8,290 matches
-
împrejurimi și nici nu-mi trece prin minte să plec vreodată în altă parte. Toma se răsucise puțin în fotoliu ca să o vadă mai bine. Își rezemase capul în palmă și o privea ascultând-o atent. Rostea cuvin tele cu patimă și se cunoștea că este convinsă până în adâncul sufle tului de adevărul vorbelor ei. Era o femeie subțire, nu prea înaltă, cu părul cânepiu tuns până la nivelul umerilor. Înfățișarea ei era foarte plăcută, poate din cauza ochilor mari și cenușii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Dumnezeul ăsta al lor, Iehova, Elohim, Îl abrutizase pe om, sugrumîndu-l, Înjunghiindu-l, trimițîndu-i boli și fiare sălbatice, șerpi și tarantule, lei și tigri, tunete și fulgere, ciumă, lepră și sifilis, furtuni și uragane, secetă și inundații, coșmaruri și insomnii, patima tinereții și neputința bătrîneții. CÎnd l-a așezat În binecuvîntata grădină a raiului, l-a lipsit de cel mai dulce fruct, și care i se cuvenea de drept, căci numai așa s-ar fi deosebit de cîine, măgar și maimuță - prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
zise Petru, sprijinit cu mîinile de toiag. „Disprețuiește bogăția numai cel avut“, zise Simon, mijind ochii spre el. „Se desfată În sărăcie numai cel sărac; se leapădă de desfătările trupești numai cel ce le-a Încercat.“ „Fiul Domnului a Încercat patimile“, zise Petru. „Minunile lui sînt mărturia nevinovăției“, adăugă un ucenic al lui Petru. „Minunile nu sînt deloc mărturia nevinovăției“, zise Simon. „Minunile slujesc ca supremă dovadă În fața gloatei Încrezătoare. Moda asta a introdus-o nefericitul vostru evreu care a sfîrșit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe vecie, putea fi o altă femeie cu numele ei, aidoma ei, doar că ea nu putea fi Priska, chiar dacă avea Înfățișarea ei, tot nu putea fi ea. În cuget i se redeșteptă amintirea chipului ei, a Priskăi, cu o patimă dureroasă, doar că acum avea chipul a două femei Îngemănate, În timp, de amintirea sa Într-unul singur, Într-o deplină potriveală, căci trupul se zămislise din pulberea și cenușa a două amintiri, din lutul a două făpturi, din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care, un an mai tîrziu, sub Înaltul patronat al Gărzii țariste, va apărea sub formă de carte. Editor va fi Asociația surdomuților din Petersburg. (Este greu de dovedit dacă aici se ascunde o anume simbolică.) Textul lui Krușevan va stîrni patimi și nedumeriri, dar pînă la urmă va cădea pe un teren fertil și va destupa auzul unui pustnic, care, În sihăstria sa din Țarskoe Selo, aștepta semne cerești și pregătea pentru tipar revelațiile sale mistice. Părintele Serghei -, căci așa i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Ionel Vraciu și extremă-stâng Ion Cernat. Dintre toți, numai Gheorghe Romedea lucra în agricultură, la câmp și păzea o stână de oi pe care le lăsa pe deal și venea să joace fotbal. Era un împătimit și acum vorbește cu patimă despre fotbal și echipă. În afară de Ilie Vraciu, ar fi putut juca în echipe mari regretatul Mihai Cucu, care era ca argintul viu, penetrant și cu viziune în joc, anticipânăd fazele. Sistemul de jocă în cupele sătești era eliminatoriu; trebuia să
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Mă bucur că n-ai plecat. Se așeză. Nu știam deloc ce să spun. Simțeam o oarecare jenă când era vorba de chestiuni care nu mă priveau direct. Pe atunci nu cunoșteam păcatul de care suferă toate femeile, și anume patima de a-și discuta problemele personale cu oricine e dispus să le asculte. Dna Strickland părea să facă un efort să-și vină în fire. — Lumea vorbește, nu? mă întrebă ea. Am fost luat prin surprindere de presupunerea doamnei Strickland
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și eram gata să mă duc. L-aș fi îngrijit ca o mamă și în ultima clipă i-aș fi spus că n-a contat, că l-am iubit mereu și că i-am iertat totul. Întotdeauna m-a nedumerit patima femeilor de a se comporta exemplar la căpătâiul muribundului pe care l-au iubit. Mi se pare că ele se supără pe longevitatea care le amână șansa de a juca o scenă de mare efect. — Dar acum... acum s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cele mai frumoase femei din lume, dar n-am văzut încă una mai frumoasă decât soția lui Dirk Stroeve. — Dacă nu te potolești, Dirk, am să plec. Nu, mon petit chou, îi zise el. Doamna a roșit puțin, tulburată de patima din glasul lui. Din scrisorile pe care mi le trimisese aflasem că-și iubește foarte mult nevasta și vedeam că nici acum nu-și putea lua ochii de la, ea. N-aș fi știut să spun dacă și ea îl iubea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
