5,611 matches
-
Dacă situația i-ar fi permis, lui Hideyoshi i-ar fi venit să plângă în hohote. Îl slujise pe Nobunaga de la vârsta de șaptesprezece ani. Fusese mângâiat pe cap de mâinile acelui om, iar propriile lui mâini duseseră sandalele de paie ale stăpânului său. Iar acum, acel stăpân nu mai era pe lume. Relația dintre Nobunaga și el nu fusese una oarecare din nici un punct de vedere. Fusese o relație de un singur sânge, de o singură credință, de o viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vremea când el și Hideyoshi locuiseră în case despărțite doar printr-un gard. În sfârșit, Inuchiyo îl invită pe Hideyoshi înăuntru. Hideyoshi, însă, se opri privind în jur fără a schița măcar un gest de a-și dezlega sandalele de paie. — Clădirea de-acolo - e bucătăria? întrebă el. Când Inuchiyo răspunse afirmativ, Hideyoshi porni într-acolo: — Vreau să-ți văd soția. E aici? Inuchiyo fu luat complet pe nepregătite. Tocmai se pregătea să-i spună lui Hideyoshi că, dacă voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
atât de impunători cu lăncile și armurile lor, se uitau cu gura căscată de uimire. Dar acesta nu fu singurul lor șoc. Hideyoshi îngenunche la picioarele lui Nobuo, prosternându-se la pământ, astfel că aproape atingea cu fața sandalele de paie ale celuilalt. Apoi, luându-l pe năucitul Nobuo de mână, spuse: — Stăpâne, n-a fost o zi în anul acesta în care să nu mă fi gândit la dorința de a vă întâlni. Înainte de toate, sunt extrem de mulțumit să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din Betleemul lui Iuda și mergem pînă la marginea muntelui lui Efraim, de unde sunt. Mă dusesem la Betleemul lui Iuda, și acum mă duc la casa Domnului. Dar nu se găsește nimeni să mă primească în casă. 19. Avem însă paie și nutreț pentru măgarii noștri; avem și pîine și vin pentru mine, pentru roaba ta, și pentru băiatul care este cu robii tăi. Nu ducem lipsă de nimic." 20. Bătrînul a zis: "Pacea să fie cu tine! Toate nevoile tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
ce zile am ajuns” și “Mulțumesc, dragule!” Și-a adus un scăunel lângă grămada de cartofi cărați de mine pe marginea gropii și până către seară cartofii cei aleși erau puși în groapă și acoperiți deja cu un strat de paie, peste care am pus pământ. Când treaba a fost gata, bătrânul a venit lângă mine. --Hai să ne așezăm colo pe iarbă, să ne hodinim, nu înainte însă... --Și cu cartofii rămași ce facem? --Eu te-am poftit să ne
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
piatră cu dugheană făcută pe pivniță...ce este lîngă zidiul Svetii Savii, pe Podul Vechi”. Asta da afacere! Cum văd eu, însă, nu ierți deloc pe sfințiile lor...Și dacă-i pe-așa, am să pun și eu o mână de paie pe foc... Despre ce e vorba, părinte? Nu-i un lucru prea simplu. Cred că știi că în fața Curții domnești a existat o hazna și în jur „locul domnescu ce-au fost slobod și deschis pre lîngă haznaoa ce veche
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
rămas când l-am văzut că - râzând sănătos - face primul pas peste pragul crâșmei...Îl urmez fără să scot o vorbă. La mesele din crâșmă stau târgoveți de toate felurile. Printre ei zăresc oameni în cămeșoaie și niște pălării de pai pe cap cât roata carului, semn că aici la marginea târgului țăranii se amestecă ușor cu târgoveții...Un murmur continuu ne însoțește până la tejghea. La vederea noastră, tejghetarul - un zdrahon cât un gorun - se desprinde din umbră și, cu o
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
alți anti pregătiți la foc mic, în zeamă de doctrină liberală, nu au nici o relevanță, cele peste 300 de biserici demolate la Paris, care pentru vedere ar fi mai ceva decât o bârnă respectabilă în ochiul lor, ci văd micul pai din ochiul lui Ceaușescu, care modernizând, pe bună dreptate, cloaca împuțită și mizerabilă numită București și alintată parcă în derâdere „Micul Paris”, nu a avut încotro, când s-a împiedicat de 3(trei, nu trei sute) biserici, dintre care două le-
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
