte, cei ce se botezaseră au putut avea copii după aceea, prin urmare au primit Taina Sfântului Botez doar dânșii ca persoane mature, neînsoțiți de copiii lor. În fața acestei situații aflându-se cei dintâi păstori ai creștinătății, „au trebuit să boteze și pe copii și nu se vede deloc că ar fi făcut o abatere de la această măsură pentru ei ori că ar fi așteptat până ce ei să poată ajunge la vârsta de a primi
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
de Noica, cu câteva rânduri scrise pe un bilețel, returnat apoi prompt de Păstorel, încă o dată de Noica și încheiat cu replica lui Păstorel. D-lui P.T. Există reguli generale De unde nu te-abați defel; Când vezi o turmă, cați păstorul, Un turmentat, pe Păstorel. D-lui C.N. Domnul Noica, autor, M-a găsit până la urmă. Eu l-am căutat, păstor, Însă l'am pierdut în turmă. D-lui P.T. care scrie "l-am" cu apostrof în loc de liniuță Ai epigrame reușite
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cu replica lui Păstorel. D-lui P.T. Există reguli generale De unde nu te-abați defel; Când vezi o turmă, cați păstorul, Un turmentat, pe Păstorel. D-lui C.N. Domnul Noica, autor, M-a găsit până la urmă. Eu l-am căutat, păstor, Însă l'am pierdut în turmă. D-lui P.T. care scrie "l-am" cu apostrof în loc de liniuță Ai epigrame reușite, Gramatica ți-e însă hop, Căci nu-nțelegi, nefericite? Nu-i strop de vin, e apostrop! D-lui C.N. Învățai
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mii de amploiați (în începutul secolului câteva zeci), sute de mii de evrei (în începutul secolului câteva mii), zeci de mii de alți supuși străini (în începutul secolului câteva sute). Pe atunci țăranul nostru creștea mai cu samă vite, era păstor. Această muncă ușoară se potrivea cu regimul aspru, cu posturile sale lungi, cu traiul său simplu. Azi muncește toată vara ca să-și plătească dările, trăiește mult mai rău decât atunci și se stinge. Mor o sută și se nasc în locul
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
nobilă, care nu refuză a-i da acestuia satisfacere tot după codul duelgiilor; mama fierarului, natură nobilă, contesa pe care a dădăcit-o, estremamente nobilă, servitoarea, o bunătate de femeie, ucenicii fierarului item, fetița cea de 6 ani, virtutea încarnată, păstorul luteran, un adevărat apostol, și toate aceste într-o dramă în care se petrec lucruri grozave. Această piesă curioasă este un infern plin de îngeri și de oameni de treabă. {EminescuOpIX 293} Ce sunt aceste caractere boite cu albeața morală
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
acestea, scrise de mâna bătrânească, se vede curat că stat și biserică erau neatârnate, că clasele societății erau libere, căci până și vecinii, îndeobște colonizați, aveau scutirile și dreptățile lor, c-un cuvânt un popor liber de țărani și de păstori. Și cum era acest popor se poate judeca de împrejurarea că, chiar la 1777, Austria avea de scop a împărți Bucovina în "ocoale de oșteni pedestri" după cum era în Slavonia și în Croația, căci, zice vechiul manuscript, "lăcuitorii au la
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]