o pânză cu toată forța personalității sale violente, uitând de orice în efortul de a picta ceea ce vedea cu ochii minții; iar apoi, după ce termina, nu atât tabloul, (căci aveam impresia că rareori ducea vreun lucru la bun sfârșit), ci patima care-l ardea, înceta să-i mai pese de el. Nu era niciodată mulțumit de ceea ce făcuse; i se părea fără importanță în comparație cu viziunea care-i obseda mintea. — De ce nu-ți trimiți niciodată lucrările pe la expoziții? l-am întrebat. Credeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
s-a dus la nevastă-sa, cum a încercat s-o ia în brațe, dar ea s-a tras deoparte și l-a rugat să nu o atingă. A implorat-o să nu-l părăsească. I-a spus cu câtă patimă o iubește și i-a amintit de toată devoțiunea cu care o copleșise. I-a vorbit despre viața lor fericită. Nu era supărat pe ea, nu-i făcea nici un reproș. „Te rog, lasă-mă să plec în liniște, Dirk“, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
a aținut calea pe stradă. Ea a refuzat să-i vorbească, dar el a insistat. I-a bolborosit tot felul de scuze pentru orice păcat pe care l-ar fi făcut împotriva ei. I-a spus că o iubește cu patimă și a implorat-o să se întoarcă la el. Ea n-a vrut să-i răspundă. A mers mai departe cu pași grăbiți și fața întoarsă în altă parte. Parcă-l și vedeam cu picioarele lui scurte și grăsane căznindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de parcă ar fi fost create într-un stadiu al istoriei înnegurate a Pământului, când lucrurile nu erau încă fixate într-o formă irevocabilă. Erau luxuriante într-un mod amețitor. Erau încărcate de aromele grele ale tropicelor. Păreau să posede o patimă sumbră numai și numai a lor. Erau fructe vrăjite pe care dacă le gustai îți puteau deschide poarta către cine știe ce taine ale sufletului, precum și către palatele misterioase ale imaginației. Erau întunecate de niște primejdii neașteptate, iar dacă le mâncai te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
căderile, dorința neostoită de cunoaștere și strălucirea curții sale. Versurile lui... Sări la ultimele file. Proza solemnă a episcopului scanda sfârșitul Împăratului În tonurile unei drame antice. Chinul provocat de boală, speranțele Înșelătoare ale unei aparente Însănătoșiri. Tulburea Împletire de patimi și de rivalități din preajma patului său de moarte. Apoi, cu stupoare, observă o frază pe care Mainardino o introducea parcă din Întâmplare: „... i-a fost adusă lui Frederic vestea morții unuia dintre fiii săi, novice la franciscani. Iar Frederic l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și Margareta; Baronul, Bubnov, Azilul de noapte; Don Quijote, Don Quijote; Romeo, Romeo și Julieta; Oberon, Visul unei nopți de vară; Bufonul, Malvolio, A douăsprezecea noapte; Jamie, Lungul drum al zilei către noapte; Dale Harding, Zbor deasupra unui cuib de cuci; Rudy, Patima roșie; Nae Girimea, D’ale carnavalului; Astrov, Unchiul Vanea; Gelu Ruscanu, Jocul ielelor; Lopahin, Livada cu vișini; Tipătescu, O scrisoare pierdută; Rică, Bărbați și femei... până la sfârșitul raftului, mai erau și alte casete cu spectacole înregistrate, multe titluri amestecate, nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
scenă evolua o tânără brunetă care l-a făcut să-i dea lacrimile de plăcerea extatică de a o urmări cum dansează. „Oh - you - wonderful girl, What a wonderful girl you are...“ intona tenorul, iar Amory subscria tăcut, dar cu patimă. „All - your - wonderful words Thrill me through...“ Crescendoul viorilor a tremurat la ultimele note, fata s-a lăsat pe podeaua scenei ca un fluture strivit, iar aplauzele au explodat, făcând să răsune sala. Oh, să cazi astfel pradă iubirii, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și pe ei printre cei mântuiți). „SF. CECELIA Deasupra hainei gri de catifea, Sub părul lins, de briză Împletit, Culoarea rozei Își râdea de ea Și frumusețea-i tristă a-nflorit. Ea aerul ce-i Între ei Îl umple Cu patimă, lumină și suspine... Subtil de tot, că el nimic nu simte Fulger râzând, culoarea rozei pline.