felul acesta, despre mersul la coasă de a doua zi, cred că susnumitul tată, i-ar fi spart nu un ou în frunte, cum am mai făcut-o, ci o cloșcă de ouă, direct în creștetul său de premier de paie. Dar poate că nu omul acesta mărunțel, bolnav de un mișcorici, suspect pentru un ardelean adevărat, este de vină, ci poate cel care-l folosește drept cataplasmă bună la toate. Să nu vă mirați dacă mâine, sau poimâine, va apare
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
care se considera cel mai democrat de pe scena politică românească. Aș putea completa și eu ca Ghiță Pristanda, „Curat democrație, coane Diaconescule”. Așa că până la urmă l-am lăsat în plata domului să mucegăiască în colțul său, pe acel om de paie, care timp de patru ani, cică a fost președinte al României, timp în care țării i s-a pregătit prohodul. Iar pe cititorul meu, care probabil se gândea, spera, aștepta, să mă iau de Iliescu și nu de rebuturile istoriei
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
ne privim în oglindă, ca să ne vedem așa cum suntem: indivizi izolați, care aruncăm mereu vina pe o spinare colectivă, numită poporul român, spinare, care se cocoșează tot mai mult pe zi ce trece, indivizi care văd al dracului de bine, paiul din ochiul altora, popor care cum dădeau dușmanii în țară, se făcea urgent frate cu codrul de unde se ițea până trecea urgia, un popor care tot timpul se pare că a fost înconjurat de dușmani, care-și arătau oricând mușchii
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
ne scăldăm noi și eu mă consider un fel de stăpână a apelor. Gândul mă umple de putere și sufletul mi-e inundat de un ocean de apă în care înoată o mulțime de pești.Unii copii umflă broaștele cu paiul și râd prostește, sigur o să-i pârăsc părinților și plâng să le lase în pace. Spre seară ne întoarcem acasă rupți de foame și oboseală. Bătrâna, mama lui Ostiță, nebunul, mai are un fecior, domnul Ionică îi spune tata. Stă
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
câte 24 zile de an”. Deși sarcina nu era ușoară, totuși alta este a sluji un anumit număr de zile pe an și alta-i „la toate cele ce vor fi trebuință mănăstirii” c-apoi sfințiile lor nu mai ridicau un pai de jos, ci totul trebuia să facă „șezătorii pe moșiiea ce are mănăstirea”... Acum ascultă cum un binefăcător dăruiește la 1 februarie 1753 „casăle și vie din dealu” în folosul mănăstirii Barnovschi dar cu anumite condiții: „Într-o casă să
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
de ce ai de ce ai mai vrea? Drept-îi, sfințite părinte. Și, ca un făcut, iată că la 28 noiembrie 1764 (7273) Sarafina Cucorănița monahia dăruiește mănăstirii Dancul pe țiganca Safta. Deși te văd pornit, nu mă pot opri să nu pun paie pe foc și să-ți amintesc că la 6 decembrie 1765 o medelnicereasă de această dată dăruiește mănăstirii Dancul o fată de țigan numită Anita. Faptul că unii monahi au avut familii proprii în mirenie cu fiice și feciori, lucruri
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
că ferma n-ar mai fi fost viabilă dacă era împărțită între el și fratele lui sau poate că ar fi trebuit să aștepte să-i moară mama fiindcă n-ar fi putut ține două roșcate sub același acoperiș îde paie). îAsta părea să fie o problemă la ordinea zilei în Irlanda rurală, unde era împământenită în folclorul agrar cu fiecare nouă recoltă. Cândva petrecusem o vacanță în Galway, așa că știam ce spun.) Josephine i-a dat înainte, punând întrebări din ce în ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
stătea să se stingă. Asta îmi amintea de perioada copilăriei, când locuiam în căsuța bunicii Walsh din Clare. în liniștea serilor, își făceau apariția oaspeții obișnuiți care veneau și plecau fără prea mult zgomot, care se așezau în jurul focului de paie, beau ceai și stăteau de vorbă până la ore târzii din noapte. Dormitorul nostru era chiar lângă sufragerie, așa că eu și surorile mele adormeam legănate de murmurul vocilor bărbaților de prin împrejurimi care veneau s-o viziteze pe bunica. îNu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ritm îndrăcit, genul cântat de orchestrele cu douăzeci de trompetiști. Era violent de veselă, aducându-ți pe retină soarele, nisipul, Rio, fetele din Ipanema și băieții ciocolatii cu ochi strălucitori. Bărbați cu cămăși cu mânecile cu volane, pălării mari de paie, cravate din șireturi de pantofi, care agitau niște maracas. Genul de muzică pe care o poți descrie ca fiind „contagioasă“. Pe mine însă mă făcea să vomit. O detestam. Soneria a sunat din nou și de data asta era chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
era plăcut să știu unde puteam să găsesc un depozit întreg de tipi și care era protocolul ce trebuia urmat. Și-am plecat tropăind: eu, Chris, Neil, alți câțiva și, bineînțeles, Francie. în seara aia, Francie avea o pălărie de pai și o rochie înflorată lungă, cu nasturi de sus până jos. Nasturii erau descheiați până aproape de burtă, în ambele direcții, lăsând astfel la vedere un piept plin de coșuri și niște coapse înecate de celulită. Cu toate că Francie nu venise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
prea tare. Trebuia să recunosc și asta. Dar, din câte-mi puteam da seama, viața mea se sfârșea. Puteam să și mor. Mai exista și varianta reducerii cantității de droguri, m-am gândit eu agățându-mă ca înecatul de-un pai. Dar și în trecut încercasem să mai reduc din cantități și nu reușisem. N-am fost capabilă, mi-am dat seama, simțind că la sentimentul de teamă se adăuga și unul de spaimă. Când începeam să iau droguri, nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Ce voiam să fac era să-l sun pe Chris, dar pur și simplu nu eram în stare să-mi fac curaj pentru asta. Totuși, duminică m-am trezit așa de disperată, încât m-am dus la slujbă. Ăsta e paiul de care se agață cel care e pe cale să se înece. Cum am ajuns acasă, am luat telefonul cu mâini tremurătoare și l-am sunat pe Chris. Cruntă mi-a fost dezamăgirea când cineva - am presupus că domnul Hutchinson - mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
și de țâțâituri. —Dumnezeule, a zis ea dezgustată. E varză. Ce i-ai făcut? — Nu știu. Urmează să-mi mai spui că l-ai uscat cu föhnul. —Uneori. —Ești nebună? Nu poți să usuci cu föhnul un păr uscat ca paiul. îl hidratezi vreodată? Sigur că-l hidratez! Știu și eu care e ABC-ul îngrijirii părului, vacă idioată! —Trebuie să te cred pe cuvânt, mi-a spus ea cu ochii îngustați. — Când spun că-l hidratez, am dat-o eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mă făceam mai bine, aveam să-i recompensez. Deși nici chestia asta nu-mi prea plăcea cum suna. Trăiam ca într-un montagne russe. Pentru că mai aveam și alte momente în care mă înfuriam fiindcă eu fusesem cea care trăsese paiul cel mai scurt și devenisem dependentă de droguri. Cum toate emoțiile existente sub soare ieșeau la suprafață dinlăuntrul meu într-o ordine complet aleatorie, fără întâlnirile DA n-aș fi putut să supraviețuiesc. Nola și celelalte fete mă consolau, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Nu e medicală, sper. — Nicidecum. Mi-am oferit o plăcere, atât. Să vin să te văd, într-o zi în care nu poți refuza oaspeții. Ies pe terasă, Irina aduce sticla de vin roșu, se așază în marile fotolii de pai. Doctorul ridică solemn, înclinându-se, paharul, femeia zâmbește, soarbe adânc din vin. Tac, vorbesc, dialogul lâncezește, apoi se înviorează. Se destind, glumesc, ca vechi camarazi de arme. La 8, apare cel așteptat. O față ascuțită, părul lung, des, aproape cărunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Hai pe terasă... și glasul ei aspru se încălzește, parcă. Cerul senin, intangibil. Tăcere netedă, sloiuri, beznă peste care lunecă secera tăioasă a lunii. Irina aduce din casă sticla și paharele. Le așază pe ciment, între cele două fotolii de pai. — N-am știut că azi e ziua ta... și umbra lui Ianuli se apleacă, ridică paharul. Cerul fumegă, nor negru, cenușiu. Irina soarbe și ea, scurt. Cerul fumegă, barbar și gigantic fumegă norul nopții, ca un trup încordat, să înhațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Ca de obicei, mă înșelam. La exact două săptămâni de la cina cu Rachel, în ultima zi de vineri a lunii, Honey Chowder a intrat cu pași mari în anticariat, purtând o rochie albă de vară și o pălărie mare de pai, cu boruri moi. Era ora cinci după-amiaza. Tom stătea în față, la tejghea, citind dintr-o ediție veche de buzunar a Documentelor federaliste. O luasem deja pe Lucy de la școală și ne aflam amândoi în fundul magazinului, făcând ordine între cărțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]