“ — Mă placi? — Bineînțeles, a răspuns serioasă Clara. — De ce? Păi, avem niște calități comune. Lucruri spontane la amândoi - sau care la Început au fost spontane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Ella Wheeler Wilcox și vei pufni În râs. Dar ascultă: „Asta-i Înțelepciunea: iubește și trăiește, Acceptă ce destinul (sau zeii)-ți hărăzește, Și Întrebări nu pune, nu te ruga fierbinte, Sărută-i numai gura, cosița-i dulce simte, A patimii maree salut-o și o curmă, Să ai, să ții - dar și să știi renunța la urmă.“ AMORY: Dar noi n-am avut. ROSALIND: Amory, sunt a ta, știi o bine. Au existat momente, În lunile trecute, când aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a produs un fragment nou de poezie, pentru care nu găsea un Început: „...Dar Înțelepciunea trece; Totuși anii cu-nțelepciune ne vor hrăni... Vârsta ne va petrece Și,-n ciuda lacrimilor, de bătrânețe nu vom ști.“ Eleanor ura Marylandul cu patimă. Ea aparținea celei mai vechi dintre vechile familii ale comitatului Ramilly și locuia cu bunicul ei Într-o casă spațioasă și Întunecoasă. Se născuse și crescuse În Franța... Dar văd că am pornit-o greșit. S-o iau de la Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Noaptea, acum, Sfâșie la pieptu-i ud bluza-mproșcată A zilei, lunecă În jos pe dealurile visătoare, cu luciu de lacrimă, S-acopere verdele straniu cu coama-i roșcată... Iubirea de ce vine după, iubirea de asfințit... Copacii, tăcuți până la ultimul vârf... fără patimă... Vânturi subțiri și, departe, un râset pierit...“ CAPITOLUL 4 ÎNFUMURATUL SACRIFICIU Atlantic City. La sfârșitul zilei, Amory se plimba pe promenada de scânduri, calmat de necontenita tălăzuire a mării, adulmecând mirosul pe jumătate funebru al brizei sărate. Marea, se gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
trebuie să apeleze la ceea ce are el mai rău.“ Fraza aceasta constituia teza majorității nopților sale de nesomn și simțea că noaptea care venea avea să fie una dintre acelea. Mintea Începuse deja să-i țese variațiuni ale acestui principiu. Patimă nesătulă, gelozie violentă, dorința de a poseda, de a strivi - doar atâta mai rămăsese din marea lui dragoste pentru Rosalind, doar atâta Îi mai rămânea ca plată pentru tinerețea pierdută - calomel amar sub glazura dulce, subțire, a exaltării amoroase. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
care duce, În ultimă instanță, doar la lacul artificial al morții. Doar existau atât de multe locuri unde te puteai dezintegra plăcut: Port Said, Shanghai, părți din Turkestan, Constantinopol, mările Sudului -ținuturi cu muzică tristă, obsedantă, și multe mirosuri, unde patima carnală poate fi un mod de viață și o expresie a ei, unde culorile cerului noptatec și ale amurgurilor ar da impresia că reflectă numai pasiuni: culorile buzelor și ale macilor. PLIVIND MAI DEPARTE Cândva fusese, În mod miraculos, capabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
aș fi fost cineva important. Nici acum nu-mi este prea clar de ce mi-a arătat Mihai Berechet așa o atenție mie, care nu eram, orice s-ar zice, mare actor la vremea aceea. Vorbea frumos despre teatru, avea o patimă incredibilă, ardea pur și simplu când pomenea despre montările pe care le făcuse și despre actorii săi. Râdea plin, ca o orgă, se scutura toată ființa lui, râdea așa cum a trăit, din plin. Un amestec bizar de histrionism, de chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
și am rămas cu gura căscată, căci așa ceva nu mai văzusem; era ceva cu totul straniu, avea o rostire de un teatralism desuet, dar cu o ardere interioară atât de profundă, încât aveai realmente senzația că te sufoci de atâta patimă. Ciudat cum nu ne putem da seama din prima ce se poate întâmpla cu noi în viitor! De unde să știu eu că Marcela avea să joace un rol atât de important în viața mea peste numai câțiva ani? N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
după o radiografie, aflai și ce lapte ai supt. Au fost însă ani superbi, în care s-au măcinat vorbe și fapte care, iată, nu ostoiesc a se ivi din negura vremii, la fel de clare ca atunci, pentru că trăiam teatrul cu patimă, cu imensă bucurie, ca și cum am fi fost niște nebuni geniali lăsați în voia lor, în voia jocului de-a-v-ați-ascunselea, bată-l norocul să-l bată. Când au murit, când au plecat cu toții, când s-au stins ca un foc peste care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]